ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 737/2008

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții

de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, la data

de 08 august 2007, reclamantul V.A. a solicitat în contradictoriu

cu pârâta C.J.P.C., anularea Hotărârii nr. 20812 din 22 noiembrie 2006

emisă de pârâtă, cu consecința obligării

acesteia

la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000,

fiind născut

la data de 02 noiembrie 1942, în perioada de refugiu a părinților.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că

părinții săi au fost obligați să părăsească domiciliul, ca urmare a anexării

Ardealului de Nord de către autoritățile hortiste în urma

Dictatului de la Viena și s-au refugiat în satul

Chesan, din Jud.

Cluj până la terminarea perioadei de ocupație. Mai

arată

reclamantul că în perioada când

părinții săi erau în refugiu a avut

loc și nașterea sa la data de 02

noiembrie 1942.

Prin

sentința civilă nr. 401 din 12 septembrie 2007 Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis

acțiunea formulată de reclamantul V.A., a

dispus anularea

Hotărârii nr.

20812 din 22 noiembrie 2006 emisă de pârâta C.J.

P.C., a obligat pârâta să-i recunoască

reclamantului calitatea de refugiat în perioada noiembrie 1942 - martie 1945 și

să-i acorde

drepturile

bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin

Legea 189/2000 cu modificările ulterioare,

începând cu data de

01 noiembrie 2006.

Pentru a

hotărî astfel, Instanța a reținut că beneficiază de

prevederile

art. 1 din Legea nr. 189/2000 și copiii minori ai

persoanelor refugiate, aceștia neavând posibilitatea stabilirii unui

alt domiciliu, iar privațiunile impuse părinților

aflați în refugiu i-au

afectat implicit și pe aceștia.

Împotriva

sentinței civile nr. 401 din 12 septembrie 2007 a Curții de Apel

Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a

declarat

recurs recurenta - pârâtă C.J.P.C.,

arătând că Instanța de Fond a interpretat greșit legea, deoarece dacă

legiuitorul ar fi dorit să beneficieze de drepturile prevăzute de Legea

189/2000 și copiii născuți în perioada refugiului, ar fi stabilit în mod expres

acest lucru.

Se mai

susține în motivele de recurs că, pentru ca o persoană să dobândească calitatea

de refugiat, în sensul actelor normative

menționate, Legea

189/2000 și H.G. 127/2002, este necesar ca datorită persecuțiilor etnice la

care a fost supusă, să-și schimbe

domiciliul

în altă localitate. Or în cauza de față, din actele depuse

la dosar nu reiese faptul că reclamantul și-a

schimbat domiciliul,

fiind născut în

localitatea de refugiu, din părinți care s-au refugiat

anterior nașterii

în această localitate.

Examinând

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările

dosarului,

cu motivele invocate de recurentă, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C.

proc. civ.

, Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va

arăta în continuare.

În

conformitate cu dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G.

nr.

105/1999 privind acordarea unor drepturi

persoanelor

persecutate de către regimurile instaurate în România

cu începere de la

6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și

completările ulterioare, de

prevederile

acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean

român, care, în

perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a

fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul și

interpretarea textului de lege menționat,

rezultă că drepturile compensatorii se acordă

tuturor celor care, din

motive

etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, rară a se face distincție

între persoanele care au fost efectiv strămutate ori

expulzate în altă localitate și cele care au fost

nevoite să trăiască în

refugiu.

Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să

se bucure toate persoanele, care au avut

de suferit consecințele

persecuțiilor

exercitate din motive etnice, fie în mod direct, fie în

mod

implicit, cum sunt și copiii născuți în perioada refugiului,

aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a

părinților refugiați, al

căror statut l-au dobândit.

Interpretarea

corectă a textului de lege aplicabil în speță nu

poate să

fie decât în sensul că un minor, mai ales la o vârstă

fragedă, astfel cum se afla reclamantul V.A. (fiind născut

la data de 02 noiembrie 1942), a împărtășit

condiția grav restrictivă impusă

părinților

săi prin refugierea din localitatea de domiciliu, suportând

consecințele materiale și morale ale refugiului,

care începând cu

data nașterii s-au răsfrânt și asupra sa.

Față de

cele expuse mai sus, în mod corect Instanța de Fond a

obligat

pârâta C.J.P.C. la recunoașterea calității de refugiat a reclamantului pentru

perioada noiembrie 1942 – martie 1945 și la acordarea drepturilor bănești prevăzute

de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea 189/2000, cu modificările ulterioare,

cu începere de la data de 01 noiembrie 2006.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte apreciază că soluția

și motivarea

primei Instanțe sunt în afară de orice critică și exprimă

un mod corect de înțelegere a legii în resorturile

și finalitatea sa,

astfel încât,

urmează a respinge recursul ca nefondat.

În baza

art. 312 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de C.J.P.C., împotriva sentinței civile nr. 401 din 12

septembrie 2007 a Curții de

Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 26 februarie 2008.