ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4895/2021

Ședința publică din data de 21 octombrie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. x/2014, reclamanta Regia Autonomă de Transport Public Iași a chemat în judecată pârâții Municipiul Iași, Primăria Municipiului Iași și Consiliul Local al Municipiului Iași, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 3566601,03 RON cu titlu de dobânzi datorate ca urmare a plății cu întârziere a sumelor reprezentând contravaloarea costurilor de transport public de persoane pentru unele categorii sociale defavorizate, precum și obligarea pârâților la plata în continuare a dobânzii legale de la data de 01.01.2013 și până la data plății efective, precum și acordarea cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 123 din 11 octombrie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2013, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei municipiului Iași și, pe cale de consecință, a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins cererea de chemare în judecată ce vizează dobânzile născute și aferente perioadei noiembrie 2006 - februarie 2010, ca fiind prescris dreptul la acțiune.

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Regia Autonomă de Transport Public Iași, în insolvență, prin administratorul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iași.

A obligat pârâtul Consiliul Local Iași la plata către reclamantă a sumei de 2550940,86 RON, reprezentând dobândă legală aferentă perioadei martie 2010- decembrie 2012, conform art. 15.2 din contractul de concesiune nr. x/30.06.2005, precum și la plata sumei de 1513,5 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar și onorariul de expert, în raport de proba cu expertiza contabilă administrată în rejudecare, respingând cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Iași.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanta Regia Autonomă de Transport Public Iași, prin lichidator judiciar A., și pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iași, criticând-o pentru nelegalitate

3.1. Prin recursul formulat de reclamanta Regia Autonomă de Transport Public Iași, prin lichidator judiciar A., întemeiat în drept pe dispozițiile art. 477 și urm. din C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei cu consecința admiterii acțiunii în totalitate, astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea recursului, recurenta-reclamantă a susținut în esență, următoarele:

În primul rând, în mod greșit instanța de fond a soluționat problema calității procesuale pasive, admițând - cu încălcarea legii - excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului Iași și a Municipiului Iași în cauză și, în concesința, respingând acțiunea în contradictoriu cu pârâții indicați.

În acest sens, s-a făcut trimitere la reglementarea specială care guvernează materia, și anume Legea nr. 215 din 23 aprilie 2001 a administrației publice locale, actualizată, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel:

"ART. 4

(1) Autonomia locală este numai administrativă și financiară, fiind exercitată pe baza și în limitele prevăzute de lege.

(2) Autonomia locală privește organizarea, funcționarea, competențele și atribuțiile, precum și gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparțin comunei, orașului, municipiului sau județului, după caz."

"ART. 9

(1) În cadrul politicii economice naționale, comunele, orașele, municipiile și județele au dreptul la resurse financiare proprii, pe care autoritățile administrației publice locale le stabilesc, le administrează și le utilizează pentru îndeplinirea competențelor și atribuțiilor ce le revin, în condițiile legii.

(2) Resursele financiare de care dispun autoritățile administrației publice locale trebuie să fie corelate cu competențele și cu atribuțiile prevăzute de lege."

"ART. 20

(1) Comunele, orașele, municipiile și județele sunt unități administrativ - teritoriale în care se exercită autonomia locală și în care se organizează și funcționează autorități ale administrației publice locale.

(2) Comunele pot fi formate din unul sau mai multe sate.

(3) Unele orașe pot fi declarate municipii, în condițiile legii.

(4) În municipii se pot crea subdiviziuni administrativ - teritoriale, ale căror delimitare și organizare se fac potrivit legii.

(5) Autoritățile administrației publice locale se pot constitui și în subdiviziunile administrativ - teritoriale ale municipiilor. Aceste autorități exercită atribuțiile prevăzute la art. 81 și, respectiv, la art. 83, care se aplică în mod corespunzător.

ART. 21

(1) Unitățile administrativ - teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare. Unitățile administrativ - teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public si privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii.

(2) În justiție, unitățile administrativ - teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean.

