ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5197/2024

Ședința publică din data de 13 noiembrie 2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 21.12.2022 sub nr. x/2022, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Guvernul României și Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, solicitând instanței ca prin hotărâre judecătorească ce o va pronunța să dispună următoarele:

· să se constate vătămarea drepturilor și interesele legitime, prin măsura reglementată de art. XXIV pct. 12 și 13 din O.U.G nr. 130/2021, respectiv prin modificarea Codul fiscal, respectiv prin aplicarea cotei de contribuție la sistemul de sănătate de 10% în cazul pensiilor ce depășesc suma lunară de 4000 RON;

· obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor reținute din pensie cu titlu de CAS, începând cu luna ianuarie 2022 și până la momentul încetării reținerii, sume actualizate cu indicele de inflație și a dobânzii legale penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011;

· obligarea pârâților să restituie sumele reținute din pensie cu titlu de CAS, începând cu luna ianuarie 2022 și până la momentul încetării reținerii, sume actualizate cu indicele de inflație și a plății dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XXIV pct. 12 și 13 din O.U.G nr. 130/2021, în raport cu dispozițiile art. 44, art. 47, art. 115, art. 125 și art. 56 din Constituția României.

1.2. Prin sentința nr. 91/07.03.2023 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2022, instanța a admis excepția de necompetență materială procesuală invocată de pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne și a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, în favoarea în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată la data de 16.03.2023 pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2022*.

1.3. Prin sentința nr. 450/11.05.2023 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2022, instanța a admis excepția necompetenței materiale a secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. A declinat competența soluționării cauzei formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Casa de Pensii Sectorială a MAI și Guvernul României, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

1.4. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 06.06.2023, sub nr. x/2023.

Prin încheierea din data de 21.09.2023, instanța a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca urmare a pronunțării deciziei nr. 650/15.12.2022 a Curții Constituționale.

Prin sentința civilă nr. 486 din data de 19 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a decis următoarele: (i) a admis în parte acțiunea privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Administrației Și Internelor și Guvernul României; (ii) a obligat pârâții să-i plătească reclamantului despăgubiri constând în contravaloarea actualizării cu indicele de inflație a sumelor reținute de la reclamant cu titlu de CASS în baza O.U.G. nr. 130/2021 începând cu data de 01.01.2022 și care sunt supuse restituirii conform art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023, actualizare ce se va face prin raportare la data restituirii efective a sumelor prin comparație cu data reținerii acelorași sume; (iii) a obligat pârâții să plătească reclamantului despăgubiri constând în dobânda legală aferentă sumelor reținute de la reclamant cu titlu de CASS în baza O.U.G. nr. 130/2021, calculată de la data reținerii sumelor începând cu data de 01.01.2022 și până la data restituirii; (iv) a respins, în rest, acțiunea, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 486 din data de 19 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâții Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Administrației și Internelor.

3.1. Recursul declarat de pârâtul Guvernul României

Pârâtul Guvernul României a declarat recurs împotriva sentinței civile menționate anterior, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin cel dintâi motiv de recurs, recurentul-pârât a susținut că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004 și a stabilit în mod nelegal existența unei obligații de plată în sarcina Guvernului României, fără a verifica îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale. Instanța de fond a făcut abstracție de faptul că sumele pretinse de reclamant reprezintă o componentă a raportului de asigurări sociale cu entitățile plătitoare ale drepturilor de pensie. Procedând astfel, prima instanță nu a observat că, de principiu, răspunderea civilă delictuală nu putea fi antrenată decât în subsidiar, după acționarea în judecată a entității care plătește reclamantului drepturile de pensie și nici că dreptului reclamantului la restituirea sumelor reținute nelegal îi corespunde obligația corelativă a entității plătitoare a acestor drepturi de a restitui sumele.

