ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5574/2024

Ședința publică din data de 27 noiembrie 2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Iași – secția I civilă, sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa Teritorială de Pensii Iași, constatarea vătămării drepturilor și intereselor legitime, prin măsura reglementată de art. XXIV din O.U.G. nr. 130/2021, respectiv prin modificarea Codul fiscal și aplicarea cotei de contribuție la sistemul de sănătate de 10% în cazul pensiilor ce depășesc suma lunară de 4.000 RON, obligarea pârâților să restituie sumele reținute din pensie cu titlu de C.A.S., începând cu luna ianuarie 2022 și până la momentul încetării reținerii, actualizate cu indicele de inflație și plata dobânzii legale penalizatoare prevăzute de O.G. nr. 13/2011, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 1691 din 02.10.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Iași – secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale procesuale și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa Teritorială de Pensii Iași, în favoarea Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași la data de 29.11.2023, sub nr. x/2023.

Prin sentința nr. 45 din 13 februarie 2024, Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâții Guvernul României și Casa Teritorială de Pensii Iași;

A respins excepția lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtul Guvernul României;

A admis excepția lipsei de interes a reclamantului, invocată de pârâtul Guvernul României și a respins ca lipsită de interes cererea reclamantului de obligare a pârâților la restituirea sumelor reținute din pensie cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate începând cu luna ianuarie 2022 și până la momentul încetării reținerii;

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa Teritorială de Pensii Iași, pe care i-a obligat la plata către reclamant a despăgubirii constând în actualizarea cu indicele inflației a sumelor de restituit și a dobânzii legale aferente acestor sume;

A obligat pârâții la plata către reclamant a sumei de 330 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat.

3.1. Împotriva sentinței nr. 45 din 13 februarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurentul-pârât Guvernul României, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea, pe fond, în întregime, a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului arată că instanța de fond a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, soluția de admitere în parte a acțiunii, în sensul obligării Guvernului la acordarea de despăgubiri, fiind nelegală, deoarece cererea de reparare a prejudiciului, având caracter exclusiv patrimonial, nu putea fi soluționată în absența acțiunii care să vizeze anularea actelor administrative subsecvente ordonanțelor declarate neconstituționale, aflate în directă legătură de cauzalitate cu vătămarea ce se solicită a fi reparată.

Apreciază că în mod eronat s-a dispus obligarea sa la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciului invocat de intimații-reclamanți, fără anularea vreunui act administrativ emis în baza ordonanțelor declarate neconstituționale, sau să fie obligate autoritățile pârâte la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative, conform art. 9 alin. (5) din lege.

Astfel, arată că dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 nu pot fi interpretate în sensul că acțiunea poate avea un obiect pur patrimonial, fără a fi însoțită de o cerere principală, care să facă dovada unei vătămări concrete a unui drept sau interes legitim, printr-un act administrativ emis în baza ordonanței Guvernului, respectiv cererea de reparare a prejudiciului nu putea fi soluționată în absența unei acțiuni de anulare a unui act administrativ subsecvent, emis în baza ordonanței declarate neconstituționale, aflat în legătură de cauzalitate directă cu vătămarea invocată.

De asemenea, arată că legiuitorul constituant a reglementat prin dispozițiile art. 52 și art. 126 alin. (6), răspunderea patrimonială a autorităților publice pentru pagubele cauzate prin acte administrative sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, făcând trimitere la Legea nr. 554/2004, cu prevederi derogatorii de la dreptul comun.

Totodată, susține că prima instanță a stabilit în mod nelegal existența unei obligații de plată în sarcina Guvernului, fără a verifica îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale și că instanța a făcut abstracție de faptul că sumele pretinse de reclamanți reprezintă o componentă a raportului de asigurări sociale cu entitățile plătitoare ale drepturilor de pensie.

Procedând astfel, prima instanță nu a observat că: de principiu, răspunderea civilă delictuală nu putea fi antrenată decât în subsidiar, după acționarea în judecată a entității care plătește reclamantului drepturile de pensie; dreptului reclamanților la restituirea sumelor reținute nelegal îi corespunde obligația corelativă a entității plătitoare a acestor drepturi de a restitui sumele.

Astfel, susține că în măsura în care a stabilit că partea reclamantă trebuie să beneficieze de restituirea sumelor reținute din pensie, obligația de plată a acestora nu putea fi stabilită decât în sarcina entităților care plătesc drepturile de pensie, motiv pentru care nu trebuia angajată răspunderea delictuală a Guvernului României.

