ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2975/2023

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 13.10.2015, sub nr. x/2014 reclamanta Regia Autonomă de Transport București - R.A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală -Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 114/23.04.2014 (pct. 1 și pct. 3), emisă de A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 RON taxă timbru, conform art. 16 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Prin sentința civilă nr. 547/27.02.2015 pronunțată de Curtea de Apel București a fost respinsă excepția nulității acțiunii în ceea ce privește solicitarea de anulare a deciziei de soluționare pct. 3 ca neîntemeiată, admisă excepția inadmisibilității acțiunii în ceea ce privește solicitarea de anulare a deciziei de soluționare a contestației pct. 3 și respinsă acțiunea sub acest aspect, fiind respinsă în rest acțiunea ca neîntemeiată. Prin decizia nr. 3560/14.11.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admis recursul formulat de către Regia Autonomă de Transport București, casată sentința recurată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Cauza a fost înregistrată în rejudecare la data de 14.03.2018 sub nr. de dosar x/2014 În rejudecare a fost administrată proba cu expertiză contabilă.

Hotărârea primei instanțe, în fond după casare. Prin sentința civilă nr. 157 din data de 15 iunie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Societatea de Transport București STB S.A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor; a anulat în parte Decizia nr. 114/23.04.2014, respectiv pct. 1 din Decizia nr. 114/23.04.2014 referitor la respingerea contestației pentru suma de 183.965.550 RON, precum și în parte pct. 3 din Decizia nr. 114/23.04.2014 pentru suma de 3.675.461 RON TVA și 3.803.845 RON accesorii aferente TVA; a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată și a obligat pârâta la plata sumei de 2075 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru fond și recurs, precum și onorariu de expert.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 157 din data de 15 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Prin primul motiv de recurs se susține că, hotărârea primei instanțe este nelegală întrucât nu cuprinde motivele pe care se întemeiază (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.). Instanța, în considerentele hotărârii atacate, s-a limitat la a expune concluziile expertului contabil fără a prezenta propriile argumente care au stat la baza soluției adoptate, ceea ce echivalează cu o nemotivare, întrucât soluția dată nu poate face obiectul cenzurii instanței de control judiciar. Or, în situația în care instanța nu a prezentat niciun argument personal în considerarea căruia și-ar fi format convingerea, și, în situația în care nu s-a arătat niciun un motiv pentru care au fost înlăturate apărările instituției pârâte, inclusiv obiecțiunile formulate la raportul de expertiză contabilă, instanța de fond omologând concluziile acestuia și întemeindu-și soluția, exclusiv pe acestea, hotărârea atacată nu este motivată potrivit legii. De asemenea, instanța de fond nu motivează care norme de drept material au fost încălcate la emiterea actului administrativ anulat de către aceasta. Invocă, în susținerea considerentelor anterior expuse, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3774/2020 pronunțată în dosarul nr. x/2014. Față de cele expuse, solicită să se constate incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., și, constatând ca este imposibilă exercitarea controlului judiciar, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. Prin cel de-al doilea motiv de recurs se arată că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ..) Pentru a pronunța hotărârea atacată, instanța de fond a reținut, în esență, că din raportul de expertiză fiscal-contabilă rezultă că subvenția acordată cu privire la călătoriile efectuate de pensionari nu era legată de preț întrucât nu putea fi determinată înainte de desfășurarea activității de transport și în consecință nu trebuia inclusă în baza de calcul a TVA. Soluția este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 137 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003, în forma aplicabilă în vigoare începând cu data de 01.09.2007, conform cărora baza de impozitare a TVA este constituită, pentru livrări de bunuri și prestări de servicii, altele decât cele prevăzute la lit. b) și c), din tot ceea ce constituie contrapartida obținută sau care urmează a fi obținută de furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terț, inclusiv subvențiile direct legate de prețul acestor operațiuni. Această prevedere a fost explicitată prin pct. 18 alin. (1) și alin. (2) din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, în forma aplicabilă în perioada 30.03.2007-31.12.2009. În scopul aplicării unitare a prevederilor art. 137 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și ale pct. 18 alin. (1) lit. a) și b) din titlu VI din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare în perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2009, a fost emisă Decizia nr. 4/2013 a Comisiei Fiscale Centrale, potrivit căreia: "a) suma subvenției depinde de volumul bunurilor livrate/serviciilor prestate atunci când suma totală a subvenției