Astfel, susține că în măsura în care a stabilit că reclamantul trebuie să beneficieze de restituirea sumelor reținute din pensie, obligația de plată a acestora nu putea fi stabilită decât în sarcina entităților care plătesc drepturile de pensie, motiv pentru care nu trebuia angajată răspunderea delictuală a Guvernului României. Prin urmare, instanța de fond a considerat în mod nejustificat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, iar nu cele speciale cuprinse în Legea nr. 263/2010 privind jurisdicția asigurărilor sociale.

Printr-un alt rând de critici, recurentul-pârât susține că prima instanță a dispus în mod greșit în sarcina sa o obligație de plată, atât timp cât Guvernul României nu are capacitate juridică civilă, putând sta în judecată, în calitate de pârât, doar în litigiile de contencios administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, astfel cum rezultă din prevederile art. 102 și 108 din Constituție. Raporturile juridice la care participă Guvernul României nu pot avea natură civilă, ci doar administrativă, prin aceasta înțelegându-se raporturi care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voință a acestui organ al administrației publice centrale, realizate în exercitarea atribuțiilor și competențelor stabilite de lege, cu scopul de a produce efecte juridice. Aceste alegații sunt confirmate și de prevederile art. 187 și urm. din Legea nr. 287/2009, dar și de jurisprudența Înaltei Curți în materie. Astfel fiind, Guvernul României, ca organ colegial, nu are capacitate juridică civilă, iar în situația în care ar cădea în pretenții, fiind obligat la plata unor sume de bani către reclamant, titlul executoriu nu va putea fi dus la îndeplinire.

Mai arată recurentul-pârât că Guvernul României nu are atribuții în calcularea și reținerea din pensii a contribuției de asigurări sociale de sănătate și nu poate fi obligat să plătească despăgubirile solicitate prin acțiune, câtă vreme sumele au fost calculate și reținute de casele teritoriale de pensii sau de casele de pensii sectoriale. Competența restituirii sumelor reținute este dată prin lege, în mod expres, în sarcina caselor de pensii, conform O.U.G. nr. 4/2023, astfel că Guvernul României nu poate fi obligat nici la restituirea sumelor reținute, nici a accesoriilor constând în actualizarea cu rata inflației și dobânda legală, în condițiile în care, potrivit art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011, debitorului obligației bănești principale îi revine și sarcina îndeplinirii obligației subsecvente.

Mai învederează recurentul-pârât că, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, cererea reclamantului este lipsită de interesul susținerii sale, care, conform art. 32 alin. (1) C. proc. civ., trebuie să îndeplinească cerința de a fi actual atât la data promovării, cât și pe parcursul soluționării acțiunii. Cererea este lipsită și de obiect, câtă vreme, prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, legiuitorul a stabilit cadrul normativ pentru transpunerea în practică a efectelor deciziei Curții Constituționale nr. 650/2022, în sensul solicitat de reclamant.

Arată că, prin O.U.G. nr. 4/2023, a fost stabilită competența caselor de pensii teritoriale și sectoriale de a restitui sumele reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, precum și sursa bugetară necesară implementării acestor măsuri. Consideră că menținerea dispozițiilor hotărârii recurate ar duce la încasarea dublă a acestor sume, deși legiuitorul a stabilit un cadrul normativ special pentru restituirea acestora și în condițiile în care competența restituirii sumelor reținute este dată, prin lege, exclusiv caselor teritoriale/sectoriale de pensii și/sau entităților care plătesc venituri din pensii, Guvernul României neavând atribuții și neputând fi obligat la plata dobânzilor legale penalizatoare și/sau a diferențelor de sume rezultate din actualizarea sumei datorate în raport cu indicele de inflație.

Întrucât solicitarea reclamantului vizează operațiuni specifice de calcul și plată/restituire a CASS reținută din pensie, litigiul privește jurisdicția asigurărilor sociale, astfel încât competența de soluționare a cauzei revine instanței specializate în jurisdicția asigurărilor sociale.

