ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 158/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă, la data de 22 mai 2014, sub nr. x/99/2014, reclamantul Municipiul Iași prin Primar a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Regia Autonomă de Transport Public Local Iași și Casa Teritorială de Pensii Iași, obligarea acestora la restituirea sumei de 2.276.200 RON reprezentând subvenții aferente perioadei octombrie 2008 - octombrie 2013 și dobânda legală începând cu data plății și până la data restituirii sumei.

Prin Încheierea de ședință din data de 13 noiembrie 2014, secția I civilă din cadrul Tribunalului Iași a constatat că este necompetentă material să soluționeze litigiul dedus judecății și a transpus cauza secției a II-a civilă a Tribunalului Iași, spre competentă soluționare, conform art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția a II-a civilă - contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/99/2014.

Prin Sentința civilă nr. 2560/2014 pronunțată la data de 16 decembrie 2014 Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Iași, invocată de pârâta Casa Teritorială de Pensii Iași, prin întâmpinare, declinând competența de soluționare a cererii având ca obiect obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 2.276.200 RON reprezentând subvenții aferente perioadei octombrie 2008 - octombrie 2013 și a capetelor de cerere accesorii, în favoarea Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost astfel înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, la data de 17.03.2015, sub nr. de dosar x/2015.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 89/2015 din data de 18 mai 2015, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa Teritorială de Pensii Iași și a respins acțiunea formulată de reclamantul Municipiul Iași prin Primar, în contradictoriu cu această pârâtă, pentru lipsa calității procesuale pasive.

Totodată, a respins acțiunea formulată de reclamantul Municipiul Iași prin Primar în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă de Transport Public Local Iași, ca inadmisibilă, respingând și cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă Regia Autonomă de Transport Public Local Iași.

Împotriva sentinței anterior menționate, au declarat recurs reclamantul Municipiul Iași prin Primar și pârâta Regia Autonomă de Transport Public Iași prin administrator special A. și prin administrator judiciar B. SPRL - Filiala Iași, criticând-o pentru nelegalitate.

2.1. Cererea de recurs formulată de reclamantul Municipiul Iași prin Primar

2.1.1. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Recurentul a arătat că hotărârea recurată este nelegală, întrucât, pe de o parte cuprinde motive contradictorii, iar pe de altă parte a fost dată cu încălcarea normelor de drept material.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Casei Teritoriale de Pensii Iași, se arată că acțiunea dedusă judecății este fundamentată pe Decizia nr. 60/2013 a Curții de Conturi a României, pe dispozițiile Decretului-Lege nr. 118/1990 și ale O.G. nr. 105/1999 aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000. Potrivit acestui act administrativ cu forță probantă a unui înscris autentic, necontestat de niciuna din părți și cu privire la care nu s-a făcut dovada contrară, subvențiile acordate R.A.T.P. Iași din bugetul local al Municipiului Iași trebuiau acoperite de la bugetul de stat prin Casa Județeană de Pensii Iași.

În ceea ce privește respingerea ca inadmisibilă a acțiunii în contradictoriu cu R.A.T.P. IAȘI, se arată că R.A.T.P. nu avea dreptul, iar Municipiul Iași nu avea obligația corelativă de a face plata sumelor reprezentând subvenții pentru această categorie de persoane, în considerarea faptului că plățile au fost efectuate de către Municipiul Iași din eroare, fără a exista o obligație legală sau convențională sunt supuse restituirii, s-a solicitat restituirea sumei. Așadar, Municipiul Iași nu a invocat în susținerea cererii de chemare în judecată - contractul de concesiune nr. 48018/2005 astfel cum în mod nelegal a considerat judecătorul fondului ci, Decizia nr. 60/2013 a Curții de Conturi a României. Prevederile contractului de concesiune nr. 48018/2005 și a HCL nr. 201/2004 au fost invocate de către R.A.T.P. Iași în fundamentarea cererii reconvenționale privind obligarea Municipiului Iași la plata sumei de 259.800 RON reprezentând subvenții acordate în perioada august - decembrie 2013 pentru facilități acordate la transportul urban local beneficiarilor Decretului-lege nr. 118/1990 și a dobânzii legale aferente.