(2 indice1) Pentru apărarea intereselor unităților administrativ - teritoriale, primarul, respectiv președintele consiliului județean, stă în judecată ca reprezentant legal și nu în nume personal.

(3) Primarul, respectiv președintele consiliului județean, poate împuternici o persoană cu studii superioare juridice de lungă durată din cadrul aparatului de specialitate al primarului, respectiv al consiliului județean, sau un avocat care să reprezinte interesele unității administrativ -teritoriale, precum și ale autorităților administrației publice locale respective, în justiție.

(4) Unitatea administrativ - teritorială are dreptul să beneficieze de acoperirea cheltuielilor de judecată stabilite în baza hotărârii instanței de judecată, inclusiv în situația în care reprezentarea în justiție este asigurată de un consilier juridic din aparatul de specialitate al primarului, respectiv al consiliului județean.

(5) Despăgubirile primite de unitățile administrativ - teritoriale în urma hotărârilor pronunțate de instanțele de judecată se constituie în venituri Ia bugetele locale . Despăgubirile pe care trebuie să le plătească unitatea administrativ - teritorială în urma hotărârilor pronunțate de instanța de judecată și rămase definitive sunt asigurate de la bugetul local."

Tot așa, "Art. 77

Primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ - teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale."

În aceste condiții, în mod greșit prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului Iași și a Municipiului Iași în prezenta cauză, câtă vreme Consiliul Local al Municipiului Iași - autoritate publică locală cu rol deliberativ - și Primăria Municipiului Iași - ca structură funcțională cu activitate permanentă cu rol executiv - apar ca instituții ce reprezintă în raporturile juridice substanțiale Municipiul Iași, iar Municipiul Iași este cel care are personalitate juridică și stă în raporturile juridice de drept public sau privat ca titular de drepturi și obligații, având patrimoniu și structură organizatorică proprii. Așadar, calitatea procesuală pasivă a pârâților din prezenta cauză derivă ex lege, în baza reglementărilor speciale care derogă de la dreptul comun, neavând - deci - relevanță faptul că în contractul din speță figurează ca parte - formal - numai Consiliul Local al Municipiului Iași, fiind neîndoielnic faptul că, în acest contract special (astfel prevăzut și el, la rândul lui, tot prin reglementările speciale din materia transportului în comun organizat ca serviciu public), Consiliul Local al Municipiului Iași este, în realitate, reprezentantul Municipiului Iași, ca entitate juridică. Consiliul Local al Municipiului Iași nici nu are, el însuși, un patrimoniu propriu care să îi permită să stea în nume propriu în raporturile juridice evaluabile în bani, deci să-și asume obligații și să dobândească drepturi.

Așadar, în mod greșit, admițând excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului Iași și a Municipiului Iași, prima instanță a respins acțiunea în contradictoriu cu pârâții menționați.

Și excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune cu privire la o parte din pretențiile a fost soluționată eronat de instanța de fond, în sensul admiterii ei. Nici de această dată prima instanță nu a observat și nu a aplicat dispozițiile legale speciale aplicabile în cauză, anume următoarele articole din Legea nr. 554 din 2 decembrie 2004 a contenciosului administrativ, actualizată, cu modificările și completările ulterioare:

"ART. 2

Semnificația unor termeni

(1) În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: c) act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ;

h) nesoluționare în termenul legal a unei cereri - faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen;

m) serviciu public - activitatea organizată sau, după caz, autorizată de o autoritate publică, în scopul satisfacerii unui interes legitim public".

Precum și

"ART. 7 Procedura prealabilă

(1) Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

(l') În cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând.

(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile și în ipoteza în care legea specială prevede o procedură administrativ-jurisdicțională, iar partea nu a optat pentru aceasta.

(3) Este îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale, de existența acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7).

(4) Plângerea prealabilă, formulată potrivit prevederilor alin. (1), se soluționează în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. g).

(5) În cazul acțiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenția Națională a Funcționarilor Publici sau al celor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, precum și în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) și la art. 4 nu este obligatorie plângerea prealabilă.

