ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 227/2024

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal s-a înregistrat, la data de 26 mai 2023, dosarul nr. x/2023, având ca obiect contestația privind tergiversarea procesului, formulată de contestatorul A. cu privire la dosarul nr. x/2023 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin citația emisă la data de 26 iunie 2023, Înalta Curte a stabilit în sarcina contestatorului obligația de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, aceasta fiind comunicată contestatorului la data de 27 iunie 2023 și obligația de a semna contestația olograf sau digital sub sancțiunea anulării cererii.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal la data de 19 septembrie 2023, sub nr. x/2023/a1.2, contestatorul A. a invocat, în esență, în raport de prevederile art. 29 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013, scutirea de la obligația achitării taxei judiciare de timbru în privința contestației privind tergiversarea procesului dat fiind faptul că statul are obligația de a asigura celeritatea procedurilor.

Prin încheierea pronunțată la 31 octombrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, formulată de petentul A..

Împotriva încheierii pronunțate la 31 octombrie 2023 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs petentul A., care a solicitat admiterea recursului.

În cuprinsul motivelor de recurs recurentul a apreciat că prin impunerea unei taxe de timbru, atât în cazurile generale ce țin de procedura de contestare a tergiversării oricărei cauze, dar mai ales în cazurile litigiilor de muncă și în cazurile în care funcționarii statului, judecătorii, care ar trebui să apere drepturile și libertățile cetățenelor, apelează la tactici abuzive și ilegale pentru prelungire cu luni de zile (tergiversarea) soluționării cauzelor, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil de care orice cetățean trebuie să se bucure și care este garantat de art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, un lucru deosebit de grav.

Astfel, obligația statului este de a asigura celeritatea procedurilor, contestația privind tergiversarea procesului vine să protejeze acest drept, adesea încălcat de către instanțele din România. Prin lege se stabilesc în mod concret care sunt cauzele care pot fi considerate drept tergiversare a procesului și modul de soluționare a contestației, cu asigurarea unor minime garanții (termen scurt de judecare, de maximum 10 zile de la înregistrarea plângerii, judecarea de către un alt complet decât cel în legătură cu care se reclamă tergiversarea procesului etc.).

Ținând cont de cazurile recunoscute de lege drept tergiversare a procesului, așa cum sunt ele enumerate și descrise prin art. 522 din C. proc. civ., contestația formulată de un justițiabil în legătură cu nerespectarea termenelor procedurale de către instanța de judecată, celeritatea procedurilor și efectuarea unor proceduri care cad în sarcina instanței și care neefectuate deloc sau la timp prelungesc în mod excesiv durata procesului, condiționarea introducerii și soluționării contestației privind tergiversarea procesului de achitarea unei taxe judiciare de timbru, indiferent de sumă, deci chiar și în cuantum de 20 de RON, este Incorectă, abuzivă și neconstituțională.

În acest fel justițiabilul este obligat la plata unor cheltuieli (nejustificate), deși este cel care are de suferit de pe urma incorectitudinii instanței, fiind practic păgubit de două ori: o dată prin tergiversare procesului, apoi prin achitarea unor sume de bani pentru a încerca să își apere un drept vătămat de judecătorii care nu respectă termene procedurale, și fără posibilitatea de a le recupera în vreun fel.

Este extrem de relevant faptul și că textul de lege condiționează accesul la un remediu juridic pentru o problemă creată chiar din sistemul judiciar, dar fără să prevadă o modalitate de recuperare a sumelor achitate drept taxă judiciară de timbru, în cazul în care partea câștigă procesul și se constată tergiversarea cauzei.

Totodată, instanțele stabilesc obligația achitării taxei judiciare de timbru și acolo, sau mai ales acolo unde cauzele principale sunt scutite, iar principiul scutirii operează, în mod normal, și asupra cererilor incidente sau conexe, cum este și aceasta privind tergiversarea.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat în principal excepția nulității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

În ceea ce privește excepția nulității recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de către intimatul Institutul Național de Statistică, Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, întrucât prin cererea de recurs, recurentul a formulat critici care pot fi circumscrise formal motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că nu se poate reține lipsa motivelor în sensul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat

Demersul judiciar, astfel cum a fost evidențiat la pct. I.1. al acestei decizii, are ca obiect contestația privind tergiversarea procesului, formulată de contestatorul A. cu privire la dosarul nr. x/2023 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în cadrul căreia a fost obligat la plata unei taxe judiciare de timbru. Nemulțumit de această obligație stabilită prin lege, petentul a solicitat sesizarea Curții Contituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013.

