ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1787/2018

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă la data de 22 mai 2014, sub nr. x/2014, reclamantul Municipiul Iași, prin Primar, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Regia Autonomă de Transport Public Local Iași și Casa Teritorială de Pensii Iași, obligarea acestora la restituirea sumei de 2.276.200 RON, reprezentând subvenții aferente perioadei octombrie 2008 - octombrie 2013 și dobânda legală, începând cu data plății și până la data restituirii sumei.

Prin încheierea de ședință din data de 13 noiembrie 2014, secția I civilă din cadrul Tribunalului Iași a constatat că este necompetentă material să soluționeze litigiul dedus judecății și a transpus cauza secției a II-a civilă a Tribunalului Iași, spre competentă soluționare, conform art. 132 alin. (3) Cod procedură civilă, unde cauza a fost înregistrată sub nr. x/2014.

Prin sentința civilă nr. 2560/2014, pronunțată la data de 16.12.2014, Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Iași, invocată de pârâta Casa Teritorială de Pensii Iași prin întâmpinare, declinând competența de soluționare a cererii având ca obiect obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 2.276.200 RON, reprezentând subvenții aferente perioadei octombrie 2008 - octombrie 2013 și a capetelor de cerere accesorii, în favoarea Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost astfel înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, la data de 17.03.2015, sub nr. de dosar x/2015

Prin sentința civilă nr. 89/2015 din data de 18 mai 2015, Curtea de Apel Iași - secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa Teritorială de Pensii Iași și a respins acțiunea formulată de reclamantul Municipiul Iași, prin Primar, în contradictoriu cu această pârâtă, pentru lipsa calității procesuale pasive.

Totodată, a respins acțiunea formulată de reclamantul Municipiul Iași, prin Primar, în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă de Transport Public Local Iași, ca inadmisibilă, respingând și cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă Regia Autonomă de Transport Public Local Iași.

Împotriva sentinței anterior menționate, au declarat recurs reclamantul Municipiul Iași, prin Primar și pârâta Regia Autonomă de Transport Public Iași, prin administrator special A. și prin administrator judiciar B. - Filiala Iași, criticând-o pentru nelegalitate.

Prin Decizia nr. 158 din 23 ianuarie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de recurentul-pârât Municipiul Iași, prin Primar, ca tardiv formulat și a respins recursul declarat de recurenta-reclamantă Regia Autonomă de Transport Public Iași, prin administrator special A. și prin administrator judiciar B. - Filiala Iași, ca nefondat.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare recurentul-pârât Municipiul Iași, prin Primar, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 Cod procedură civilă.

În motivarea contestației formulate se arată, în esență, că sentința recurată a fost comunicată recurentului-pârât prin poștă, la data de 01.07.2015, potrivit ștampilei aplicate pe adresa de comunicare a hotărârii, și nicidecum la data de 24.06.2015 (dată la care sentința a fost comunicată către RATP Iași), astfel că termenul de recurs se împlinea pentru pârât la data de 17.07.2015.

Subliniază contestatorul că recursul declarat de pârâtul Municipiul Iași a fost depus la poștă în data de 14.07.2015, deci în termenul prevăzut de lege.

Arată contestatorul că decizia prin care s-a respins recursul pârâtului Municipiul Iași ca tardiv formulat este rezultatul unei erori materiale, astfel că solicită admiterea contestației, anularea hotărârii și, în consecință, soluționarea în fond a recursului declarat de pârât.

Examinând cauza și decizia atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este nefondată.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege.

În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile procedurale ce reprezintă sediul materiei.

Conform dispozițiilor art. 503 din C. proc. civ.:

"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

(3) Dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs."

Deci, pentru a promova contestație în anulare se cere, pe de o parte, ca hotărârea care se contestă să fie definitivă, iar, pe de altă parte, se cere ca motivul pe care se sprijină această cale de atac să nu fi putut fi invocat prin căile ordinare de atac.

Potrivit art. 634 alin. (1) C. proc. civ. sunt hotărâri definitive: hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului; hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs; hotărârile date în primă instanță, care nu au fost atacate cu apel; hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs; hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii; orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

Din interpretarea coroborată a prevederilor anterior citate, rezultă că obiect al unei contestații în anulare îl poate forma numai o hotărâre definitivă, prin care s-a soluționat un recurs împotriva unei decizii date în apel, sau o hotărâre a instanțelor de recurs când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

Motivul de contestație în anulare invocat de Municipiul Iași, prin Primar, reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., îl constituie situația în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Prevederile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. se referă exclusiv la contestația în anulare specială. Se reține, așadar, că pe calea contestației în anulare se tinde la anularea unei hotărâri definitive nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru o serie de motive expres și limitativ prevăzute de lege (necompetența, încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței, nepronunțarea asupra unuia dintre apelurile declarate în cauză).