(6) Plângerea prealabilă în cazul acțiunilor care au ca obiect contracte administrative are semnificația concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispozițiile C. proc. civ. fiind aplicabile în mod corespunzător. în acest caz, plângerea trebuie făcută în termenul de 6 luni prevăzut Ia alin. (7), care va începe să curgă: a) de la data încheierii contractului, în cazul litigiilor legate de încheierea lui;

b) de la data modificării contractului sau, după caz, de la data refuzului cererii de modificare făcute de către una dintre părți, în cazul litigiilor legate de modificarea contractului;

c) de la data încălcării obligațiilor contractuale, în cazul litigiilor legate de executarea contractului;

d) de la data expirării duratei contractului sau, după caz, de la data apariției oricărei alte cauze care atrage stingerea obligațiilor contractuale, în cazul litigiilor legate de încetarea contractului;

e) de la data constatării caracterului interpretabil al unei clauze contractuale, în cazul litigiilor legate de interpretarea contractului.

(7) Plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripție.

ART. 8

Obiectul acțiunii judiciare

(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim ."

Din interpretarea coroborată a normelor invocate, rezultă că, în materia contractelor administrative, care preia mecanismul plângerii prealabile specific contenciosului administrativ, această plângere are semnificația concilierii directe, prevăzute anterior - și tot într-o manieră imperativă, ca o procedură obligatorie - de art. 720 indice 1 din vechiul C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, plângerea prealabilă adresată de reclamant pentru pretenții care derivă dintr-un contract administrativ conform dispozițiilor legale imperative aplicabile și care, cu stricta respectare a legii și a termenelor aplicabile, a fost urmată și de acțiunea de contencios administrativ la instanța competentă, întrerupe prescripția extinctivă pe data plângerii prealabile.

Pe fond, prin raportare la întregul probatoriu administrat în cauză și la legislația aplicabilă, solicită admiterea acțiunii în integralitatea ei, așa cum a fost fonnulată, respectiv obligarea pârâților la plata sumei de 3.566.601.,03 RON reprezentând "dobânzi datorate de Primăria Municipiului Iași pentru neplata la timp a sumelor datorate reprezentând contravaloarea costurilor de transport public de persoane pentru unele categorii sociale defavorizate, calculate potrivit prevederilor contract", sumă determinată la nivelul datei de 31 decembrie 2012, obligarea pârâților la plata în continuare a dobânzii legale, începând cu data de 01 ianuarie 2013 și până la plata efectivă, cuantumul exact al sumei datorate cu acest titlu urmând a fi determinat la momentul plății efective și, în fine, obligarea pârâților la plata sumei de 42.893.47 RON avansată de recurenta reclamantă cu titlul de cheltuieli de judecată, anume 40.188.38 RON reprezentând taxa judiciară de timbru și comisionul de transfer aferent (39.776,00 RON taxa de timbru efectivă și 412,38 RON comisionul aferent), 5,00 RON reprezentând timbrul judiciar, precum și 2.700,09 RON reprezentând onorariul de expert contabil și comisionul de transfer aferent (2.696,50 RON onorariul de expert și 3,59 RON comisionul aferent).

Arătă că, instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la capătul de cerere accesoriu privind obligarea pârâților la plata în continuare a dobânzii legale, începând cu data de 01 ianuarie 2013 și până la plata efectivă. Potrivit principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca urmare a neexecutării de către debitor a obligației, cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans) astfel încât debitorii - pârâți datorează atât reactualizare, cât și dobânzi penalizatoare la debit.

Cu privire la cheltuielile de judecată, instanța fondului a considerat în mod greșit că, pârâții nu datorează onorariul de expert întrucât primul raport de expertiză contabilă întocmit de expertul B. nu a fost util și concludent în soluționarea cauzei. Arătă că, în rejudecare s-a administrat un supliment la expertiza inițială care a clarificat sumele datorate de pârâți, conform indicațiilor instanței de casare. Prin urmare toate sumele avansate cu titlu de cheltuieli de judecată trebuie suportate de "partea care cade în pretenții", respectiv Municipiul și Consiliul Local Iași.

