ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3555/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

formulată reclamantul B.C. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de

Pensii Iași solicitând anularea hotărârii 3838 din 30 aprilie 2010 emisă de

Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat ca în anul 1945 a fost refugiat din cauza războiului

împreună cu familia sa în Județul Mehedinți. Reclamantul a considerat că în mod

greșit cererea sa a fost respinsă pe considerentul că nu există acte

doveditoare ale persecuției și că dovada cu martori, care să se afle în aceeași

situație cu el, nu s-a făcut conform legii. Reclamantul a mai arătat că în

cuprinsul hotărârii contestate nu se specifică la ce instituție se introduce

contestația, astfel că a introdus-o la Casa Județeană de Pensii Iași. Pentru acest considerent a considerat că nu este vinovat pentru

nedepunerea în termen a contestației și a solicitat repunerea în termen.

Prin sentința civilă

nr. 310/CA din 13 decembrie 2010 Curtea de Apel Iași, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins cererea de repunere în termen, a admis

excepția tardivității acțiunii, și a respins acțiunea formulată de reclamantul B.C.

în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Iași, ca tardiv formulată.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că pârâta prin întâmpinare a

solicitat respingerea acțiunii invocând excepția tardivității. Pârâta a arătat

că prezenta contestație a fost depusă cu depășirea termenului de 30 de zile

prevăzut expres de art. 7 alin. (4) din Legea 189/2000.

Instanța de fond analizând

cererea de repunere în termen a apreciat că aceasta este nefondată,având în

vedere că Legea nr. 189/2000 nu cuprinde dispoziții speciale în materie de

repunere în termen, fiind astfel incidente dispozițiile de drept comun,

respectiv art. 103 alin. (2) C. proc. civ.

Faptul că nu a

cunoscut că trebuie să se adreseze cu contestație instanței de contencios

administrativ și nu emitentei actului contestat, nu conduce la ideea că nu se

poate prevala de necunoașterea legii. Chiar dacă în cuprinsul hotărârii

contestate nu se specifică la ce instituție se introduce contestația acest

lucru nu are relevanță.

Instanța de fond a

reținut că î

n cauză

hotărârea nr. 3838 din 30

aprilie 2010 i-a fost comunicată reclamantului la data de 17 mai 2010. Reclamantul

a formulat contestație, pe rolul Tribunalului Iași abia la data de 25 iunie 2010,

ultima zi a termenului fiind 16 iunie 2010. Prin urmare, instanța de fond a

constatat că prezenta contestație nu a fost formulată în interiorul termenului

de 30 de zile, termen legal imperativ, a cărei nerespectare atrage sancțiunea

decăderii.

Împotriva hotărârii

instanței de fond reclamantul B.V.C. a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului, recurentul arată că nu a depășit termenul de 30 zile deoarece

hotărârea a fost comunicată la 15 mai 2010, iar în 19 mai 2010 prin petiția nr.

69571 s-a adresat autorității pârâte , atacând hotărârea nr. 3838 din 30

aprilie 2010.

Recurentul mai

susține că a primit răspuns la petiția nr. 69571 la data de 15 iunie 2010, iar

în 25 iunie 2010 a atacat acest răspuns, în instanță.

Examinând cauza și

sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile

legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezentul recurs este

fondat.

Pentru a ajunge la

această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare

arătate.

În cauza de față,

recurentul-reclamant a atacat hotărârea nr. 3838 din 30 aprilie 2010 prin care

i-a fost respinsă cererea formulată de Casa Județeană de Pensii Iași, privind

recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Intimata - pârâtă menționează,

în hotărâre, că petentul are drept de contestație, în termen de 30 de zile de

la comunicare, conform Legii contenciosului administrativ.

Or, autoritatea

pârâtă era obligată să precizeze calea de atac și instanța competentă să o

soluționeze.

Conformându-se dispozițiilor

hotărârii atacate, recurentul-reclamant în data de 19 mai 2010 a formulat

contestație împotriva acesteia.

Prin adresa nr. 82756

din 15 iunie 2010 Casa Județeană de Pensii îi răspunde recurentului-reclamant,

de această dată menționând calea de atac, termenul de formulare a acestuia

precum și instanța competentă să o soluționeze.

Respectând termenul

de 30 zile, în data de 25 iunie 2010, recurentul-reclamant introduce acțiunea

în instanță.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea

reclamantului, ca tardivă.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă fără putință de tăgadă că recurentul-reclamant a

respectat întocmai mențiunile și precizările Casei Județene de Pensii.

Având în vedere că în

hotărârea nr. 3838/2010, autoritatea pârâtă nu a menționat termenul și instanța

competentă, acest lucru nu poate fi imputat recurentului-reclamant.

Casa Județeană de

Pensii, constatând că cererea formulată este greșit îndreptată, avea obligația să

o trimită instanței competente.

Este adevărat că nimeni

nu se poate prevala de necunoașterea legii, însă, în cauză,

recurentul-reclamant având în vedere mențiunea „conform legii contenciosului

administrativ”, a procedat în consecință.

Recurentului –

reclamant trebuia să-i fie respectat dreptul la un proces echitabil, principiu

consacrat de art. 6 din Convenția Superioară a Drepturilor Omului și recunoscut

de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

De altfel, chiar

Curtea Constituțională prin decizia nr. 737/2008 a statuat că: „În aplicarea principiilor

constituționale privind accesul liber la justiție și folosirea căilor de atac impune

ca toate cererile greșit îndreptate să fie transmise jurisdicției competente să

le soluționeze”.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că recursul este fondat, iar instanța de fond a pronunțat o

hotărâre netemeinică și nelegală motiv pentru care o va casa cu consecința

trimiterii cauzei spre rejudecare, ocazie cu care Curtea de Apel va analiza

cererea pe fond.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată,

Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurenta cu trimiterea

cauzei spre rejudecare, la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de B.V.C. împotriva sentinței civile nr. 310/CA din 13

decembrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 17 iunie 2011.