ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1478/2025

Ședința publică din data de 14 martie 2025

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă, complet specializat în materia litigiilor de muncă și asigurări sociale, și ulterior declinată spre competentă soluționare Curții de Apel Iași și înregistrată sub nr. x/2024, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României și Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, solicitând să se constate vătămarea drepturilor și intereselor sale legitime, prin măsura reglementată de art. XXIV din O.U.G. nr. 130/2021, respectiv prin modificarea Codul fiscal, prin aplicarea cotei de contribuție la sistemul de sănătate de 10% în cazul pensiilor ce depășesc suma lunară de 4000 RON; obligarea paratului Guvernul României sa asigure fonduri pentru restituirea sumelor reținute din pensie cu titlul de CAS începând cu luna ianuarie 2022 si pana la momentul încetării reținerii, sume actualizate cu indicele de inflație și a plătii dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 și obligarea pârâților să restituie sumele reținute din pensie cu titlu de CASS, începând cu luna ianuarie 2022 și până la momentul încetării reținerii, sume actualizate cu indicele de inflație și a plătii dobânzii legale penalizatoare prevăzute de O.G. nr. 13/2011.

Prin sentința nr. 100 din 26 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesual pasive a Guvernului României, ca nefondată.

A admis excepția lipsei calității procesual pasive a Casei de pensii sectoriale a MAI, excepție invocată de această pârâtă și a respins în consecință acțiunea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu Casa de Pensii Sectorială a MAI.

A respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale.

A admis, în parte, acțiunea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu Guvernul României și a obligat pârâtul la plata către reclamant de despăgubiri constând în indexarea cu rata inflației a sumelor reținute în baza dispozițiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, precum și dobânzile legale aferente acestor debite principal, calculate începând cu data reținerii și până la restituirea efectivă.

Împotriva sentinței de mai sus a declarat recurs pârâtul Guvernul României, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 C. proc. civ., cu solicitarea de admitere a căii de atac, casare a hotărârii atacate, iar pe fondul cauzei, să se dispună respingerea acțiunii.

În esență, în motivare, a susținut că, în mod nejustificat, instanța de fond a considerat că, solicitarea reclamanților de obligare a Guvernului României la plata dobânzii legale este întemeiată, fără însă ca, acțiunea introductivă să fi întrunit cerința legată de prejudiciu.

În cadrul recursului se arată că cererea a fost inițial introdusă pe rolul Tribunalului Bihor, secția I civilă - Materia Asigurări sociale, iar ulterior, cauza a fost declinată în favoarea Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, întrucât instanța a considerat că reclamanții au invocat neconstituționalitatea actului normativ, respectiv O.U.G. nr. 130/20212 în conformitate cu art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

A menționat că soluționarea cauzei pendinte este de competența Tribunalului, secția - Completul specializat de asigurări sociale.

În cauză, datorită unei interpretări necorespunzătoare a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în speța pendinte, fiind aplicabile motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Soluția pronunțată de prima instanță, în ceea ce privește admiterea acțiunii, în sensul obligării Guvernului la acordarea sub formă de despăgubiri, este esențial nelegală deoarece ea contravine dispozițiilor normative ale art. 9 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, în sensul că, o cerere de reparare a prejudiciului, având exclusiv caracter patrimonial, nu putea fi soluționată în absența unei acțiuni specifice contenciosului administrativ, care să vizeze anularea actelor administrative subsecvente ordonanțelor declarate neconstituționale, aflate în directă legătură de cauzalitate cu vătămarea ce se solicită a fi reparată.

Or, în speță, în mod eronat s-a dispus obligarea pârâtului Guvernul României la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciului invocat de către partea reclamantă, fără a fi anulat vreun act administrativ emis în baza ordonanțelor declarate neconstituționale, sau să fie obligate autoritățile pârâte la "emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative", conform condițiilor impuse de legiuitor prin art. 9 alin. (5) din Lege.

Acțiunea vizată prin dispoziția art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată, trebuie să aibă un obiect complex, în sensul să existe o cerere principală specifică contenciosului administrativ, și anume dovada unei vătămări concrete a unui drept sau interes legitim, printr-un act administrativ emis în baza ordonantei guvernului, iar excepția de neconstituționalitate a acesteia trebuie să constituie o cerere secundară.

