ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3680/2018

Circumstanțele cauzei 1.1. Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă, la data de 22 mai 2014, sub nr. x/2014, reclamantul Municipiul Iași prin Primar a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Regia Autonomă de Transport Public Local Iași și Casa Teritorială de Pensii Iași, obligarea acestora la restituirea sumei de 2.276.200 RON reprezentând subvenții aferente perioadei octombrie 2008 - octombrie 2013 și dobânda legală începând cu data plății și până la data restituirii sumei. Prin încheierea de ședință din data de 13 noiembrie 2014, secția I civilă, din cadrul Tribunalului Iași a constatat că este necompetentă material să soluționeze litigiul dedus judecății și a transpus cauza secției a II-a civile a aceleiași instanțe, spre competentă soluționare, conform art. 132 alin. (3) C. proc. civ. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2014. Prin Sentința civilă nr. 2560 din data de 16 decembrie 2014, Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Iași, invocată de pârâta Casa Teritorială de Pensii Iași, prin întâmpinare, declinând competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal. Cauza a fost astfel înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, la data de 17.03.2015, sub nr. de dosar x/2015 1.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 89 din data de 18 mai 2015, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa Teritorială de Pensii Iași și a respins acțiunea formulată de reclamantul Municipiul Iași prin Primar, în contradictoriu cu această pârâtă, pentru lipsa calității procesuale pasive. Totodată, a respins acțiunea formulată de reclamantul Municipiul Iași prin Primar în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă de Transport Public Local Iași, ca inadmisibilă, respingând și cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă Regia Autonomă de Transport Public Local Iași. 2. Hotărârea supusă revizuirii Împotriva sentinței anterior menționate, au declarat recurs reclamantul Municipiul Iași prin Primar și pârâta Regia Autonomă de Transport Public Iași prin administrator special A. și prin administrator judiciar B. - Filiala Iași, criticând-o pentru nelegalitate. Prin Decizia nr. 158 din 23 ianuarie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat de recurentul-pârât Municipiul Iași prin Primar împotriva Sentinței nr. 89 din 18 mai 2015 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosar nr. x/2015, ca tardiv formulat. A respins recursul declarat de recurenta-reclamantă Regia Autonomă de Transport Public Iași prin administrator special A. și prin administrator judiciar B. Filiala Iași împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat. În ceea ce privește respingerea, ca tardiv, a recursului reclamantului Municipiul Iași prin Primar, a reținut instanța că, potrivit prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. Sentința recurată a fost comunicată recurentului-reclamant la data de 24 iunie 2015, conform dovezii de comunicare aflate la dosarul de fond, aspect reținut de altfel și prin raportul comunicat părților în procedura de filtrare a recursurilor. Dovada de comunicare a sentinței a fost semnată de funcționarul sau persoana însărcinată cu primirea corespondenței, individualizată cu nume și prenume în cuprinsul acestui înscris. Recursul a fost declarat la data de 14 iulie 2015 (data poștei), astfel că în mod evident, termenul de 15 zile, care se împlinea la data de 10 iulie 2015, a fost depășit. Nu pot fi reținute apărările recurentului, în sensul că sentința recurată i-a fost comunicată prin poștă la data de 1.07.2015, conform ștampilei aplicate pe comunicarea înregistrată la registratura sa sub nr. 60263 depusă în faza procesuală a recursului, deoarece acest înscris reprezintă doar dovada datei la care a fost înregistrată în evidențele proprii ale instituției dovada de comunicare a sentinței; din punct de vedere al îndeplinirii procedurii de comunicare a actelor de procedură, ceea ce constituie dovada datei certe a acestei comunicări este numai procesul-verbal de efectuare a procedurii de comunicare, aflat la dosarul de fond, față de prev. art. 165 pct. 1 din C. proc. civ. acest proces-verbal este un înscris oficial ce face dovada până la înscrierea în fals cu privire la mențiunile efectuate cu simțurile proprii de către agentul care a comunicat hotărârea [art. 164 alin. (4) din C. proc. civ.], o astfel de mențiune fiind și aceea a datei îndeplinirii procedurii.

