ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 258/2019

Prin cererea înregistrată la data de 28 octombrie 2016, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2016, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL obligarea pârâtei la plata sumei de 1885,12 RON (cu TVA inclus) reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 01 septembrie 2014 - 30 septembrie 2016, obligarea pârâtei la plata sumei de 1.007,41 RON reprezentând penalități legale de întârziere în plată a obligațiilor și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 8/1996, Decizia ORDA nr. 399/2006, Decizia ORDA nr. 189/2013, Decizia ORDA nr. 10/2016, art. 1166 noul C. civ.

Prin Sentința civilă nr. 166 din 02 februarie 2017 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM împotriva pârâtei SC A. SRL, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1885,12 RON (TVA inclus) reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în cadrul pensiunii situate în Oradea, DN nr. 19, în perioada 01 septembrie 2014 - 30 septembrie 2016 și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 1007,41 RON calculate de la scadența și până la 25 septembrie 2016 și a obligat pârâta la 500 RON cheltuieli de judecată către reclamant.

Împotriva sentinței tribunalului a declarat apel pârâta SC A. SRL.

Prin Decizia nr. 1191A din data de 20 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost admis apelul formulat de apelanta-pârâtă A. SRL, împotriva Sentinței civile nr. 166 din 02 februarie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți.

A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis în parte cererea și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1532 RON remunerație și 814,24 RON penalități de întârziere.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.

S-a respins cererea privind acordarea cheltuielilor intimatei din apel.

Potrivit art. 499 prima teză C. proc. civ., prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC A. SRL solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ. casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre o noua judecare instanței de apel, în conformitate cu dispozițiile art. 497 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-au arătat următoarele.

Hotărârea atacată este dată cu încălcarea normelor de drept material în sensul ca instanța a menținut solicitarea intimatei privind obligarea recurentei la plata penalităților de întârziere, deși raportat la considerentele reținute de instanța de apel, legiuitorul nu a prevăzut plata unor penalități de întârziere pentru utilizatori.

Astfel, prin Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și alte drepturi conexe, precum și în temeiul Metodologiei privind comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora și tabelele cuprinzând drepturile patrimoniale ale artiștilor interpreți ori executanți aprobată prin Decizia ORDA nr. 399/2006 nu sunt cuantificate penalitățile la întârzierea plății ori prevăzută plata penalităților la întârzierea plăților pentru utilizatori. Astfel, în măsura în care instanța, prin hotărârea sa, a înlăturat autorizația/licența neexclusivă din 03 februarie 2010 ca fiind izvor al obligației și a stabilit legea ca fiind temei al obligației de plată, atunci intimata nu poate percepe de la subscrisa penalități de întârziere în suma de 814,24 RON întrucât legea nu reglementează perceperea acestor penalități.

Înalta Curte a constatat fondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

Motivele de recurs au fost analizate din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivele de recurs vizează doar capătul de cerere privind obligarea la plata penalităților de întârziere.

Prin apel a fost criticată în tot sentința prin care pârâta a fost obligată la plata contravalorii remunerației datorate artiștilor interpreți sau executanți și a penalităților de întârziere.

Unul dintre motivele susținute în apel a fost acela că autorizația neexclusivă pe care s-a întemeiat prima instanță pentru acordarea sumelor menționate anterior era expirată în perioada care face obiectul cererii de chemare în judecată.

Cu privire la acest motiv de fapt instanța de apel a reținut că "obligația de plată izvorăște direct din lege, izvorul obligației fiind unul deopotrivă legal, nefiind, așadar, reprezentat de facturile proforme, care reprezintă, de fapt, simple înștiințări de plată care nu condiționează, însă, existența și cuantumul obligațiilor de plată. În ce privește apărările formulate cu privire la temeiul contractual, se constată că părțile au convenit emiterea autorizațiilor/licență neexclusivă din data de 3 februarie 2010 pentru utilizarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum și pentru utilizarea publică a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual de către pârâtă). Este fără relevanță că acestea au expirat, remunerația fiind datorată în temeiul legii și al metodologiei aplicabile.

Curtea reține, în plus, că creanța este certă (decurgând din lege și din metodologie), lichidă (determinată potrivit unor calcule aflate în concordanță cu prevederile metodologiei, calcule care au fost contestate doar generic și nu concret, concludent, de natură să permită decelarea unor erori în cuprinsul lor) și exigibilă."

Din această motivare reiese că instanța de apel a constat că autorizația/licență neexclusivă din data de 3 februarie 2010 a expirat, dar că remunerația este datorată în temeiul legii și al metodologiei aplicabile.

Constatarea faptului că autorizația/licență neexclusivă din data de 3 februarie 2010 a expirat și ca atare nu mai poate constitui temei al admiterii pretențiilor reclamantului a intrat în autoritatea lucrului judecat, intimata reclamantă neformulând recurs contra acestor considerente conform art. 491 raportat la art. 461 alin. (2) C. proc. civ.

După cum se poate observa instanța de apel nu a motivat în ce temei a menținut obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, pe care prima instanță le acordase în baza aceleiași autorizații/licență neexclusivă pe care instanța de apel a considerat-o expirată, pentru a se putea verifica apărările recurentului în sensul că Legea nr. 8/1996 și Metodologia aplicabilă situației de fapt în speță în raport de data săvârșirii faptei nu ar prevedea posibilitatea acordării penalităților de întârziere.

În consecință, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia și va trimite cauza pentru rejudecare la aceeași curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 1191A din data de 20 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 februarie 2019.

Procesat de GGC - CT