Dispozițiile art. 9 nu pot fi interpretate în sensul că acțiunea poate avea un obiect pur patrimonial, fără a fi însoțită de o cerere principală specifică contenciosului administrativ, și anume dovada unei vătămări concrete a unui drept sau interes legitim, printr-un act administrativ emis în baza ordonanței Guvernului.

Admisibilitatea unei cereri de reparare a prejudiciului, nu putea fi soluționată în absența unei acțiuni vizând anularea unui act administrativ subsecvent, emis în baza ordonanței neconstituționale, aflat în legătură de cauzalitate directă cu vătămarea invocată.

De asemenea, trebuie observat că legiuitorul constituant a reglementat în mod expres, prin dispozițiile art. 52 și art. 126 alin. (6), răspunderea patrimonială a autorităților publice pentru pagubele cauzate prin acte administrative sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, făcând trimitere la legea specială, și anume la Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu prevederi derogatorii de la dreptul comun.

În speța dedusă judecății, instanța de contencios a fost investită în mod nelegal cu o cerere având un obiect pur patrimonial, prin care s-a solicitat exclusiv repararea prejudiciului, iar instanța de fond și-a însușit susținerile sale netemeinice, pronunțând o soluție care nu satisface exigența textului art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Prima instanță a stabilit nelegal existența unei obligații de plată în sarcina Guvernului fără a verifica, în mod judicios, ce reprezintă sumele pretinse de către partea reclamantă și, respectiv, care este în realitate raportul de drept material în baza căruia s-a format raportul de drept procesual dedus judecării.

Prima instanță a făcut însă abstracție și de faptul că sumele pretinse de partea reclamantă reprezintă o componentă a raportului de asigurări sociale cu entitățile plătitoare a drepturilor de pensie.

În măsura în care a stabilit că partea reclamantă trebuie să beneficieze de restituirea sumelor reținute din pensie, este evident că obligația de plată a acestor sume, nu puteau fi stabilite decât în sarcina entităților care plătesc reclamanților drepturile de pensie.

Altfel spus, având în vedere calitatea de pensionar a părții reclamante și faptul că pretenția lor este justificată prin prisma elementelor legate de raportul de asigurări sociale, este clar că acest raport reprezintă, în realitate, raportul de drept material în baza căruia s-a format raportul de drept procesual dedus judecării, astfel încât pentru cazul încălcării obligațiilor privind plata pensiei nu trebuia angajată răspunderea delictuală a Guvernului României.

Instanța de fond a considerat în mod nejustificat, că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, iar nu cele speciale cuprinse în Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare.

Pe cale de consecință, în mod eronat a stabilit că acțiunea introductivă ar fi întrunit cerința legată de prejudiciu.

Eronat s-a stabilit în sarcina Guvernului României obligația de a plăti către reclamanți o despăgubire constând în indexarea cu rata inflației, precum și la plata dobânzilor legale penalizatoare aferente sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei rețineri din pensia reclamantului și până la restituirea efectivă a sumelor reținute, întrucât, în opinia noastră, se relevă lipsa capacității juridice civile și corelativ, a calității procesuale pasive a Guvernului României, pe care în mod nefondat instanța fondului le-a respins.

Astfel, Guvernul României poate sta în judecată, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ atunci când se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, aflându-ne în această situație în prezența unei capacități juridice speciale de drept public, fundamentată pe prevederile constituționale ale art. 102 și 108 și pe cele ale actului normativ de organizare și funcționare a Guvernului.

Potrivit prevederilor constituționale și celor ale O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, raporturile juridice în care participă Guvernul României nu pot fi de natură civilă, ci numai raporturi administrative care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voință a acestui organ al administrației publice centrale, făcută în exercitarea atribuțiilor și competențelor stabilite de lege, cu scopul de a produce efecte juridice, fiind evident că aceste raporturi sunt unele de putere, ce apar în sfera relațiilor sociale reglementate de normele dreptului administrativ, ramură a dreptului public, iar nu raporturi juridice civile guvernate de norme și instituții ale dreptului privat.

Guvernul României nu are atribuții de a calcula și reține din pensii contribuția de asigurări sociale de sănătate, mai mult decât atât nici nu poate fi obligat să plătească despăgubiri întrucât sumele au fost calculate și reținute de către casele teritoriale de pensii sau, după caz, de casele de pensii sectoriale, respectiv entitățile care plătesc venituri din pensii.