Mai arată că, pentru aceleași considerente, este nelegală și soluția instanței privind actualizarea sumelor cu rata inflației și plata dobânzilor legale aferente, respectiv în măsura în care instanța a apreciat că obligația este purtătoare de dobânzi sau impune actualizări ale acesteia în raport cu indicele de inflație, în temeiul prevederilor art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, debitorului obligației bănești principale îi revine și sarcina îndeplinirii obligației subsecvente.

3.2. Recursul declarat de pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Administrației și Internelor

Pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., pârâta a arătat că soluția pronunțată de instanța de fond este rezultatul unor erori de raționament juridic și de aplicare a legii la situație dedusă judecății, precum și de analiză a situației solicitantului de pensie, erori vădite care conduc la restituirea contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate cu încălcarea disp. O.U.G. nr. 4/2023.

Consideră recurenta-pârâtă că soluția primei instanțe a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât a creat un raport obligațional identic cu cel reglementat de O.U.G. nr. 4/2023, deși trebuia să constate că un astfel de raport există și să rețină lipsa de interes a acțiunii.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă invocă, sub un prim aspect, greșita aplicare a normelor de drept material, raportat la prevederile O.U.G. nr. 4/2023, la efectele juridice ex nunc ale Deciziei Curții Constituționale nr. 650/2022, detaliate în cuprinsul întâmpinării de la fond și la art. 147 alin. (4) din Constituție, care stabilesc caracterul general obligatoriu, pentru viitor, al deciziilor Curții Constituționale.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă invocă, sub un prim aspect, greșita aplicare a normelor de drept material, raportat la prevederile O.U.G. nr. 4/2023, la efectele juridice ex nunc ale Deciziei Curții Constituționale nr. 650/2022, detaliate în cuprinsul întâmpinării de la fond și la art. 147 alin. (4) din Constituție, care stabilesc caracterul general obligatoriu, pentru viitor, al deciziilor Curții Constituționale.

Recurenta-pârâtă a criticat și soluția instanței de fond pronunțată asupra excepției lipsei de interes prin raporte la dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023, apreciind că acțiunea reclamantului este lipsită de interes întucât folosul practic urmărit, acela de a obține obligarea pârâtei la restituirea diferențelor de contribuție de asigurări de sănătate de 10%, calculată asupra întregii pensii pe perioada ianuarie 2022- decembrie 2022, nu mai subzistă, în condițiile în care sumele reținute de la data de 1 ianuarie 2022 și până la data de 27 decembrie 2022, vor fi restituite din oficiu de Casa Națională de Pensii, prin casele sectoriale de pensii, în conformitate cu actul normativ menționat anterior.

Totodată, pârâta susține greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive, arătând că sumele reținute cu titlu de contribuție nu se realizează venit la bugetul asigurărilor sociale de stat, ci la bugetul asigurărilor sociale de sănătate. Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne doar a reținut la sursă și virat la Casa Națională de Asigurări de Sănătate contribuțiile de asigurări de sănătate, neputând restitui sume pe care nu le-a încasat în patrimoniul propriu.

Conform prevederilor O.U.G. nr. 4/2023, restituirea sumelor de bani rezultate în urma eliminării aplicării contribuției de asigurări sociale de sănătate se face prin Casa de Pensii Sectorială a M.A.I. însă acestea sunt asigurate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

În plus, recurenta-pârâtă susține că dreptul la pensie al reclamantului a fost deschis anterior datei de 15.09.2017, acesta beneficiind de o pensie militară stabilită în baza Legii nr. 223/2015, iar în perioada ianuarie- decembrie 2022, a fost grevat de o cotă de contribuție la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate în cuantum de 10% din partea de pensie ce depășea 4000 RON, conform O.U.G. nr. 130/2021. În urma pronunțării Deciziei CCR nr. 650/2022, Casa de Pensii Sectorială a M.A.I. a procedat la sistarea reținerii contribuției de asigurări sociale de sănătate, precum și la restituirea sumelor reținute cu acest titlu. La data de 17.02.2023, s-a publicat în Monitorul Oficial O.U.G. nr. 4/2023, prin care Guvernul României a stabilit modalitatea de restituire a contribuțiilor reținute în perioada 01.01.2022-27.12.2022. Prin urmare, cererea reclamantului a rămas fără obiect, ca urmare a adoptării actului normativ care reglementează în sensul pretențiilor solicitate prin acțiune. Totodată, apreciază recurenta-pârâtă și că cererea a rămas fără interes.

