ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1652/2016

Decizia nr. 1652/2016

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/3/2015 la data de 21 octombrie 2015, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 5.658,12 RON (cu TVA inclus), reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora, precum și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, aferentă perioadei 01 octombrie 2012 - 30 septembrie 2015, obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în cuantum de 2.818,10 RON, care vor fi actualizate la zi și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

Prin sentința nr. 157 din 9 februarie 2016, Tribunalul București, s

ecția a IV-a civilă, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de pârâtă, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea în Tribunalului Timiș.

La pronunțarea acestei soluții, instanța a avut în vedere locul situării sediului social al pârâtei, conform prevederilor art. 107 C. proc. civ.

S-a reținut și faptul că din cuprinsul convenției nu rezultă explicit opțiunea părților pentru o anumită instanță, alta decât cea care ar fi, în mod normal, competentă.

Prin decizia nr. 1806/PI din 8 iunie 2016, Tribunalul Timiș, s

ecția I civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de reclamant și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

De asemenea, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în speță nu este vorba de o competență teritorială exclusivă, iar reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, potrivit dispozițiilor art. 116 C. proc. civ. Totodată, în cauză există o convenție a părților prin care este stabilită ca instanță competentă instanța din București

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a invocat nerespectarea de către pârâta SC Central SRL a mai multor obligații în materia drepturilor conexe dreptului de autor, cererea fiind întemeiată pe prevederile art. 1166 și 1350 C. civ. și ale Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare.

În vederea îndeplinirii obligațiilor legale decurgând din valorificarea drepturilor aparținând membrilor CREDIDAM, au fost emise pentru pârâtă autorizațiile/licențe neexclusive nr. 6166 din 03 iunie 2008 și nr. 6167 din 03 iunie 2008, pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora, conform Legii nr. 8/1996.

La art. VII din fiecare dintre aceste autorizații se prevede că „Orice neînțelegere intervenită în interpretarea și executarea prezentei autorizații va fi soluționată pe cale amiabilă. În caz contrar, soluționarea oricăror litigii cu privire la interpretarea și executarea prezentei autorizații, precum și cu privire la respectarea dispozițiilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe cu modificările și completările ulterioare, se face de către instanța de judecată competentă din București”.

Cu toate că respectivele convenții nu reprezintă însăși cauza cererii de chemare în judecată, fiind vorba despre obligații izvorâte din lege, convențiile produc efecte din perspectiva stabilirii instanței competente, întrucât clauza menționată anterior are valoarea unei alegeri de competență în privința oricăror litigii întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 8/1996.

În conformitate cu prevederile art, 126 alin. (1) C. proc. civ., „Părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare Ia bunuri și Ia alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.”

De asemenea, potrivit prevederilor art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Întrucât competența de soluționare a litigiului de față nu este exclusivă, ci alternativă, litigiul vizând drepturi de creanță, clauza atributivă de competență stipulată de către părți la art. VII din convenții produce efecte în cauză, în sensul prorogării voluntare de competență în favoarea instanței sesizate.

Din modalitatea de formulare a acestei clauze atributive - „soluționarea oricăror litigii se face de către (...) instanța de judecată competentă din București” - rezultă opțiunea părților de soluționare a litigiului de către Tribunalul București, acesta fiind, raportat la natura litigiului, singura instanță competentă să soluționeze cauza din raza teritorială a municipiului București.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că în cauză competența de soluționare revine Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2016.