Cu privire la această cerere reconvențională (respinsă prin aceeași hotărâre, fără ca instanța să arate în concret care sunt considerentele pentru care a hotărât astfel), Municipiul Iași a formulat întâmpinare prin care a invocat ca apărare de fond nulitatea clauzelor contractuale, solicitând instanței să înlăture fundamentul ce contravine prevederilor legale aplicabile în materie. Deși hotărârea primei instanțe nu arată motivele pentru care respinge cererea reconvențională, se prezumă până la proba contrară faptul că au fost avute în vedere și luate în considerare apărările formulate prin întâmpinare de către Municipiul Iași. Așadar, se observă faptul că prima instanță respinge acțiunea Municipiului ca fiind inadmisibilă în considerarea existenței raportului juridic contractual, însă respinge și cererea reconvențională fundamentată pe același raport juridic contractual întrucât contravine dispozițiilor legale pe care se fundamentează cererea principală. Astfel, hotărârea primei instanțe este dată cu încălcarea disp. art. 1341 și următoarele din noul C. civ. și ale art. 1635 și următoarele din același act normativ.

În drept, au fost invocate disp. art. 488 (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Conform prevederilor art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, recursul a fost scutit de plata taxei judiciare de timbru.

În temeiul prevederilor art. 411 alin. (1) pct. 2 teza II din C. proc. civ., s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

2.1.2. Întâmpinările

2.1.2.1. Intimata-pârâtă Casa Teritorială de Pensii Iași a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-a arătat că, pentru suportarea gratuităților pe transportul local, trebuie respectată și urmată o procedură obligatorie prevăzută de lege, deoarece cheltuielile bugetare pe care le poate angaja casa de pensii se fac numai conform art. 22 din Legea nr. 500 din 11 iulie 2002 privind finanțele publice, ordonatorii de credite au obligația de a angaja cheltuieli în limita creditelor de angajament și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor public respective și cu respectarea dispozițiilor legale. Casa Teritorială de Pensii Iași nu a primit nicio plată de la Primăria Iași.

Nici prevederile art. 1635 din C. civ. nu se pot aplica în relația dintre Primăria Iași și Casa Județeană de Pensii Iași, întrucât primul act primit de la primărie în legătură cu această situație a fost Adresa nr. 667749/17.07.2013 prin care Primăria Iași a solicitat să comunice care au fost cauzele care i-au împiedicat să solicite R.A.T.P. Iași încheierea convențiilor pentru acordarea de facilități.

Or, această primă adresă primită de la primărie este emisă după Procesul-Verbal de constatare nr. 62899/1751/05.07.2013 a Curții de Conturi, conform căruia, subvențiile plătite R.A.T.P. Iași, de către Primăria Iași trebuiau acoperite de la bugetul de stat prin Casa Județeană de Pensii Iași.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488, 496 și 497 din C. proc. civ., art. 205 - 208 și 245 - 248 din C. proc. civ.

În temeiul art. 411 alin. (2) din C. proc. civ., s-a solicitat soluționarea cauzei în lipsa sa.

2.1.2.2. Recurenta R.A.T.P. Iași a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității formulării cererii de recurs și excepția inadmisibilității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Cu privire la excepția tardivității formulării cererii de recurs, s-a arătat că se impune verificarea aspectului dacă cererea de recurs formulată de către recurenta-reclamantă Municipiul Iași nu a fost depusă peste termenul de 15 zile prev. de art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Casei Teritoriale de Pensii Iași, s-a arătat că, în opinia sa, prin art. 10 alin. (2) din Decretul-Lege nr. 118/1990, legiuitorul a stabilit alternativ instituția căreia ii revine sarcina plății, neexistând niciun motiv care să o îndreptățească pe intimata-pârâtă să invoce excepția lipsei calității sale procesuale pasive, cu atât mai mult cu cât aceasta nu a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor care îi incumbau.

Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii în contradictoriu cu R.A.T.P. Iași, s-a arătat că în mod legal a fost admisă de către instanța de fond, cât timp motivarea în drept invocată prin acțiune se referă la plata nedatorată ca izvor al obligației, or în prezenta speță este vorba despre o obligație izvorâtă din contractul de concesiune a transportului public local de călători și de exploatare a mijloacelor de transport și a infrastructurii aferente nr. 48018/30.06.2005, iar recurenta-reclamantă nu a înțeles să învestească însă instanța de judecată cu o acțiune izvorâtă din contract.

