ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1613/2015

Decizia nr. 1613/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/99/2013, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Casa Teritorială de Pensii Iași, solicitând anularea Deciziei nr. 309441 din 27 decembrie 2012.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin Hotărârea nr. 5068 din 31 octombrie 2012 i s-a stabilit calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, în calitate de soț supraviețuitor al numitei B., care a fost deportată circa trei ani de zile.

Reclamantul a susținut că, deși soția sa avea o indemnizație de 353 RON, i s-a acordat o indemnizație de 108 RON, deși potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 105/1999, cuantumul indemnizației trebuia să fie de 130 RON.

Prin Sentința nr. 3827 din 17 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, față de prevederile art. 7 alin. (4) din O.U.G. nr. 105/1999, cu referire la art. 159 pct. 2 C. proc. civ.

Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Sentința civilă nr. 58 din 17 februarie 2014, admiterea excepției de necompetență materială a instanței, declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și, constatând intervenit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, instanță în drept să hotărască asupra conflictului negativ de competență.

Prin Decizia nr. 1949 din 11 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

La această instanță, cauza a fost înregistrată sub nr. 714/45/2013.

Prin Sentința nr. 147 din 30 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal s-a dispus: admiterea excepției tardivității în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect contestarea Hotărârii nr. 5068 din 31 octombrie 2012 emisă de Casa Județeană de Pensii Iași, respingerea excepției inadmisibilității în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect contestarea Deciziei nr. 309441 din 27 decembrie 2012, respingerea capătului de cerere având ca obiect anularea Hotărârii nr. 5068 din 31 octombrie 2012, ca fiind tardiv, și respingerea capătului de cerere având ca obiect contestarea Deciziei nr. 309441 din 27 decembrie 2012, ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Potrivit art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000: „Împotriva hotărârii persoana interesată poate face contestație la Curtea de Apel în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ”.

În cauză, Hotărârea nr. 5068 din 31 octombrie 2012 i-a fost comunicată reclamantului la data de 7 noiembrie 2012, acesta semnând personal de primire, iar contestația a fost formulată la data de 30 ianuarie 2013, ultima zi a termenului fiind 7 decembrie 2012.

În aceste condiții, se constată că nu a fost respectat termenul legal de 30 de zile, astfel că este tardiv formulat capătul de cerere având ca obiect anularea Hotărârii nr. 5068 din 31 octombrie 2012.

Referitor la excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect anularea Deciziei nr. 309441 din 27 decembrie 2012, se constată că este nefondată, întrucât nu este necesară îndeplinirea procedurii prealabile, față de dispozițiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000, dispoziții derogatorii de la Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În ceea ce privește Decizia nr. 309441 din 27 decembrie 2012, emisă ca urmare a Hotărârii nr. 5068 din 31 octombrie 2012, se reține că reclamantului A. i s-a acordat în calitate de soț supraviețuitor al refugiatei B., o indemnizație de 108 RON lunar, începând cu data de 1 noiembrie 2012.

Potrivit art. 1 lit. c) din H.G. nr. 1147/2008, cuantumul acestei indemnizații era de 108 RON la data emiterii Deciziei nr. 309441 din 27 decembrie 2012, sumă care în mod legal și temeinic i-a fost acordată reclamantului, neavând nicio relevanță că soția acestuia avea o indemnizație de 353 RON, în calitate de titular al dreptului.

În concluzie, prima instanță a constatat că este nefondat capătul de cerere având ca obiect contestarea Deciziei nr. 309441 din 27 decembrie 2012.

Împotriva Sentinței nr. 147 din 30 iunie 20134 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs în termen legal reclamantul A., susținând că este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:

3.1. În mod eronat prima instanță a reținut că Hotărârea nr. 5068 din 31 octombrie 2012 a fost contestată peste termenul prevăzut de lege.

Ținând cont de faptul că Decizia nr. 309441 din 27 decembrie 2012 i-a fost comunicată reclamantului la data de 16 ianuarie 2013, că această decizie și Hotărârea nr. 5068 din 31 octombrie 2012 formează un tot unitar, reclamantul a considerat că cele două acte nu pot fi contestate decât împreună, motiv pentru care contestația a fost formulată la data de 30 ianuarie 2013 aflându-se încă în termenul legal de 30 de zile.

3.2. Pe fondul cauzei, prima instanță trebuia să rețină că suma de 108 RON lunar acordată cu titlu de indemnizație reclamantului nu este corectă, în considerarea majorărilor periodice acordate prin diverse hotărâri de Guvern.

Mai mult, în Decizia nr. 309441 din 27 decembrie 2012 nu se prevede modalitatea de calcul a acestei sume, reclamantul fiind îndreptățit la o sumă mult mai mare, având în vedere că soția sa avea o indemnizație în cuantum de 353 RON lunar.

În concluzie, în temeiul art. 302 și următoarele C. proc. civ. și a dispozițiilor Legii nr. 189/2000, s-a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat de reclamantul A.

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Hotărârea primei instanței se bazează pe interpretarea corectă atât a probei cu înscrisuri administrată în cauză, cât și a dispozițiilor legale aplicabile.

Astfel, dispozițiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000 reglementează un termen de 30 de zile pentru contestarea hotărârilor emise în aplicarea acestui act normativ, termen care curge de la data comunicării hotărârii.

În speță, Hotărârea nr. 5068 din 31 octombrie 2012 emisă de Casa Județeană de Pensii Iași i-a fost comunicată reclamantului, cu confirmare de primire, la data de 7 noiembrie 2012 (Dosar nr. x/99/2013), iar sesizarea instanței de contencios administrativ a avut loc la data de 30 ianuarie 2013, după expirarea termenului legal de 30 de zile.

Acest termen are caracter imperativ, astfel că nerespectarea lui atrage decăderea potrivit art. 103 C. proc. civ., împrejurare reținută corect de prima instanță.

Prin urmare, este neîntemeiată critica ce vizează greșita soluționare de către prima instanță a excepției tardivității capătului de cerere având ca obiect anularea Hotărârii nr. 5068 din 31 octombrie 2012 emisă de Casa Județeană de Pensii Iași.

Referitor la Decizia nr. 309441 din 27 decembrie 2012, în mod legal prima instanță a constatat că, potrivit art. 1 lit. c) din H.G. nr. 1147/2008, la data emiterii deciziei, cuantumul indemnizației cuvenite reclamantului, în calitate de soț supraviețuitor al refugiatei B., era de 108 RON.

Prin H.G. nr. 1147/2008 s-a dispus, începând cu luna octombrie 2008, indexarea cu 7,5% a indemnizațiilor acordate în baza unor legi speciale, printre care și cele acordate prin O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Fiind vorba de o indemnizație indexată cu 7,5%, față de indemnizațiile aflate în plată la 1 octombrie 2008, nu era necesară prezentarea modalității de calcul a valorii de 108 RON în cuprinsul Deciziei nr. 309441 din 27 decembrie 2012.

Nu prezintă relevanță asupra legalității deciziei faptul că soția reclamantului avea o indemnizație mai mare, întrucât cuantumul indemnizației pentru fiecare categorie de beneficiari nu putea fi decât acela stabilit de legiuitor.

În concluzie, pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală și temeinică, astfel că va fi menținută, iar recursul va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. (1865).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 147 din 30 iunie 2014 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2015.

Procesat de GGC - LM