acordate în cursul unei perioade stabilite de persoana care acordă subvenția crește sau scade direct proporțional cu numărul de unități de măsură subvenționate, subvenția fiind acordată pe fiecare unitate de măsură subvenționată; b) se consideră că suma subvenției poate fi determinată înainte de desfășurarea activității atunci când beneficiarul subvenției cunoaște înainte de prestarea serviciilor/livrarea bunurilor suma absolută sau procentuală a subvenției care va fi acordată pe fiecare unitate de măsură subvenționată." Având în vedere prevederile legale incidente, subvențiile primite de la bugetul de stat, bugetele locale sau de la bugetul comunitar, legate direct de prețul bunurilor livrate și/sau al serviciilor prestate, se includ în baza de impozitare. De asemenea, în perioada 30.03.2007-31.12.2009, se consideră că subvenția este legată direct de preț dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: - suma subvenției să depindă de volumul bunurilor livrate/serviciilor prestate; - suma subvenției să poată fi determinată înainte de desfășurarea activității. Nu intră în baza de impozitare a taxei subvențiile sau alocațiile primite de la bugetul de stat, de la bugetele locale sau de la bugetul Comunitar care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (1), cum sunt: subvențiile pentru acoperirea cheltuielilor de transport public local, subvențiile acordate pentru efectuarea de investiții proprii. Începând cu data de 01.01.2010, pct. 18 alin. (1) și alin. (2) din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, se consideră că subvenția este legată direct de preț dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: - subvenția este concret determinabilă în prețul bunurilor și/sau al serviciilor, respectiv este stabilită pe unitatea de măsură a bunurilor livrate și/sau a serviciilor prestate, în sume absolute sau procentual; - cumpărătorii trebuie să beneficieze de subvenția acordată furnizorului/prestatorului, în sensul că prețul bunurilor/serviciilor achiziționate de aceștia trebuie să fie mai mic decât prețul la care aceleași produse/servicii s-ar vinde/presta în absența subvenției. Nu se cuprind în baza de impozitare a taxei subvențiile sau alocațiile primite de la bugetul de stat, de la bugetele locale, de la bugetul comunitar sau de la bugetul asigurărilor sociale de stat, care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (1), respectiv subvențiile care sunt acordate pentru atingerea unor parametri de calitate, subvențiile acordate pentru acoperirea unor cheltuieli sau alte situații similare. STB a acordat gratuități și reduceri de tarif la transportul public urban următoarelor categorii de persoane: - pensionari cu domiciliul stabil în București, indiferent de cuantumul pensiei, au beneficiat de gratuitate de 100% pe mijloacele de transport în comun aparținând RATB în baza actului de identitate și a ultimului talon de pensie, conform HCGMB nr. 139/2006; - veterani de război și văduve de război, revoluționari, persoane persecutate politic, eroi martiri și luptători care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, persoane foști deținuți politici, deportate în străinătate, persoane persecutate politic, detașamente de muncă forțată, membrii Consiliului General al Municipiului București și personalul din instituțiile administrației publice din municipiul București, au beneficiat de gratuitate la transportul în comun acordată sub formă de abonamente lunare pe toate traseele în baza Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată, Legii nr. 341/2004 a recunoștiinței față de eroii martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, Decretului-Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, Legii nr. 189/2000 privind aprobarea O.G. nr. 105/1999 pentru modificarea și completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, HCGMB nr. 36/1999șinr. 33/2011; - elevi și studenți din învățământul de stat al municipiului București, de la cursurile de zi, elevii și studenții bursieri ai statului român și donatorii onorifici de sânge au beneficiat de reducerea tarifului cu 50% la transportul urban, în baza unor legitimații de transport lunare eliberate de RATB, potrivit prevederilor H.G. nr. 309/1996, Normelor aprobate prin OMECTS nr. 4055/1996, HCGMB nr. 129/1996 privind acordarea unor reduceri și scutiri la tarifele de transport, Normelor aprobate prin OMECTS nr. 329/2007 și H.G. nr. 1364/2006. Subvențiile încasate pentru acoperirea diferențelor de tarif pentru gratuități și reduceri reprezintă contrapartida obținută de RATB pentru serviciile de transport public local și se includ în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, așa cum este reglementat la art. 137, alin. (1), lit. (a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia "Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată este constituită din: a) pentru livrări de bunuri și prestări de servicii, altele decât cele prevăzute la lit. b) și c), din tot ceea ce constituie contrapartida obținută sau care urmează a fi obținută de furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terț, inclusiv subvențiile direct legate de prețul acestor operațiuni". În perioada 01.09.2007-31.12.2009 potrivit pct. 18, alin. (1) din H.G. nr. 44/2004, dat în aplicarea prevederilor art. 137, alin. (1), lit. (a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, "(...) Se consideră că subvențiile sunt legate direct de preț dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: a) suma subvenției să depindă de volumul bunurilor livrate/serviciilor prestate; b) suma subvenției să poată fi determinată înainte de desfășurarea activității". În perioada 01.01.2010-31.12.2011 potrivit pct. 18, alin. (1) din H.G. nr. 44/2004, dat în aplicarea prevederilor art. 137, alin. (1), lit. (a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, "subvențiile primite de la bugetul de stat, bugetele locale sau bugetul Comunitar, legate direct de prețul bunurilor livrate și/sau al serviciilor prestate, se includ în baza de impozitare.