Înalta Curte constată că aspectele invocate de contestator nu se circumscriu noțiunii de "eroare materială" în sensul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 Cod procedură civilă.

Pentru a fi aplicabile în speță aceste prevederi, ar fi trebuit ca hotărârea pronunțată de o instanță de recurs să fie rezultatul unei erori materiale, or, în cauză, nu se poate susține că ne aflăm în prezența acestei situații.

În cauza de față, în raport de dispozițiile citate, contestatorul invocă faptul că respingerea recursului declarat de acesta ca tardiv formulat este rezultatul unei erori materiale, întrucât sentința recurată i-a fost comunicată prin poștă la data de 01 iulie 2015 și nu la data de 24 iunie 2015, astfel cum a reținut în mod greșit instanța de recurs.

Examinând motivele invocate prin prisma dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. și a lucrărilor dosarului, Înalta Curte reține că soluția pronunțată prin decizia ce face obiectul prezentei contestații în anulare nu este rezultatul unei erori materiale, în sensul acreditat de contestator.

Ipoteza textului legal invocat vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării taxei de timbru, greșita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.

Fiind un text de excepție, noțiunea de "greșeală materială" nu poate fi interpretată extensiv.

În opinia contestatorului, tardivitatea reținută de instanța de recurs, cu consecința decăderii, ar fi rezultatul unei erori materiale, vizând modul de calcul al termenului de declarare a recursului.

În cauză, Înalta Curte reține că aspectele invocate de contestator nu demonstrează existența unei greșeli materiale care să fi condus la pronunțarea unei soluții eronate, în sensul dispozițiilor citate ale art. 503 alin. (2) pct. 2 Cod procedură civilă, care au în vedere o greșeală materială evidentă în legătură cu aspecte formale ale judecății, un "defect fundamental", de natură a conduce în mod automat, fără excepție, la o altă dezlegare a pricinii în recurs.

Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că sentința nr. 89 din 18 mai 2015 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a fost comunicată pârâtului Municipiul Iași, prin Primar, la data de 24.06.2015, aspect reținut de altfel și prin raportul comunicat părților în procedura de filtrare a recursurilor. Dovada de comunicare a sentinței a fost semnată de funcționarul sau persoana însărcinată cu primirea corespondenței, individualizată cu nume și prenume în cuprinsul acestui înscris.

Recursul a fost declarat de pârât la data de 14 iulie 2015, data poștei (plic dosar nr. x/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție), astfel că, în mod evident, termenul de 15 zile pentru declararea recursului, care se împlinea la data de 10 iulie 2015, a fost depășit.

În mod corect a apreciat instanța de recurs că nu pot fi reținute apărările recurentului, în sensul că sentința recurată i-a fost comunicată prin poștă la data de 01.07.2015, conform ștampilei aplicate pe comunicarea înregistrată la registratura sa sub nr. x depusă în faza procesuală a recursului, deoarece acest înscris reprezintă doar dovada datei la care a fost înregistrată în evidențele proprii ale instituției dovada de comunicare a sentinței.

S-a reținut în mod corect în considerentele sentinței pronunțate de instanța de recurs că, din punct de vedere al îndeplinirii procedurii de comunicare a actelor de procedură, ceea ce constituie dovada datei certe a acestei comunicări este numai procesul-verbal de efectuare a procedurii de comunicare, aflat la dosarul de fond, față de prevederile art. 165 pct. 1 din C. proc. civ., acest proces-verbal fiind un înscris oficial ce face dovada până la înscrierea în fals cu privire la mențiunile efectuate cu simțurile proprii de către agentul care a comunicat hotărârea (art. 164 alin. (4) din C. proc. civ.), o astfel de mențiune fiind și aceea a datei îndeplinirii procedurii.

În concluzie, termenul de recurs de 15 zile, reglementat de dispozițiile art. 20 din Legea contenciosului administrativ, a început să curgă de la data de 24.06.2015 (data comunicării sentinței recurate), ultima zi de declarare în termen a recursului fiind data de 10.07.2015, astfel că instanța de recurs a constatat în mod legal depășirea acestui termen procesual de decădere prin depunerea recursului la data de 14.07.2015 .

Înalta Curte are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. În mod constant, Curtea reamintește faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental". De asemenea, Curtea subliniază permanent că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

Față de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că în pricina de față contestația în anulare formulată nu îndeplinește condițiile expres și limitativ prevăzute în textele legale susmenționate, deoarece motivele invocate de contestator nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de dispozițiile citate, instanța de recurs apreciind în mod corect, în raport de actele și lucrările dosarului, faptul că recursul pârâtului este tardiv formulat, pentru considerentele expuse în decizia atacată.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile contestatorului sunt nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de recurs a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul art. 503, coroborat cu art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare de față, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de Municipiul Iași, prin Primar, împotriva Deciziei nr. 158 din 23 ianuarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 mai 2018.