Printr-un ultim rând de critici, recurenta-pârâtă contestă soluția primei instanțe referitoare la petitele accesorii. Astfel, în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la actualizarea sumelor supuse restituirii cu rata inflației și la plata dobânzii legale, contrar celor reținute de instanța de fond, apreciază că această cerere nu a fost fundamentată în drept. În opinia sa, nu poate fi reținut caracterul ilicit al conduitei pârâtei, care a reținut sumele reprezentând cote de contribuție CASS din pensia reclamantului în baza unor dispoziții legale care se bucurau de prezumția de constituționalitate, până la momentul pronunțării deciziei Curții Constituționale.

Mai mult decât atât, în cauză, se reține că executarea creanței solicitate de reclamant a fost eșalonată prin act normativ, astfel că nu poate fi reținută nici culpa pârâtei în neexecutarea obligației, aceasta respectând atât actul normativ declarat ulterior neconstituțional, cât și prevederile O.U.G. nr. 4/2023.

La dosarul cauzei nu a fost depusă întâmpinare.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererii de recurs

În cauză, reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, a invocat vătămarea drepturilor și interesele sale legitime, prin măsura reglementată de art. XXIV pct. 12 și 13 din O.U.G nr. 130/2021, anume modificarea Codul fiscal, respectiv prin aplicarea cotei de contribuție la sistemul de sănătate de 10% în cazul pensiilor ce depășesc suma lunară de 4000 RON și a solicitat obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor reținute din pensie cu titlu de CAS, începând cu luna ianuarie 2022 și până la momentul încetării reținerii, sume actualizate cu indicele de inflație și a dobânzii legale penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, precum și obligarea pârâților să restituie sumele reținute din pensie cu titlu de CAS, începând cu luna ianuarie 2022 și până la momentul încetării reținerii, sume actualizate cu indicele de inflație și a plății dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Acțiunea a fost formulată în condițiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reclamantul invocând și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XXIV pct. 12 și 13 din O.U.G nr. 130/2021, în raport cu dispozițiile art. 44, art. 47, art. 115, art. 125 și art. 56 din Constituția României.

Prin decizia Curții Constituționale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, a fost admisă admis excepția de neconstituționalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f)

2

)

Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a

1

) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 157

3

Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum și al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)

2

), alin. (5) în privința trimiterii la art. 157

3

și alin. (7)

1

Codul fiscal] și pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)

2

) Codul fiscal] și art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privința alin. (1) și (5) ale art. 168 Codul fiscal și pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, dispozițiile mai sus menționate fiind declarate neconstituționale.

Prin O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate a fost reglementată modalitatea de restituire a sumelor reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv.

