Decizia nr. 416/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 2470/2018 a Tribunalului București

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată, la data de 19 iulie 2018 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, în contradictoriu cu pârâta A. persoană fizică autorizată, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata sumei de 1.979,82 RON (cu TVA inclus), reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, aferentă perioadei 1 iulie 2015-30 iunie 2018; să oblige pe pârâtă la plata penalităților de întârziere în cuantum de 871,63 RON, care vor fi actualizate la zi; să oblige pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

Sentința pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă: Prin sentința civilă nr. 2470 din data de 4 decembrie 2018, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis cererea formulată de reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM în contradictoriu cu pârâta A. persoană fizică autorizată, a obligat pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 1.650 RON remunerație pentru perioada 1 iulie 2015-30 iunie 2018, 871,63 RON penalități de întârziere, calculate până la data de 2 iulie 2018 și în continuare, la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere până la achitarea integrală a debitului și a obligat pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 700 RON cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocat.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă: Prin decizia civilă nr. 1990A din data de 11 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-pârâtă A. persoană fizică autorizată împotriva sentinței civile nr. 2470 din data de 4 decembrie 2018 pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM; a obligat pe apelantă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 RON.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei nr. 1990A din data de 11 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs pârâta A. persoană fizică autorizată, invocând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Printr-o primă critică, recurenta-pârâtă a susținut că instanța a stabilit în mod greșit dispozițiile aplicabile cauzei. Astfel, a arătat că instanța a respins excepția necompetenței teritoriale, motivând această respingere pe dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. și având în vedere "fapta ilicită", deși în speță intimatul-reclamant a formulat o acțiune în răspundere civilă contractuală, și nu delictuală. Totodată, a apreciat că, având în vedere temeiul invocat de către intimatul-reclamant - art. 1350 noul C. civ. - instanța trebuia să verifice și să dea eficiență dispozițiilor din vechiul C. proc. civ., întrucât la baza acțiunii în răspundere contractuală stă un contract din anul 2008. A mai considerat recurenta-pârâtă și că, raportat la data încheierii contractului, dispozițiile aplicabile prezentei spețe sunt dispozițiile în vigoare la acel moment, respectiv art. 998 vechiul C. civ. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurenta-pârâtă a susținut că instanța a omis să verifice apărările pe care le-a formulat în cauză, din acest punct de vedere hotărârea instanței fiind practic nemotivată. A arătat că, în cadrul răspunderii contractuale, contractul este singurul care dovedește preexistența obligației, față de culpa debitorului de a nu fi executat, iar, în prezenta cauză, licențele/autorizațiile neexclusive au încetat de drept, în conformitate cu prevederile pct. 4 al cap. IV, prin urmare, operând rezilierea de plin drept. Recurenta-pârâtă a menționat că, în ceea ce privește valabilitatea contractului, acesta a fost încheiat pe o perioadă de un an de zile și nu a existat un act adițional de prelungire și nici vreo cerere cu privire la acceptul său de a se prelungi contractul în cauză. În opinia sa, clauzele privitoare la posibilitatea rezilierii - declanșarea procedurii reorganizări judiciare și a falimentului, respectiv încetarea activității de comunicare publică a prestațiilor artistice - sunt abuzive, câtă vreme limitează posibilitatea părții de a rezilia contractul doar la aceste două motive. A mai arătat că, potrivit clauzelor necesare pentru valabilitatea autorizațiilor, remunerațiile se plătesc lunar, până cel târziu în ultima zi a lunii respective, intimatul-reclamant având obligația de a factura aceste remunerații, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o, iar, în lipsa unei facturi fiscale emise de acesta, a fost pusă în imposibilitate de a face plata, cu atât mai mult cu cât nu a fost prevăzut în contract acel cuantum datorat. Totodată, a susținut că, în conformitate cu prevederile pct. 4 al cap. IV din contract, licența/autorizația neexclusivă a încetat de drept, după cele 90 de zile și, prin urmare, soluția legală este cea de respingere a pretențiilor intimatului-reclamant. Recurenta-pârâtă a subliniat că, deși instanța menționează că intimatul-reclamant a emis facturile fiscale enumerate în cuprinsul cererii, nu există facturi fiscale emise în conformitate cu Codul comercial (în vigoare la data încheierii convenției), factura proforma nefiind o factură fiscală. Referitor la acordarea penalităților de întârziere, a considerat că și această obligație este nelegală, în contextul în care factura proforma nu creează o obligație de plată, ea având caracterul unui act informativ cu privire la bunurile sau serviciile ce fac obiectul unei convenții, prețul estimativ, condițiile de livrare și de plată sau atestă condițiile unei viitoare vânzări sau a unui viitor contract de antrepriză; creanța invocată de intimatul-reclamant pe baza unor facturi proforma și a unui act desființat de drept nu poate avea un caracter cert, deci nu generează nici clauza penală. De asemenea, a susținut că, în dovedirea cererii, s-au depus doar facturi proforma, întocmite pro causa, în condițiile în care se presupune că acestea se emit, conform contractului, lunar, succesiv și bineînțeles cronologic; intimatul-reclamant avea obligația de a comunica facturile aferente fiecărei luni, însă aceste facturi nu au fost comunicate niciodată, nu poartă semnătura de primire și nu sunt acceptate la plată, fiind niște facturi pe care nu și le însușește. A considerat că facturile proforma sunt niște simple înscrisuri emise în mod unilateral de către intimatul-reclamant și a precizat că nu le-a semnat și nici nu și le-a însușit în vreun fel, de esența înscrisului sub semnătură privată fiind existența semnăturii părților. Concluzionând, a solicitat admiterea recursului, anularea sentinței și, în rejudecare, respingerea acțiunii.

