ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 250/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 01 august 2017, sub numărul x/3/2017, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. SRL, în temeiul dispozițiilor din Legea nr. 8/1996 modificată, dispozițiilor Deciziei ORDA nr. 399/2006, Deciziei ORDA nr. 189/2013 și Decizia ORDA nr. 120/2016:

Prin Sentința nr. 1740 din 15 noiembrie 2017 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis acțiunea precizată; a obligat pârâta la plata, către reclamant, a sumei de 1395,12 RON, reprezentând remunerație datorată pentru comunicarea publică a fonogramelor de către pârâtă, precum și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 01 iulie 2014 - 31 decembrie 2016, la plata penalităților de întârziere în sumă de 920,41 RON, actualizate până la data de 14 noiembrie 2017, precum și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 RON.

Prin Decizia nr. 571/A din 16 mai 2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul pârâtei împotriva sentinței; a schimbat în parte sentința în sensul că remunerația datorată este în cuantum de 1138 RON; a păstrat restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că prin apelul declarat, pârâta nu contestă utilizarea fonogramelor și a prestațiilor artistice în spațiul pe care îl deține și nici calculele efectuate în funcție de suprafața barului, de la dosar fond, ci susține că debitul a fost calculat în baza unor facturi proforme cu TVA, care nu au fost însușite de către pârâtă și care sunt documente care nu se înregistrează în contabilitate.

Instanța de apel a respins această critică, deoarece tribunalul nu a stabilit cuantumul debitului în baza facturilor proforme, ci în temeiul modului de calcul al remunerațiilor prevăzut de Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 399/2006.

Prin urmare, izvorul obligației de plată a remunerației echitabile datorată de apelanta-pârâtă este legea, iar nu facturile emise de CREDIDAM, debitul din sentința apelată corespunzând tarifelor fixe prevăzute în Decizia ORDA nr. 399/2006, în raport de suprafața utilă a barului declarată de pârâtă.

Instanța de apel a constatat că este întemeiat cel de-al doilea motiv de apel, prin care pârâta a arătat faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 48 din 19 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, a statuat că "colectarea de către organismele de gestiune a remunerațiilor cuvenite artiștilor interpreți și executanți nu reprezintă o operațiune impozabilă din punct de vedere al TVA".

În acest sens, instanța de apel a constatat caracterul obligatoriu al Deciziei nr. 48/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, caracter în privința căruia dispozițiile art. 521 alin. (3) C. proc. civ. nu fac vreo distincție în funcție de stadiul procesual al cauzei, astfel încât a apreciat că pârâta nu poate fi obligată la plata TVA.

Prin decizia menționată s-a constatat că "În interpretarea dispozițiilor art. 126 alin. (1) lit. a) și art. 129 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, art. 98 alin. (1) lit. g

1

) și art. 106

5

din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, colectarea de către organismul de gestiune colectivă a remunerațiilor cuvenite artiștilor interpreți și executanți pentru radiodifuzarea sau comunicarea publică a înregistrărilor sonore conținând fixarea prestațiilor artistice ale acestora nu reprezintă o operațiune impozabilă din punctul de vedere al taxei pe valoarea adăugată."

Pentru aceste considerente, instanța de apel a admis apelul, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că remunerația datorată este în cuantum de 1138 RON, fără TVA, a păstrat restul dispozițiilor sentinței - referitor la obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în sumă de 920,41 RON și a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii a formulat a declarat recurs pârâta A. SRL.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a reluat apărările din motivele de apel, susținând, în esență, că debitul a fost calculat în baza unor facturi proforme cu TVA, care nu au fost însușite de către pârâtă și care sunt documente care nu se înregistrează în contabilitate.

Instanța de fond nu face nicio referire cu privire la legalitatea înscrisurilor depuse de CREDIDAM în susținerea debitului și pe care recurenta-pârâtă le-a contestat.

Nici instanța de apel nu se pronunța cu privire la legalitatea acestor așa-zise facturi deși pârâta a invocat acest lucru.

Mai mult instanța de apel a respins aceasta critică, deoarece tribunalul nu a stabilit cuantumul debitului în baza facturilor proforme, ci în temeiul modului de calcul al remunerațiilor prevăzut de Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 399/2006.

Instanța de apel prin respingerea acestei critici inversează ierarhia actelor normative din statul român și pune o Decizie ORDA în fața legilor fiscale.

Intimatul-reclamant Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a depus, în termen legal, întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., și, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, iar recurenta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției de nulitate.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

În cererea de recurs nu se fac referiri la soluția respingerii apelului și nu se arată care sunt, în concret, motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, ori dispozițiile legale încălcate, ci recurenta-pârâtă reia în totalitate criticile formulate împotriva hotărârii de primă instanță referitoare la faptul că debitul la care a fost obligată aceasta a fost calculat în baza unor facturi proforme cu TVA, care nu au fost însușite de către pârâtă și care sunt documente care nu se înregistrează în contabilitate și la faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 48 din 19 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, a statuat că "colectarea de către organismele de gestiune a remunerațiilor cuvenite artiștilor interpreți și executanți nu reprezintă o operațiune impozabilă din punct de vedere al TVA".

Or, prin decizia atacată s-a răspuns deja acestor critici, potrivit considerentelor pe larg dezvoltate pe care instanța de apel le-a expus în conturarea soluției adoptate.

Astfel, recurenta-pârâtă nu arată în ce modalitate decizia instanței de apel nu este conformă legii, și nu se raportează la considerentele acesteia, ci reiau ad literam critici formulate în faza procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, iar când criticile formulate nu se raportează punctual, la conținutul deciziei supusă acestei căi extraordinare de atac, ci sentinței pronunțată de prima instanță, atrag nulitatea recursului, întrucât sunt străine problemelor rezolvate prin hotărârea instanței de apel.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta-pârâtă a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii de atac a recursului.

Aceasta întrucât în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ci obiectul exclusiv al judecății îl constituie legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de pârâta SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 571/A din 16 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta SC A. SRL, cu sediul în Bacău, județul Bacău, împotriva Deciziei nr. 571/A din 16 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM - cu sediul în București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 februarie 2019.

Procesat de GGC - CT