Pronunțând sentința civilă nr. 486 din data de 19 octombrie 2023, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea, obligând pârâții Guvernul României și Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne să-i plătească reclamantului despăgubiri, constând în contravaloarea actualizării cu indicele de inflație a sumelor reținute de la reclamant cu titlu de CASS în baza O.U.G. nr. 130/2021 începând cu data de 01.01.2022 și care sunt supuse restituirii conform art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023, actualizare ce se va face prin raportare la data restituirii efective a sumelor prin comparație cu data reținerii acelorași sume, precum și despăgubiri constând în dobânda legală aferentă sumelor reținute de la reclamant cu titlu de CASS în baza O.U.G. nr. 130/2021, calculată de la data reținerii sumelor începând cu data de 01.01.2022 și până la data restituirii, respingând, în rest, acțiunea ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs pârâții Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Administrației și Internelor. Din conținutul căii de atac fomulate de recurentul-pârât Guvernul României împotriva sentinței primei instanțe, rezultă critici ce se circumscriu motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., referitoare la (i) greșita aplicare a prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, respectiv incidența în cauză a dispozițiilor speciale ale Legii nr. 263/2010 privind jurisdicția asigurărilor sociale; (ii) lipsa capacității juridice civile; (iii) lipsa calității sale procesuale pasive, (iv) rămânerea cererii fără obiect ori ca lipsită de interes, iar recurenta-pârâtă Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, subsumat aceluiași motiv de casare, a formulat critici de nelegalitate privind lipsa calității sale procesuale pasive și la fondul cauzei, precum și lipsa de obiect/lipsa de interes a acțiunii. Înalta Curte mai constată că recurenta Casa de Pensii Sectorială a M.A.I. a invocat și prevederile pct. 4 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., însă motivele invocate nu se circumscriu pretinsei depășiri a atribuțiilor puterii judecătorești, ci în realitate vizează omisiunea valorificării de către prima instanță, în speță, a dispozițiilor O.U.G. nr. 4/2023, din perspectiva unei lipse de interes, critici care se încadrează în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte va analiza global recursurile declarate de pârâții Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., punctând elementele de diferențiere dintre cele două cereri.

Astfel, în ordinea de prioritate a efectelor pe care le produc criticile, Înalta Curte consideră necesar a analiza cu prioritate susținerile Guvernului României referitoare la incidența în cauză a dispozițiilor speciale ale Legii nr. 263/2010 privind jurisdicția asigurărilor sociale.

Înalta Curte constată că prezentul litigiu este unul de natura contenciosului administrativ, despăgubirile fiind cerute de reclamant în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe considerate neconstituționale sau declarate ca atare să solicite acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului.

Astfel, în raport de obiectul cauzei, acțiunea fiind îndreptată împotriva unei ordonanțe a Guvernului și de temeiul de drept al cererii, reprezentat de dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că îi revine instanței de contencios administrativ competența de a soluționa prezenta cauză, această soluție fiind consacrată în mod expres și de dispozițiile art. 126 alin. (6) teza finală din Constituția României.

În ceea ce privește pretinsa lipsă a capacității juridice civile, recurentul-pârât Guvernul României a susținut, în esență, că nu poate sta în judecată, în calitate de pârât, decât în litigii de drept administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă.

Cum pretențiile reclamantului nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea de către Guvernul României a unei ordonanțe de urgență declarate neconstituțională în parte, Înalta Curte constată că acest pârât nu a fost chemat în judecată în virtutea invocatei capacități de drept civil, ci în considerarea capacității de drept administrativ ce-i revine în calitate de autoritate emitentă a actului vătămător. Prin urmare și criticile vizând lipsa capacității juridice civile a pârâtului Guvernul României vor fi respinse, ca nefondate.

În continuare, Înalta Curte va examina criticile de nelegalitate referitoare la lipsa calității procesuale pasive a fiecărui pârât, din perspectiva calității de subiect debitor al raportului juridic dedus judecății.

Înalta Curte reține, pe de-o parte, că pârâtul Guvernul României este emitentul al O.U.G. nr. 130/2021, act normativ declarat neconstituțional, care a produs reclamantului o vătămare a drepturilor și intereselor sale legitime, și pe de altă parte, că pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne este instituția care a reținut la sursă contribuțiile de asigurări sociale de sănătate din pensia reclamantului și ulterior a virat aceste sume la bugetul de stat gestionat de Ministerul Finanțelor, iar potrivit art. 1 alin. (1) - (3) din O.U.G. nr. 4/2023 are obligația recalculării venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea.

După cum s-a arătat anterior, prezentul litigiu se întemeiază pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului", care potrivit alin. (5) oferă posibilitatea promovării unei acțiuni în contencios administrativ ce "poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative".