Intimata a mai invocat și lipsa plângerii prealabile obligatorii în cauzele de contencios administrativ [conform art. 7 alin. (1) și alin. (6) din Legea nr. 554/2004], astfel că în mod legal prima instanță a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea principală promovată de către recurenta-reclamantă.

În cazul reținerii spre rejudecare a cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii în contradictoriu cu intimata-recurenta ca prematură sau prescrisă pentru perioada octombrie 2008 - 22 mai 2011, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

Cât timp recurenta-reclamantă nu a realizat procedura prealabilă obligatorie prevăzută de art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, se impune respingerea acțiunii principale ca prematur formulate. În ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune aferent subvențiilor și dobânzii legale privind plățile aferente perioadei octombrie 2008 - 22 mai 2011, izvorul obligațiilor solicitate constau în serviciul prestat de către intimata-recurentă R.A.T.P. la solicitarea și procedura stabilită exclusiv de către recurenta-reclamantă. În aceste condiții, plata serviciului prestat nu poate fi interpretată ca având natura subvențiilor, fie că ele reprezintă diferență de tarif sau cheltuială materială. În aceste condiții, fără echivoc, eventualul drept material la acțiune al recurentei-reclamante se prescrie în termenul general de prescripție de 3 ani, calculat de la fiecare plată. Întrucât data intentării acțiunii este 22 mai 2014, termenul de prescripție a curs cu privire la unele dintre pretențiile recurentei-reclamante. Pe fondul cauzei, s-a arătat că cererea de recurs este neîntemeiată.

2.1.3. Răspunsul la întâmpinări

Recurentul Municipiul Iași prin Primar nu a formulat răspuns la întâmpinări, deși acestea i-au fost legal comunicate.

2.2. Cererea de recurs formulată de pârâta Regia Autonomă de Transport Public Iași

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejudecând, modificarea în parte a sentinței atacate, prin admiterea cererii reconvenționale formulate de către R.A.T.P. Iași și prin obligarea intimatelor în solidar sau doar a uneia dintre ele la plata cheltuielilor de judecată; dacă se va considera că se impune trimiterea cauzei instanței de fond pentru rejudecare, se solicită efectuarea acestei trimiteri, cu obligarea intimatelor sau a uneia dintre intimate la plata cheltuielilor de judecată.

2.2.1. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

În fapt, între reclamantă și pârâtă R.A.T.P. s-a derulat contractul de concesiune a transportului public local de călători și de exploatare a mijloacelor de transport și a infrastructurii aferente nr. 48018/30.06.2005, unitatea administrativ-teritorială având calitatea de concedent, iar pârâta - de concesionar, în calitate de operator de transport pe raza Municipiului Iași. Printre obligațiile încredințate prin acest contract, completat cu hotărâri de Consiliu Local se regăsește și aceea de a transporta gratuit beneficiarii Decretului-Lege nr. 118/1990, urmând ca unitatea administrativ-teritorială contractantă să achite contravaloarea serviciului.

Se arată că, așa cum reiese din H.C.L. nr. 201/2004, eliberarea legitimațiilor gratuite și stabilirea dreptului de a beneficia de gratuitate pe transportul în comun, pe raza Municipiului Iași, s-a realizat exclusiv de către Primăria Iași prin personalul Serviciului Ajutor Social, Gratuități, Facilități (din cadrul Direcției de Asistență Comunitară), după verificarea actelor depuse în sprijinul acestui drept. Practic, dacă reclamanta nu ar fi dispus nominal care sunt persoanele ce pot beneficia de facilități la serviciul de transport public local, pârâta-reclamantă le-ar fi perceput tariful normal practicat.

În ceea ce privește decontarea transportului urban gratuit [acordat conform art. 8 alin. (2) lit. b), potrivit art. 10 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990], prevederile art. 1 - 9 se aplică, după caz, de către de către direcțiile de muncă și protecție socială sau de către consiliile locale. Dispozițiile art. 12 vizează exclusiv stabilirea calității de persoană persecutată politic de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și a celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, precum și plata altor drepturi cum ar fi cele vizând vechimea în muncă sau al imposibilității exercitării profesiei sau al ocupației. Nu există însă niciun temei legal pentru a se interpreta că plata tuturor drepturilor trebuia realizată de către pârâta Casa Județeană de Pensii Iași. Legiuitorul a înțeles să stabilească la art. 10 alin. (2) entitățile cărora le revine acordarea și plata drepturilor de la art. 2 - 8, lăsând ca în ceea ce privește celelalte drepturi (altele decât acelea aferente serviciilor de transport) să rămână în sarcina exclusivă a direcțiilor de muncă și protecție socială. Un astfel de demers logic rezultă și din legislația aplicabilă transportului public local, chiar reclamanta-pârâtă a recunoscut că îi revine sarcina achitării serviciului de transport prestat în favoarea beneficiarilor indicați de municipiu și la prețul stabilit contractual cu reclamanta, conform Obiecțiunilor nr. 67578/19.07.2013, pe care reclamanta le-a formulat la Procesul-verbal al Curții de Conturi din 05.07.2013.

