ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 114/2014

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția civilă, la 24 ianuarie 2013, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți – C.R.E.D.I.D.A.M. a chemat în judecată pe pârâta SC M. SRL, solicitând obligarea acesteia la plata următoarelor sume: 2008,8 lei (cu TVA inclus), reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora în incinta punctului de lucru pe care îl administrează, în perioada 01 iulie 2010 - 30 septembrie 3012; 891,24 lei reprezentând penalități de întârziere calculate în conformitate cu prevederile art. 3.2 din autorizația/ licența neexclusivă și tabelul anexat.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pârâta ar fi avut obligația legală de a achita remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora în incinta restaurantului în suprafață de 45 m 2 pe care îl administrează. În acest sens, reclamantul a mai arătat că la data de 27 ianuarie 2010 a eliberat, în favoarea pârâtei, autorizația/ licența neexclusivă nr. 2062 din 27 ianuarie 2010, iar ulterior, a emis facturile ce reprezentau remunerația datorată perioadei 01 iulie 2010 - 30 septembrie 2012, facturi pe care pârâta nu le-a achitat. Prin sentința civilă nr. 776 din 10 aprilie 2013, Tribunalul București a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, reținând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 7 C. proc.

civ. care instituie o competență teritorială exclusivă a instanței de la locul situării sediului principal al societății pârâte. Primind cauza spre soluționare, Tribunalul Mureș, Secția civilă, prin sentința nr. 1946 din 26 septembrie 2013 a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența în favoarea Tribunalului București. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Mureș a reținut că acțiunea reclamantei s-a născut ca urmare a încheierii între părți a unui contract în cuprinsul căruia acestea au înțeles să însereze o clauză atributivă de competență, prin care au convenit că toate neînțelegerile dintre părți să fie rezolvate pe cale amiabilă, iar soluționarea oricăror litigii să se facă de către instanța de judecată competentă din București.

În aceste condiții, instanța a reținut că potrivit clauzei din contract, care este în acord cu dispozițiile procedurale în materie, competența de soluționare a acțiunii revine Tribunalului București. Ivindu-se un conflict negativ de competență, în sensul art. 20 pct. 2 C. proc. civ., cauza a fost înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție, în drept să hotărască asupra conflictului. Analizând actele dosarului, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București pentru următoarele considerente: Pretenția dedusă judecății s-a născut ca urmare a încheierii între părți, la 27 ianuarie 2010, a contractului autorizație/ licență exclusivă pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerii acestora, conform dispozițiilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe (filele 30 - 31 dosarul aflat pe rolul Tribunalului București).

La art. VII din contractul sus-menționat se prevede că: orice neînțelegere intervenită în interpretarea și executarea prezentei autorizații va fi soluționată pe cale amiabilă. În caz contrar, soluționarea oricăror litigii cu privire la interpretarea și executarea prezentei autorizații, precum și cu privire la respectarea dispozițiilor Legii nr. 8/1996 se face de către instanța de judecată competentă din București. Potrivit art. 19 C. proc. civ. părțile pot conveni, prin înscris, ca pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de alte instanțe decât cele care ar avea competență teritorială, cu excepția cazurilor prevăzute de art. 13, art. 14, art. 15 și art. 16 din același cod. În speță, se constată că prin alegerea instanței de către părți prin convenția încheiată, nu au fost încălcate dispozițiile art. 19 C. proc.

civ. care prevăd o competență teritorială exclusivă, întrucât nu ne aflăm în cazurile prevăzute de art. 13 - 16 din același cod. Cum clauza stipulată de către părți la art. VII din contract este o clauză atributivă de competență care are drept consecință prorogarea voluntară de competență , permisă de dispozițiile art. 19 C. proc. civ., instanța competentă a soluționa litigiul dedus judecății este Tribunalul București căruia i se va trimite dosarul spre soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 ianuarie 2014.