ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 586/2019

HOTĂRÂRE

19.03.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 586/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 22 martie 2018 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2018, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, în contradictoriu cu pârâta Societatea A. SRL, a solicitat: obligarea pârâtei la plata sumei de 3336,00 RON la care se adaugă TVA reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț/fonogramelor publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, aferentă perioadei 1 ianuarie 2016 - 31 martie 2018; obligarea pârâtei la plata sumei de 2149,95 RON reprezentând penalități de întârziere calculate până la data 19 februarie 2018 și în continuare până la data recuperării integrale a remunerației datorate; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin Sentința civilă nr. 1863 din data de 11 octombrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că fapta ilicită care face obiectul acțiunii și asupra căreia trebuie să dispună instanța este comunicarea publică a fonogramelor de comerț/fonogramelor publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual de către pârâtă în unitatea pe care o administrează, situată în Poiana Brașov, strada x nr. 158.

A apreciat că locul unde s-a produs prejudiciul, în sensul art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., nu poate fi considerat locul unde trebuie făcută plata, întrucât acțiunea privește plata remunerațiilor în lipsa unei convenții de stabilire a locului plății.

Totodată, a arătat că reclamanta indică drept loc al producerii prejudiciului municipiul București și face referire la autorizația de licență, potrivit susținerilor din răspunsul la întâmpinare, dar acest loc nu este opozabil pârâtei în sensul art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. pentru că litigiul nu este întemeiat pe existenta unei convenții.

Tribunalul București, secția a V-a civilă, a reținut că stabilirea competenței să realizează potrivit unui reper previzibil și acela în domeniul faptei ilicite nu poate fi locul situării persoanei păgubite, această interpretare echivalând cu posibilitatea reclamantului de a alege instanța competentă.

A mai constat și că domiciliul creditorului este locul reparației prejudiciului în sensul art. 1381 alin. (3) și art. 1494 alin. (1) lit. a) C. civ., diferit de locul unde s-a produs prejudiciul. Prejudiciul poate să privească persoana sau bunurile persoanei păgubite și cele două locuri (al faptei și al prejudiciului), reglementate alternativ ca puncte de reper pentru stabilirea competenței, sunt diferite atunci când bunurile sau persoana se află într-un loc diferit de cel al faptei; sumele de bani de care a fost lipsită reclamanta nu sunt bunuri prejudiciate în sensul art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

Tribunalul a reținut că legislația națională urmărește reglementarea cuprinsă în art. 5 alin. (3) din Regulamentul 44/2001, iar, potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție, locul în care s-a produs prejudiciul este locul în care faptul ilicit s-a manifestat. Acțiunea ilicită s-a manifestat prin derularea activității fără solicitarea autorizației, nefiind cazul în prezentul dosar ca locurile - al producerii faptului ilicit și al producerii prejudiciului - să fie diferite.

De asemenea, a arătat că s-a statuat de către Curtea Europeană de Justiție că în materia drepturilor de proprietate intelectuală locul producerii prejudiciului poate fi diferit de locul producerii evenimentului cauzator de prejudicii, dar în funcție de modalitatea în care se pretinde încălcarea fiecărui drept inclus în dreptul de autor - reproducere, distribuire, copiere.

A reținut că în dosarul de față este vorba despre utilizarea prestațiilor ca și activitate conexă activității comerciale, nu despre acte separate de utilizare care produc prejudicii specifice, iar Curtea Europeană de Justiție a statuat ca locul producerii prejudiciului nu este locul unde reclamantul pretinde că a suferit pierderea economică și că dispoziția legală nu este menită să ofere protecție - în sensul stabilirii competenței în favoarea părții care pretinde reparația prejudiciului.

Tribunalul București, secția a V-a a făcut trimitere și la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și a arătat că instanța supremă a reținut că "în cauză, criteriile legale presupuse de aplicarea dispozițiilor art. 107 sau art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. vizează fie sediul pârâtei (art. 107), fie instanța de la locui săvârșirii faptei ilicite [dintre cele reglementate de art. 113 alin. (1) pct. 9], nu și cel al producerii prejudiciului", precum și că locul producerii prejudiciului coincide cu locul săvârșirii faptei ilicite, fiind situat, așadar, la sediul pârâtului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția I civilă, la data de 28 decembrie 2018, sub același număr de dosar.