Recurenta consideră că hotărârea recurată este lipsită de suport legal, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Astfel, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Casei Teritoriale de Pensii Iași, în mod greșit a fost admisă, motivat de faptul ca prin art. 10 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 legiuitorul a stabilit alternativ instituția căreia ii revine sarcina plății. Astfel, «prevederile art. 1 - 9 se aplică, după caz, de către (...) de către direcțiile de muncă și protecție socială sau de către consiliile locale», neexistând niciun motiv care să îndreptățească pârâta de rang II să invoce excepția lipsei calității procesuale pasive, cu atât mai mult cu cât aceasta nu a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor care îi incumbau.

Referitor la cererea reconvențională, se arată că modificarea Contractului de concesiune nr. 48018/2005 prin eliminarea decontării serviciilor care fac obiectul prezentei acțiuni a survenit la data de 17.12.2013, prin actul adițional nr. 2, iar în conținutul acestui act adițional nu se regăsește la Anexa 6 și categoria beneficiarilor în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990.

În aceste condiții, biletele anterior-eliberate de către reclamantă erau vizate trimestrial și valabile până la data de 21.12.2013; reclamanta nu a retras dreptul de a circula al posesorilor biletelor; modificarea contractului prin actul adițional nr. 2 s-a realizat la data de 17.12.2013 și a vizat doar legitimațiile de călătorie și/sau biletele care urmau sa fie eliberate începând cu data semnării acordului părților; beneficiarii Decretului-lege nr. 118/1990 erau pensionari cu vârsta de peste 65 de ani, care aveau oricum dreptul de a circula gratuit și doar în temeiul art. 7 din H.C.L. nr. 201/2004; încadrarea solicitanților însă într-o categorie sau alta a reprezentat exclusiv atributul reclamantei prin intermediul Direcției de Asistență Comunitară Iași.

Singura motivare a instanței de fond privind respingerea cererii reconvenționale, a fost aceea potrivit căreia cererea reconvențională urmează a fi respinsă "neîntrunind exigențele impuse prin art. 209 C. proc. civ.".

Se arată că instanța de fond nu a stabilit care "exigențe" nu au fost respectate; toate prevederile art. 209 C. proc. civ. au fost respectate; pârâta-reclamantă era îndreptățită să formuleze cerere reconvențională întrucât avea în legătură cu cererea reclamantului, pretenții derivând din același raport juridic sau care ar putea fi eventual considerate ca strâns legate de aceasta; instanța de fond nu a dispus nici completarea cererii și nici nu a anulat-o, dovadă a faptului că toate exigențele legale pentru redactarea și formularea cererii reconvenționale au fost respectate; în mod corect, pentru a se asigura judecarea unitară a procesului, nu s-a dispus nici disjungerea cererii reconvenționale.

În concluzie, recurenta a arătat că se impune judecarea cererii reconvenționale și reținerea faptului că reclamanta-pârâtă a fost aceea care s-a angajat exclusiv să suporte anumite cheltuieli privind decontarea transportului public local. Recurenta a arătat că nu a dispus efectuarea unor cheltuieli din bugetul reclamantei, ci doar și-a onorat în mod corect obligațiile contractuale; stabilirea numărului beneficiarilor și desemnarea nominală a acestora au fost realizate exclusiv de către reclamantă, care a comunicat datele de identificare ale persoanelor pe care trebuia să le transporte.

