ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 831/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Reclamanta F.L.C.R. a chemat în judecată C.J.P.C.,

solicitând Instanței ca în contradictoriu cu pârâta să dispună anularea

Hotărârii nr. 21223 emisă de aceasta la data de 16 mai 2007 și obligarea

pârâtei să-i recunoască calitatea de refugiat și să-i acorde drepturile

prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că s-a născut în perioada refugiului părinților săi și că,

în mod greșit, pârâta i-a respins cererea, pe considerentul că nu era născută

la data strămutării, pentru a se considera că a fost persecutată.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios

administrativ și

fiscal, prin sentința civilă nr. 419 din 19 septembrie

2007, a admis

acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă, dispunând

anularea Hotărârii nr. 21223 din 16 mai 2007 emisă de pârâtă și obligarea

acesteia să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat pe perioada 28

ianuarie 1943 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești

corespunzătoare, începând cu data de 1 octombrie 2006.

Pentru a pronunța această

sentință, Instanța a reținut că, din actele depuse la dosar, se poate constata

că reclamanta a avut de suferit consecințele nefavorabile rezultate din

situația refugierii

părinților, context în

care, ipoteza normei legale instituită de art. 1

din Legea nr. 189/2000

este incidență cauzei.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs C.J.P.C.

Recurenta a susținut în esență

că, din actele depuse în probațiune, se reține faptul că reclamanta nu și-a

schimbat domiciliul, fiind născută în localitatea de refugiu, din părinți care

s-au refugiat anterior nașterii, în această localitate.

A mai susținut recurenta și

faptul că reclamanta nu a suferit persecuții etnice, fiind născută pe un teritoriu

aparținând Statului Român.

Recursul este fondat

și urmează a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce

urmează:

Potrivit

dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 beneficiază

de prevederile acesteia, persoana cetățean român

care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940

până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv

a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a fost deportată

în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de

libertate în locuri de detenție, a tăcut parte din detașamentele de muncă

forțată, etc.

Dovada încadrării în

situațiile prevăzute de O.G.

nr. 105/1999,

aprobată și modificată prin Legea nr. 189/

2000 cu modificările

ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2000, cu acte

oficiale eliberate de organele competente, sau, în lipsa actelor oficiale, prin

declarație de martori.

În cauză, proba cu martori

admisă nu este concludentă întrucât declarațiile martorilor S.S.P. și E.M. nu

poartă pe verso mențiunea încheierii de autentificare, deși la sfârșitul

declarației este strecurată mențiunea potrivit căreia, aceasta ar fi fost

tehnoredactată la biroul notarului public.

Pe de altă parte, martorii

declară că o cunosc pe reclamantă ca fiind fiica lui N.I. și N.O., că s-a

născut în

refugiu la data de 28 ianuarie

1943 și că, la rândul lor, și ei au fost refugiați în aceeași perioadă dar nu

au depus nici o dovadă în acest

sens (acte oficiale, începuturi de

dovadă scrisă, etc).

Cât privește copia xerox a fișei

de încadrare a tatălui reclamantei, urmează să se constate că nici aceasta nu

conduce prin ea însăși la concluzia că antecesorul reclamantei și-a schimbat

domiciliul urmare a persecuțiilor etnice exercitate asupra sa, din acest

înscris rezultând doar faptul că N.I. după refugiul din 1940 a fost repartizat

la Ambulatoriul Policlinic Sibiu, iar printr-o decizie a M.S. din 16 decembrie

1940, trecut din nou la Institutul de Cancer Cluj - Sibiu, până în august 1941.

Or, potrivit art. 314 C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în

toate

cazurile în care casează hotărârea

atacată numai în scopul aplicării

corecte a legii la împrejurări de fapt

ce au fost deplin stabilite.

Cum în

speță materialul probator administrat este insuficient

pentru a conduce la concluzia unei împrejurări de

fapt deplin stabilite, se impune completarea probatoriului cu înscrisuri și

declarații autentificate ale martorilor, care să

facă dovada deplină a

persecuției etnice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

C.J.P.C. împotriva sentinței civile nr. 419 din 19 septembrie 2007 a Curții de

Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 februarie 2008.