(...). Se consideră că subvențiile sunt legate direct de preț dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: a) subvenția este concret determinabilă în prețul bunurilor și/sau al serviciilor, respectiv este stabilită pe unitatea de măsură a bunurilor livrate și/sau a serviciilor prestate, în sume absolute sau procentual; b) cumpărătorii trebuie să beneficieze de subvenția acordată furnizorului/prestatorului, în sensul că prețul bunurilor/serviciilor achiziționate de aceștia trebuie să fie mai mic decât prețul la care aceleași produse/servicii s-ar vinde/presta în absența subvenției". Prin urmare, învederează că pentru perioada septembrie 2007- decembrie 2009: - STB poate determina care este valoarea fiecărei subvenții pentru fiecare categorie de abonament subvenționat, prin efectuarea diferenței între prețul nesubvenționat al abonamentelor și valoarea subvenționată a acestora; - subvenția depinde de volumul serviciilor prestate, în sensul că pentru încasarea de la bugetul local al Municipiului București a subvențiilor aferente serviciilor de transport public urban, efectuate în favoarea persoanelor care au beneficiat de facilități nominalizate anterior, STB întocmea lunar anexe justificative în care erau înscrise categoria de beneficiari, subvenția/persoană, numărul de persoane beneficiare și valoarea subvenției, anexe ce erau înaintate Primăriei Municipiului București. Totalul anexelor justificative întocmite era preluat de STB lunar în adresa înaintată Primăriei Municipiului București, Direcția firianciar-contabilitate, prin care se solicita diferența de tarif reprezentând protecția socială acordată călătorilor, stabilită în baza rezultatelor financiare realizate pe luna respectivă. Pentru perioada 1 ianuarie 2010- 31 martie 2013, învederează următoarele considerente: - subvențiile sunt concret determinabile în prețul bunurilor și/sau al serviciilor, respectiv sunt stabilite pe unitatea de măsură a bunurilor livrate și/sau a serviciilor prestate; - cumpărătorii beneficiază de subvenția acordată furnizorului/prestatorului, în sensul că prețul bunurilor/serviciilor achiziționate de aceștia este mai mic decât prețul la care aceleași produse/servicii s-ar vinde/presta în absența subvenției, având în vedere că facilitățile de transport public urban de călători se acordă direct beneficiarilor prin eliberarea de legitimații de călătorie nominale sau de abonamente la prețuri subvenționate (în cazul reducerilor de preț). Mai mult, este lipsit de relevanță faptul că în cazul pensionarilor s-a estimat un număr de beneficiari ai acestei facilități, atât timp cât acest număr a fost utilizat pentru determinarea cuantumului subvenției corespunzătoare gratuității la transportul public în comun acordată acestei categorii de persoane. Având în vedere cele precizate mai sus, subvențiile solicitate și încasate de reclamanta de la bugetul local pe baza unui număr de beneficiari cert sau estimat pentru gratuitățile și reducerile acordate anumitor categorii de persoane pe mijloacele de transport în comun aparținând RATB, în perioada septembrie 2007- martie 2013, se includ în baza de impozitare a TVA. Precizează, de asemenea, că pentru stabilirea tratamentului fiscal al acestor operațiuni, în ceea ce privește subvenția acordată în perioada septembrie 2007- decembrie 2008 pensionarilor cu domiciliul stabil în București, care au beneficiat de gratuitate pe mijloacele de transport în comun, organul de soluționare a contestației a solicitat opinia direcției de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, respectiv Direcției Generale de Legislație Codul fiscal și Reglementări Vamale, care în acord cu prevederile legale aplicabile situației de fapt, a precizat că "în condițiile în care în urma analizei efectuate, în baza constatărilor organelor de inspecție fiscală și în baza documentelor existente la dosarul contestației rezultă că pe o anumită perioadă, valoarea subvenției a fost acordată pe fiecare unitate de măsură subvenționată, respectiv, în cazul de față în funcție de numărul de pensionari beneficiari ai acestei facilități, apreciază că acestea pot fi considerate ca fiind subvenții legate direct de preț, incluse în baza de impozitare a TVA." Însușirea de către instanța de fond a concluziilor raportului de expertiză în sensul că subvenția acordată cu privire la călătoriile efectuate de pensionari nu era legată de preț întrucât nu putea fi determinată înainte de desfășurarea activității de transport și în consecință nu trebuia inclusă în baza de calcul a TVA este nelegală, întrucât expertul nu a analizat, în amănunt documentele depuse de RATB la PMB, pentru obținerea subvenției.