Prin Sentința civilă nr. 42/S din data de 21 februarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Tribunalul Brașov, secția I civilă, a admis excepția de necompetență teritorială a acestui tribunal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a V-a civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea judecății pricinii și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Brașov, secția I civilă a reținut că prezenta cauză are natura unui litigiu în materia proprietății intelectuale, întrucât izvorăște din pretinsa încălcare a unor drepturi conexe dreptului de autor, așadar a unor drepturi de proprietate reglementate de legea specială privind drepturile de autor și drepturile conexe, respectiv Legea nr. 8/1996.

A constatat că art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. consacră o competență teritorială alternativă în materia răspunderii civile delictuale, prevăzând că în afară de instanțele prevăzute la art. 107 - 112 C. proc. civ., mai sunt competente instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Tribunalul a arătat că, potrivit art. 126 alin. (1) C. proc. civ., părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței, ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună, să fie judecate de către alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.

Pentru litigiile în materia proprietății intelectuale, legea specială nu prevede competență teritorială exclusivă, astfel că părțile pot conveni asupra competenței teritoriale.

A constatat că, în convenția încheiată la data de 24 decembrie 2014 între părțile prezentului litigiu, în vederea obținerii autorizației/licenței neexclusive pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț sau a reproducerilor acestora/a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual precum și pentru comunicarea publică în scop lucrativ, la pct. VIII s-a prevăzut că orice neînțelegere intervenită în interpretarea și executarea convenției va fi soluționată pe cale amiabilă. În caz contrar, soluționarea oricăror litigii cu privire la interpretarea și executarea convenției, precum și cu privire la respectarea dispozițiilor Legii nr. 8/1996, se face de Tribunalul București, complete de proprietate intelectuală.

Instanța a apreciat că această clauză contractuală are valoarea unei alegeri de competență în privința litigiilor întemeiate pe Legea nr. 8/1996, iar reclamanta s-a adresat instanței menționate în convenție.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Astfel, Înalta Curte reține că Tribunalul București și Tribunalul Brașov și-au declinat reciproc competența de soluționare a prezentei cauze, iar conflictul negativ de competență a fost generat de reținerile diferite ale celor două instanțe cu privire la dispozițiile legale în temeiul cărora se stabilește instanța competentă a soluționa litigiul. Astfel, Tribunalul București a făcut aplicarea prevederilor art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., iar Tribunalul Brașov a dat eficiență dispozițiilor art. 126 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare la cele statuate prin convenția încheiată între părți.

Prin acțiunea cu care a învestit instanța de judecată, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a solicitat obligarea pârâtei Societatea A. SRL la plata sumelor reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț/publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor asupra acestora și prestațiilor artistice în domeniul audiovizualului, precum și penalități de întârziere.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1166 și art. 1350 și următoarele C. civ. coroborate cu prevederile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe cu modificările și completările ulterioare și normele de aplicare a Legii nr. 8/1996, Decizia ORDA nr. 399/2006, Decizia ORDA nr. 189/2013, Decizia ORDA nr. 10/2016 și Decizia ORDA nr. 120/2016 ca norme de aplicare.

În cauză, în vederea obținerii autorizației/licenței neexclusive pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț sau a reproducerilor acestora/a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual precum și pentru comunicarea publică în scop lucrativ, între părți a fost încheiată convenția din data de 24 decembrie 2014 .

La art. VIII pct. 8.1 din această convenție se prevede că "Orice neînțelegere intervenită în interpretarea și executarea prezentei convenții va fi soluționată pe cale amiabilă. În caz contrar, soluționarea oricăror litigii cu privire la interpretarea și executarea prezentei convenții, precum și cu privire la respectarea dispozițiilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, se face de către Tribunalul București, completele de proprietate intelectuală."

Cu toate că respectiva convenție nu reprezintă însăși cauza cererii de chemare în judecată, fiind vorba despre obligații izvorâte din lege, convențiile produc efecte din perspectiva stabilirii instanței competente, întrucât clauza menționată anterior are valoarea unei alegeri de competență în privința oricăror litigii întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 8/1996.

În conformitate cu prevederile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., "Părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă."

Art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. consacră o competență teritorială alternativă în materia răspunderii civile delictuale, prevăzând că "în afară de instanțele prevăzute la art. 107 - 112 din noul C. proc. civ., mai sunt competente: (…) instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă."

Potrivit art. 116 din C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Întrucât competența de soluționare a litigiului de față nu este una exclusivă, ci alternativă, iar litigiul vizează drepturi de creanță, clauza atributivă de competență stipulată de către părți la art. VIII din convenție produce efecte în cauză, în sensul prorogării voluntare de competență în favoarea instanței sesizate (Tribunalul București), alta decât instanțele la care se referă art. 107 și art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.