ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 737/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, la data de 08 august 2007, reclamantul V.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.J.P.C., anularea Hotărârii nr. 20812 din 22 noiembrie 2006 emisă de pârâtă, cu consecința obligării acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, fiind născut la data de 02 noiembrie 1942, în perioada de refugiu a părinților. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că părinții săi au fost obligați să părăsească domiciliul, ca urmare a anexării Ardealului de Nord de către autoritățile hortiste în urma Dictatului de la Viena și s-au refugiat în satul Chesan, din Jud. Cluj până la terminarea perioadei de ocupație.

Mai arată reclamantul că în perioada când părinții săi erau în refugiu a avut loc și nașterea sa la data de 02 noiembrie 1942. Prin sentința civilă nr. 401 din 12 septembrie 2007 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul V.A., a dispus anularea Hotărârii nr. 20812 din 22 noiembrie 2006 emisă de pârâta C.J. P.C., a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada noiembrie 1942 - martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 01 noiembrie 2006. Pentru a hotărî astfel, Instanța a reținut că beneficiază de prevederile art. 1 din Legea nr. 189/2000 și copiii minori ai persoanelor refugiate, aceștia neavând posibilitatea stabilirii unui alt domiciliu, iar privațiunile impuse părinților aflați în refugiu i-au afectat implicit și pe aceștia.

Împotriva sentinței civile nr. 401 din 12 septembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurenta - pârâtă C.J.P.C., arătând că Instanța de Fond a interpretat greșit legea, deoarece dacă legiuitorul ar fi dorit să beneficieze de drepturile prevăzute de Legea 189/2000 și copiii născuți în perioada refugiului, ar fi stabilit în mod expres acest lucru. Se mai susține în motivele de recurs că, pentru ca o persoană să dobândească calitatea de refugiat, în sensul actelor normative menționate, Legea 189/2000 și H.G. 127/2002, este necesar ca datorită persecuțiilor etnice la care a fost supusă, să-și schimbe domiciliul în altă localitate.

Or în cauza de față, din actele depuse la dosar nu reiese faptul că reclamantul și-a schimbat domiciliul, fiind născut în localitatea de refugiu, din părinți care s-au refugiat anterior nașterii în această localitate. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ. , Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. În conformitate cu dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Din conținutul și interpretarea textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, rară a se face distincție între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.

Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, fie în mod direct, fie în mod implicit, cum sunt și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit. Interpretarea corectă a textului de lege aplicabil în speță nu poate să fie decât în sensul că un minor, mai ales la o vârstă fragedă, astfel cum se afla reclamantul V.A. (fiind născut la data de 02 noiembrie 1942), a împărtășit condiția grav restrictivă impusă părinților săi prin refugierea din localitatea de domiciliu, suportând consecințele materiale și morale ale refugiului, care începând cu data nașterii s-au răsfrânt și asupra sa.

Față de cele expuse mai sus, în mod corect Instanța de Fond a obligat pârâta C.J.P.C. la recunoașterea calității de refugiat a reclamantului pentru perioada noiembrie 1942 – martie 1945 și la acordarea drepturilor bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea 189/2000, cu modificările ulterioare, cu începere de la data de 01 noiembrie 2006. Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că soluția și motivarea primei Instanțe sunt în afară de orice critică și exprimă un mod corect de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa, astfel încât, urmează a respinge recursul ca nefondat. În baza art. 312 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P.C., împotriva sentinței civile nr. 401 din 12 septembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie 2008.