ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 789/2019

HOTĂRÂRE

16.04.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 789/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 22 februarie 2018 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă sub nr. x/2018, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, a chemat în judecată pe pârâta A. SA, solicitând ca, prin hotărâre judecătorească, aceasta să fie obligată la plata sumei de 8.041,54 RON cu TVA inclus, reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț/publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 1 martie 2015 - 31 decembrie 2017; plata penalităților de întârziere în cuantum de 2.879,57 RON calculate până la data de 30 noiembrie 2017 și în continuare până la recuperarea integrală a remunerației datorate precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin Decizia nr. 2108 din data de 15 noiembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Pentru a hotărî astfel, în esență, tribunalul a reținut că fapta ilicită care face obiectul acțiunii și asupra căreia trebuie să dispună instanța o reprezintă comunicarea publică a fonogramelor de comerț/fonogramelor publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual de către pârâtă în unitatea pe care o administrează.

A apreciat că locul unde s-a produs prejudiciul, în sensul art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., nu poate fi considerat locul unde trebuie făcută plata, întrucât acțiunea privește plata remunerațiilor în lipsa unei convenții de stabilire a locului plății.

Totodată, a arătat că reclamanta indică drept loc al producerii prejudiciului municipiul București și face referire la autorizația de licență, potrivit susținerilor din răspunsul la întâmpinare, dar acest loc nu este opozabil pârâtei în sensul art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. pentru că litigiul nu este întemeiat pe existenta unei convenții.

Tribunalul București, secția a V-a civilă, a reținut că stabilirea competenței să realizează potrivit unui reper previzibil și acela în domeniul faptei ilicite nu poate fi locul situării persoanei păgubite, această interpretare echivalând cu posibilitatea reclamantului de a alege instanța competentă.

A mai constat și că domiciliul creditorului este locul reparației prejudiciului în sensul art. 1381 alin. (3) și art. 1494 alin. (1) lit. a) C. civ., diferit de locul unde s-a produs prejudiciul. Prejudiciul poate să privească persoana sau bunurile persoanei păgubite și cele două locuri (al faptei și al prejudiciului), reglementate alternativ ca puncte de reper pentru stabilirea competenței, sunt diferite atunci când bunurile sau persoana se află într-un loc diferit de cel al faptei; sumele de bani de care a fost lipsită reclamanta nu sunt bunuri prejudiciate în sensul art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

Tribunalul a reținut că legislația națională urmărește reglementarea cuprinsă în art. 5 alin. (3) din Regulamentul 44/2001, iar, potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție, locul în care s-a produs prejudiciul este locul în care faptul ilicit s-a manifestat. Acțiunea ilicită s-a manifestat prin derularea activității fără solicitarea autorizației, nefiind cazul în prezentul dosar ca locurile - al producerii faptului ilicit și al producerii prejudiciului - să fie diferite.

De asemenea, a arătat că s-a statuat de către Curtea Europeană de Justiție că în materia drepturilor de proprietate intelectuală locul producerii prejudiciului poate fi diferit de locul producerii evenimentului cauzator de prejudicii, dar în funcție de modalitatea în care se pretinde încălcarea fiecărui drept inclus în dreptul de autor - reproducere, distribuire, copiere.

A reținut că în dosarul de față este vorba despre utilizarea prestațiilor ca activitate conexă activității comerciale, nu despre acte separate de utilizare care produc prejudicii specifice, iar Curtea Europeană de Justiție a statuat că locul producerii prejudiciului nu este locul unde reclamantul pretinde că a suferit pierderea economică și că dispoziția legală nu este menită să ofere protecție - în sensul stabilirii competenței în favoarea părții care pretinde reparația prejudiciului.

Tribunalul București, secția a V-a, a făcut trimitere și la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și a arătat că instanța supremă a reținut că "în cauză, criteriile legale presupuse de aplicarea dispozițiilor art. 107 sau art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. vizează fie sediul pârâtei (art. 107), fie instanța de la locui săvârșirii faptei ilicite (dintre cele reglementate de art. 113 alin. (1) pct. 9), nu și cel al producerii prejudiciului", precum și că locul producerii prejudiciului coincide cu locul săvârșirii faptei ilicite, fiind situat, așadar, la sediul pârâtului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, la data de 9 ianuarie 2019, sub același număr de dosar.