Consideră că instanța de fond a considerat în mod nejustificat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, și nu cele speciale cuprinse în Legea nr. 263/2010 privind jurisdicția asigurărilor sociale.

Mai susține că în mod eronat instanța de fond l-a obligat la plata către reclamant a dobânzii legale și la actualizarea sumelor cu indicele de inflație, în condițiile în care Guvernul României nu are capacitate juridică civilă și nici calitate procesuală pasivă, astfel că poate sta în judecată, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ atunci când se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, fiind vorba de o capacitate juridică specială de drept public, fundamentată pe prevederile constituționale ale art. 102 și 108 și pe cele ale actului normativ de organizare și funcționare a Guvernului.

În acest context, potrivit prevederilor constituționale și celor ale O.U.G. nr. 57/2019, raporturile juridice la care participă Guvernul României nu pot fi de natură civilă, ci numai raporturi administrative, care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voință a acestui organ al administrației publice centrale, raporturile de drept administrativ fiind unele de subordonare ierarhică, ce se supun principiilor proprii dreptului administrativ și jurisdicției speciale administrative.

Arată că susținerile sale privind lipsa capacității civile a Guvernului sunt confirmate de dispozițiile art. 187 și următoarele din Legea nr. 287/2009, fiind reținute și de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în decizia nr. 363 din 4 februarie 2014, prin care s-a reținut că potrivit Legii nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, instituția pârâtului este reglementată ca o autoritate publică, organ cu caracter colegial, lipsit de personalitate juridică și capacitate juridică civilă, însă lipsa personalității juridice și a capacității juridice civile, nu exclude existența capacității juridice administrative, care este o capacitate juridică cu caracter special și limitat, caracteristică autorității publice, în derularea unor raporturi juridice specifice, cum ar fi cele de drept administrativ.

Arată că, deși dispozițiile Legii nr. 90/2001 au fost abrogate prin art. 597 din O.U.G. nr. 57/2019, argumentele instanței supreme își păstrează valabilitatea, întrucât prevederile art. 39 din lege, la care se face referire în motivarea Deciziei nr. 363 din 4 februarie 2014, au fost preluate fără modificări de art. 54 din Codul administrativ.

Mai arată că nu are atribuții de a calcula și reține din pensii contribuția de asigurări sociale de sănătate și nici nu poate fi obligat să plătească despăgubiri, întrucât sumele au fost calculate și reținute de către casele teritoriale de pensii sau de casele de pensii sectoriale, respectiv entitățile care plătesc venituri din pensii.

Precizează că la data de 17 februarie 2023 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 138, O.U.G. nr. 4/15.02.2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, adoptată în considerarea Deciziei Curții Constituționale nr. 650/2022.

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023 actul normativ: "(1) Sumele reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada 1 martie 2023-28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și reținerea diferențelor de impozit pe venit datorate."

De asemenea, potrivit art. 2 alin. (1), din aceeași ordonanță: "Restituirea sumelor prevăzute la art. 1 se face, din oficiu, de către Casa Națională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii, precum și de către casele de pensii sectoriale și de către entitățile care plătesc venituri din pensii".

În ceea ce privește obiectul cererii și interesul de a acționa, arată că prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, legiuitorul a stabilit cadrul normativ pentru transpunerea în practică a efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 650/2022 și a reglementat în sensul solicitat de părțile reclamante, împrejurare față de care, cererea pendinte este rămasă fără interes și fără obiect.

Susține că prin O.U.G. nr. 4/2023 a fost stabilită competența caselor teritoriale de pensii, a caselor de pensii sectoriale, precum și a entităților care plătesc venituri din pensii, de a restitui sumele reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, cât și sursa bugetară necesară implementării acestor măsuri.

Consideră că menținerea dispozițiilor hotărârii recurate ar duce la încasarea dublă a acestor sume, deși legiuitorul a stabilit un cadrul normativ special pentru restituirea acestora și în condițiile în care competența restituirii sumelor reținute este dată prin lege, exclusiv caselor teritoriale/sectoriale de pensii și/sau entităților care plătesc venituri din pensii, Guvernul României neavând atribuții și neputând fi obligat la plata dobânzilor legale penalizatoare și/sau a diferențelor de sume rezultate din actualizarea sumei datorate în raport cu indicele de inflație.

