ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3555/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamantul B.C. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Iași solicitând anularea hotărârii 3838 din 30 aprilie 2010 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat ca în anul 1945 a fost refugiat din cauza războiului împreună cu familia sa în Județul Mehedinți. Reclamantul a considerat că în mod greșit cererea sa a fost respinsă pe considerentul că nu există acte doveditoare ale persecuției și că dovada cu martori, care să se afle în aceeași situație cu el, nu s-a făcut conform legii. Reclamantul a mai arătat că în cuprinsul hotărârii contestate nu se specifică la ce instituție se introduce contestația, astfel că a introdus-o la Casa Județeană de Pensii Iași.

Pentru acest considerent a considerat că nu este vinovat pentru nedepunerea în termen a contestației și a solicitat repunerea în termen. Prin sentința civilă nr. 310/CA din 13 decembrie 2010 Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de repunere în termen, a admis excepția tardivității acțiunii, și a respins acțiunea formulată de reclamantul B.C. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Iași, ca tardiv formulată. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că pârâta prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii invocând excepția tardivității. Pârâta a arătat că prezenta contestație a fost depusă cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut expres de art. 7 alin. (4) din Legea 189/2000.

Instanța de fond analizând cererea de repunere în termen a apreciat că aceasta este nefondată,având în vedere că Legea nr. 189/2000 nu cuprinde dispoziții speciale în materie de repunere în termen, fiind astfel incidente dispozițiile de drept comun, respectiv art. 103 alin. (2) C. proc. civ. Faptul că nu a cunoscut că trebuie să se adreseze cu contestație instanței de contencios administrativ și nu emitentei actului contestat, nu conduce la ideea că nu se poate prevala de necunoașterea legii. Chiar dacă în cuprinsul hotărârii contestate nu se specifică la ce instituție se introduce contestația acest lucru nu are relevanță.

Instanța de fond a reținut că î n cauză hotărârea nr. 3838 din 30 aprilie 2010 i-a fost comunicată reclamantului la data de 17 mai 2010. Reclamantul a formulat contestație, pe rolul Tribunalului Iași abia la data de 25 iunie 2010, ultima zi a termenului fiind 16 iunie 2010. Prin urmare, instanța de fond a constatat că prezenta contestație nu a fost formulată în interiorul termenului de 30 de zile, termen legal imperativ, a cărei nerespectare atrage sancțiunea decăderii. Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul B.V.C. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, recurentul arată că nu a depășit termenul de 30 zile deoarece hotărârea a fost comunicată la 15 mai 2010, iar în 19 mai 2010 prin petiția nr. 69571 s-a adresat autorității pârâte , atacând hotărârea nr. 3838 din 30 aprilie 2010. Recurentul mai susține că a primit răspuns la petiția nr. 69571 la data de 15 iunie 2010, iar în 25 iunie 2010 a atacat acest răspuns, în instanță. Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezentul recurs este fondat. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. În cauza de față, recurentul-reclamant a atacat hotărârea nr. 3838 din 30 aprilie 2010 prin care i-a fost respinsă cererea formulată de Casa Județeană de Pensii Iași, privind recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Intimata - pârâtă menționează, în hotărâre, că petentul are drept de contestație, în termen de 30 de zile de la comunicare, conform Legii contenciosului administrativ. Or, autoritatea pârâtă era obligată să precizeze calea de atac și instanța competentă să o soluționeze. Conformându-se dispozițiilor hotărârii atacate, recurentul-reclamant în data de 19 mai 2010 a formulat contestație împotriva acesteia. Prin adresa nr. 82756 din 15 iunie 2010 Casa Județeană de Pensii îi răspunde recurentului-reclamant, de această dată menționând calea de atac, termenul de formulare a acestuia precum și instanța competentă să o soluționeze. Respectând termenul de 30 zile, în data de 25 iunie 2010, recurentul-reclamant introduce acțiunea în instanță.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea reclamantului, ca tardivă. Din actele și lucrările dosarului rezultă fără putință de tăgadă că recurentul-reclamant a respectat întocmai mențiunile și precizările Casei Județene de Pensii. Având în vedere că în hotărârea nr. 3838/2010, autoritatea pârâtă nu a menționat termenul și instanța competentă, acest lucru nu poate fi imputat recurentului-reclamant. Casa Județeană de Pensii, constatând că cererea formulată este greșit îndreptată, avea obligația să o trimită instanței competente. Este adevărat că nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii, însă, în cauză, recurentul-reclamant având în vedere mențiunea „conform legii contenciosului administrativ”, a procedat în consecință.

Recurentului – reclamant trebuia să-i fie respectat dreptul la un proces echitabil, principiu consacrat de art. 6 din Convenția Superioară a Drepturilor Omului și recunoscut de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. De altfel, chiar Curtea Constituțională prin decizia nr. 737/2008 a statuat că: „În aplicarea principiilor constituționale privind accesul liber la justiție și folosirea căilor de atac impune ca toate cererile greșit îndreptate să fie transmise jurisdicției competente să le soluționeze”. Prin urmare, Înalta Curte constată că recursul este fondat, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală motiv pentru care o va casa cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, ocazie cu care Curtea de Apel va analiza cererea pe fond.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurenta cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de B.V.C. împotriva sentinței civile nr. 310/CA din 13 decembrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 iunie 2011.