Termenul de plată pentru sumele reprezentând gratuități și diferențele de tarif acordate beneficiarilor conform legii sau Hotărârilor de Consiliu Local, era de 5 zile conform Anexei 6 la Contractul nr. x/2006 . Anexează extras conform cu originalul din Contractul nr. x/20016-Anexa 6, însă datorită faptului că sumele nu au făcut obiectul unor facturi, ci au fost incluse în deconturile lunare transmise pârâților, termenul scadent este de 30 zile, conform prevederilor legale în vigoare la acea dată.

Sumele cuvenite pentru gratuitățile și diferențele de tarif acordate beneficiarilor conform legii sau Hotărârilor de Consiliul Local s-au încasat în perioada 01.01.2007 - 01.02.2011, așa cum reiese din Anexa 2, unde sunt prezentate totalul sumelor cuvenite pentru perioada precizată mai sus și momentul încasării acestor sume.

Având în vedere cele prezentate, consideră că, Consiliul Local al Municipiului Iași datorează penalități și pentru suma de 64.936.566,20 RON, reprezentând gratuități și diferențele de tarif acordate beneficiarilor conform legii sau Hotărârilor de Consiliul Local din perioada 2006-28.02.2010.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 477 și urm. noul C. proc. civ.

3.2. Pârâtul Consiliul Local al municipiului Iași a formulat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 483 și urm. din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea sentinței atacate, cu consecința trimiterii spre rejudecare la aceeași instanță de fond, în vederea îndeplinirii exigențelor Deciziei de casare nr. 3809 din 28.11.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În dezvoltarea recursului promovat, pârâtul a susținut în esență că, hotărârea este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

Instanța de fond nu a luat în considerare decizia de trimitere nr. 3809 din 28.11.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin decizia nr. 3809 din 28.11.2017 Înalta Curte de Casație și Justiție respinge recursul declarat de RATP Iași împotriva sentinței civile nr. 226/2014 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2013, admite recursul formulat de Consiliul Local Iași și în consecință casează în parte hotărârea recurată cu trimitere spre rejudecare.

Hotărârea recurată nu răspunde exigențelor arătate în hotărârea de trimitere referitor la verificările ce urmează a fi efectuate de către instanță în rejudecare, respectiv:

"- va stabili în funcție de precizările reclamantei, fiecare pretenție, defalcat, raportat la fiecare categorie de persoane dintre cele menționate în anexa 6 la contract;

- va stabili, atunci când există, actul normativ care reglementează regimul juridic al obligației principale față de care reclamanta cere dobândă și va soluționa cauza ținând cont de principiul ierarhiei actelor juridice, în sensul arătat în cuprinsul prezentei decizii".

Potrivit hotărârii de trimitere spre rejudecare, Înalta Curte constată faptul că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12 martie 2013 ce face obiectul dosarului nr. x/2014 reclamanta a solicitat obligarea la plata sumei de 3.566.601,03 RON cu titlu de dobânzi datorate ca urmare a plății cu întârziere a sumelor reprezentând contravaloarea costurilor de transport public de persoane pentru unele categorii sociale defavorizate precum și obligarea la plata în continuare a dobânzii legale, de la data de 01.01.2013 și până la data plății efective.

Situațiile depuse de către intimata reclamantă în rejudecarea cauzei, privesc sumele reprezentând subvenții pentru acoperirea diferențelor de preț și tarif defalcat pe categorii de persoane, anexate la cererea de repunere pe rol, nu fac obiectul cererii de chemare în judecată.