Soluționând cauza în primă instanță, Înalta Curte a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013.

Pentru a dispune astfel instanța de fond a reținut că demersul de soluționare a contestației privind tergiversarea procesului ce a făcut obiectul cauzei principale nu a implicat și o analiză a caracterului datorat sau nedatorat a taxei de timbru reglementate de art. 11 lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, motiv pentru care nu se poate reține o legătură a excepției de neconstituționalitate a unor astfel de prevederi cu soluționarea contestației, în considerarea căreia a fost formulată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Recurentul-petent a criticat soluția primei instanțe, clamând prin cererea de recurs formulată nerespectarea dreptului la un proces echitabil prin obligarea sa la plata unei taxe de timbru.

Reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor judecătorești, la cererea uneia dintre părți, sau din oficiu, de către instanță ori de procuror în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale, printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate a excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată.

În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Așa cum rezultă din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, rep., se înțelege că legiuitorul a rezervat instanțelor de judecată în fața cărora se invocă excepții de neconstituționalitate rolul de prim filtru în privința acestora, a căror trimitere la Curtea Constituțională nu se poate dispune decât sub rezerva constatării întrunirii condițiilor cumulative de admisibilitate instituite prin alin. (1)-(3) din norma menționată.

Or, în analiza sa, instanța ce a pronunțat încheierea nu a făcut decât să-și exercite acest rol de prim filtru al sesizării vizând neconstituționalitatea dispozițiilor art. 11 lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013 .

Astfel, în esență, instanța în fața căreia s-a formulat sesizarea vizând neconstituționalitatea dispoziției legale menționate anterior a apreciat asupra inadmisibilității acesteia întrucât dispoziția legală vizată de excepție nu are legătură cu cauza, în condițiile în care dosarul în cadrul căruia a fost invocată excepția de neconstituționalitate are ca obiect contestația privind tergiversarea procesului, formulată de contestatorul A. în dosarul nr. x/2023.

Criticând această soluție, recurentul a susținut pe calea recursului că excepția de neconstituționalitate pe care a invocat-o are legătură cu soluționarea cauzei în dosarul în care a fost invocată, deoarece i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, principiu consacrat de Constituția României prin instituirea unei taxe de timbru.

Înalta Curte apreciază însă că o astfel de informație nu este aptă să demonstreze ceea ce prima instanță a reținut că lipsește sesizării: legătura cu cauza, întrucât demersul de soluționare a contestației privind tergiversarea procesului ce a făcut obiectul cauzei principale nu a implicat analiza a caracterului datorat sau nedatorat al taxei judiciare de timbru. Soluționând contestația privind tergiversarea procesului prin decizia nr. 4933/2023, instanța a anulat cererea pentru lipsa semnăturii.

Reafirmând argumentele sale de neconstituționalitate recurentul pretinde că textul în discuție încalcă grav Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția Europenană a drepturilor omului, considerând că statul s-a protejat prin omisiune împotriva unor plângeri referitoare abaterile comise de către instanțe care au obligația de a soluționa cu celeritate dosarele. Recurentul afirmă, acest aspect este un viciu de neconstituționalitate care trebuie reglat de Curtea Constituțională.

Înalta Curte constantă că, având a aprecia asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, atunci când a constatat că nu se impune învestirea instanței de contencios constituțional cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, nefiind întrunite cerințele textului legal care să facă posibilă sesizarea.

Așa fiind, în cauza de față nu se constată existența unei legături efective între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate de către recurent nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale.

Față de argumentele anterior reținute, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului invocată de către Institutul Național de Statistică și recursul declarat de A. împotriva încheierii din data de 31 octombrie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de către Institutul Național de Statistică.

Respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din data de 31 octombrie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 18 ianuarie 2024.