Invocă jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal constând în decizia nr. 3526/16.06.2011 (dosar nr. x/2010) și decizia nr. 3792/28.06.2011 (dosar nr. x/2010), hotărâri judecătorești ce au fost pronunțate în litigii similare.

Consideră că, întrucât solicitarea părții reclamante vizează operațiuni specifice de calcul și plată/restituire a CASS, reținută din pensie, litigiul privește jurisdicția asigurărilor sociale, astfel încât competența de soluționare a cauzei revine instanței specializate în jurisdicția asigurărilor sociale.

Mai arată că pentru aceleași considerente este nelegală și soluția instanței privind actualizarea sumelor cu rata inflației și plata dobânzilor legale aferente, respectiv în măsura în care instanța a apreciat că obligația este purtătoare de dobânzi sau impune actualizări ale acesteia în raport cu indicele de inflație, în temeiul prevederilor art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, potrivit cărora dobânda penalizatoare este "dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență (...)", rezultând că debitorului obligației bănești principale, îi revine și sarcina îndeplinirii obligației subsecvente.

De asemenea, critică și obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere, pe de o parte, adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, cât și faptul că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Susține că acordarea cheltuielilor de judecată se poate face în măsura în care se stabilește realitatea, necesitatea și cuantumul rezonabil al acestora, fiind necesar să se facă și dovada acestor cheltuieli; că aceste cheltuieli se suportă de partea care a pierdut procesul și care se află în culpă procesuală, aspecte care nu se pot reține în sarcina sa.

3.2. Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Iași, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și modificarea în parte a acesteia în sensul respingerii acțiunii față de această recurentă.

În motivarea recursului arată că sentința recurată este netemeinică și nelegală, având în vedere că instanța de fond a apreciat în mod greșit asupra calității sale procesuale pasive, în condițiile în care titularii dreptului de restituire a sumelor reținute sunt ANAF și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, iar Casa Județeană de Pensii Iași doar reținea contribuția în discuție, care era depusă în contul de Trezorerie al Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, care se află în administrarea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, administrată de ANAF, fără ca recurenta-pârâtă să utilizeze aceste sume sau să aibă vreun drept asupra lor.

Astfel, consideră că nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

Susține că în speță, cauza juridică a cererii de chemare în judecată o reprezintă aplicarea art. 9 din Legea nr. 554/2004, care prevede acordarea de despăgubiri pentru prejudicii cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și obligarea la emiterea unui act sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative.

În raport cu aceste aspecte, susține că față de obiectul acțiunii, calitatea de pârât o are Guvernul României, și nu Casa Județeană de Pensii Iași, în condițiile în care izvorul acțiunii reclamantului este reprezentat de prejudiciul cauzat acesteia prim art. XXIV din O.U.G. nr. 130/2021, dispoziții ce au fost declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională prin Decizia nr. 650/2022.

De asemenea, consideră că Guvernul României are calitate procesuală și în ceea ce privește cererea reclamantului privind actualizarea sumelor cu indicele de inflație și acordarea dobânzii legale, dată fiind Decizia Curții Constituționale și efectele acesteia, precum și temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, fiind emitentul actului declarat neconstituțional.

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursurilor, arătând că este îndreptățit la actualizarea sumelor reținute în mod nelegal cu indicele de inflație și la acordarea dobânzii legale.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 13 mai 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 27 noiembrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererile de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurentul-pârât Guvernul României este nefondat, iar recursul recurentei-pârâte Casa Județeană de Pensii Iași este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză, reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa Teritorială de Pensii Iași, restituirea sumelor reținute din pensie cu titlu de C.A.S., începând cu luna ianuarie 2022 și până la momentul încetării reținerii constatarea vătămării drepturilor și intereselor legitime, în baza art. XXIV din O.U.G. nr. 130/2021, actualizate cu indicele de inflație și plata dobânzii legale penalizatoare prevăzute de O.G. nr. 13/2011.

Instanța de fond a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâții Guvernul României și Casa Teritorială de Pensii Iași; a respins excepția lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtul Guvernul României; a admis excepția lipsei de interes a reclamantului, invocată de pârâtul Guvernul României și a respins ca lipsită de interes cererea reclamantului de obligare a pârâților la restituirea sumelor reținute din pensie cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate; a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa Teritorială de Pensii Iași, pe care i-a obligat la plata către reclamant a despăgubirii constând în actualizarea cu indicele inflației a sumelor de restituit și a dobânzii legale aferente acestor sume; a obligat pârâții la plata către reclamant a sumei de 330 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat.

