ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2310/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 29 decembrie 2017, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a solicitat obligarea pârâtei SC A. S.R.L. la plata sumei de 1.663,68 RON (cu TVA inclus), reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 1 decembrie 2014 - 31 decembrie 2017, precum și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 763,04 RON, calculate până la data de 30 noiembrie 2017 și, în continuare, până la recuperarea integrală a remunerației datorate.

Prin Sentința nr. 770 din 14 aprilie 2018, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.373 RON (fără TVA) reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora și prestațiilor artistice din domeniul audiovizualului pentru perioada 1 decembrie 2014 - 31 decembrie 2017 și la plata penalităților de întârziere în sumă de 763,04 RON, aferente remunerației pentru perioada 1 decembrie 2014 - 30 noiembrie 2017 și, în continuare, până la achitarea acesteia. Totodată, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecata în suma de 650 RON.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 83A din 23 ianuarie 2018, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC A. S.R.L..

Prin aceeași decizie, apelanta-pârâtă a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 400 RON.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, pârâta a declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă susține că hotărârea recurată este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea art. 174 și următoarele C. proc. civ., având în vedere că judecarea fondului s-a făcut în lipsa sa, nefiind legal citată, motiv pentru care instanța de apel trebuia să anuleze hotărârea atacată și să judece procesul cu evocarea fondului cauzei.

Printr-o altă critică, recurenta susține că în mod greșit instanța de apel a reținut că reclamanta este organism de gestiune colectivă, unic colector. Susține că plătește remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a înregistrărilor sonore potrivit fișei contului 401.00051 B. în perioada 1 ianuarie 2014 - 30 iunie 2018, a chitanțelor, a facturilor fiscale, a autorizațiilor-neexclusive anexate la cererea de apel. Mai susține că utilizează operele muzicale în scop ambiental în baza autorizațiilor neexclusive eliberate anual de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, B., care este colector unic potrivit Legii nr. 8/1996 astfel cum a fost modificată și a Deciziei ORDA nr. 270/2011, sens în care enumeră autorizațiile neexclusive eliberate de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, B. începând cu anul 2014 și chitanțele de plată trimestrială a remunerațiilor începând din septembrie 2014.

În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Raportul a fost comunicat părților, iar recurenta-pârâtă a depus la dosar punct de vedere la raport.

Constatându-se încheiată procedura de comunicărilor prealabile, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru discutarea admisibilității în principiu a recursului, la data de 3 decembrie 2019, fără citarea părților.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Totodată, conform art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Deși nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pe lângă posibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței de apel în soluționarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În cauză, Înalta Curte constată însă că recurenta a indicat ca temei de drept al cererii de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., dar în expunerea motivelor de recurs a reluat criticile exprimate în cererea de apel, privitoare la faptul că judecarea în primă instanță s-a făcut în lipsa sa, întrucât nu a fost legal citată și nu i-au fost comunicate actele de procedură, precum și că, în mod greșit s-a reținut că reclamanta este organism de gestiune colectivă, unic colector.

Susținerile recurentei prezentate drept motive de recurs nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, dar care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată; hotărârea recurată este cea care constituie obiect al recursului și, prin urmare, cea care poate fi combătută prin motivele de recurs, partea neputând să ignore judecata realizată de instanța de apel.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel și care, în mod necesar, erau îndreptate împotriva soluției de primă instanță, nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din același cod, iar modul de redactare a cererii de recurs nu permite Înaltei Curți, învestite cu soluționarea recursului, verificarea legalității deciziei instanței de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de control și care a răspuns criticilor concrete ale părții din motivele de apel (în situația unui apel motivat, astfel cum era cazul și în speță).

Prin urmare, fără a face referiri la soluția apelului, fără să combată în vreun fel argumentele curții de apel și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii de atac a recursului.

Așa fiind, cum aspectele invocate de recurenta-pârâtă nu se grefează pe conținutul hotărârii atacate și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului, admițând excepția cu acest obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta SC A. S.R.L. împotriva Deciziei civile nr. 83A din 23 ianuarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 decembrie 2019.

GGC - CL