ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2020/2019
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2020/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Ședința publică din data de 12 noiembrie 2019
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
I. Obiectul cererii de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr. x/2017, la data de 31.03.2017, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 4.484,88 RON (cu TVA inclus), reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț/fonogramelor publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, în perioada 01.04.2014-31.03.2017; obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în cuantum de 2.390,93 RON, care vor fi actualizate până la data achitării integrale a remunerației datorate și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.
II. Judecata în primă instanță. Sentința pronunțată de Tribunalul București.
Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 10 din 09.01.2018, a admis cererea formulată de reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 3.766 RON, reprezentând remunerație aferentă perioadei 01.04.2014 - 31.03.2017 și suma de 2.280,35 RON, penalități calculate până la data de 10.11.2017, precum și penalități în continuare, până la data plății efective, fiind obligată pârâta să plătească reclamantului și suma de 3.700 RON cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru, onorariu avocațial, onorariu expert, onorariu expert parte).
III. Judecata în apel. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București.
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă prin decizia civilă nr. 1318A din data de 31.10.2018 s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă A. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 10/09.01.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, a obligat apelanta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant a sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
IV. Cererea de recurs.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. S.R.L.
Recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.
Se arată că hotărârea instanței a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, anume a Legii nr. 8/1996 și a Deciziei nr. 399/2006 privind metodologia emiterii licențelor, precum și a dispozițiilor art. 1169 C. civ. privind principiul libertății contractuale.
În concret, pârâta invocă faptul că legea-cadru în ceea ce privește contractul încheiat de părțile din prezenta cauza prevede, la punctul 9 din Decizia nr. 399/2006 privind metodologia emiterii licențelor si colectării creanțelor datorate pentru reproducerea materialelor artistice, că licențele neexclusive se eliberează pe o perioada de 12 luni, perioada după care valabilitatea acestora încetează de drept.
La data de 27.01.2010, societății A. i-au fost eliberate de către reclamant doua licențe neexclusive privind comunicarea publică a fonogramelor și comunicarea publică a prestațiilor artistice din domeniul audio-vizual, cu valabilitate de 12 luni.
Se arată că potrivit legii cadru după această perioadă valabilitatea licențelor încetează de drept, anume în anul 2011.
Recurenta susține că instanța de apel, contrar dispozițiilor imperative ale legii, a dat prioritate unei clauze contractuale care prevede ca licența "poate fi prelungită automat dacă nici o parte nu solicită rezilierea".
Această clauză nu poate produce efectele juridice reținute de instanța de apel, învederează pârâta, câtă vreme încalcă principiul libertății contractuale, principiu general de drept material care acorda părților libertate deplină în negocierea unui contract, câtă vreme nu se încalcă dispoziții imperative ale legii.
Se arată că în speță urmează să producă efecte, cu prioritate față de această clauză contractuala, prevederile normei cadru, ce stabilesc că termenul de valabilitate al unei licențe neexclusive este de 12 luni, după care aceasta încetează de drept.
În concluzie, recurenta susține că licențele ce fac obiectul prezentei cauze, anume nr. 1997/2010 și nr. 1998/2010, au încetat de drept în anul 2011. De la acel moment și până în prezent reclamantul nu a procedat la emiterea unor noi licențe neexclusive care să justifice prelungirea relațiilor contractuale sau crearea unui nou cadru contractual între părți și care să poată sta la baza unei acțiuni în răspundere contractuală.
O altă critică vizează interpretarea greșită a dispozițiilor art. 1166 și art. 1350 C. civ., pârâta învederând că înțelege să recureze hotărârea și în ceea ce privește respingerea apelului și menținerea obligației la plata sumei de 3.766 RON debit și penalități.
Se arată că interpretarea dată legii de primă instanță și de cea de apel este greșită, câtă vreme suma solicitată de către reclamant nu face obiectul contractului părților și a legii-cadru care guvernează raportul dintre părți.
Cum instanța a apreciat că izvorul obligației de plată este contractul părților, fiind aplicabile dispozițiile codului privind răspunderea contractuală, astfel că a obligat pârâta la plata sumei de 3.766 RON debit și penalități, urma ca instanța să analizeze respectarea clauzelor contractuale de către fiecare dintre părți, conform dispozițiilor art. 1.350 C. civ.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 7 din Decizia ORDA nr. 399/2006, deținătorul spațiului are obligația de plată pentru licența neexclusiva și CREDIDAM are obligația corelativă de a emite autorizații neexclusive.