Împotriva sentinței de mai sus au declarat recursuri recurenții-pârâți Casa Județeană de Pensii Iași și recurentul-pârât Guvernul României, în temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Având în vedere similaritatea criticilor formulate prin cererile de recurs, Înalta Curte urmează a le analiza global, punctând elementele de diferențiere dintre cele două cereri de recurs.

În cauză, intimatul-reclamant s-a considerat vătămați în drepturile și interesele sale legitime prin modificările legislative aduse de O.U.G. nr. 130/2021, publicată în M.O. nr. 1202/18.12.2021, respectiv pusă în aplicare începând cu data de 01.01.2022, prin care s-a instituit plata obligatorie a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuției de 10% din partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, cu afectarea majoră a pensiei de serviciu, sens în care a formulat o acțiune în condițiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată) "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material."; totodată, potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător."

Din interpretarea dispozițiilor citate în precedent, Înalta Curte reține că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformității sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoașterea posibilității părții interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate, iar nu și de netemeinicie.

Punctual, prin decizia Curții Constituționale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f)

2

)

Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a

1

) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 157

3

Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum și al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)

2

), alin. (5) în privința trimiterii la art. 157

3

și alin. (7)

1

Codul fiscal] și pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)

2

) Codul fiscal] și art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privința alin. (1) și (5) ale art. 168 Codul fiscal și pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, dispozițiile mai sus menționate fiind declarate neconstituționale.

În esență, instanța de contencios constituțional a reținut că O.U.G. nr. 130/2021 a diminuat cuantumul pensiei prin instituirea unei contribuții la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate; or, prin ordonanță de urgență nu se poate diminua cuantumul pensiei, nici prin instituirea de impozite, nici prin instituirea de alte contribuții, pentru că o asemenea măsură conduce la o afectare a dreptului la pensie prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituție, fiind astfel contrară art. 115 alin. (6) din Constituție, care interzice afectarea drepturilor și libertăților fundamentale prin ordonanțe de urgență.

Drept urmare, în Monitorul Oficial din data de 17.02.2023 a fost publicată O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, act normativ ce reglementează modalitatea de restituire a CASS reținute pensionarilor cu venituri peste 4.000 de RON în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 130/2021, declarate neconstituționale.

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 4/2023,,(1) Sumele reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada 1 martie 2023 - 28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și reținerea diferențelor de impozit pe venit datorate. (2) Diferențele de impozit pe venit se calculează separat față de impozitul aferent drepturilor lunii curente, se rețin la data efectuării plății sumelor prevăzute la alin. (1), se plătesc și se declară până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata, prin depunerea declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate din pensiile private, respectiv pensiile facultative, pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 de RON. (4) Procedura de plată eșalonată prevăzută la alin. (1) se aplică și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 28 decembrie 2022 - 1 martie 2023".

Consecutiv adoptării O.U.G. nr. 4/2023, prima instanță s-a învestit pe fond doar cu pretențiile formulate în cauză de intimatul-reclamant privind actualizarea cu indicele de inflație a sumelor reținute din pensie conform O.U.G. nr. 130/2021 și dobânda legală aferentă lor, solicitate cu titlul de despăgubiri.

Art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului", conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe considerate neconstituționale sau declarate ca atare posibilitatea promovării unei acțiuni în contencios administrativ, care, potrivit alin. (5), "poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative".

În acest context, Înalta Curte constată că sunt nefondate susținerile recurentului-pârât Guvernul României, în sensul că persoana care a reținut și care, ulterior, a fost obligată prin O.U.G. nr. 4/2023 la restituirea respectivelor sume, reținute din pensiile intimatului, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, este persoana de la care pot fi cerute despăgubirile solicitate în speță.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere că acțiunea de față are ca obiect, în condițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanței neconstituționale care a prejudiciat în mod direct reclamantul, astfel cum în mod corect s-a susținut de către Casa Județeană de Pensii prin cererea de recurs.

