ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 705/2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 04 septembrie 2017, pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Finanțelor Publice Sector 4, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 31 martie 2010 emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice București - Administrația Finanțelor Publice Sector 4 precum și a Raportului de Inspecție fiscală nr. x din 29 martie 2010, până la soluționarea definitivă a cauzei.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin încheierea de ședință nr. 152 din 9 noiembrie 2017, Curtea de Apel București a admis cererea reclamantului și a suspendat executarea Deciziei de impunere nr. x din 31 martie 2010 emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 4, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Împotriva acestei încheieri, au formulat recursuri pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sectorului 4 a Finanțelor Publice.

2.1. Recurenta-pârâtă DGRFP Cluj-Napoca - AJFP Satu Mare a solicitat admiterea recursului și modificarea încheierii recurate în sensul respingerii cererii de suspendare a executării actului administrativ atacat.

A susținut că instanța de fond nu a indicat niciun aspect de vădită nelegalitate a actului administrativ-fiscal, care se bucură de prezumția de legalitate și de veridicitate. În ipoteza admiterii acțiunii de fond, statul este întotdeauna solvabil, iar sumele achitate ca urmare a executării silite vor fi compensate cu obligațiile fiscale scadente.

Cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte care țin de legalitatea unui act, întrucât vizează fondul actului, care se analizează în cadrul acțiunii în anulare.

Iminența producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită. De asemenea, nimeni nu se poate prevala de propria culpă, invocând nerespectarea chiar de către el a unor norme legale.

2.2. Recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sectorului 4 a Finanțelor Publice a solicitat casarea hotărârii recurate și respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiate.

A apreciat că actul administrativ este titlu executoriu, neexecutarea sa fiind contrară unei bune ordini juridice, într-un stat de drept și o democrație constituțională.

Suspendarea executării actului administrativ-fiscal trebuie să fie justificată, aspectele invocate de către reclamant nefiind de natură să justifice această măsură. Mai mult, motivele invocate vizează, în fapt, fondul cauzei, ajungându-se la o prejudecare a fondului.

Cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul unei acțiuni în anulare.

Pentru conturarea cazului temeinic justificat, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea la acele împrejurări vădite de fapt sau de drept în măsură să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură actului.

Instanța de fond a avut în vedere considerentele unei soluții pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, care, însă, nu a statuat nelegalitatea deciziei de impunere, ci a casat hotărârea pronunțată în fond și a trimis cauza spre rejudecare.

În ceea ce privește paguba iminentă, reclamantul nu a arătat, în concret, care este paguba iminentă care pretinde că i s-ar produce, nefiind făcută nicio dovadă în acest sens. Iminența producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită, fiind lipsite de relevanță simplele afirmații ale reclamantului.

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

3.1. Reclamantul A. a solicitat suspendarea Deciziei de impunere nr. x din 31 martie 2010 emisă de AFPS 4 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x din 29 martie 2010 până la soluționarea definitivă a cauzei.

Prin decizia de impunere organele de inspecție fiscală au stabilit în sarcina sa obligații fiscale în cuantum de 2.165.397 RON, reprezentând TVA de 885.336 RON și majorări de întârziere de 1.280.061 RON.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Altfel spus, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții, existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită, la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Analiza cazului bine justificat trebuie să se limiteze la o cercetare a aparenței dreptului, pentru că, în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare, nu este permisă prejudecarea fondului.

Legea nu face distincție între motivele de nelegalitate substanțială, de drept material, și cele de nelegalitate procedurală, esențial fiind, însă, ca nelegalitatea să fie evidentă, să poată fi decelată cu ușurință la nivelul aparențelor, fără o cercetare aprofundată a cauzei.

Analizând situația concretă dedusă judecății, instanța de control judiciar constată că, prin Sentința nr. 84 din 9 mai 2018, Curtea de Apel Oradea a admis, în parte, acțiunea în anulare formulată de reclamantul A. și a anulat, în parte, Decizia nr. 60 din 24 iulie 2013 întocmită de Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare, Raportul de Inspecție Fiscală nr. x din 29 martie 2010 și Decizia de Impunere nr. x din 31 martie 2010 întocmite de Direcția Generală a Finanțelor Publice București - Administrația Finanțelor Publice Sector 4, până la concurența sumei de 141.356 RON, reprezentând TVA aferent anilor 2005 - 2006, cu majorările de întârziere aferente, și a sumei de 208.716,90, reprezentând TVA deductibil, cu accesoriile aferente.

Pronunțarea acestei hotărâri judecătorești, care a anulat parțial actele administrativ-fiscale ce fac obiectul cererii de suspendare, are aptitudinea de a genera o îndoială serioasă în privința legalității acestor acte, în sensul explicitat prin art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, așa încât este îndeplinită condiția cazului bine justificat.

Deși, nefiind definitivă, această sentință are numai o putere de lucru judecat relativă, constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și a efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

În jurisprudența sa constantă, secția contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat că o soluție de admitere a cererii de anulare a actului administrativ atacat reprezintă un indiciu de nelegalitate aparentă a actului administrativ a cărui suspendare se cere și conferă consistență concluziei că, în cauză, este îndeplinită condiția cazului bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, pentru a fundamenta dispunerea măsurii provizorii a suspendării executării, în cadrul procedurii sumare reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

3.2. De asemenea, având în vedere faptul că punerea în executare a acestor acte, aparent nelegale, ar putea prejudicia recurentul, în raport cu cuantumul sumei stabilite prin acestea, Înalta Curte apreciază, ținând cont și de actele depuse la dosar de intimatul-reclamant, că și cea de-a doua condiție, a prevenirii unei pagube iminente, este îndeplinită.

3.3. Pentru considerentele expuse, neexistând motive de casare a hotărârii recurate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare și de Administrația Sectorului 4 a Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva încheierii de ședință nr. 152 din 9 noiembrie 2017 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 februarie 2019.

Procesat de GGC - CT