În acest context, ținând cont de faptul că reclamanta-pârâtă nu a achitat obligațiile aferente prestării serviciilor de transport ale beneficiarilor Decretului-lege nr. 118/1990, din perioada august - decembrie 2013, se solicită obligarea reclamantei-pârâte sau, în solidar cu pârâta de ordin II, la: a) plata către recurenta-pârâtă-reclamantă a sumei de 259.800 RON, reprezentând contravaloarea dreptului de a circula gratuit cu mijloacele de transport pe care le utilizează, acordat de către reclamant, în perioada august - decembrie 2013, beneficiarilor Decretului-Lege nr. 118/1990, cu modificările și completările ulterioare; b) plata către recurenta-pârâtă-reclamantă a dobânzii legale începând cu data scadenței fiecărei obligații de plată și până la data achitării efective; c) plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru și cheltuieli de deplasare - dacă va fi cazul.

În drept, au fost invocate prevederile art. 10 alin. (2) teza a 2-a coroborat cu art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În caz de neprezentare, s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, în temeiul art. 223 alin. (3) coroborat cu art. 242 alin. (2) și cu art. 411 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) din Noul C. proc. civ.

În temeiul art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, cererea de recurs a fost scutită de taxa de timbru.

2.2.2. Întâmpinările

2.2.2.1. Reclamantul Municipiul Iași prin Primar a formulat întâmpinare la recursul formulat de pârâta Regia Autonomă de Transport Public Iași, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Cererea reconvențională a fost respinsă în mod legal și temeinic. Potrivit Deciziei nr. 60/2013 emisă de către Curtea de Conturi a României, subvențiile pentru acoperirea diferențelor de tarif pentru gratuitățile acordate la transportul urban persoanelor beneficiare ale drepturilor prevăzute de Decretul Lege nr. 118/1990 republicat și O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000 trebuiau acordate de la bugetul de stat prin Casa Județeană de Pensii Iași și nu de la bugetul local al Municipiului Iași. Recurenta intimată nu a combătut această dovadă cu niciun mijloc de probă. Prevederile contractului de concesiune nr. 48018/2005 și a HCL nr. 201/2004 invocate de către R.A.T.P. Iași în fundamentarea cererii reconvenționale nu pot fi luate în considerare, câtă vreme Municipiul Iași a invocat prin întâmpinare ca apărare de fond nulitatea clauzelor contractuale solicitând instanței să înlăture fundamentul ce contravine prevederilor legale aplicabile în materie respectiv: "Stabilirea și plata acestor drepturi se fac de către direcțiile de muncă și protecție socială, cu consultarea, după caz, a filialelor județene ale Asociației C." [art. 12 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990]; "stabilirea și plata drepturilor prevăzute în prezenta ordonanță se fac de direcția generală de muncă și protecție socială teritorială" [art. 7 alin. (1) din Legea nr. 189/2000, O.G. nr. 105/1999].

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Casei Teritoriale de Pensii Iași, se arată că în mod nelegal prima instanță a hotărât câtă vreme potrivit dispozițiilor art. 36 C. proc. civ., "Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond".

Decizia nr. 60/2013 a Curții de Conturi a României fundamentată pe dispozițiile Decretului-lege nr. 118/1990 și O.G. nr. 105/1999 aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000 potrivit cărora "stabilirea și plata drepturilor prevăzute în prezenta ordonanță se fac de direcția generală de muncă și protecție socială teritorială", a determinat intentarea acțiunii judiciare. Potrivit acestui act administrativ cu forță probantă a unui înscris autentic, necontestat de niciuna din părți, cu privire la care nu s-a făcut dovada contrară, subvențiile acordate R.A.T.P. Iași din bugetul local al Municipiului Iași trebuiau acoperite de la bugetul de stat prin Casa Județeană de Pensii Iași.

În drept, au fost invocate Decretul Lege nr. 118/1990 republicat, O.G. nr. 105/1999 aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, art. 36 C. proc. civ.

2.2.2.2. Intimata-pârâtă Casa Teritorială de Pensii Iași a formulat întâmpinare la recursul formulat de pârâta Regia Autonomă de Transport Public Iași, prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-a arătat că simplul fapt că persoanele care au beneficiat de transport public gratuit se află în evidența casei de pensii pentru plata unor drepturi prevăzute de lege, nu presupune că intimata are și obligația de a restitui, din bugetul de stat, Primăriei Iași sumele plătite către R.A.T.P. Iași.