Prin Sentința civilă nr. 250 din data de 4 martie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, a admis excepția de necompetență teritorială a acestui tribunal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a V-a civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea judecății pricinii și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, a reținut că reclamanta a invocat, în temeiul cererii de chemare în judecată, răspunderea civilă contractuală, temei care nu poate fi modificat de instanță.

De asemenea, a apreciat că faptul expirării acestor licențe și temeiul contractual al cererii de chemare în judecată nu poate fi analizat decât odată cu fondul cauzei, de către instanța competentă din punct de vedere teritorial.

În aceste condiții, a reținut că, potrivit pct. VII din autorizațiile/licențele neexclusive încheiate cu pârâta: "Orice neînțelegere intervenită în interpretarea și executarea prezentei convenții va fi soluționată pe cale amiabilă. În caz contrar, soluționarea oricăror litigii cu privire la interpretarea și executarea prezentei convenții precum și cu privire la respectarea dispozițiilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe cu modificările și completările ulterioare se face de către instanța competentă din București."

A constatat că, în speță, dispozițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ. oferă posibilitatea părților de a conveni asupra instanței competente din punct de vedere teritorial, întrucât legea nu prevede o competență teritorială exclusivă, astfel cum rezultă din prevederile art. 207 din Legea 8/1996, iar convențiile reprezentate de autorizațiile/licențele neexclusive produc efecte din perspectiva stabilirii competenței, clauza citată anterior având valoarea unei alegeri de competență în privința oricăror litigii întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 8/1996.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Astfel, Înalta Curte reține că Tribunalul București și Tribunalul Vâlcea și-au declinat reciproc competența de soluționare a prezentei cauze, iar conflictul negativ de competență a fost generat de reținerile diferite ale celor două instanțe cu privire la dispozițiile legale în temeiul cărora se stabilește instanța competentă a soluționa litigiul. Astfel, Tribunalul București a făcut aplicarea prevederilor art. 107 C. proc. civ., iar Tribunalul Brașov a dat eficiență dispozițiilor art. 126 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare la cele statuate prin convențiile încheiate între părți.

Prin acțiunea cu care a învestit instanța de judecată, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a solicitat obligarea pârâtei A. SA la plata sumelor reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț/publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor asupra acestora și a prestațiilor artistice în domeniul audiovizualului, precum și penalități de întârziere.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1166 și art. 1350 și următoarele C. civ. coroborate cu prevederile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe cu modificările și completările ulterioare, decizia ORDA nr. 399/2006, decizia ORDA nr. 189/2013, decizia ORDA nr. 10/2016 și decizia ORDA nr. 120/2016, ca norme de aplicare.

În prezenta cauză, în vederea îndeplinirii obligațiilor legale decurgând din valorificarea drepturilor aparținând membrilor CREDIDAM, au fost emise autorizațiile/licențe neexclusive nr. 23001 din data de 20 iulie 2010 și nr. 23002 din data de 20 iulie 2010, pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora, conform Legii nr. 8/1996, respectiv pentru comunicarea publică a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual .

La art. VII din fiecare dintre aceste autorizații se prevede că "Orice neînțelegere intervenită în interpretarea și executarea prezentei autorizații va fi soluționată pe cale amiabilă. În caz contrar, soluționarea oricăror litigii cu privire la interpretarea și executarea prezentei autorizații, precum și cu privire la respectarea dispozițiilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, se face de către instanța de judecată competentă din București."

Cu toate că respectivele convenții nu reprezintă însăși cauza cererii de chemare în judecată, fiind vorba despre obligații izvorâte din lege, convențiile produc efecte din perspectiva stabilirii instanței competente, întrucât clauza menționată anterior are valoarea unei alegeri de competență în privința oricăror litigii întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 8/1996.

În conformitate cu prevederile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., "Părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă."

Art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. consacră o competență teritorială alternativă în materia răspunderii civile delictuale, prevăzând că "în afară de instanțele prevăzute la art. 107 - 112 din noul C. proc. civ., mai sunt competente: (...) instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă."

Potrivit art. 116 din C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Întrucât competența de soluționare a litigiului de față nu este una exclusivă, ci alternativă, iar litigiul vizează drepturi de creanță, clauza atributivă de competență stipulată de către părți la art. VII din convenții produce efecte în cauză, în sensul prorogării voluntare de competență în favoarea instanței sesizate (Tribunalul București), alta decât instanțele la care se referă art. 107 și art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a V-a civilă.