A susținut că, prin adoptarea actului normativ reprezentat de O.U.G. nr. 4/2023, legiuitorul delegat a stabilit cadrul normativ pentru transpunerea practică a efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 650/2022 și a reglementat în sensul solicitat de către partea reclamantă, împrejurare față de care, cererea pendinte este rămasă fără obiect, neputându-se susține în continuare, în mod valabil, sancționarea autorității publice pârâte pe calea urmată de către partea reclamantă.

Având în vedere atât obiectul cererii de chemare în judecată (restituirea unor sume reținute din pensie), Guvernul României nu poate fi obligat, la plata despăgubirilor constând în plata dobânzii legale aferente sumelor reținute cu titlu de C.A.S.S. și, pe de altă parte, că nu aceasta este calea care să asigure îndestularea părții reclamante, pretențiile acestuia subsumându-se, astfel, jurisdicției asigurărilor sociale.

Pentru aceleași considerente, este nelegală și soluția instanței privind actualizarea sumelor cu rata inflației și plata dobânzilor legale aferente.

Recurenta-pârâtă Casa de Pensii Sectorială a Municipiului București a depus întâmpinare la recursul declarat de Guvernul României, prin care a arătat că la data de 17 februarie 2023 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 138, O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, iar, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din acest act normativ, s-a procedat la repararea prejudiciului, astfel cum legiuitorul a stipulat în mod expres în sensul punerii în aplicare a deciziei Curții Constituționale nr. 650/15 decembrie 2022 fiind restituite din oficiu sumele reținute cu titlu de CASS.

Totodată, intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se respingă cererea de recurs, ca nefondată, soluția primei instanțe se impune a fi menținută deoarece este temeinică și legală.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 14 martie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, când Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a dezbaterile închise, reținând cauza spre soluționare pe recursurile ce fac obiectul pricinii deduse judecății.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Examinând actele și lucrările dosarului, precum și sentința atacată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul pârâtului Guvernul României este nefondat, în limitele și pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

În cauză, intimatul-reclamant, care este beneficiar al unei pensii militare de stat într-un cuantum superior sumei de 4000 RON, a apreciat că este vătămat de prevederile O.U.G. nr. 130/2021 care, prin art. XXIV pct. 13, introducea în categoria de venituri supuse contribuției de asigurări sociale de sănătate și veniturile din pensii, pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 RON.

Prin O.U.G. nr. 130/2021 s-a modificat și completat Legea nr. 227/2015, privind Codul fiscal, devenind obligatorii contribuțiile de asigurări sociale de sănătate pentru venituri din pensii, pentru partea care depășește suma de 4.000 RON (art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 prin care s-a introdus art. 155 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal), ordonanța nefăcând nicio distincție între pensiile contributive și pensiile de serviciu.

Ca urmare a modificărilor legislative aduse de O.U.G. nr. 130/2021, începând cu luna ianuarie 2022, pensia reclamantului a fost grevată de contribuțiile de asigurări sociale de sănătate, reținerea făcându-se la sursă de către Casa Teritorială de Pensii, prin aplicarea procentului de 10% cu privire la sumele ce depășesc 4.000 RON din venitul din pensii.

Înalta Curte reține că, prin Decizia Curții Constituționale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a1) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 1573 Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum și al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2), alin. (5) în privința trimiterii la art. 1573 și alin. (7)

1

Codul fiscal] și pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal] și art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privința alin. (1) și (5) ale art. 168 Codul fiscal și pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, dispozițiile mai sus menționate fiind declarate neconstituționale.

În esență, instanța de contencios constituțional a reținut că O.U.G. nr. 130/2021 a diminuat cuantumul pensiei prin instituirea unei contribuții la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate; or, prin ordonanță de urgență nu se poate diminua cuantumul pensiei, nici prin instituirea de impozite, nici prin instituirea de alte contribuții, pentru că o asemenea măsură conduce la o afectare a dreptului la pensie prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituție, fiind astfel contrară art. 115 alin. (6) din Constituție, care interzice afectarea drepturilor și libertăților fundamentale prin ordonanțe de urgență.

Drept urmare, în Monitorul Oficial din data de 17.02.2023 a fost publicată O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, act normativ ce reglementează modalitatea de restituire a CASS reținute pensionarilor cu venituri peste 4.000 de RON în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 130/2021, declarate neconstituționale.