Or, reclamantul nu a emis autorizațiile neexclusive în condițiile contractuale, astfel încât să poată solicita plata contraprestației din partea partenerului contractual.
Mai mult decât atât, se arată că prin cererea de chemare în judecată reclamantul solicită plata unei sume cu titlu de remunerație datorată artiștilor, în condițiile în care contractul părților nu vizează aceste aspecte - CREDIDAM urma sa elibereze autorizații neexclusive și A. urma să achite contravaloarea autorizației.
Se susține că în speță creanța invocată de reclamant nu constă într-o sumă de bani care rezultă dintr-un contract, în sensul vizat de art. 1013 alin. (1) C. civ.. Drept urmare se arată că reclamantul nu este titularul unei creanțe certe, lichide și exigibile care să rezulte dintr-un contract constatat prin act scris însușit de părți și emis conform legii speciale.
Aspectele de fapt invocate în cerere și facturile pro-forma emise exced cadrul contractual dintre părți, învederează recurenta, fiind emise în absența unui contract încheiat conform legii.
Totodată, se arată că eventuala destinație finală a sumelor de bani încasate de reclamant nu face obiectul contractului, astfel încât nu poate fi solicitată de către acesta.
O altă critică vizează existența unor motive contradictorii în decizia atacată, recurenta învederând că la fila x alin. (5) din hotărâre se fac trimiteri la declarația dată de asociatul societății în 2010, declarație care producea efecte la acel moment, întrucât atesta o stare de fapt aferentă anului 2010-2011 și instanța o folosește pentru a justifica existenta obligației la nivelul anilor 2014 -2017, situație care se arată că este vădit străină de natura pricinii și în contradicție cu apărarea invocată de pârâtă.
Pârâta mai arată că pensiunea sa face parte dintr-un program denumit "Fără tv la hotel" din anul 2014.
În acest sens, în cadrul pensiunii de la începutul anului 2014 nu mai există nici un mijloc tehnic la dispoziția clienților care sa se încadreze între cele enumerate de Decizia ORDA nr. 399/2006.
Astfel, se arată că nu există televizoare sau aparate radio în cele opt camere ale pensiunii și nu există mijloace de redare a informațiilor nici în cadrul salonului pentru micul dejun.
Pârâta susține că a probat aceste susțineri în fata instanței de fond, anexând extrase de pe pagina de internet http://pensiunea-marylou.ro și de pe pagina de facebook a pensiunii.
Intimatul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a formulat și depus întâmpinare la data de 12 martie 2019, în cuprinsul acesteia invocând și excepția nulității recursului, învederând că recurenta nu a motivat în concret motivele de nelegalitate invocate și a reluat prin cererea de recurs motivele de apel ce au fost analizate prin decizia recurată.
V. Procedura de filtru.
Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 22 octombrie 2019 completul de filtru a respins excepția inadmisibilității recursului declarat de reclamanți, excepție invocată de pârâta A. S.R.L .
A admis în principiu recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1318A din data de 31 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2017.
VI. Apărările formulate în recurs.
În termen legal, intimatul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți CREDIDAM a depus punct de vedere cu privire la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care a reiterat excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 RON, conform dovezii anexate.
Referitor la neîncadrarea motivelor de recurs în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., având în vedere că prin cererea de recurs pârâta a invocat încălcarea prin decizia de apel a unor norme de drept material și a susținut că aceasta cuprinde motive contradictorii, raportorul a apreciat că aceste critici ar putea fi analizate din perspectiva motivelor de casare instituite de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., contrar celor susținute de reclamant prin întâmpinare.
VII. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
În afara oricărei îndoieli principiul libertății contractuale este unul fundamental în materie civilă, în temeiul lui părțile fiind libere să încheie orice contracte și să determine conținutul acestora, cu respectarea însă a limitelor impuse de lege, de ordinea publică sau de bunele moravuri.
De aici, concluzia că orice persoană poate dispune în mod liber de drepturile și/sau bunurile sale, câtă vreme legea nu interzice, limitează sau condiționează respectivul act juridic, iar acesta nu contravine ordinii publice sau bunelor moravuri.
Tot astfel, atunci când o convenție este încheiată în frauda intereselor altora, ea nu poate fi considerată validă juridic, cauza ei trebuind socotită ca ilicită și morală.