Prin urmare, instanța de fond a reținut în mod greșit că se impune obligarea Casei Județene de Pensii la plata actualizărilor cu indicele de inflație și a dobânzii legale penalizatoare, în condițiile în care aceasta, prin reținerile efectuate din pensiile intimaților-reclamanți, a procedat doar la aplicarea O.U.G. nr. 130/2021, act emis de către Guvernul României, în calitatea sa de legiuitor delegat.

De altfel, urmând aceleași coordonate de respectarea a actelor normative intrate în vigoare, la momentul emiterii și publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 4/2023, Casa Județeană de Pensii a procedat la restituirea etapizată a sumelor anterior reținute din drepturile de pensie ale intimatului-reclamant, astfel că nu i se poate reține vreo culpă acestei autorități, pentru a putea fi obligată la plata dobânzii legale și la actualizarea sumelor cu indicele de inflație.

Faptul că reținerile din pensie, păgubitoare pentru reclamant, au fost efectuate de Casa Județeană de Pensii nu instituie răspunderea patrimonială a acestei entități în condițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 pentru despăgubirile pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Acțiunea de față nu are ca obiect plata pensiei ori a unor drepturi de pensie, pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamant și Casa Județeană de Pensii, referitor la atribuțiile conferite acesteia de lege, ci, așa cum s-a arătat, obiectul cauzei de față îl reprezintă despăgubiri pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanță declarată neconstituțională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanțe, de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operațiunile materiale de aducere a acesteia la îndeplinire.

Nici faptul că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reținute în temeiul ordonanței declarate neconstituționale se face prin intermediul acelorași case de pensii nu schimbă datele problemei, cu atât mai mult cu cât obiectul nu poartă asupra executării obligațiilor instituite prin actul normativ menționat.

Înalta Curte subliniază așadar că, raportat la obiectul pe care îl pot avea acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului, definit la art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, calitatea procesuală pasivă revine în mod exclusiv Guvernului atunci când se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanța (de urgență) declarată neconstituțională, astfel de acțiuni fiind admisibile potrivit legii când vizează plata unor despăgubiri.

Pe lângă Guvern, ca emitent al actului vătămător, ar mai putea sta în judecată în contenciosul administrativ emitenții actelor administrative emise în baza ordonanței, a căror anulare s-ar cere, sau autoritățile publice în privința cărora s-ar solicita să fie obligate la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative, ceea ce nu este cazul în speță, dreptul de pensie originar aparținând domeniului asigurărilor sociale.

De asemenea, Înalta Curte subliniază că art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă o normă cu caracter special în materia contenciosului administrativ, constituind o reflectare la nivelul legii organice a normei constituționale de la art. 126 alin. (6) teza finală din Constituția României, text potrivit căruia "Instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale.".

Ca regulă generală, art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 definește contenciosul administrativ ca fiind "activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".

În acest context, art. 9 din Legea nr. 554/2004 reglementează o categorie specială de acțiuni formulate în materia contenciosului administrativ, anume vizând "(i) acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, (ii) anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, (iii) obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative." (alin. (5).

Se observă că dintre acțiunile enumerate de textul legal anterior menționat, doar acelea referitoare la (ii) anularea actelor administrative ori (iii) obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative se circumscriu definiției de la art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004.

În schimb, acțiunea în (i) acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului prezintă un caracter atipic, putând fi formulată pe cale principală, deși în materia contenciosului administrativ, ca regulă generală, pretențiile bănești prezintă un caracter accesoriu sau subsidiar cererii în controlul de legalitate exercitat asupra unui act administrativ tipic și asimilat.

Conchizând, Înalta Curte constată faptul că acțiunea în discuție, privind acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului, are atât un caracter atipic în materia contenciosului administrativ, cât și specificul unei reglementări speciale, ceea ce implică o aplicare/interpretare a sa strictă, limitativă.

În aceste condiții, din moment ce premisa de formulare a acțiunii o reprezintă "acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului", admisibilitatea unei astfel de acțiuni în pretenții formulate potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2004 este limitată exclusiv la cereri îndreptate împotriva Guvernului României, autoritate publică centrală de la care provine ordonanța sau ordonanța de urgență (pretins) vătămătoare, fără a fi permisă exercitarea sa în contradictoriu cu alte subiecte de drept public sau privat, care prin aplicarea unei ordonanțe/ordonanțe de urgență a Guvernului, ce ar fi neconstituțională, au prejudiciat partea reclamantă.