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamant este întemeiată pe acest text de lege și vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanței neconstituționale care a prejudiciat în mod direct reclamantul.

Cu alte cuvinte, din moment ce premisa de formulare a acțiunii o reprezintă "acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului", admisibilitatea unei astfel de acțiuni în pretenții formulată potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2004 este limitată exclusiv la cereri îndreptate împotriva Guvernului României, autoritate publică centrală de la care provine ordonanța sau ordonanța de urgență (pretins) vătămătoare, fără a fi permisă exercitarea sa în contradictoriu cu alte subiecte de drept public sau privat care, prin aplicarea unei ordonanțe/ordonanțe de urgență a Guvernului declarată neconstituțională, au prejudiciat partea reclamantă.

În recurs, pârâtul Guvernul României a susținut că această obligație ar reveni caselor teritoriale de pensii sau caselor de pensii sectoriale, entități care au reținut din pensia reclamantului sumele în discuție și care, prin efectul O.U.G. nr. 4/2023, au obligația restituirii lor, obligație care se extinde și asupra accesoriilor.

Contrar acestei opinii, faptul că reținerile din pensie, păgubitoare pentru reclamant, au fost efectuate de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne nu exonerează Guvernul României de plata despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională.

Acțiunea de față nu are ca obiect plata pensiei ori a unor drepturi de pensie, pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamant și casa sectorială de pensii, în raport de atribuțiile conferite prin lege acestei autorități, ci, după cum s-a arătat anterior, obiectul cauzei de față îl reprezintă acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanță de urgență declarată neconstituțională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanțe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operațiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispozițiilor actului normativ.

Nici împrejurarea că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul acelorași case de pensii nu este de natură a schimba această concluzie, atât timp cât obiectul cauzei nu poartă asupra executării obligațiilor instituite prin actul normativ menționat, ci se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanța de urgență declarată neconstituțională.

Înalta Curte mai reține că pretențiile în litigiu, ulterior adoptării O.U.G. nr. 4/2023, vizează doar despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, sub forma dobânzii legale și a actualizării sumelor restituite cu indicele de inflație. Astfel fiind, obligația de plată a despăgubirii nu poate fi imputată caselor de pensii, răspunderea pentru prejudiciul constând, pe de-o parte, în devalorizarea monedei în urma inflației și, pe de altă parte, în lipsirea reclamantelor de folosința sumei solicitate (dobânda legală), aparținând Guvernului României, care a generat acest prejudiciu prin impunerea în sarcina reclamantului, printr-un act normativ neconstituțional, a obligației de plată a unei contribuții.

În concluzie, față de cauza juridică a acțiunii și față de dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de față, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecății și Guvernul României, emitent al actului vătămător, respectiv al ordonanței de urgență declarate neconstituționale, criticile din recurs ale Guvernului României fiind nefondate.

Din aceste considerente, decurge și concluzia lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, autoritate care nu are calitatea de emitent al ordonanței de urgență declarată neconstituțională și, astfel, nu-i revine obligația reparării prejudiciilor pretinse de reclamant.

Prin urmare, instanța de fond a reținut în mod greșit că se impune obligarea casei de pensii la plata unei despăgubiri constând în contravaloarea actualizării cu indicele de inflație a sumelor reținute de la reclamant cu titlu de CASS în baza O.U.G. nr. 130/2021 și dobânda legală penalizatoare, în condițiile în care aceasta, prin reținerile efectuate din pensia intimatului-reclamant, a procedat doar la aplicarea O.U.G. nr. 130/2021, act emis de către Guvernul României, în calitatea sa de legiuitor delegat.

