ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 144/2014

Asupra conflictului de competență de față,

constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția civilă, la 24

ianuarie 2013,

reclamantul

C.R.A.D.A.I., C.R.E.D.I.D.A.M. a chemat în judecată pe pârâta SC M. SRL, solicitând

obligarea acesteia la plata următoarelor sume: 2.008,8 RON (cu TVA inclus), reprezentând

remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică

a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora în incinta

punctului de lucru pe care îl administrează, în perioada 1 iulie 2010-30

septembrie 2012; 891,24 RON reprezentând penalități de întârziere calculate în conformitate

cu prevederile art. 3.2 din autorizația, licența neexclusivă și tabelul anexat.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat

că pârâta ar fi avut obligația legală de a achita remunerația datorată artiștilor

interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în

scop comercial ori a reproducerilor acestora în incinta restaurantului în suprafață

de 45 m

2

pe care îl administrează. În acest sens, reclamantul a mai arătat

că la data de 27 ianuarie 2010 a eliberat, în favoarea pârâtei, autorizația, licența

neexclusivă din 27 ianuarie 2010, iar ulterior, a emis facturile ce reprezentau

remunerația datorată perioadei 1 iulie 2010-30 septembrie 2012, facturi pe care

pârâta nu le-a achitat.

Prin sentința civilă nr. 776 din 10

aprilie 2013, Tribunalul București a admis excepția necompetenței sale teritoriale

și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Mureș, reținând că în cauză sunt

incidente

dispozițiile art. 7 C. proc. civ. care instituie o competență teritorială exclusivă

a instanței de la locul situării sediului principal al societății pârâte.

Primind cauza spre soluționare, Tribunalul

Mureș, secția civilă, prin sentința nr. 1946 din 26 septembrie 2013 a admis excepția

de necompetență materială și a declinat competența în favoarea Tribunalului București

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul

Mureș a reținut că acțiunea reclamantei s-a născut ca urmare a încheierii între

părți a unui contract în cuprinsul căruia acestea au înțeles să însereze o clauză

atributivă de competență, prin care au convenit că toate neînțelegerile dintre părți

să fie rezolvate pe cale amiabilă, iar soluționarea oricăror litigii să se facă

de către instanța de judecată competentă din București.

În aceste condiții, instanța a reținut

că potrivit clauzei din contract, care este în acord cu dispozițiile procedurale

în materie, competența de soluționare a acțiunii revine Tribunalului București.

Ivindu-se un conflict negativ de competență,

în sensul art. 20 pct. 2 C. proc. civ., cauza a fost înaintată Înaltei Curți de

Casație și Justiție, în drept să hotărască asupra conflictului.

Analizând actele dosarului, Înalta

Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București

pentru următoarele considerente:

Pretenția dedusă judecății s-a născut ca

urmare a încheierii între părți, la 27 ianuarie 2010, a contractului autorizație,

licență exclusivă pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial

sau a reproducerii acestora, conform dispozițiilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul

de autor și drepturile conexe.

La art. VII din contractul sus-menționat

se prevede că: orice neînțelegere intervenită în interpretarea și executarea prezentei

autorizații va fi soluționată pe cale amiabilă. În caz contrar, soluționarea oricăror

litigii cu privire la interpretarea și executarea prezentei autorizații, precum

și cu privire la respectarea dispozițiilor Legii nr. 8/1996 se face de către instanța

de judecată competentă din București,

Potrivit art. 19 C. proc. civ. părțile

pot conveni, prin înscris, ca pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de

alte instanțe decât cele care ar avea competență teritorială, cu excepția cazurilor

prevăzute de art. 13, art. 14, art. 15 și art. 16 din același cod.

În speță, se constată că prin alegerea

instanței de către părți prin convenția încheiată, nu au fost încălcate dispozițiile

art. 19 C. proc. civ. care prevăd o competență teritorială exclusivă, întrucât nu

ne aflăm în cazurile prevăzute de art. 13-art. 16 din același cod.

Cum clauza stipulată de către părți la

art. VII din contract este o clauză atributivă de competență care are drept consecință

prorogarea voluntară de competență, permisă de dispozițiile art. 19 C. proc. civ.,

instanța competentă a soluționa litigiul dedus judecății este Tribunalul București

căruia i se va trimite dosarul spre soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competenta de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17

ianuarie 2014.