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 4/2023,,(1) Sumele reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada 1 martie 2023 - 28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și reținerea diferențelor de impozit pe venit datorate. (2) Diferențele de impozit pe venit se calculează separat față de impozitul aferent drepturilor lunii curente, se rețin la data efectuării plății sumelor prevăzute la alin. (1), se plătesc și se declară până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata, prin depunerea declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate din pensiile private, respectiv pensiile facultative, pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 de RON. (4) Procedura de plată eșalonată prevăzută la alin. (1) se aplică și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 28 decembrie 2022 - 1 martie 2023".

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Guvernul României este nefondat, pentru următoarele considerente:

Pentru a examina criticile pârâtului Guvernul României potrivit cărora, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, nu mai subzistă interesul intimatului - reclamant de a acționa, sau obiectul acțiunii, Înalta Curte reține că este necesar ca această chestiune să fie analizată distinct în raport de conținutul actului adoptat și raportat la cele două capete ale acțiunii introductive de instanță.

Înalta Curte constată că, în concret, în condițiile în care prin O.U.G. nr. 4/2023 s-a dispus restituirea de către Casa Națională de Pensii Publice, prin casele teritoriale sau sectoriale de pensii, a sumelor reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, obligația de restituire fiind deja prevăzută la nivel legislativ, urmând a fi executată în perioada 1 martie 2023-28 februarie 2024, interesul cererii de chemare în judecată sub acest aspect nu mai subzistă, soluția fiind legală și temeinică.

Pe de altă parte, câtă vreme prin O.U.G. nr. 4/2023 s-a dispus doar restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, fără a se dispune repararea integrală a prejudiciului suportat de reclamant prin reținerile nelegale din pensie, în sensul indexării cu rata inflației a sumelor ce vor fi restituite și plății dobânzilor legale aferente acestor sume, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile din recurs formulate de pârâtul Guvernul României vizând obligația de plată a acestor accesorii, urmând a fi analizate apărările asupra fondului cauzei, cum au fost acestea reiterate și prin motivele de recurs subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prezentul litigiu se întemeiază pe dispozițiile art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului".

Cererea de chemare în judecată este întemeiată pe acest text de lege și vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanței neconstituționale care a prejudiciat în mod direct reclamantul. Cu alte cuvinte, din moment ce premisa de formulare a acțiunii o reprezintă "acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului", admisibilitatea unei astfel de acțiuni în pretenții formulată potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2004 este limitată la cererea îndreptată împotriva Guvernului României, autoritate publică centrală de la care provine ordonanța sau ordonanța de urgență vătămătoare.

Analizând susținerile Guvernului României referitoare la pretinsa lipsă a capacității juridice civile prin care a invocat, în esență, că nu poate sta în judecată în calitate de pârât decât în litigii de drept administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora.

Dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă o normă cu caracter special în materia contenciosului administrativ, constituind o reflectare la nivelul legii organice a normei constituționale de la art. 126 alin. (6) teza finală din Constituția României, text potrivit căruia "Instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale.".

Art. 9 din Legea nr. 554/2004 reglementează o categorie specială de acțiuni formulate în materia contenciosului administrativ, anume vizând "(i) acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, (ii) anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, (iii) obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative."

Se observă că acțiunea în acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului prezintă un caracter atipic, putând fi formulată pe cale principală, deși în materia contenciosului administrativ, ca regulă generală, pretențiile bănești prezintă un caracter accesoriu sau subsidiar cererii în controlul de legalitate exercitat asupra unui act administrativ tipic și asimilat.

Conchizând, Înalta Curte constată faptul că acțiunea în discuție privind acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului are atât un caracter atipic în materia contenciosului administrativ, cât și specificul unei reglementări speciale.

Cum pretențiile reclamantului nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea de către Guvernul României a unei ordonanțe de urgență declarate neconstituționale, Înalta Curte constată că acest pârât nu a fost chemat în judecată în virtutea invocatei capacități de drept civil, ci în considerarea capacității de drept administrativ ce-i revine în calitate de autoritate emitentă a actului vătămător.

În consecință, în raport de obiectul cauzei deduse judecății, întemeiat pe prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, criticile vizând lipsa capacității juridice civile a pârâtului Guvernul României vor fi respinse, ca nefondate.

