ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1220/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1220/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 1220/2016
Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, la data de 25 iunie 2015,
reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a chemat în judecată pe pârâta SC A. SRL, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.830,24 RON (cu TVA inclus), reprezentând remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a
fonogramelor sau a reproducerilor acestora, precum și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, aferente perioadelor 01.07.2012-30.06.2015, precum obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în sumă de 503,25 RON, actualizate la zi.
Prin sentința nr. 1548 din 16 decembrie 2015, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de pârâtă, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj,
reținând că este competentă să soluționeze cauza instanța de la locul situării sediului social al pârâtei.
Tribunalul Cluj, secția civilă, prin sentința nr. 217 din 15 aprilie 2016, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de reclamant, și a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Constatând ivit conflictul negativ de competență, în temeiul dispozițiilor art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., această instanță a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.
La pronunțarea acestei sentințe, instanța a avut în vedere că prin art. VII din autorizațiile neexelusive emise către pârâta SC A. SRL, înregistrate la reclamanta CREDIDAM sub nr. 18188 din 16 iunie 2010 și nr. 18189 din 16 iunie 2010, semnate de reprezentanții ambelor părți și depuse în copie la dosarul Tribunalului București, s-a stabilit că orice litigiu între părți se va soluționa de către instanța competentă din București.
S-a reținut că pârâta nu era în drept să invoce necompetența teritorială a Tribunalului București, pe motiv ca sediul pârâtei se află în altă localitate, întrucât competența nu este exclusivă, nefiind niciunul din cazurile prevăzute expres la art. 117-121 C. proc. civ., iar pârâta a convenit ca eventualele litigii cu CREDIDAM să fie soluționate la București.
Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1)
C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Prin acțiunea cu care a învestit instanța de judecată, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a invocat nerespectarea de către pârâta SC A. SRL a mai multor obligații legale în materia drepturilor conexe dreptului de autor, ceea ce atrage antrenarea, în sarcina sa, a răspunderii civile delictuale.
Art. 113 alin. (1) pct. 9 noul C. proc. civ. consacră o competență teritorială alternativă în materia răspunderii civile delictuale, prevăzând că „în afară de instanțele prevăzute ia art. 107-112 din noul C. proc. civ., mai sunt competente: (...) instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.”
Potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.
În vederea îndeplinirii obligațiilor legale decurgând din valorificarea drepturilor aparținând membrilor CREDIDAM, au fost emise autorizațiile/licențe neexclusive nr. 18188 din 16 iunie 2010 și nr. 18189 din 16 iunie 2010 pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor de pe acestea, conform Legii nr. 8/1996.
La art. VII din fiecare dintre aceste autorizații se prevede că „Orice neînțelegere intervenită în interpretarea și executarea prezentei autorizații va fi soluționată pe cale amiabilă. În caz contrar, soluționarea oricăror litigii cu privire la interpretarea și executarea prezentei autorizații, precum și cu privire la respectarea dispozițiilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, se face de către instanța de judecată competentă din București”.
Cu toate că respectivele convenții nu reprezintă însăși cauza cererii de chemare în judecată, fiind vorba despre obligații izvorâte din lege, convențiile produc efecte din perspectiva stabilirii instanței competente, întrucât clauza menționată anterior are valoarea unei alegeri de competență în privința oricăror litigii întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 8/1996.
În conformitate cu prevederile art. 126 alin. (1) noul C. proc. civ., „Părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței, ca procesele privitoare Ia bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afara de cazul când această competență este exclusivă.”
Întrucât competența de soluționare a litigiului de față nu este una exclusivă, ci alternativă, iar litigiul vizează drepturi de creanță, clauza atributivă de competența stipulată de către părți la art. VII din convenții produce efecte în cauză, în sensul prorogării voluntare de competență în favoarea instanței sesizate, alta decât instanțele la care se referă art. 107 și art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.
Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că în cauză competența de soluționare revine Tribunalului București, sens în care va dispune.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 mai 2016.