Cererea de revizuire Împotriva Deciziei nr. 158 din data de 23 ianuarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recurentul Municipiul Iași prin Primar a formulat cerere de revizuire întemeiată pe art. 509 pct. 3 C. proc. civ. A arătat revizuentul că împotriva acestei hotărâri a formulat și contestație în anulare, care a fost respinsă prin Decizia nr. 1787 din 4 mai 2018, ca nefondată. A susținut că, în mod nelegal, instanța a considerat că Sentința nr. 89 din 18 mai 2015 a Curții de Apel Iași a fost comunicată legal, pentru că persoana indicată de agentul procedural ca fiind însărcinată cu primirea corespondenței Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, care nu are nicio calitate în cauză. Astfel, a apreciat că a avut loc o încălcare a dreptului său de apărare și că este nereală afirmația din cuprinsul dovezii de înmânare a agentului procedural.

Considerentele Înaltei Curți asupra revizuirii 4.1. Examinând cererea de revizuire, în raport cu art. 513 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată inadmisibilitatea căii de atac formulate de revizuent pentru următoarele motive. Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 509 C. proc. civ., prevederile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare. Acest articol reglementează condițiile de admisibilitate, atât cu caracter comun, pentru toate motivele ce pot fi invocate pe această cale, cât și condițiile specifice fiecăruia dintre acestea, la punctele 1 - 11. 4.2. Revizuentul și-a întemeiat cererea de revizuire pe art. 509 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., potrivită căruia, "Art. 509 - (1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (...) (3) un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul ori în urma judecății, când aceste împrejurări au influențat soluția pronunțată în cauză. În cazul în care constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanța de revizuire se va pronunța mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenței sau inexistenței infracțiunii invocate. În acest ultim caz, la judecarea cererii va fi citat și cel învinuit de săvârșirea infracțiunii;" 4.3. Condiția de admisibilitate comună se referă la obiectul revizuirii, respectiv la hotărârile care se pot ataca pe această cale, o hotărâre pronunțată asupra fondului sau care evocă fondul. Alin. (2) al art. 509 prevede că sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul pentru motivele de revizuire prevăzute la pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4 și pct. 7 -

Astfel, se poate cere revizuirea unei hotărâri judecătorești numai dacă este vorba despre o hotărâre definitivă pronunțată de instanța de apel, o hotărâre definitivă a primei instanțe împotriva căreia nu s-a declarat apel sau o hotărâre pronunțată de instanța de recurs, hotărâre prin care evocă fondul. Evocarea fondului implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecata anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând sa se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății. O hotărâre a instanței de recurs evocă fondul și atunci când se rejudecă pricina în fond după casarea cu reținere sau când, în recurs, s-a administrat proba cu înscrisuri noi care au fost determinante în pronunțarea soluției. Prin urmare, nu pot forma obiectul revizuirii întemeiate pe pct. 3 al art. 509 C. proc. civ., întrucât nu evocă fondul, hotărârile instanțelor de recurs prin care s-a respins recursul, ca tardiv formulat. Or, Înalta Curte constată că, în cauză, obiectul cererii de revizuire îl formează Decizia nr. 158 din data de 23 ianuarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost respins, ca tardiv formulat, recursul formulat de Municipiul Iași prin Primar, hotărâre care nu face parte din categoria hotărârilor expres și limitativ prevăzute de textul C. proc. civ. 4.4. Este evident că nu se poate reține incidența ipotezei pct. 3 al art. 509 C. proc. civ., referitoare la un judecător care a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină, pentru a putea face obiectul revizuirii o hotărâre care nu evocă fondul. Prin urmare, de vreme ce hotărârea a cărei revizuire se cere nu evocă fondul, nefiind pronunțată după casarea cu reținere ori pe baza unor înscrisuri noi administrate în recurs și care să fi fost determinante în pronunțarea soluției, cerințele art. 509 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite. 4.5. Trecând peste condiția de admisibilitate comună, Înalta Curte reține că nu este îndeplinită nici condiția specifică motivului de revizuire prevăzut de pct. 3 al art. 509 C. proc. civ., în cauză, neputându-se vorbi despre vreo condamnare definitivă pentru o infracțiune privitoare la pricină sau despre vreun înscris declarat fals în cursul ori în urma judecății care să fi influențat soluția pronunțată în cauză. Susținerile revizuentului, cu privire la cele consemnate de agentul procedural în cuprinsul dovezii de înmânare prin care i-a fost comunicată sentința de fond, că ar fi nereale, nu se încadrează în ipoteza avută în vedere de acest motiv de revizuire. De altfel, criticile sale pe acest aspect au fost iterate prin contestația în anulare pe care a formulat-o împotriva aceleiași decizii. 4.6. Prin urmare, constatând că nu sunt întrunite cerințele cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., invocat de către revizuent, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.