În egală măsură vor fi respinse și apărările prin care pârâtul Guvernul României a susținut că această obligație ar reveni caselor teritoriale de pensii, entități care au reținut din pensia reclamantului sumele în discuție și care, prin efectul O.U.G. nr. 4/2023, au obligația restituirii lor, obligație care se extinde și asupra accesoriilor constând în actualizarea cu rata inflației și dobânda legală. Contrar acestei opinii, Înalta Curte constată că acțiunea de față privește acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanță de urgență declarată neconstituțională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanțe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operațiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispozițiilor actului normativ.

Totodată, împrejurarea că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul acelorași case de pensii nu este de natură a schimba această concluzie, atât timp cât obiectul cauzei nu poartă asupra executării obligațiilor instituite prin actul normativ menționat, ci se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanța de urgență declarată neconstituțională.

În concluzie, față de cauza juridică a acțiunii și față de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de față, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecății și Guvernul României, emitent al actului vătămător, respectiv al ordonanței de urgență declarate neconstituționale, iar criticile din recurs ale Guvernului României sunt nefondate.

Pe cale de consecință, despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004 sunt aferente prejudiciului constând, pe de-o parte, în debitul principal (a cărui restituire a fost reglementată prin O.U.G. nr. 4/2023), iar, pe de altă parte, în devalorizarea monedei din cauza inflației și lipsirea reclamantului de folosința sumei solicitate (dobânda legală). Or, obligația de plată a acestor accesorii aparține tot Guvernului României, care a generat prejudiciul prin impunerea în sarcina reclamantului a obligației de plată a unei contribuții, printr-un act normativ neconstituțional.

Prin urmare, vor fi respinse ca nefondate motivele de recurs referitoare la nelegalitatea soluției de obligare la plata accesoriilor aferente debitului principal, atât din perspectiva pretinsei lipse de obiect a acțiunii, cât și a argumentelor pe fondul acestei pretenții.

Nu în ultimul rând, pornind la analiza cererii de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 în ceea ce privește competența instanței învestită cu soluționarea cauzei, față de temeiul de drept invocat în petitul acțiunii, respectiv art. 9 din Legea contenciosului administrativ.

Astfel, această declinare de competență a cauzei de la tribunal la curtea de apel s-a realizat cu aplicarea corespunzătoare a regulilor referitoare la competență în favoarea instanței de contencios administrative, competentă din punct de vedere material fiind curtea de apel.

În Minuta ședinței judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 16 octombrie 2023 s-a stabilit că în cauzele formulate în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne având ca obiect repararea prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispozițiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în M. O. nr. 1202/18.12.2021, prin care s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă, sub forma contribuțiilor sociale obligatorii, constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice, care realizează venituri din pensii pentru partea care depășește suma lunară de 4000 RON, pentru fiecare drept de pensie, obligarea pârâtului la despăgubiri constând în plata către reclamanți a unor sume egale cu cele reținute începând cu luna ianuarie 2022 din pensie, rețineri făcute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuției de 10% din partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, despăgubirile urmând a fi calculate începând cu prima reținere din pensia fiecărui reclamant si până la acoperirea integrală a prejudiciului, indexate cu rata inflației, competența materială și teritorială de soluționare aparține în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (5) coroborat cu art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel în a cărei circumscripție teritorială își au domiciliul reclamanții.

Prin urmare, în raport și cele anterior statuate prin soluția de principiu a secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție și în raport de petitul acțiunii, Înalta Curte va reține caracterul nefondat al motivului de casare dezvoltat de recurent ce vizează pronunțarea hotărârii de o instanță necompetentă.

Totodată, practica Înaltei Curți în pronunțarea regulatorului de competență în cadrul litigiilor având obiect identic celui dedus judecății în prezenta cauză este în sensul învestirii curților de apel cu soluționarea cauzelor având ca obiect constatarea neconstituționalității unui text de lege în temeiul art. 9 din Legea contenciosului administrativ, sens în care menționăm Deciziile ÎCCJ nr. 3819/2024 și 4863/2024.

Concluzionând, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne ca lipsit de interes, iar recursul formulat de recurentul-pârât Guvernul României va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât Guvernul României împotriva sentinței nr. 100/2024 din 26 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 14 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.