ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4051/2008

‚ Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul C.I. a chemat în judecată C.J.P. Cluj solicitând instanței ca în contradictoriu cu aceasta să dispună anularea Hotărârii nr. 22633 din 11 februarie 2008, emisă de pârâtă în sensul obligării acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, întrucât are calitate de persoană refugiată, în sensul actelor normative menționate, fiind născut în refugiu. Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 384 din 17 aprilie 2008 a admis acțiunea formulată de reclamant, dispunând anularea hotărârii nr. 22633 din 11 februarie 2008 emisă de pârâtă și obligarea acesteia din urmă să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat pe perioada 17 octombrie 1942-6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G.

nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 iulie 2007. Totodată, a obligat pârâta să achite reclamantului 1000 lei, cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că ținând cont de contextul general în care cetățenii români au suferit prejudicii prin refugiere, pentru motive de echitate nu se justifică aplicarea unui tratament discriminatoriu minorilor, refugiați împreună cu părinții săi născuți în refugiu, statul având îndatorirea de protecție și sprijin în mod egal tuturor cetățenilor săi. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâta C.J.P. Cluj. Recurenta a susținut în esență că, reclamantul nu poate fi beneficiar al Legii nr. 189/2000, întrucât nu și-a schimbat domiciliul, fiind născut în localitatea de refugiu, din părinți care s-au refugiat anterior nașterii, în această localitate.

De asemenea a mai susținut și faptul că, reclamantul nu a suferit persecuții etnice, fiind născut pe un teritoriu aparținând Statului Român. Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare: Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana cetățean român care în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940–6 martie 1945 a avut de suferit persecuții etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)]. Prin Normele de aplicare a Ordonanței aprobată prin H.G.

nr. 127/2000 în art. 2, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral. Din interpretarea prevederilor legii rezultă că obiectul cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective în perioada arătată din motive etnice. Ceea ce reglementează legea este deci stabilirea, determinarea situației de obligare a persoanei să-și părăsească domiciliul de către regimul instaurat după septembrie 1940, din motive etnice, cu actele prevăzute de Legea nr. 189/2000 și H.G.

nr. 127/2000. Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnie, prin persoană persecutată trebuie înțeles atât persoana care a suferit persecuțiile respective, în mod nemijlocit cât și acelea care au îndurat persecuțiile în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt asupra lor. Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat ori, au fost strămutați din motive etnice și au suportat astfel toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație. În cauză, din actele de stare civilă depuse la dosar rezultă că reclamantul s-a născut la data de 17 octombrie 1942 în localitatea Turda județul Cluj, deci în intervalul de timp prevăzut de lege, fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 100 C. fam.

și art. 14 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, potrivit cărora, pentru reclamantul minor era exclus un alt domiciliu decât cel al părinților săi. Cum finalitatea Legii nr. 189/2000 este tocmai acordarea de reparații persoanelor care au suferit persecuții din motive etnice, nu se poate susține că ar fi exceptate de la beneficiul acestui act normativ persoanele născute în această perioadă, (cum este și cazul reclamantului), care au suportat alături de părinți lipsa folosinței locuinței și a bunurilor din localitatea de domiciliu. Față de cele ce preced, se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel că recursul va fi respins ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 384 din 17 aprilie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimatul C.I. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2008.