Decizia nr. 4844/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal

Obiectul cererii Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal s-a înregistrat, la data de 26.05.2023, dosarul nr. x/2023, având ca obiect contestația privind tergiversarea procesului, formulată de contestatorul A. cu privire la dosarul nr. x/2023 al Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Prin citația emisă la data de 26 iunie 2023, Înalta Curte a stabilit în sarcina contestatorului obligația de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, aceasta fiind comunicată contestatorului la data de 27 iunie 2023.

Cererea de sesizare a Curții Constituționale Prin cererea înregistrată la data de 05.07.2023, sub nr. x/2023/a1.1, contestatorul A. a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, în motivarea căreia a susținut, în esență, că, în raport de prevederile art. 29 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013, contestația privind tergiversarea procesului este scutită de obligația achitării taxei judiciare de timbru, dat fiind faptul că este funcționar public în cadrul Institutului Național de Statistică, în sensul Legii nr. 188/1999 și O.G. nr. 57/2019, contestația privind tergiversarea procesului este formulată în dosarul nr. x/2023, care are legătură cu dosarul nr. x/2020, ambele astfel de cauze vizând raporturile de serviciu cu instituția angajatoare, motiv pentru care intră în categoria litigiilor privind funcționarii publici. În cuprinsul cererii de reexaminare, contestatorul A. a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 11 lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, precizată prin notele depuse la data de 10.07.2023 și motivată prin memoriile depuse la data de 27.07.2023 și 19.09.2023. În susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, contestatorul a arătat, în esență, că, în raport de prevederile art. 522 din C. proc. civ. și art. 6 alin. (1) din C. proc. civ., instanțele din România sunt obligate să asigure dreptul la un proces echitabil, în termen optim și previzibil. Cunoscând obligația statului de a asigura celeritatea procedurilor, contestația privind tergiversarea procesului vine să protejeze acest drept. Prin lege se stabilesc astfel, în mod concret, care sunt cauzele care pot fi considerate drept tergiversare a procesului, și modul de soluționare a contestației, cu asigurarea unor minime garanții (termen scurt de judecare, de maximum 10 zile de la înregistrarea plângerii, judecarea de către un alt complet decât el în legătură cu care se reclamă tergiversarea procesului etc.).

Hotărârea ce face obiectul prezentului recurs Prin încheierea de ședință din 20 septembrie 2023, Înalta Curte a respins excepția nulității cererii de sesizare a Curții Constituționale pentru lipsa semnăturii olografe, invocată de intimatul Institutul Național de Statistică, ca neîntemeiată. A respins cererea formulată de contestatorul A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 11 lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013. Înalta Curte a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992. A reținut, în esență, că, prin încheierea de ședință din dosarul nr. x/2023.1, instanța a respins cererea contestatorului A. de repunere în termenul de exercitare a dreptului de a formula cerere de reexaminare, ca neîntemeiată, a admis excepția tardivității cererii de reexaminare și a respins cererea de reexaminare formulată de contestatorul A. împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în dosarul nr. x/2023, ca tardiv formulată. Astfel, demersul de soluționare a cererii de reexaminare ce a făcut obiectul cauzei principale nu a implicat și o analiză a caracterului datorat sau nedatorat a taxei de timbru reglementate de art. 11 lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, motiv pentru care nu se poate reține o legătură a excepției de neconstituționalitate a unor astfel de prevederi cu soluționarea cererii de reexaminare, în considerarea căreia a fost formulată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Cererea de recurs Împotriva acestei încheieri, contestatorul A. a formulat recurs, solicitând acceptarea căii de atac și transmiterea excepției pentru analiză Curții Constituționale. În susținerea recursului, a susținut recurentul că articolul ce face obiectul excepției de neconstituționalitate supune taxei de timbru contestația privind tergiversarea procesului, când instanța nu respectă termenele imperative, și că nu trebuie să se transforme pentru stat într-un instrument de colectare a unor taxe la bugetul de stat și nici să reprezinte o formă de păgubire a justițiabililor. Un procent extrem de mic de astfel de cereri sunt soluționate pozitiv, ceea ce înseamnă că statul încasează banii cetățenilor și face profit. Culpa este a statului care are obligația să asigure în relație cu cetățenii funcționari corecți, care să respecte legea și drepturile acestora. A apreciat recurentul că justițiabilul este obligat la plata unor cheltuieli nejustificate, fiind păgubit de două ori, o dată prin tergiversarea procesului, apoi prin achitarea unor sume pentru a încerca să apere un drept vătămat. Recurentul a ridicat și excepția de neconstituționalitate a art. 402 C. proc. civ., apreciind că este necesar ca norma legală să prevadă obligația comunicării deciziei părții interesate iar termenul de formulare a căii de atac să curgă exclusiv de la momentul cert și dovedibil al luării la cunoștință a textului hotărârii.

Apărările formulate în cauză Intimatul Institutul Național de Statistică a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru neîncadrare în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat. II. Decizia instanței de recurs Înalta Curte urmează a soluționa, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursului, aspect în raport cu care nu se mai impune a fi analizată cererea recurentului de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 402 C. proc. civ. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Instanța de control judiciar constată că recursul recurentului A. nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. Din lecturarea susținerilor recurentului, rezultă că acesta nu a invocat niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nici nu a evidențiat niciun element de nelegalitate a încheierii atacate care să se poată încadra în vreunul dintre motivele de casare. Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului). Înalta Curte are în vedere faptul că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ. Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Raportat cu cele reținute, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea recurentului A. de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea motivelor de casare. Recurentul-reclamant, după cum s-a expus, succint, la pct. I.4. al prezentei decizii, a făcut referire la incidentul procedural al contestației privind tergiversarea procesului, s-a limitat la a-și exprima nemulțumirea față de soluția primei instanțe și la a face aprecieri asupra obligației de achitare a taxei judiciare de timbru, fără, însă, a-și circumstanția în niciun mod criticile de nelegalitate și fără a motiva de ce instanța ar fi pronunțat o soluție nelegală. Această critică ar fi presupus, în primul rând, arătarea incidenței unuia dintre motivele de casare prevăzute de lege sau identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material. În actuala reglementare a C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate. Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății, instanța de control judiciar având competența de a verifica exclusiv incidența vreunuia dintre motivele de nelegalitate expuse la pct. 1-7 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sau încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, motiv prevăzut de pct. 8 al articolului menționat. O astfel de abordare nu satisface exigențele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.