Mai mult, prin decizia nr. 3809 din 28.11.2017 Înalta Curte de Casație și Justiție admite recursul declarat de Consiliul Local lași împotriva sentinței civile nr. 226/2014 pronunțată de Curtea de Apel Iași, prin care Consiliul Local Iași era obligat la plata sumei de 2.464.691.75 RON reprezentând dobânda legală datorată în baza disp. art. 15.2 din contractul nr. x/30.06.2005, iar în rejudecare prin sentința civile nr. 123/11.10.2019 ce face obiectul recursului de față, Curtea de Apel Iași obligă Consiliul Local Iași la 2.550.940,86 RON deci, la o sumă mai mare decât cea din precedenta hotărâre.

Așadar, în rejudecare prima instanță din suma de 2.464.691,75 RON reprezentând dobânda legală datorată în baza disp. art. 15.2 din contractul nr. x/30.06.2005, trebuia să scadă dobânda legală aferentă facilităților acordate anumitor categorii de persoane, facilități care au un regim juridic legal conform căruia plata acestora se face din bugetul de stat de către direcțiile de muncă si protecție socială.

În rejudecare, judecătorul fondului nu a respectat decizia de casare cu trimitere respectiv, nu a stabilit în funcție de precizările reclamantei, fiecare pretenție, defalcat, raportat la fiecare categorie de persoane dintre cele menționate în anexa 6 la contract, nu a stabilit, actul normativ care reglementează regimul juridic al obligației principale față de care reclamanta cere dobândă si nu a soluționa cauza ținând cont de principiul ierarhiei actelor juridice. în sensul arătat în cuprinsul deciziei de casare cu trimitere.

Pentru motivele arătate, solicită admiterea recursului, casarea cu trimitere spre rejudecare a sentinței civile 123/11.10.2019 în vederea îndeplinirii exigențelor Deciziei nr. 3809 din 28.11.2017 dată de Înalta Curte de Casație si Justiție.

În drept, recurenta a invocat prevederile art. 483 și următoarele C. proc. civ.

Legal citați, intimații nu au depus întâmpinare la dosar.

Intimata recurentă Regia Autonomă de Transport Public Iași, prin lichidator judiciar A. a depus concluzii scrise la dosar, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de Consiliul Local al Municipilui Iași ca fiind neîntemeiat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Cu privire la recursul formulat de recurentul pârât Consiliul Local al Municipiului Iași, Înalta Curte reține că este nefondat, având în următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, deși recurentul nu a indicat expres motivul de casare invocat în susținerea cererii de recurs, din lecturarea criticilor invocate, reiese că acestea se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.- când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Astfel, recurentul pârât a susținut prin cererea de recurs că, instanța de fond nu a luat în considerare decizia de trimitere nr. 3809 din 28.11.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și că, hotărârea recurată nu răspunde exigențelor arătate în hotărârea de trimitere referitor la verificările ce urmează a fi efectuate de către instanță în rejudecare, respectiv:

"- va stabili în funcție de precizările reclamantei, fiecare pretenție, defalcat, raportat la fiecare categorie de persoane dintre cele menționate în anexa 6 la contract;

- va stabili, atunci când există, actul normativ care reglementează regimul juridic al obligației principale față de care reclamanta cere dobândă și va soluționa cauza ținând cont de principiul ierarhiei actelor juridice, în sensul arătat în cuprinsul prezentei decizii".

Instanța de control judiciar constată că, prin decizia nr. 3809 din 28.11.2017 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat de RATP Iași împotriva sentinței civile nr. 226/2014 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2013, a admis recursul formulat de Consiliul Local Iași și în consecință a casat în parte hotărârea recurată cu trimitere spre rejudecare.

Contrar susținerilor recurentului pârât, Înalta Curte reține că, în rejudecare, instanța de fond a luat în considerare decizia de trimitere nr. 3809 din 28.11.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât, instanța de fond a ținut cont de îndrumările instanței de control judiciar, asupra problemelor de drept dezlegate.

