ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3650/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, reclamanta P.N. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.A.D.R., suspendarea executării Ordinului din 9.octombrie 2009 emis de pârât prin care s-a dispus încetarea aplicabilității Ordinului din 28 mai 2009 și a Contractului de management din 28 mai 2009. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că ordinul atacat este nelegal și netemeinic, întrucât nu cuprinde motivele de fapt a măsurii dispuse și nici nu există un motiv legal pentru încetarea contractului de management. Astfel, reclamantul a apreciat că se creează o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ atacat, care este de natură să conducă și la perturbarea funcționării D.A.D.R.

Constanța. Prin întâmpinarea depusă, pârâtul a invocat excepția lipsei de obiect, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de suspendare. Prin sentința civilă nr. 565/ CA din 17 noiembrie 2009, Curtea de Apel Constanța a respins excepția lipsei de obiect ca nefondată și admis acțiunea reclamantei P.N. în contradictoriu cu pârâtul M.A.D.R., dispunând suspendarea Ordinului din 9 octombrie 2009 emis de pârât, până la soluționarea cauzei pe fond. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență că excepția lipsei de obiect este nefondată, deoarece, prin cererea sa întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamanta solicită suspendarea ordinului prin care s-a dispus încetarea aplicabilității unor acte administrative care ii confereau calitatea de director coordonator adjunct - domeniul inspecții, la D.A.D.R.

Constanța. Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că ordinul a cărui suspendare se solicită a fost emis în considerarea O.U.G. nr. 105/2009, în timpul perioadei de concediu medical al reclamantei. În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a apreciat ca acestea sunt îndeplinite având în vedere că demiterea reclamantei a fost determinată de apariția O.U.G. nr. 105/2009, prin care s-a desființat postul reclamantei pe de o parte, iar pe de altă parte, pârâta organiza un alt concurs pentru ocuparea acestui post, creându-se astfel o serioasă îndoială asupra legalității actului administrativ atacat. Instanța de fond a reținut că și condiția pagubei iminente este îndeplinită, întrucât prin ordinul emis se produce un prejudiciu material în patrimoniul reclamantei prin lipsa veniturilor salariale, dar și activitatea instituției publice este perturbată.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs M.A.D.R., care a invocat în mod generic motivul prevăzut la art. 304 1 C. proc. civ., căruia i-a subsumat următoarele critici: - în mod greșit a respins instanța de fond excepția lipsei de obiect, în cauză fiind vorba de un act administrativ cu executare instantanee, Ordinul din 9 octombrie 2009, care a și fost executat; - pe fondul cererii de suspendare, instanța a reținut în mod greșit ca fiind îndeplinite condițiile cerute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/ 2004. Recursul este nefondat. În ceea ce privește prima critică, rezultă că instanța de fond a respins în mod judicios excepția lipsei de obiect a cererii de suspendare a executării ordinului în litigiu.

Astfel, potrivit art. 14-15 din Legea nr. 554/2004, cererea de suspendare a executării unui act administrativ poate fi formulată până la data soluționării acțiunii în fond, fără ca legea să facă distincție între actele administrative cu executare instantanee și cele cu executare în timp. În ceea ce privește fondul cauzei, este necontestat că Ordinul 9 octombrie 2009 a fost emis de ministrul A.P.D.R. în temeiul art. 4 din O.U.G. nr. 105/1999 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale și ale altor servicii publice, precum și reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local și ca urmare a abrogării O.U.G.

nr. 37/2009 prin art. 14. Într-adevăr, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu completările și modificările ulterioare, suspendarea executării unui act administrativ poate fi dispusă de instanța de contencios administrativ numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea producerii unei pagube iminente, măsura suspendării având un caracter de excepți de la regula caracterului executoriu al oricărui act administrativ care se bucură de prezumțiile de legalitate, veridicitate și autenticitate, fiind presupus a fi emis în baza și în limitele legii. În ceea ce privește cazul bine justificat, acesta a fost definit la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind conturat de existența unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Dar, temeiul legal al actului administrativ în litigiu, anume art. 4 din O.U.G. nr. 105/2009, a fost constatat ca fiind neconstituțional prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 28 din 14 ianuarie 2010. Or, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Astfel fiind, Înalta Curte constată că declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 4 din O.U.G.

nr. 105/2009, între altele, care au constituit temeiul legal al actului administrativ în litigiu, constituie o împrejurare suficientă să creeze o îndoială serioasă în privința actului administrativ respectiv, care a rămas fără temei legal. În ceea ce privește cea de-a doua condiție cerută la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și anume, iminența producerii unei pagube, aceasta a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, ca fiind, în primul rând, orice prejudiciu material și previzibil, condiție îndeplinită, în cazul intimatei eliberate din funcție, prin pierderea/ diminuarea drepturilor salariale ca urmare a punerii în executare a ordinului în litigiu.

În concluzie, Înalta Curte reține că prima instanță a reținut în mod judicios, cu alte cuvinte, îndeplinirea cumulativă a condițiilor cerute la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel că soluția de suspendare a executării ordinului în litigiu este legală și temeinică, urmând ca recursul să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.A.D.R. împotriva sentinței civile nr. 565/ CA din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2010.