ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2329/2014

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București la data de 20 septembrie 2013, reclamantul Centrul român pentru administrarea drepturilor artiștilor interpreți - CREDIDAM a chemat în judecată pe pârâta SC E. SA, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună: - obligarea pârâtei la plata sumei de 24634,91 RON, cu TVA inclus, reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru radiodifuzarea de către postul de televiziune E. a fonogramelor de comerț și publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 01 iulie 2010 - 30 iunie 2013; - obligarea pârâtei la plata unei sume estimate la 250.000 RON, cu TVA inclus, reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru radiodifuzarea prin intermediul postului de televiziune E. a fonogramelor de comerț și publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 01 iulie 2013 - 30 septembrie 2013; - obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere aferente estimate la suma de 50.000 RON, al căror cuantum urmează a se stabili prin expertiză; - obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 8/1996, art. 1349 și art. 1381 din noul C. civ. Prin sentința civilă nr. 277 din 06 martie 2014, Tribunalul București a admis excepția necompetenței sale materiale și teritoriale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Rm. Vâlcea, reținând că în raport de prevederile art. 94 lit. j), art. 107 și art. 113 pct. 9 C. proc. civ., această instanță este competentă material și teritorial să soluționeze cauza. Pe rolul Judecătoriei Rm. Vâlcea, cauza a fost înregistrată sub același număr de dosar, respectiv 31093/3/2013. La data de 07 mai 2014, reclamanta a invocat excepția de necompetență materială și teritorială a Judecătoriei Rm.

Vâlcea în soluționarea cauzei, apreciind că tribunalul este instanță de drept comun, având plenitudine de competență pentru judecata în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 277 din 6 martie 2014, Judecătoria Rm. Vâlcea a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența în favoarea Tribunalului Vâlcea. În considerentele acestei sentințe s-a reținut că potrivit art. 94 pct. 1 lit. j) noul C. proc. civ., judecătoriile judecă: orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști. Conform art. 95 pct. 1 noul C. proc. civ., tribunalul judecă în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.

În raport de prevederile care reglementează competența altor instanțe, tribunalul judecă în primă instanță, cererile în materia drepturilor de proprietate intelectuală, întrucât prin legile speciale în materie nu se stabilește altfel. Actul normativ în materie, anume Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, se referă generic la instanțele judecătorești competente a soluționa litigiile cu privire la drepturile specifice recunoscute, cu excepția anumitor cazuri, strict prevăzute, pentru care indică o anumită instanță competentă. O astfel de formulare conduce la concluzia că toate celelalte cereri vizând drepturile recunoscute de această lege sunt de competența tribunalelor.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, care prin sentința civilă nr. 832 din 19 iunie 2014 a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia. Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Vâlcea a avut în vedere următoarele considerente: Prin notele de ședință depuse la dosar, reclamanta a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Vâlcea, susținând că în materia răspunderii civile delictuale art. 113 alin. (1) pct. 9 noul C. proc. civ. stabilește o competență alternativă.

În contextul excepției invocate, Tribunalul Vâlcea a constatat că a fost învestit ca urmare a unor declinări succesive de competență de la Tribunalul București - instanța sesizată mai întâi de către reclamantă și de la Judecătoria Rm. Vâlcea - instanța sesizată ca urmare a primei declinări de competență. S-a reținut că reclamanta a invocat nerespectarea de către pârâtă a mai multor obligații legale în materia dreptului de autor, aspect care atrage antrenarea în sarcina pârâtei a răspunderii civile delictuale. Sub aspectul competenței teritoriale, s-a statuat că noul C. proc. civ.

aplicabil cauzei, față de data formulării cererii de chemare în judecată, ulterioară datei de 15 februarie 2013 și de prevederile art. 24, 25 din același Cod, prevede în afara regulii generale înscrise în art. 107 (instanța de la domiciliul, sediul pârâtului) o competență alternativă, prin art. 113. În materia răspunderii civile delictuale sunt competente din punct de vedere teritorial mai multe instanțe, alegerea între acestea revenind reclamantului potrivit art. 116 C. proc. civ. În consecință, s-a reținut că Tribunalul București, respectiv prima instanță sesizată de către reclamantă, este instanța competentă teritorial în temeiul art. 113 pct. 9 noul C. proc. civ., întrucât este instanța atât de la locul săvârșirii faptei pretins ilicite, cât și de la locul producerii prejudiciului.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Reclamantul Centrul român pentru administrarea drepturilor artiștilor interpreți - CREDIDAM a invocat nerespectarea de către pârâtă a mai multor obligații legale în materia dreptului de autor, ceea ce atrage antrenarea în sarcina sa a răspunderii civile delictuale. Potrivit dispozițiilor din noul C. proc. civ., în materia răspunderii civile delictuale sunt competente din punct de vedere teritorial mai multe instanțe, alegerea între acestea revenind reclamantului. Art. 113 alin. (1) pct. 9 noul C. proc.

civ. consacră o competență teritorială alternativă dispunând că „în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 noul C. proc. civ., mai sunt competente (...) instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă”. Potrivit art. 116 noul C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente. În cauză, prima instanță sesizată de reclamant, Tribunalul București, este instanța locului producerii prejudiciului, întrucât pentru fapta ilicită reclamată se impută un prejudiciu constând în drepturi reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru radiodifuzarea de către postul de televiziune E. a fonogramelor de comerț și publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, a căror plată trebuie făcută în contul reclamantei.

În consecință, față de dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 9 noul C. proc. civ., competența teritorială de soluționare a cauzei aparține Tribunalului București, aceasta fiind și instanța întâi sesizată de reclamant, în favoarea căreia urmează a fi stabilită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2014.