Astfel, în consens cu decizia ÎCCJ de casare cu trimitere, cu respectarea prevederilor art. 22 C. proc. civ., privitor la rolul judecătorului în aflarea adevărului și în conformitate cu dispozițiile art. 501 alin. (4) C. proc. civ., care prevede că, în cazul rejudecării după casare, cu reținere sau cu trimitere, sunt admisibile orice probe prevăzute de lege, instanța de fond a dispus efectuarea, în mod corect, a unei expertize tehnice contabile, pentru a se stabili pe fiecare categorie de persoane beneficiare ale protecției sociale tariful subvenționat ce trebuia achitat lunar de către autoritatea publică locală concedentă, data scadenței, data plății, numărul zilelor de întârziere și valoarea dobânzii legale; totodată, în raport de aceleași sume reprezentând tariful subvenționat de către autoritatea publică locală, în perioada de referință, s-a dispus ca expertul să calculeze valoarea penalităților de întârziere, prin aplicarea coeficientului de 1% din suma datorată lunar, conform anexei 6 la contractul de concesiune nr. x/30.06.2005.

Totodată, nu se poate reține o agravare a situației recurentului CL Iași în propria cale de atac, motivat de faptul că, așa cum susține acesta, în primul ciclu procesual, prin prima sentință recurată și casată cu trimitere fusese obligat la plata sumei de 2464691,75 RON reprezentând dobânda legală datorată, iar prin sentința recurată, care face obiectul litigiului de față, instanța de fond a obligat recurentul Consiliul LOCAL Iași să plătească reclamantei suma de 2550940,86 RON, câtă vreme, instanța de fond, după casarea cu trimitere, în urma analizei probatoriului administrat, a stabilirii corecte a situației de fapt și a interpretării și aplicării corecte a dispozițiilor legale incidente, a stabilit, ca și prima instanță de fond, încălcarea de către CL Iași a clauzelor contractuale, respectiv, a obligației de decontare lunară, la termen, către reclamantă, a subvențiilor acordate de la bugetul autorității publice locale pentru acoperirea costurilor de călătorie în raport de categoriile de persoane pentru care a hotărât subvenționarea costurilor de călătorie.

După rejudecare, instanța de fond a omologat concluziile raportului de expertiză tehnică contabilă, efectuat în cauză de către expert C., și implicit a modalității de calcul a despăgubirilor, astfel că, în mod judicios, a stabilit cu acuratețe, suma pe care recurentul pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iași o datora reclamantei.

Totodată, Înalta Curte nu va lua în considerare susținerile invocate în recurs, referitoare la faptul că, "în rejudecare prima instanță din suma de 2.464.691,75 RON reprezentând dobânda legală datorată în baza disp. art. 15.2 din contractul nr. x/30.06.2005, trebuia să scadă dobânda legală aferentă facilităților acordate anumitor categorii de persoane, facilități care au un regim juridic legal conform căruia plata acestora se face din bugetul de stat de către direcțiile de muncă si protecție socială".

Instanța de control judiciar consideră că, aceste susțineri invocate formal prin cererea de recurs, nu cuprind critici apte a fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. .

Astfel, Înalta Curte reține că, legiuitorul, reglementând calea de atac a recursului, a prevăzut, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente, examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite, așadar, prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare, și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

Cu privire la recursul declarat de către recurenta reclamantă Regia Autonomă de Transport Public Iași, prin lichidator judiciar A., Înalta Curte reține că, este neîntemeiat, urmând a-l respinge, având în vedere următoarele considerente:

Prealabil, Înalta Curte constată că, deși recurenta reclamantă nu a indicat expres motivul de casare invocat în susținerea cererii de recurs, din lecturarea criticilor invocate, reiese că acestea se subsumează motivului de casare prevăzut de art. - 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. .

