ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 135/2023

Ședința publică din data de 12 ianuarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a fost înregistrată sub număr de dosar x/2022, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 1821, pronunțată în dosarul x/2019 de către Curtea de a Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Brigada Rutieră.

Prin rezoluția din data de 12 iulie 2022, s-a stabilit în sarcina contestatorului obligația de a achita taxa judiciară de timbru de 100 de RON, partea fiind citată cu această mențiune.

Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru contestatorul a formulat cerere de reexaminare, conform art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, respectiva cerere fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub număr de dosar x/2022

Instanța învestită cu soluționarea acesteia a fixat termen pentru judecata cererii de reexaminare la data de 08 septembrie 2022, în Camera de Consiliu, când, prin Încheiere, a respins cererea de reexaminare formulată de petentul A., ca nefondată.

La data de 03 octombrie 2022, petentul A. a formulat contestație la tergiversarea procesului cu privire la dosarul nr. x/2022, respectiva contestație fiind înaintată de către Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal "instanței ierarhic superioare", căreia îi revine competența de soluționare, conform art. 525 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 199/11.07.2022, aplicabil raportat la momentul formulării contestației.

Prin urmare, contestația privind tergiversarea procesului, astfel cum a fost formulată de petentul – contestator A., a fost înregistrată la data de 05 octombrie 2022 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție –Secția contencios administrativ și fiscal sub număr de dosar x/2022, fiind repartizat aleatoriu prin sistemul Ecris Completului de judecată nr. 1 care, prin Rezoluția Președintelui completului, din data de 07 octombrie 2022, a fixat termen pentru soluționarea acesteia la data de 25 octombrie 2022, în Camera de Consiliu, conform art. 525 alin. (5) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 199/11.07.2022.

Chiar în cadrul contestației la tergiversarea procesului înregistrată inițial de către Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub nr. de dosar x/2022, contestatorul A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 135 (1) din C. pen., motivele excepției de neconstituționalitate fiind dezvoltate într-un memoriu separat atașat contestației.

În ședința din Camera de Consiliu din data de 25 octombrie 2022, contestatorul - personal a invocat o nouă excepție de neconstituționalitate, aceasta vizând dispozițiile art. 17 (5) din Legea nr. 35/1997.

În conformitate cu dispozițiile art. 148 alin. (12) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, modificat și completat, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a format dosarul asociat nr. x/2022, inițial acesta având ca obiect doar cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 135 (1) din Constituția României, invocată de contestator chiar în cadrul contestației la tergiversare ce face obiectul dosarului de bază înregistrat sub nr. x/2022/a1.1, prin raportare la art. 52, art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (2), art. 147 alin. (4) și art. 21 din Constituția României.

Ulterior, dat fiind faptul că în ședința din Camera de Consiliu de la termenul de judecată din 25 octombrie 2022, contestatorul a mai invocat o excepție de neconstituționalitate, apreciind ca fiind neconstituționale și dispozițiile art. 17 (5) din Legea nr. 35/1997, prin raportare la art. 1 (3) și art. 1 alin. 5 din Constituție, a fost extins obiectul prezentului dosar, instanța având de analizat cele două cereri de sesizare a Curții Constituționale formulate de contestatorul A., respectiv: cererea inițială ce vizează excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 135 alin. (1) din C. pen. și cererea ulterioară, depusă chiar în ședința de la termenul de față, ce vizează excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 alin. 5 din Legea nr. 35/1997.

Prin încheierea din 25 octombrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022.1.1, a fost respinsă cererea formulată de contestatorul A. privind sesizarea Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 135 alin. (1) din C. pen., ca inadmisibilă.

Împotriva încheierii din 25 octombrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs petentul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Petentul a învederat că în România nu este recunoscut, nici de lege, nici de autoritatea judecătorească, nici de Avocatul Poporului, dreptul inalienabil la apărare împotriva infracțiunilor săvârșite de stat sau autorități publice, cu încălcarea gravă a C. pen., Constituției și dreptului internațional privind drepturile omului. Plângerile împotriva infracțiunilor săvârșite de stat sau autorități publice sunt respinse de autoritatea judecătorească prin deturnarea naturii juridice a cauzei, prin decizii care mimează legalitatea prin trimitere la legi inferioare ierarhic Constituției și dreptului internațional privind drepturile omului. În România autoritățile de stat, autoritatea judecătorească, Avocatul Poporului, nu respectă principiul supremației Constituției și principiul priorității dreptului internațional privind drepturile omului.

Intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Brigada Rutieră nu a depus întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând, cu prioritate, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția în discuție este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părților.

Astfel, deși există formal o declarație de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul invocat - art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii atacate fiind astfel imposibil de realizat.

Or, exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie și prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului.

Înalta Curte constată că, deși petentul ar fi trebuit să indice care sunt criticile sale cu privire la soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale, prin raportare la condițiile reglementate de prevederile art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, ce trebuie a fi îndeplinite cumulativ pentru a se dispune sesizarea Curții Constiuționale, în declarația scrisă de recurs, înregistrată la dosar, acesta a exhibat doar o serie de alegații cu caracter general referitoare la autoritatea judecătorească și la Avocatul Poporului, fără însă să evidențieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în unul din motivele limitativ și expres prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., chiar dacă această normă a fost invocată expres de petent.

Așa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale și la prezentarea circumstanțelor factuale ale cauzei, ci condiția legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor și raționamentelor pe care se bazează.

Înalta Curte reține că sunt date în competența instanței de control judiciar exclusiv chestiunile care țin de legalitatea soluției instanței de fond, iar în aceste condiții, instanța de recurs nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate.

Conform art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greșeli de judecată anume imputate de recurent prin prisma motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt și critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Înalta Curte constată că, în speță, prin cererea de recurs nu se formulează critici raportat la conținutul concret al hotărârii atacate. Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material.

Or, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual.

Prin urmare, întrucât petentul nu s-a conformat exigențelor impuse de dispozițiile legale mai sus menționate și nu au formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. prin raportare la hotărârea recurată, Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului, invocată din oficiu și va constata nul recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2022.1.1.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată din oficiu.

Constată nul recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2022.1.1.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 12 ianuarie 2023.