Intimata a subliniat corectitudinea considerentelor sentinței recurate, prin care s-a stabilit că intimata nu are calitate procesuală pasivă în cauză, reținând că pârâta Casa Teritorială de Pensii Iași este străină de raporturile juridice între reclamant și pârâta R.A.T.P. Iași. Plățile au fost efectuate de către Consiliul Local Iași către R.A.T.P., iar faptul că R.A.T.P. nu a demarat procedura de decontare a serviciilor de transport cu titlu gratuit beneficiarilor de legi speciale și nu a solicitat achitarea facturilor Casei de Pensii, nu poate fi imputat acesteia din urmă și nu îi conturează în nici un mod calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488, 496 și 497 din C. proc. civ., art. 205 - 208 și 245 - 248 din C. proc. civ.

În temeiul art. 411 alin. (2) din C. proc. civ., s-a solicitat soluționarea cauzei în lipsa sa.

2.2.3. Răspunsul la întâmpinări

Recurenta Regia Autonomă de Transport Public Iași (R.A.T.P.) a formulat răspuns la întâmpinările formulate în cauză.

Cu privire la întâmpinarea formulată de către intimata Casa Teritorială de Pensii Iași, s-a arătat că intimata-pârâtă susține integral temeinicia cererii ei de recurs privind necesitatea admiterii cererii reconvenționale pe care a depus-o în cadrul dosarului de fond, dar la finalul argumentației solicită în mod contradictoriu respingerea recursului ca nefondat.

Cu privire la întâmpinarea formulată de către Municipiul Iași, s-a arătat că singura apărare a recurentei-intimate Municipiul Iași rezidă în solicitarea acesteia privind faptul că prevederile contractului de concesiune nr. 48018/2005 și a HCL nr. 201/2004 invocate de către R.A.T.P. Iași în fundamentarea cererii reconvenționale nu pot fi luate în considerare. Din cuprinsul întâmpinării lipsește temeiul de drept privind constatarea nulității clauzelor contractuale.

3.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 18 mai 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Recurenta R.A.T.P. Iași a depus un punct de vedere la raport, prin care a arătat că achiesează la opinia exprimată prin acest raport asupra admisibilității recursului său.

De asemenea, SC B. SPRL Filiala Iași a formulat un punct de vedere, prin care a arătat că în calitate de administrator judiciar al R.A.T.P. Iași își însușește recursul promovat de aceasta și excepția tardivității invocată prin întâmpinare.

Intimata-pârâtă Casa Teritorială de Pensii Iași a formulat un punct de vedere față de raport, prin care a arătat că recursul formulat de reclamantul Municipiul Iași este tardiv formulat, iar recursul formulat de pârâta R.A.T.P. Iași este nefondat.

Recurentul Municipiul Iași prin Primar a formulat un punct de vedere la raport, prin care a arătat că sentința recurată i-a fost comunicată prin poștă la data de 1.07.2015, conform ștampilei aplicate pe comunicarea înregistrată la registratura sa sub nr. 60263, iar termenul de recurs s-a împlinit la data de 17.07.2015, recursul fiind depus prin poștă la 14.07.2015.

Prin încheierea din 20 septembrie 2017, completul de filtru a prorogat discutarea excepției tardivității recursului promovat de reclamantul Municipiul Iași prin Primar pentru judecata în ședință publică și a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs formulată de recurentul R.A.T.P. Iași îndeplinește condițiile de admisibilitate și că nu sunt îndeplinite condițiile pentru soluționarea recursului conform art. 493 alin. (5) sau 6 din C. proc. civ. pe cale de consecință, a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

3.2. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

3.2.1. În ceea ce privește recursul formulat de reclamantul Municipiul Iași prin Primar

Înalta Curte constată caracterul fondat al excepției tardivității acestui recurs, excepție invocată de recurenta R.A.T.P. Iași prin întâmpinare.

Astfel, conform prev. art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Sentința recurată a fost comunicată recurentului-reclamant la data de 24 iunie 2015, conform dovezii de comunicare aflate la fila 41 din dosarul de fond, aspect reținut de altfel și prin raportul comunicat părților în procedura de filtrare a recursurilor. Dovada de comunicare a sentinței a fost semnată de funcționarul sau persoana însărcinată cu primirea corespondenței, individualizată cu nume și prenume în cuprinsul acestui înscris.

Recursul a fost declarat de reclamant la data de 14 iulie 2015 (data poștei), astfel că în mod evident, termenul de 15 zile, care se împlinea la data de 10 iulie 2015, a fost depășit.