Referitor la criticile recurentei reclamante vizând faptul că, "în mod greșit instanța de fond a soluționat problema calității procesuale pasive, admițând - cu încălcarea legii - excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului Iași și a Municipiului Iași în cauză și, în concesința, a respins acțiunea în contradictoriu cu pârâții indicați", Înalta Curte reține că, sunt neîntemeiate, avându-se în vedere următoarele aspecte:

Recurenta susține că, în raport de prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, care prevede faptul că, "în justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean", se impunea respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului Iași și a Municipiului Iași, însă Înalta Curte constată că, litigiul de față, are ca obiect despăgubiri derivând dintr-un contract administrativ, având ca părți Consiliul Local al Municipiului Iași, în calitate de concedent și Regia Autonomă de Transport Public Iași, în calitate de concesionar, astfel că, în raport de cele două părți ale contractului, în cauză nu suntem în ipoteza avută în vedere de textul de lege sus enunțat, invocat de către recurentă, anume reprezentarea unităților administrativ-teritoriale, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean, iar în cauză, calitatea procesuală aparține părților din contractul de concesiune.

Astfel, instanța de control judiciar constată că, instanța de fond a făcut o judicioasă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 77 din Legea nr. 215/2001, prin raportare la contextul factual corect stabilit, reținând că, nu este legitimată calitatea procesuală pasivă a Primăriei Municipiului Iași.

Referitor la criticile recurentei vizând soluționarea excepției prescripției extinctive a dreptului la acțiune, aceasta susținând că, "în ceea ce privește o parte din pretențiile din acțiune, aceasta a fost soluționată eronat de instanța de fond, în sensul admiterii ei și că, nici de această dată prima instanță nu a observat și nu a aplicat dispozițiile legale speciale aplicabile în cauză, anume următoarele articole din Legea nr. 554 din 2 decembrie 2004 a contenciosului administrativ, actualizată, cu modificările și completările ulterioare", respectiv, art. 2, 7, 8 din lege, instanța de control judiciar, reține că, sunt nefodate, avându-se în vedere următoarele considerente:

Așa cum s-a reținut anterior, în speță, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă despăgubiri ce decurg din nerespectarea clauzelor contractuale ale contractului de concesiune a transportului public local de călători și de exploatare a mijloacelor de transport și a infrastructurii aferente nr. 48018 din 30.06.2005, filele14-19 dosar fond nr. x/2013 al Curții de Apel Iași, și întrucât, raportat la data încheierii acestuia avea incidență în cauză Decretul nr. 167/1950 privitor la prescripția extinctivă, instanța de fond, în mod corect a făcut aplicarea dispozițiilor art. 3 din acest act normativ, ce reprezintă norma specială în materia prescripției extinctive.

Neîntemeiate sunt și criticile recurentei reclamante ce vizează, faptul că, instanța de fond "nu s-a pronunțat cu privire la capătul de cerere accesoriu privind obligarea pârâților la plata în continuare a dobânzii legale, începând cu data de 01 ianuarie 2013 și până la plata efectivă și, totodată, cu privire la cheltuielile de judecată, întrucât, instanța fondului a considerat în mod greșit că, pârâții nu datorează onorariul de expert întrucât primul raport de expertiză contabilă întocmit de expertul B. nu a fost util și concludent în soluționarea cauzei".

Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte constată că, în primul ciclu procesual, recurenta reclamantă, deși a formulat recurs, nu a invocat aceste critici, iar recursul său a fost respins prin decizia nr. 3809 din 28 noiembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. x/2013, aceste aspecte, intrând astfel, în puterea lucrului judecat, astfel că, în mod corect, prima instanță nu a reluat analiza acestui capăt de cerere și a chestiunilor legate de plata cheltuielilor de judecată, vizând onorariul pentru expert.

Prin aceeași decizie, arătată mai sus, ÎCCJ a admis recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iași, împotriva sentinței nr. 226/2014 din 4 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Mai mult, cauza fiind trimisă spre rejudecare, urmare admiterii recursului declarat de către recurentul pârât Consiliul Local al Municipiului Iași, acestuia nu i se poate agrava situația în propria cale de atac.

Prin urmare, aspectele invocate de către cei doi recurenți prin cererile de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate recurenta reclamantă Regia Autonomă de Transport Public Iași, prin lichidator judiciar A., și de recurentul pârât Consiliul Local al Municipiului Iași împotriva sentinței nr. 123 din 11 octombrie 2019 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 21 octombrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.