În ceea ce privește criticile recurentului-pârât Guvernul României potrivit cărora, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, cererea pendinte a rămas fără obiect și nu mai subzistă interesul intimatului-reclamant de a acționa, Înalta Curte constată că și acestea sunt nefondate, câtă vreme prin această ordonanță s-a dispus doar restituirea sumelor reținute, actul normativ neavând în vedere asigurarea unei reparații integrale a prejudiciului, reprezentat nu numai de pierderea efectivă (damnum emergens), ci și de beneficiul nerealizat (lucrum cessans), constând în dobânda legală, la care se adaugă actualizarea cu rata inflanției, pentru conservarea valorii reale a obligațiilor bănești.

În concret, prin ordonanța menționată, nu s-a dispus repararea integrală a prejudiciului suportat de intimatul-reclamant prin reținerile nelegale din pensie, în sensul indexării cu rata inflației a sumelor ce vor fi restituite potrivit O.U.G. nr. 4/2023 și plății dobânzilor legale aferente acestor sume, reținute în perioada 01.01.2022-27.12.2022, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului. Astfel, prejudiciul cauzat reclamantului-intimat prin O.U.G. nr. 130/2021, constând în lipsirea sa de folosința sumelor de bani ce i-au fost reținute din pensie și care îi vor fi restituite eșalonat, dă dreptul la reparație, potrivit art. 1.381 C. civ., iar reparația trebuie să fie integrală, conform art. 1.385 C. civ., așadar să cuprindă nu doar pierderea efectiv suferită, reprezentată în speță de chiar sumele reținute în mod necuvenit, dar și beneficiul nerealizat, cuantificat, în cazul obligațiilor bănești, la nivelul dobânzii legale, potrivit art. 1.381 alin. (3) rap. la art. 1.535 C. civ.

Drept urmare, contrar susținerilor recurentului-pârât, Înalta Curte reține că, în speță, sunt întrunite condițiile angajării răspunderii administrative patrimoniale a Guvernului, potrivit art. 9 alin. (5) teza I din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 1.349 C. civ., respectiv: fapta ilicită a Guvernului constă în emiterea O.U.G. nr. 130/2021 cu încălcarea art. 115 alin. (6) din Constituție, conform celor constatate de Curtea Constituțională prin decizia nr. 650/2022; prejudiciul material constă în lipsirea intimatului-reclamant de folosința sumelor ce i-au fost reținute în baza O.U.G. nr. 130/2021 și care îi vor fi restituite conform O.U.G. nr. 4/2023, însă doar în cuantum nominal, fără dobânda legală aferentă; legătura de cauzalitate este evidentă, reținerile fiind realizate în mod direct în baza O.U.G. nr. 130/2021; vinovăția este prezumată pe baza calității Guvernului de emitent al actului neconstituțional.

Astfel, pierderea efectiv suferită, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului cauzat reclamantului, este remediată prin actualizarea cu rata inflației a sumelor ce urmează a-i fi restituite conform art. 1 din O.U.G. nr. 4/2023, iar beneficiul de care este lipsit, al doilea element constitutiv al prejudiciului, este remediat prin acordarea dobânzii legale penalizatoare, conform art. 3 alin. (2) și alin. (3) și art. 6 din O.G. nr. 13/2011, posibilitatea cumulării acestor două remedii fiind stabilită prin decizia nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.

Pe cale de consecință, vor fi respinse ca nefondate motivele de recurs referitoare la legalitatea soluției de obligare la plata accesoriilor aferente debitului principal, atât din perspectiva pretinsei lipsei de interes/obiect a acțiunii, cât și a argumentelor pe fondul acestei pretenții.

În concluzie, pentru considerentele expuse anterior, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României, ca nefondat.

Totodată, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, va admite recursul declarat de pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, va casa în parte sentința recurată și rejudecând va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia, constatând că nu justifică participarea în proces pentru capetele de cerere în pretenții și va respinge acțiunea formulă în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 486 din data de 19 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr. 486 din data de 19 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, rejudecând:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne pentru capetele de cerere în pretenții și în consecință, respinge aceste capete de cerere formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestei pârâte.

Menține în rest sentința recurată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.