Procedura de filtru derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție: Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 6 august 2020 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 2, astfel cum reiese din fișa Ecris (aflată la fila. 1 din dosarul de recurs). Prin rezoluția din data de 7 septembrie 2020, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului după efectuarea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 490 alin. (2) C. proc. civ. În concluziile raportului întocmit în cauză, s-a reținut că recursul este legal timbrat și este formulat și motivat în termen legal, iar cererea de recurs îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ., sub sancțiunea nulității. Totodată, s-a constatat că părțile au deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei recurate, iar, în ceea ce privește criticile formulate de către recurenta-pârâtă, raportorul a reținut că intimatul-reclamant Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a invocat excepția nulității recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Completul de filtru nr. C2, prin rezoluția din data de 19 ianuarie 2021, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea punctelor de vedere, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din cod. Recurenta-pârâtă A. persoană fizică autorizată nu a formulat punct de vedere la raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului. În termen legal, intimatul-reclamant Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a depus punct de vedere la raport, prin care a solicitat respingerea recursului, în principal, ca fiind nul și, în subsidiar, ca neîntemeiat. Prin rezoluția din 18 februarie 2021, în cauză a fost fixat termen la data de 9 martie 2021, în camera de consiliu, fără citare părților, în vederea analizării admisibilității în principiu a recursului. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: În condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. și art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția nulității recursului prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului. Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. Art. 493 alin. (5) C. proc. civ. stipulează că în cazul în care completul este în unanimitate de acord că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 din cod, anulează recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac. În speță, verificând cererea de recurs, se constată că, deși motivele au fost subsumate pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., acestea reprezintă o reiterare a motivelor de apel formulate împotriva sentinței tribunalului, care și-au găsit deja o dezlegare jurisdicțională prin decizia pronunțată în apel, recurenta-pârâtă ignorând faptul că asupra acestora a existat deja o cenzură și o judecată din partea instanței de apel, care a arătat argumentele pentru care criticile respective nu pot fi primite. Or, prin motivele de recurs recurenta-pârâtă trebuia să indice, punctual, de ce este sunt greșite considerentele instanței de apel care sprijină soluția adoptată, însă aceasta, fără să arate de ce este nelegală dezlegarea dată de instanță în faza procesuală a apelului, repune în discuție aceleași aspecte, reiterând cele invocate prin cererea de apel și omițând faptul că obiectul recursului îl constituie decizia curții de apel. O astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigențelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecății critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanței de apel. Ca atare, nu se poate proceda la o încadrare a susținerilor formulate de către parte prin cererea de recurs în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., aspect de natură a determina incidența sancțiunii nulității recursului, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Așa fiind, cum criticile formulate de recurenta-pârâtă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului. PENTRU ACESTE MOTIVE,