Nu pot fi reținute apărările recurentului, în sensul că sentința recurată i-a fost comunicată prin poștă la data de 1.07.2015, conform ștampilei aplicate pe comunicarea înregistrată la registratura sa sub nr. 60263 depusă în faza procesuală a recursului, deoarece acest înscris reprezintă doar dovada datei la care a fost înregistrată în evidențele proprii ale instituției dovada de comunicare a sentinței; din punct de vedere al îndeplinirii procedurii de comunicare a actelor de procedură, ceea ce constituie dovada datei certe a acestei comunicări este numai procesul-verbal de efectuare a procedurii de comunicare, aflat la fila 41 din dosarul de fond, față de prev. art. 165 pct. 1 din C. proc. civ. acest proces-verbal este un înscris oficial ce face dovada până la înscrierea în fals cu privire la mențiunile efectuate cu simțurile proprii de către agentul care a comunicat hotărârea [art. 164 alin. (4) din C. proc. civ.], o astfel de mențiune fiind și aceea a datei îndeplinirii procedurii.

Astfel, fiind depășit termenul de decădere de formulare a recursului, Înalta Curte va respinge acest recurs ca tardiv formulat.

3.2.2. În ceea ce privește recursul formulat de pârâta Regia Autonomă de Transport Public Iași

3.2.2.1. Un prim motiv de recurs invocat de pârâta-reclamantă R.A.T.P. Iași privește greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Casei Teritoriale de Pensii Iași de către prima instanță.

Înalta Curte constată că această excepție a avut în vedere acțiunea principală, ce fusese formulată de reclamantul Municipiul Iași prin Primar în contradictoriu cu pârâții Casa Teritorială de Pensii Iași și Regia Autonomă de Transport Public Iași; așa cum reiese din cuprinsul cererii reconvenționale aflate la dosar fond și așa cum a statuat și recurenta-pârâtă la interpelarea instanței, cererea reconvențională a fost formulată exclusiv în raport de reclamantul Municipiul Iași prin Primar, iar nu și în raport de pârâta Casa Teritorială de Pensii Iași.

Or, recurenta-pârâtă nu justifică interesul procesual al criticării soluției date excepției lipsei calității procesuale pasive cu privire la un pârât din acțiunea principală, în condițiile în care aceasta nu a formulat la rândul său pretenții față de acest pârât și în condițiile, suplimentar, în care recursul reclamantului este tardiv formulat.

Astfel, acest motiv de recurs nu va fi analizat pe fond, față de reținerea lipsei de folos practic pentru recurentă în criticarea soluției date de prima instanță excepției menționate mai sus.

3.2.2.2. În ceea ce privește criticarea soluției date cererii reconvenționale, se invocă mai întâi faptul că singura motivare a instanței de fond privind respingerea cererii reconvenționale, a fost aceea potrivit căreia cererea reconvențională urmează a fi respinsă "neîntrunind exigențele impuse prin art. 209 C. proc. civ.".

Această critică ar indica motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., neinvocat expres de recurentă, dar posibil a fi reținut de instanță conform art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Or, Înalta Curte reține că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în cond. art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

În cauză, Înalta Curte apreciază că sentința civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ. Astfel, împrejurarea că motivarea soluției date cererii reconvenționale constă doar în reținerea ideii că aceasta nu întrunea exigentele impuse prin art. 209 C. proc. civ. nu este de natură să ducă la concluzia nemotivării, cât timp aspectul reținut era esențial din punct de vedere al judecării cererii reconvenționale și se indică temeiul de drept al judecății efectuate.

Împrejurarea că instanța nu ar fi realizat o analiză mai aprofundată sau detaliată nu duce în cauza de față la concluzia nemotivării, cât timp instanța este obligată să analizeze argumentele esențiale, de natură să tranșeze soluția în cauză.

În subsidiar, se constată că prin argumentele aduse de recurentă pe această cale se invocă în esență o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare următor din cuprinsul recursului. Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondat.

În cadrul criticilor ce pot fi încadrate în motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța de fond nu a stabilit care exigente nu au fost respectate și că toate prevederile art. 209 C. proc. civ. au fost respectate.

Conform prev. art. 209 din C. proc. civ.:

"(1) Dacă pârâtul are, în legătură cu cererea reclamantului, pretenții derivând din același raport juridic sau strâns legate de aceasta, poate să formuleze cerere reconvențională.