În acest din urmă caz, persoanei interesate îi revine obligația să recurgă la acțiunea de drept comun/dreptul muncii/asigurărilor sociale/contencios administrativ etc., prevăzută de lege în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, natura juridică a raportului litigios și calitatea părților, cadru procesual în care va putea formula o excepție de neconstituționalitate în condițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, în măsura în care apreciază că reglementarea legală aplicată în raportul juridic respectiv ar fi afectată de vicii de constituționalitate.

Prin urmare, pretențiile rămase în litigiu, la acest moment procesual, vizează despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004 privind dobânda legală și actualizarea sumelor restituite cu indicele de inflație, iar, în raport cu acestea, casele județene de pensii nu au calitate procesuală pasivă, în condițiile în care răspunderea pentru despăgubirile solicitate, ce le-au fost cauzate intimatelor-reclamante prin adoptarea O.U.G. nr. 130/2021, declarată ulterior neconstituțională, aparținea emitentului, în speță Guvernului României.

Din aceeași perspectivă sunt nefondate și susținerile recurentului-pârât Guvernul României referitoare la lipsa calității sale procesuale pasive.

Astfel, Înalta Curte constată că una dintre condițiile de exercițiu ale acțiunii în justiție este calitatea procesuală, ce presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății – calitate procesuală activă, și, pe de altă parte, între persoana pârâtului și cel obligat în baza aceluiași raport juridic – calitate procesuală pasivă, instanța fiind obligată să verifice atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă, deoarece raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raport de drept material dedus judecății. Astfel, conform art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

În speță, față de cauza juridică a acțiunii și față de dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de față, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecății și Guvernul României, astfel că acesta din urmă justifică o calitate procesuală pasivă în proces, în condițiile în care este emitentul actului vătămător, respectiv a ordonanței de urgență declarate neconstituționale.

De asemenea, nu poate fi primită nici critica potrivit căreia prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, cererea pendinte a rămas fără obiect și nu mai există interesul intimatului-reclamant de a acționa, câtă vreme prin această ordonanță s-a dispus doar restituirea sumelor reținute, nu și repararea prejudiciului cauzat prin reținerea sumelor de bani din drepturile de pensie ale intimatului, în baza O.U.G. nr. 130/2021, declarată neconstituțională.

Astfel, se constată că prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, care prevede că sumele reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada 1 martie 2023-28 februarie 2024 și că restituirea sumelor se face, din oficiu, de către Casa Națională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii, precum și de către casele de pensii sectoriale și de către entitățile care plătesc venituri din pensii, casele de pensii au demarat procedura de restituire, conform acestei ordonanțe.

În fine, și critica formulată de către recurentul-pârât Guvernul României privind soluția dată capătului de cerere privind suportarea cheltuielilor de judecată este nefondată, întrucât instanța de fond, reținând incidența dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., a dispus obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ.: "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Or, în cauză, recurentul-pârât a pierdut procesul, motiv pentru care instanța de fond l-a obligat în mod corect la plata cheltuielilor de judecată.

Instanța de recurs constată că nu poate fi reținută critica conform căreia recurentul-pârât nu s-ar afla în culpă, în condițiile în care acesta a emis O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din data de 17.12.2021, publicată în M. O. nr. 1202/18.12.2021, prin care la art. XXIV pct. 13 din s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă sub forma contribuțiilor sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 RON, pentru fiecare drept de pensie și care, în urma declarării ca neconstituționale a acestor prevederi, a determinat existența prejudiciului constând în aceste rețineri nelegale.

O asemenea măsură este justificată prin aceea că pentru recunoașterea dreptului său, reclamanta a fost nevoită să inițieze prezentul demers procesual și să angajeze cheltuieli, pe care în caz contrar nu le-ar fi făcut.

În consecință, față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte va respinge recursul recurentului-pârât Guvernul României și va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Iași, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care va dispune reformarea hotărârii recurate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casei Județene de Pensii Iași și respingerii, pe acest considerent, a acțiunii formulate în contradictoriu cu aceasta.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Iași împotriva sentinței nr. 45 din 13 februarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal; va casa în parte sentința recurată și, rejudecând: va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casei Județene de Pensii Iași și va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casei Județene de Pensii Iași, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

De asemenea, în baza acelorași temeiuri de drept, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Iași împotriva sentinței nr. 45 din 13 februarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, rejudecând:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casei Județene de Pensii Iași.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casei Județene de Pensii Iași, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.