În prezentul proces este de avut în vedere că atât prin autorizația/licență neexclusivă nr. 1997/27.01.2010, cât și prin autorizația/licență neexclusivă nr. 1998/27.01.2010 s-a prevăzut, la pct. VIII, că în ce privește durata de valabilitate, autorizația/licență neexclusivă se acordă pentru o perioadă de 12 luni cu începere de la data intrării ei în vigoare, putând fi prelungită automat cu perioada succesivă de 12 luni, dacă o parte nu solicită rezilierea în baza unui motiv comunicat celeilalte părți în scris cu 30 de zile înainte de termen.
Chiar dacă, în sensul celor afirmate de recurentă, această clauză contractuală ar fi derogat de la prevederile legii-cadru, o asemenea derogare le era părților pe deplin îngăduită, ea rezultând tocmai din aplicarea principiului libertății contractuale, câtă vreme clauza în discuție nu este interzisă în mod expres de lege, nu contravine ordinii publice ori bunelor moravuri și nu a fost făcută în frauda intereselor legitime ale altor persoane.
Rezultă, așadar, că tocmai punerea în operă a principiului libertății contractuale la îngăduie părților să insereze în actul lor juridic o astfel de clauză, neputându-se considera, precum afirmă recurenta, că existența ei încalcă principiul în discuție.
Prin urmare, atâta vreme cât pârâta recurentă nu a solicitat rezilierea autorizațiilor/licențelor neexclusive în condițiile art. VIII al acestora, adică în baza unei notificări comunicate în scris reclamantei intimate cu 30 de zile înainte de expirarea unei perioade de 12 luni, pârâta rămânea ținută de îndeplinirea obligației de a plăti remunerația menționată la pct. I al autorizațiilor/licențelor neexclusive, nefiind necesară emiterea unor noi licențe neexclusive.
Toate cele de mai sus conduc la concluzia că primul motiv de recurs este nefondat, instanța de apel hotărând cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente cauzei.
Neîntemeiat susține recurenta, prin cele de-al doilea motiv al recursului, și că instanța de apel ar fi făcut o interpretare greșită a dispozițiilor art. 1166 și 1350 C. civ..
Astfel cum bine au arătat atât prima instanță, cât și cea de apel, emiterea unor noi autorizații/licențe neexclusive nu era necesară, câtă vreme prin art. VIII din autorizațiile/licențele neexclusive nr. 1997/27.01.2010 și nr. 1998/27.01.2010 era prevăzut, așa cum de altfel Înalta Curte a menționat mai sus, că în lipsa unei notificări scrise comunicate celeilalte părți cu 30 de zile înainte de termen, perioada de valabilitate de 12 luni se prelungea automat cu o durată similară.
În ce privește cel de-al treilea motiv al recursului, Înalta Curte reține că și acesta este, cu evidență, neîntemeiat.
Declarația dată în anul 2010 de unicul asociat al recurentei, doamna B., avea vocația de a angaja juridic societatea recurentă, efectele juridice generate de această declarație putându-se manifesta, în mod specific, și în perioada 2014- 2017 câtă vreme nu au intervenit elemente noi, concretizate în manifestări de voință ulterioare și distincte care, în acord cu prevederile autorizațiilor/licențelor neexclusive, să conducă la modificări în situația juridică a părților.
Faptul că începând cu anul 2014 recurenta nu ar mai fi utilizat televizoare sau aparate radio în cele opt camere ale pensiunii nu este de natură, prin el însuși, a conduce la respingerea acțiunii reclamantei, în condițiile în care recurenta nu a înțeles să adopte un comportament conform cu clauzele autorizațiilor/licențelor neexclusive. Era, deci, necesar, ca recurenta să uzeze fie de prevederile cuprinse la pct. VI.3 din autorizații/licențe neexclusive, solicitând rezilierea contractului, fie de prevederile cuprinse la pct. VIII, care, și ele, îi permiteau să o notifice pe pârâtă cu privire la rezilierea, în condițiile acestui articol, a contractului.
Față de toate cele ce preced, recursul se va respinge ca neîntemeiat, instanța de apel hotărând cu interpretarea și aplicarea corectă a legii, astfel că nu se poate reține incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
Tot astfel, nu se poate reține nici incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., decizia instanței de apel fiind clară și coerentă, iar nu contradictorie.
În temeiul prevederilor art. 451 și art. 453 alin. (1) C.-pr.civ., se va dispune obligarea recurentei la a-i plăti intimatului suma de 500 RON cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1318A din data de 31 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2017.
Obligă pe pârâta A. S.R.L. la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 noiembrie 2019.