ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 60/2013

Asupra

recursurilor de față,

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin încheierea din 19 decembrie

2012, Curtea Apel București, secția l-a penală, investită cu soluționarea

apelurilor declarate de inculpații P.A.l.F., B.C.Ș., l.A.G. și C.l.A.,

împotriva sentinței penale nr. 772 din 06 noiembrie 2012 pronunțată de

Tribunalul București, secția a

II

-a penală, în Dosarul

nr. 31352/3/2012, în baza art. 300

2

, rap. la art. 160

b

alin.

(3) C. proc. pen., a menținut arestarea preventivă a inculpaților P.A.I.F., B.C.Ș.,

I.A.G. și C.I.A.

Au fost respinse,

ca neîntemeiate, cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura

obligării de a nu părăsi țara, formulate de inculpații P.A.l.F. și C.l.A. și cererile

de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de nu părăsi localitatea,

formulate de inculpații B.C.Ș. și l.A.G.

Onorariile avocaților

din oficiu, în cuantum de câte 100 RON pentru fiecare inculpat, s-a dispus a fi

avansate din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța

această încheiere, instanța investită cu judecarea cauzei în apel a reținut că măsura

arestării preventive este legală și temeinică și că temeiurile care au determinat

luarea acesteia subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpaților

P.A.l.F., B.C.Ș., l.A.G. și C.l.A.

Astfel, Curtea

a constatat că, la acest moment procesual, există indicii temeinice din care rezultă

presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care a fost trimiși

în judecată, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 alin. (1)

lit. f) C. proc. pen., întrucât pentru faptele deduse judecății legea prevede pedeapsa

închisorii mai mare de 4 ani, și există probe că lăsarea inculpaților în libertate

prezintă un pericol concret pentru ordinea publică avându-se în vedere natura presupuselor

fapte, precum și împrejurările și modalitatea concretă în care se reține săvârșirea

acestora, caracterul transfrontalier al activității infracționale și cantitatea

mare de droguri traficată.

Totodată, Curtea

a constatat că durata arestării preventive a inculpaților nu a depășit limitele

unui termen rezonabil, în condițiile în care s-a pronunțat deja în primă instanță

o hotărâre de condamnare împotriva acestora, atât urmărirea penală, cât și judecata

desfășurându-se până în prezent cu celeritate.

Împotriva acestei

încheieri, inculpații P.A.l.F., B.C.Ș. și l.A.G. au declarat, în termen legal, prezentul

recurs, solicitând, prin apărători, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii

arestării preventive, iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cu

măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara (inculpatul P.A.l.).

Recursurile sunt

nefondate.

Potrivit art.

300

2

C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța

legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Potrivit art.

160

b

alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care

justifică privarea de libertate, instața dispune, prin încheiere motivată, menținerea

arestării preventive.

Din examinarea

actelor dosarului se constată că temeiul de drept al arestării preventive l-au constituit

dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., astfel:

„P.", este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor continuate de organizare

și finanțare a faptei de trafic de droguri de mare risc și complicitate la săvârșirea

infracțiunii de introducere de droguri de mare risc pe teritoriul României prev.

de art. 10, rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și, respective,

de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, ambele

cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen.,

fapte pentru care a fost condamnat de prima instanță la o pedeapsă rezultantă de

10 ani închisoare.

„F.", este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri

de mare risc și introducere de droguri de mare risc pe teritoriul României, în formă

continuată, fapte prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, respectiv

și de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplic. art. 33

lit. a) și art. 41 alin. (2) C. pen., fapte pentru care a fost condamnat de prima

instanță la o pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare.

„C.", este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri

de mare risc și introducere de droguri de mare risc pe teritoriul României, fapte

prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și, respectiv, de art. 3

alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplic. art. 33 lit. a) și

art. 41 alin. (2) C. pen., fapte pentru care a fost condamnat de prima instanță

la o pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare.

„I.", este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri

de mare risc și introducere de droguri de mare risc pe teritoriul României, fapte

prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și respective, de art. 3

alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplic. art. 33 lit. a) și a art.

41 alin. (2) C. pen., fapte pentru care a fost condamnat de prima instanță la o

pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare.

În cauza de față,

Curtea a reținut că infracțiunile pentru care inculpații sunt judecați prezintă

o gravitate concretă sporită, în raport cu toate elementele anterior analizate,

faptele săvârșite având o rezonanță deosebită în rândul opiniei publice, măsura

arestării preventive corespunzând scopului prevăzut de art. 136 C. proc. pen.

În concret, pericolul

pentru ordinea publică, la care se referă art. 148 lit. f) C. proc. pen., fără a

se identifica sau suprapune cu pericolul social al faptei penale, presupune, pe

de o parte, o rezonanță a faptei respectiv în comunitate, o reacție colectivă față

de o stare de lucruri negativă, iar pe de altă parte, o sumă de elemente care vădesc

necesitatea izolării inculpatului de comunitate, elemente ce rezidă din natura și

modalitatea concretă de săvârșire a activității infractiunionale.

Măsura lipsirii

de libertate a unei persoane, potrivit stipulațiilor art. 5 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului și art. 23 din Constituția României, se poate dispune atunci

când există motive verosimile pentru a se presupune că s-a săvârșit o infracțiune

sau există motive temeinice pentru a crede în necesitatea de a împiedica să se săvârșească

o nouă infracțiune, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor

și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.

Curtea mai constată

că măsura arestării preventive a inculpaților se situează pe coordonatele legalității,

iar menținerea acesteia este justificată, pe de o parte, de scopul derulării în

condiții bune a procesului penal, iar pe de altă parte, de necesitatea izolării

inculpaților de comunitatea din care fac parte.

În același timp,

Curtea apreciază că durata arestării preventive a inculpaților, în raport cu toate

fazele procesuale parcurse, respectiv, urmărire penală, judecata în fond și, în

prezent, în derularea apelului, se situează în limitele guvernate de rezonabilitatea

specifică unui proces echitabil, așa cum se desprinde din jurisprudența Curții Europene

a Drepturilor Omului în materie.

Raportat la baza

factuală reținută, necesitatea realizării unei protecții reale și eficiente a ordinii

de drept justifică în continuare plasarea în detenție a inculpaților, pericolul

concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpaților l-ar

prezenta este actual, real și precis, evidențiat prin fapte, date și indicii puternice.

Recursurile declarate

învederându-se, așadar, nefondate, urmează ca, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respinse.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata sumei de

câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte

100 RON pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații P.A.l.F., B.C.Ș. și l.A.G. împotriva încheierii

din 19 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția

I p

enală,

pronunțată în Dosarul nr. 31352/3/2012 (nr. 3892/2012).

Obligă recurenții

inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de câte 100 RON pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariile

apărătorilor desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

9 ianuarie 2013.