(2) În cazul în care pretențiile formulate prin cerere reconvențională privesc și alte persoane decât reclamantul, acestea vor putea fi chemate în judecată ca pârâți.

(3) Cererea trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute pentru cererea de chemare în judecată.

(4) Cererea reconvențională se depune, sub sancțiunea decăderii, odată cu întâmpinarea sau, dacă pârâtul nu este obligat la întâmpinare, cel mai târziu la primul termen de judecată.

(5) Cererea reconvențională se comunică reclamantului și, după caz, persoanelor prevăzute la alin. (2) pentru a formula întâmpinare. Dispozițiile art. 201 se aplică în mod corespunzător.

(6) Când reclamantul și-a modificat cererea de chemare în judecată, cererea reconvențională se va depune cel mai târziu până la termenul ce se va încuviința pârâtului în acest scop, dispozițiile alin. (5) fiind aplicabile.

(7) Reclamantul nu poate formula cerere reconvențională la cererea reconvențională a pârâtului inițial."

Înalta Curte reține că singurele exigențe de la art. 209 din C. proc. civ. care puteau duce la respingerea de plano a cererii reconvenționale (similar unei respingeri ca inadmisibilă pentru un fine de neprimire procedural) erau cele de la alineatul 1 al acestui articol; cele de la alineatul 3 puteau duce la anularea cererii reconvenționale în procedura de regularizare, iar nu la inadmisibilitatea acesteia, iar cele de la alineatul 4 duceau la tardivitatea acesteia; nici necesitatea disjungerii nu putea duce la inadmisibilitate, sancțiunile procedurale fiind distincte.

Astfel, este evident că ceea ce a avut în vedere judecătorul fondului erau exigențele de la art. 209 alin. (1) din C. proc. civ., respectiv condiția ca pârâtul să aibă față de reclamant pretenții derivând din același raport juridic dedus judecății de către reclamant sau strâns legate de cererea reclamantului.

Or, se constată că ceea ce a dedus judecății reclamantul prin cererea principală au fost pretenții reprezentând restituirea unor subvenții aferente perioadei octombrie 2008 - octombrie 2013, cu dobânda legală, ca urmare a celor stabilite prin Decizia nr. 60/2013 a Curții de Conturi a României - Camera de Conturi Iași, acțiune întemeiată pe faptul juridic licit al restituirii plății nedatorate conform C. civ.

Prin cererea reconvențională, pârâta-reclamantă Regia Autonomă de Transport Public a solicitat obligarea reclamantului-pârât la plata sumei de 259.800 RON reprezentând dreptul de a circula gratuit cu mijloacele de transport, acordat de reclamant, în perioada august - decembrie 2013, beneficiarilor Decretului-lege nr. 118/1990, a dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată, pretenții întemeiate pe contractul de concesiune nr. 48018/2005 încheiat între părți în forma sa anterioară actului adițional nr. 2 din 17.12.2013.

Or, este evident că nu se poate reține faptul că pretențiile din cele două cereri își aveau izvorul în același raport juridic (fapt juridic licit, pe de o parte; contractul părților, pe de altă parte). De asemenea, nu se poate reține nici existența unei strânse legături între cererea reconvențională și cererea principală, cele două cereri neavând aspecte de drept sau de fapt care să se întrepătrundă și să determine o imperioasă judecare împreună.

Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect s-a reținut de prima instanță faptul că nu erau respectate exigențele de la art. 209 din C. proc. civ., nefiind întrunită condiția ca între pretențiile deduse judecății prin cererea reconvențională și cele deduse judecății prin cererea principală să existe o strânsă legătură.

Motivele de recurs ce se referă la fondul cererii reconvenționale nu vor mai fi analizate de instanța de recurs, cât timp judecata de primă instanță nu a analizat fondul acesteia, reținând finele de neprimire anterior menționat.

3.3. Temeiul procesual al soluției date recursului

Ca urmare, în temeiul art. 497 raportat la art. 485 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Municipiul Iași prin Primar, ca tardiv formulat.

În temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Regia Autonomă de Transport Public Iași, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Municipiul Iași prin Primar împotriva Sentinței nr. 89 din 18 mai 2015 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosar nr. x/2015, ca tardiv formulat.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Regia Autonomă de Transport Public Iași prin administrator special A. și prin administrator judiciar B. SPRL - Filiala Iași împotriva Sentinței nr. 89 din 18 mai 2015 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosar nr. x/2015, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - GV