ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3586/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în fața primei instanțe Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, reclamanta M.F.(fostă N.) a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 1277 din 17 iunie 2010 emisă de Casa Județeană de Pensii Bacău, susținând că, în mod greșit, s-a dispus respingerea cererii, cu motivarea că nu a făcut dovada persecuțiilor pe motive etnice.

Reclamanta a mai susținut că se încadrează în dispozițiile Legii nr. 189/2000, întrucât a părăsit forțat domiciliul împreună cu familia și s-a refugiat în Mehedinți, fiind izgoniți de armata rusă care și-a instalat comandamentul în apropierea orașului Pașcani și a precizat că motivul părăsirii domiciliului l-a constituit înaintarea liniei frontului, iar, raportat la momentul martie 1944, regimul de ocupație sovietică a fost de natură a crea persecuții pe motive etnice pentru populația din teritoriile ocupate. Prin întâmpinarea formulată, instituția pârâtă a solicitat respingerea contestației, arătând că, în cadrul cererii sale, reclamanta nu a făcut dovada că persecuția s-a realizat din motive etnice, așa cum impune textul art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr.126 din 22 octombrie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta M.F. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bacău, a dispus anularea Hotărârii nr. 1277 din 17 iunie 2010 emisă de Casa Județeană de Pensii Bacău și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, acordarea drepturilor urmând a se face începând cu data de 1 iulie 2010. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia, prin Hotărârea nr. 1277 din 17 iunie 2010, Comisia de aplicare a Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei Județene de Pensii Bacău a respins cererea petentei M.F., motivat de faptul că aceasta nu a dovedit că a suferit persecuții pe criterii etnice și, prin urmare, nu îndeplinește condițiile impuse de art. 1 lit. c) din lege.

Examinând dispozițiile legale incidente în cauza dedusă judecății, respectiv art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/2009 modificată și completată și art. 2 din H.G. nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/2009, raportându-se și la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și la exigențele principiilor consacrate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța de fond a reținut că nu se justifică excluderea reclamantei de la acordarea drepturilor compensatorii reglementate, atâta timp cât, din copia după extrasul din tabloul cu evacuați nr. 1157 din 24 iulie 2009, eliberat de Arhivele Mehedinți, declarațiile notariale ale martorilor V.C. și C.A. și actele de stare civilă depuse la dosar, aceasta a făcut dovada, în condițiile prevăzute de art. 4 din H.G.

nr. 127/2002, că familia N.V., compusă din 4 membri, a fost evacuată din localitatea Baia - Pașcani în luna martie 1944, stabilindu-se în comuna Fântâna Domnească, jud. Mehedinți, până la 17 mai 1944, din cauza războiului și a abuzurilor exercitate de armata rusă, ceea ce poate constitui o modalitate de persecuție etnică în accepțiunea Legii nr. 189/2000. 3. Calea de atac exercitată de Casa Județeană de Pensii Bacău Împotriva sentinței nr. 126 din 22 octombrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termenul legal, pârâtă Casa Județeană de Pensii Bacău, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În cuprinsul motivelor de recurs, instituția pârâtă susține, în esență, că soluția pronunțată în cauză este greșită întrucât situația în care s-a regăsit reclamanta în anul 1944 este aceea de refugiat din cauza războiului, urmare apropierii frontului, situație care nu se încadrează în dispozițiile exprese ale art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, dispoziții legale în temeiul cărora reclamanta a solicitat acordarea drepturile. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt și de drept relevante Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, „beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: [...]c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate". Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Din conținutul textului de lege sus menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice. Totodată, potrivit art. 6 1 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar, în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Înalta Curte constată că, în dovedirea susținerilor sale, intimata-reclamantă a depus la dosarul cauzei înscrisuri care atestă refugiul familiei sale din cauza războiului și a abuzurilor exercitate de armata rusă, instanța de fond interpretând ansamblul probator în lumina principiilor constituționale și a dispozițiilor legale incidente. Înalta Curte reține și faptul că intimata M.F. a depus Hotărârea nr. 4228 din 31 august 2010 a Casei Județene de Pensii lași (fila nr.14 din dosarul de recurs), din care rezultă că numitei N.V.M., sora reclamantei, i s-a recunoscut calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Or, în aceste condiții, a nu recunoaște intimatei-reclamante calitatea de beneficiară a drepturilor reglementate de Legea nr. 189/2000 ar echivala cu acceptarea unui tratament discriminatoriu între reclamantă și sora sa, ceea ce ar fi de natură să aducă atingere principiului nediscriminării consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituția României, republicată și de art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâta Casa Județeană de Pensii Bacău, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bacău împotriva sentinței nr. 126 din 22 octombrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie 2011.