ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3650/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Constanța, reclamanta P.N. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.A.D.R.,

suspendarea executării Ordinului din 9.octombrie 2009 emis de pârât prin care

s-a dispus încetarea aplicabilității Ordinului din 28 mai 2009 și a

Contractului de management din 28 mai 2009.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că ordinul atacat este nelegal și netemeinic,

întrucât nu cuprinde motivele de fapt a măsurii dispuse și nici nu există un

motiv legal pentru încetarea contractului de management.

Astfel, reclamantul a

apreciat că se creează o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ atacat, care este de natură să conducă și la perturbarea

funcționării D.A.D.R. Constanța.

Prin întâmpinarea

depusă, pârâtul a invocat excepția lipsei de obiect, iar pe fond a solicitat

respingerea cererii de suspendare.

Prin sentința civilă nr.

565/ CA din 17 noiembrie 2009, Curtea de Apel Constanța a respins excepția lipsei

de obiect ca nefondată și admis acțiunea reclamantei P.N. în contradictoriu cu

pârâtul M.A.D.R., dispunând suspendarea Ordinului din 9 octombrie 2009 emis de

pârât, până la soluționarea cauzei pe fond.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut în esență că excepția lipsei de

obiect este nefondată, deoarece, prin cererea sa întemeiată pe art. 14 din

Legea nr. 554/2004, reclamanta solicită suspendarea ordinului prin care s-a

dispus încetarea aplicabilității unor acte administrative care ii confereau

calitatea de director coordonator adjunct - domeniul inspecții, la D.A.D.R.

Constanța.

Pe fondul cauzei,

instanța de fond a reținut că ordinul a cărui suspendare se solicită a fost

emis în considerarea O.U.G. nr. 105/2009, în timpul perioadei de concediu

medical al reclamantei.

În ceea ce privește

îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța

de fond a apreciat ca acestea sunt îndeplinite având în vedere că demiterea

reclamantei a fost determinată de apariția O.U.G. nr. 105/2009, prin care s-a

desființat postul reclamantei pe de o parte, iar pe de altă parte, pârâta

organiza un alt concurs pentru ocuparea acestui post, creându-se astfel o serioasă

îndoială asupra legalității actului administrativ atacat.

Instanța de fond a

reținut că și condiția pagubei iminente este îndeplinită, întrucât prin ordinul

emis se produce un prejudiciu material în patrimoniul reclamantei prin lipsa

veniturilor salariale, dar și activitatea instituției publice este perturbată.

Împotriva acestei soluții

a declarat recurs M.A.D.R., care a invocat în mod generic motivul prevăzut la art.

304

1

C. proc. civ., căruia i-a subsumat următoarele critici:

- în mod greșit a

respins instanța de fond excepția lipsei de obiect, în cauză fiind vorba de un

act administrativ cu executare instantanee, Ordinul din 9 octombrie 2009, care

a și fost executat;

- pe fondul cererii

de suspendare, instanța a reținut în mod greșit ca fiind îndeplinite condițiile

cerute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/ 2004.

Recursul este

nefondat.

În ceea ce privește

prima critică, rezultă că instanța de fond a respins în mod judicios excepția

lipsei de obiect a cererii de suspendare a executării ordinului în litigiu.

Astfel, potrivit art.

14-15 din Legea nr. 554/2004, cererea de suspendare a executării unui act

administrativ poate fi formulată până la data soluționării acțiunii în fond,

fără ca legea să facă distincție între actele administrative cu executare

instantanee și cele cu executare în timp.

În ceea ce privește

fondul cauzei, este necontestat că Ordinul 9 octombrie 2009 a fost emis de

ministrul A.P.D.R. în temeiul art. 4 din O.U.G. nr. 105/1999 privind unele

măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității

manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și

ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile

administrativ teritoriale și ale altor servicii publice, precum și

reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația

publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local

și ca urmare a abrogării O.U.G. nr. 37/2009 prin art. 14.

Într-adevăr, potrivit

art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu

completările și modificările ulterioare, suspendarea executării unui act

administrativ poate fi dispusă de instanța de contencios administrativ numai în

cazuri bine justificate și pentru prevenirea producerii unei pagube iminente,

măsura suspendării având un caracter de excepți de la regula caracterului

executoriu al oricărui act administrativ care se bucură de prezumțiile de

legalitate, veridicitate și autenticitate, fiind presupus a fi emis în baza și

în limitele legii.

În ceea ce privește

cazul bine justificat, acesta a fost definit la art. 2 alin. (1) lit. t) din

Legea nr. 554/2004 ca fiind conturat de existența unor împrejurări legate de

starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă

în privința legalității actului administrativ.

Dar, temeiul legal al

actului administrativ în litigiu, anume art. 4 din O.U.G. nr. 105/2009, a fost

constatat ca fiind neconstituțional prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009

a Curții Constituționale, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 28 din

14 ianuarie 2010.

Or, potrivit art. 147

alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare,

constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de

zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval,

Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile

neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 4 din

O.U.G. nr. 105/2009, între altele, care au constituit temeiul legal al actului

administrativ în litigiu, constituie o împrejurare suficientă să creeze o

îndoială serioasă în privința actului administrativ respectiv, care a rămas

fără temei legal.

În ceea ce privește cea

de-a doua condiție cerută la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și

anume, iminența producerii unei pagube, aceasta a fost definită la art. 2 alin.

(1) lit. ș) din aceeași lege, ca fiind, în primul rând, orice prejudiciu

material și previzibil, condiție îndeplinită, în cazul intimatei eliberate din

funcție, prin pierderea/ diminuarea drepturilor salariale ca urmare a punerii

în executare a ordinului în litigiu.

În concluzie, Înalta

Curte reține că prima instanță a reținut în mod judicios, cu alte cuvinte,

îndeplinirea cumulativă a condițiilor cerute la art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, astfel că soluția de suspendare a executării ordinului în litigiu

este legală și temeinică, urmând ca recursul să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de M.A.D.R. împotriva sentinței civile nr. 565/ CA din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 septembrie 2010.