ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 816/2016

Decizia nr. 816/2016

Asupra cauzei de fața, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a III-a civilă, la data de 18 martie 2015, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL a solicitat instanței ca

5

prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.362,72 lei (cu taxa pe valoarea adăugată inclusă), reprezentând remunerație actualizată cu indicele de inflație, datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora, precum și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, aferentă perioadei 01 aprilie 2012 - 28 februarie 2015, remunerație calculată și datorată conform art. 123

1

din Legea nr. 8/1996 și conform tabelelor Al.l din Decizia C. nr. 399/2006,

precum și la plata despăgubirilor echivalente cu suma de 3.958,08 lei, reprezentând triplul remunerațiilor, conform art 139 alin. (1) și alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare. S-a solicitat și obligarea pârâtei să încheie autorizație/licență neexclusivă cu A. pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora, precum și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, în spațiile deținute, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 878 din 30 iunie 2015, Tribunalul București,

secția a IIl-a civilă, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de pârâtă, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea în Tribunalului Argeș.

La pronunțarea acestei soluții, instanța a avut în vedere locul situării sediului social al pârâtei.

S-a reținut și faptul că nu este prevăzută o competență exclusivă sau alternativă pentru cererea ce face obiectul prezentei acțiuni, respectiv acțiune în pretenții.

Prin sentința civilă nr. 30 din 27 ianuarie 2016, Tribunalul Argeș,

secția civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de reclamant, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Curtea de Apel Pitești cu soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamantul a formulat pretenții în calitate de reprezentant al titularilor de drepturi care au fosî prejudiciați prin săvârșirea faptului ilicit de utilizare a prestațiilor artiștilor interpreți fără acordul acestora și fără a achita remunerațiile cuvenite acestora.

Locul producerii prejudiciului este locul în care trebuie făcută plata. în consecință, Tribunalului București, prima instanță sesizată, îi revine competența de soluționare a cauzei.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, s-a dispus scoaterea de pe rol a cauzei și trimiterea acesteia la Curtea de Apel Pitești, conform art. 134 și 135 C. proc. civ.

Prin sentința nr. 145/F/CC din 21 martie 2016, Curtea de Apel Pitești,

secția a X-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei competenței materiale a Curții de Apel Pitești și a declinat soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul București și Tribunalul Argeș, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție .

Pornind de la cerințele impuse de art. 135 alin. (1) C. proc. civ., s-a reținut că singura instanță superioară și comună Tribunalului București și Tribunalului Argeș este Înalta Curte de Casație și justiție, competentă material în soluționarea prezentului conflict negativ de competență.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (

1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a invocat

nerespeetarea de către pârâta SC B. SRL a mai multor obligații legale în materia drepturilor conexe dreptului de autor, ceea ce atrage antrenarea în sarcina sa a răspunderii civile delictuale, cererea fiind întemeiată pe prevederile art. 1349 C. civ. și ale Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. consacră o competență teritorială alternativă în materia răspunderii civile delictuale, prevăzând că „în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 C. proc. civ., mai sunt competente: (...) instanța In a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă."

Locul producerii prejudiciului este locul în care trebuie făcută plata, iar sediul reclamantului și conturile acestuia se află în București.

Potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

În cauză, prima instanță sesizată de reclamant, Tribunalul București, este instanța locului producerii prejudiciului, întrucât pentru fapta reclamată se impută un prejudiciu constând în drepturi reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora, precum și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, a căror plata trebuie făcută în contul reclamantului.

În vederea îndeplinirii obligațiilor legale decurgând din valorificarea drepturilor aparținând membrilor A., au fost emise pentru pârâtă autorizațiile/licențe neexclusive din 24 septembrie 2010, pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora, conform Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, respectiv pentru utilizarea prestațiilor artistice din domeniul audiovizual (filele 24, 25 dosar Tribunalul București).

La art. 7 din fiecare dintre aceste autorizații, eliberate la data de 24 septembrie 2010 pentru o perioadă de 12 luni, se prevede că „Orice neînțelegere intervenită în interpretarea și executarea prezentei autorizații va fi soluționată pe cale amiabilă, în caz contrar, soluționarea oricăror litigii cu privire Ia interpretarea și executarea prezentei autorizații, precum și cu privire Ia respectarea dispozițiilor Legii nr. 8/1996, se face de către instanța de judecată competentă din București".

Cu toate că respectivele convenții nu reprezintă însăși cauza cererii de chemare în judecată, fiind vorba despre obligații izvorâte din lege, convențiile produc efecte din perspectiva stabilirii instanței competente, întrucât clauza menționată anterior are valoarea unei alegeri de competență în privința oricăror litigii întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 8/1996.

În conformitate cu prevederile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., „Părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de

care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece. In afară de cazul când această competență este exclusivă."

Întrucât competența de soluționare a litigiului de țață nu este una exclusivă, ci alternativă, iar litigiul vizează drepturi de creanță, clauza atributivă de competență stipulată de către părți la art 7 din convenții produce efecte în cauză, în sensul prorogării voluntare de competență în favoarea instanței sesizate, alta decât instanțele la care se referă art. 107 și art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că în cauză competența de soluționare revine Tribunalului București, secția a X-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IIl-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2016.