Apărările formulate în cauză. Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, ca nefondat și menținerea sentinței atacate.

Procedura de soluționare a recursului. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 15 decembrie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 31 mai 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente: Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 114/23.04.2014 (pct. 1 și pct. 3), emisă de A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prima instanță, în fond după casare, a anulat în parte Decizia nr. 114/23.04.2014, respectiv pct. 1 din Decizia nr. 114/23.04.2014 referitor la respingerea contestației pentru suma de 183.965.550 RON, precum și în parte pct. 3 din Decizia nr. 114/23.04.2014 pentru suma de 3.675.461 RON TVA și 3.803.845 RON accesorii aferente TVA; a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată și a obligat pârâta la plata sumei de 2075 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, subvenția acordată reclamantei nu era legată de preț, astfel cum s-a reținut și prin decizia de casare cu putere de lucru judecat, precum și prin raportul de expertiză întocmit, iar pentru aceste considerente nu trebuia inclusă în baza de impozitare, nefiind aplicabile dispozițiile art. 18 alin. (2) din Normele Metodologice, dispoziții ce au fost în vigoare până la data de 01.01.2010, și deși pct. 18 alin. (2) din Normele Metodologice a fost modificat începând cu data de 01.01.2010, această prevedere este în continuare aplicabilă în cauză și în forma modificată întrucât subvenția acordată reclamantei nu era legată de preț, astfel încât și după această dată, suma acordată cu titlu de subvenție nu trebuia inclusă în baza de impozitare. Învestită cu soluționarea cererii de recurs de față, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate. Astfel, prin primul motiv de recurs se invocă incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază. Un atare motiv de casare se justifică prin faptul că, în lipsa motivelor pe care se întemeiază soluția pronunțată, nu se poate aprecia dacă soluția adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei. În speță, recurentul-pârât a susținut că instanța nu a prezentat niciun argument personal în considerarea căruia și-ar fi format convingerea, și, în situația în care nu s-a arătat niciun un motiv pentru care au fost înlăturate apărările instituției pârâte, inclusiv obiecțiunile formulate la raportul de expertiză contabilă, instanța de fond omologând concluziile acestuia și întemeindu-și soluția, exclusiv pe acestea, hotărârea atacată nu este motivată potrivit legii. Înalta Curte constată că, din cuprinsul textului art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., se desprinde necesitatea arătării motivelor de fapt și de drept ce au format convingerea instanței, precum și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților. Concluzionând, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar, ea constituind astfel o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și, de altfel, singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar. Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, include, printre altele, dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt (a se vedea hot. CEDO din 28.04.2005 în cauza Albina c. României și hot. CEDO din 15.03.2007 în cauza Gheorghe c. României). Circumstanțiind aspectele de ordin teoretic la speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a făcut o justă analiză a susținerilor părților și a răspuns argumentelor acestora, expunând în mod logic și gradual considerentele care au fundamentat soluția adoptată. Astfel, este de observat că motivarea hotărârii atacate este clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar, sub acest aspect Înalta Curte constatând că, în realitate, susținerile recurentului-pârât referitoare la soluția pronunțată, reflectă dezacordul părții în privința argumentelor ce au stat la baza acestei soluții, fără a susține motivul de casare invocat. În aceste condiții, Înalta Curte reține că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu este fondat, iar împrejurarea că recurentul-pârât nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe, nu poate conduce la incidența motivului de nelegalitate referitor la nemotivarea hotărârii, deoarece acest text de lege se referă la lipsa motivelor pe care se întemeiază soluția adoptată, ipoteză care, așa cum s-a arătat, nu se verifică în speță. De altfel, se constată că prin argumentele aduse de către recurentul-pârât pe această cale s-ar putea reține că partea a invocat, eventual, o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente, aspecte ce vor fi verificate și analizate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., însă ipoteza că hotărârea recurată ar fi nemotivată nu poate fi primită. Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Subsumat acestui motiv de casare, recurentul-pârât susține că hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 137 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003, în forma în vigoare începând cu data de 01.09.2007, conform cărora baza de impozitare a TVA este constituită, pentru livrări de bunuri și prestări de servicii, altele decât cele prevăzute la lit. b) și c) din tot ceea ce constituie contrapartida obținută sau care urmează a fi obținută de furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terț, inclusiv subvențiile direct legate de prețul acestor operațiuni. În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă. Astfel, instanța de fond a reținut că în baza prevederilor art. 137 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare și pct. 18 alin. (1) din H.G. nr. 44/2004 dat în aplicarea art. 137 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, în vigoare în perioada 01.09.2007-31.12.2009, respectiv în perioada 01.01.2010 - 31.03.2013, organele de inspecție fiscală au stabilit TVA suplimentară aferentă subvenției încasate pentru perioada verificată în sumă de 80.538.810 RON și accesorii aferente în sumă de 103.426.740 RON. De asemenea, a reținut că, prin decizia de trimitere, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că în drept, cauzei îi sunt aplicabile prevederile art. 137 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003, în forma aplicabilă în vigoare începând cu data de 01.09.2007 și că, baza de impozitare a TVA este constituită, pentru livrări de bunuri și prestări de servicii, altele decât cele prevăzute la lit. b) și c), din tot ceea ce constituie contrapartida obținută sau care urmează a fi obținută de furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terț, inclusiv subvențiile direct legate de prețul acestor operațiuni. În acest context, Înalta Curte constată că este corect raționamentul primei instanței în sensul că pentru perioada septembrie 2007 - decembrie 2008, subvenția nu poate fi acordată pe fiecare unitate de măsură subvenționată, deoarece pentru stabilirea subvenției sunt necesare și elemente ce nu pot fi cunoscute înainte de desfășurarea activității de transport, numărul efectiv de călători transportați sau costurile aferente serviciilor de transport efectuate, iar data la care subvenția putea fi calculată este în luna următoare celei pentru care se solicită subvenția, precum și faptul că în aceste condiții, dacă nu poate să fie determinată înainte de desfășurarea activității de transport după cum impune pct. 18 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, subvențiile acordate de la bugetul de stat nu sunt direct legate de preț, ci reprezintă subvenții pentru acoperirea cheltuielilor de transport public local fiind excluse din baza de impozitare a TVA. Concluzionând, Înalta Curte constată că subvenția acordată intimatei-reclamante nu era legată de preț, astfel cum s-a reținut și prin decizia de casare cu putere de lucru judecat, precum și prin raportul de expertiză întocmit, iar pentru aceste considerente nu trebuia inclusă în baza de impozitare, nefiind aplicabile dispozițiile art. 18 alin. (2) din Normele Metodologice, dispoziții ce au fost în vigoare până la data de 01.01.2010, cât și după această dată când a fost modificat pct. 18 alin. (2) din Normele Metodologice, fiind în continuare aplicabil în cauză și în forma modificată întrucât subvenția acordată intimatei-reclamante nu era legată de preț, astfel încât și după data de 01.01.2010 suma acordată cu titlu de subvenție nu trebuia inclusă în baza de impozitare, acestea fiind acordate pentru acoperirea cheltuielilor de operare ca urmare a furnizării serviciului de transport public de călători și a îndeplinirii interesului general, social și economic al acestui serviciu, conform Legii nr. 92/2007. Concluzionând, Înalta Curtea constată că din ansamblul materialului probator, înscrisurile administrate și raportul de expertiză în mod corect a reținut prima instanță că subvenția acordată cu privire la călătoriile efectuate de pensionari nu era legată de preț întrucât nu putea fi determinată înainte de desfășurarea activității de transport și, în consecință, nu trebuia inclusă în baza de calcul a TVA, considerente de atrag nulitatea Deciziei nr. 114/2014 în parte, cu privire la sumele reprezentând TVA și accesorii aferente. Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.