ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1636/2014

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 2012 din 31 martie 2010, Tribunalul Constanța, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei SC R. SA Constanța, ca neîntemeiată, fiind admisă în parte acțiunea constatându-se degradarea structurii de rezistență a imobilului situat în municipiul Constanța, str. G.M., județ Constanța. Prin aceeași hotărâre a fost obligată pârâta R.A. Constanța la efectuarea lucrărilor de consolidare a imobilului situat în Constanța str. G.M., județul Constanța, la asigurarea spațiului locativ pentru reclamantele N.I., E.L. și G.M. pe perioada desfășurării lucrărilor de consolidare și suportarea cheltuielilor locative ale reclamantelor aferente acestei perioade.

A fost anulată cererea formulată de reclamantele N.I. și G.M. având ca obiect obligarea pârâților la despăgubiri civile pentru daune materiale. A fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de reclamantele N.I. și G.M. având ca obiect obligarea pârâților la despăgubiri civile pentru daune morale și a fost obligată pârâta R.A. Constanța la plata sumei de 1.950 RON, către reclamanta N.I., reprezentând cheltuieli judiciare, și la plata către pârâta SC R. SA a sumei de 350 RON, reprezentând cheltuieli judiciare. Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC R. SA Constanța, prima instanță a constatat excepția neîntemeiată, întrucât atât din constatările Inspectoratului de Stat în Construcții, cât și din rapoartele de expertiză ulterioare a rezultat faptul că la intersecția străzilor G.M.

și D. există amplasate conducte aparținând SC R. SA, și pe cale de consecință, susținerile pârâtei în sensul că nu se face vinovată de degradarea imobilului constituie apărări ce vizează fondul cauzei, nefiind de natură a conduce la admiterea excepției. Pe fondul cauzei, instanța de fond a constatat că reclamantele N.I., E.L. și G.M. sunt proprietare ale parterului și a unei părți din imobilul situat în municipiul Constanța, str. G.M. În noaptea de 13/14 mai 2003, urmare unei avarii produse în imediata vecinătate a imobilului s-a produs prăbușirea fundației imobilului, cu consecința apariției de fisuri și crăpături în pereți pe toată înălțimea acestuia. Concluzia constatărilor efectuate de către Inspectoratul de Stat în Construcții Constanța a fost în sensul că se presupune că fenomenul de tasare în zonă are drept cauză existența unor pierderi de apă.

Față de probele administrate în cauză, instanța de fond a reținut că producerea surpării terenului s-a datorat lucrărilor efectuate de pârâta R.A. în imediata apropiere a imobilului aparținând reclamantelor. Pentru a reține astfel, instanța de fond a avut în vedere că producerea surpării terenului și implicit cauzarea unor degradări majore imobilului aparținând reclamantelor este cauzată exclusiv de pierderile de apă din rețeaua termică administrată de pârâta R.A. Constanța, astfel încât a reținut culpa exclusivă a acesteia în producerea prejudiciului. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtă R.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia civilă nr. 184 din 19 decembrie 2012, a respins apelul declarat de către apelanta-pârâtă R.A., reținând în ceea ce privește răspunderea R., că fenomenul de degradare a structurii de rezistență a imobilului situat în Constanța, str. G.M., a fost cauzat de exfiltrațiile din instalațiile purtătoare de apă administrate de R.A. Constanța amplasate în canalul termic din zona trotuarului, în imediata apropiere a imobilului, instalații la care s-au consemnat deprecieri atât la conducte, cât și la canalul de protecție al acestora. A mai reținut instanța că expertizele efectuate în cauză au stabilit cu exactitate că degradarea structurii de rezistență a imobilului a fost cauzată de exfiltrațiile din instalațiile purtătoare de apă caldă administrate de pârâta-apelantă R.A.

Constanța, amplasate în canalul termic din zona trotuarului, în imediata apropiere a imobilului, instalații la care s-au consemnat deprecieri atât la conducte, cât și la canalul de protecție al acestora. Prin Decizia nr. 60 din 23 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă cererea de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 184 din 19 decembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în Dosarul nr. 3768/118/2009, dispunându-se completarea dispozitivul Deciziei civile nr. 184 din 19 decembrie 2012 în sensul că a fost obligată apelanta la plata către intimata SC R. SA a sumei de 300 RON reprezentând onorariu expert.

Împotriva acestor decizii, pârâta R.A. Constanța a declarat recurs la data de 13 august 2013. Înalta Curte, în conformitate cu art. 137 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare excepția tardivității declarării recursului, reținând următoarele: Potrivit art. 301 C. proc. civ., "Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii dacă legea nu dispune altfel.". Din dispozițiile citate mai sus rezultă că pentru exercițiul căii extraordinare de atac a recursului s-a instituit un termen legal de 15 zile, care reprezintă intervalul de timp înăuntrul căruia partea îndreptățită se poate adresa instanței.

În speță, a fost atacată cu recurs Decizia nr. 184 din 19 decembrie 2012, care a fost comunicată recurentei la data de 22 aprilie 2013, recursul fiind declarat la data de 13 august 2013, iar Decizia de completare nr. 60 din 23 mai 2013 a fost comunicată la data de 11 iunie 2013, recursul fiind declarat la data de 13 august 2013, în condițiile în care, cele două decizii au fost comunicate de instanță la adresa indicată de apelanta R.A. Constanța atât prin motivele de apel, cât și prin concluziile scrise depuse la data de 5 decembrie 2012, sens în care devin incidente dispozițiile art. 93 C. proc. civ. Revenind la prevederile art. 301 C. proc. civ. prin care se impune respectarea acestui termen pentru asigurarea disciplinei procesuale se observă că de la data comunicării deciziei stabilită ca moment de la care încep să curgă cele 15 zile stabilite, depunerea recursului s-a făcut cu depășirea intervalului de timp prevăzut de lege.

În fine, având în vedere că termenele pentru exercițiul drepturilor procesuale nu au ca scop îngrădirea dreptului la un proces echitabil și efectiv, ci stimularea activității procesuale a părților prin sancțiunea instituită pentru nerespectarea lor, se va reține că recursul astfel formulat de pârâta R.A. Constanța încalcă prevederile art. 301 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâta R.A. Constanța împotriva Deciziei civile nr. 184 din 19 decembrie 2012 și a Deciziei nr. 60 din 23 mai 2013 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 mai 2014. Procesat de GGC - AZ