ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3586/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

1.

Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Bacău, reclamanta M.F.(fostă N.) a formulat contestație

împotriva Hotărârii nr. 1277 din 17 iunie 2010 emisă de Casa Județeană de Pensii

Bacău, susținând că, în mod greșit, s-a dispus respingerea cererii, cu

motivarea că nu a făcut dovada persecuțiilor pe motive etnice.

Reclamanta a mai susținut că se

încadrează în dispozițiile Legii nr. 189/2000, întrucât a părăsit forțat

domiciliul împreună cu familia și s-a refugiat în Mehedinți, fiind izgoniți de

armata rusă care și-a instalat comandamentul în apropierea orașului Pașcani și

a precizat că motivul părăsirii domiciliului l-a constituit înaintarea liniei

frontului, iar, raportat la momentul martie 1944, regimul de ocupație sovietică

a fost de natură a crea persecuții pe motive etnice pentru populația din

teritoriile ocupate.

Prin întâmpinarea formulată,

instituția pârâtă a solicitat respingerea contestației, arătând că, în cadrul

cererii sale, reclamanta nu a făcut dovada că persecuția s-a realizat din

motive etnice, așa cum impune textul art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

2.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr.126 din 22 octombrie

2010, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta M.F. în contradictoriu cu

pârâta Casa Județeană de Pensii Bacău, a dispus anularea Hotărârii nr. 1277 din

17 iunie 2010 emisă de Casa Județeană de Pensii Bacău și a obligat pârâta să

emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei calitatea de

beneficiară a Legii nr. 189/2000, acordarea drepturilor urmând a se face

începând cu data de 1 iulie 2010.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia, prin Hotărârea nr.

1277 din 17 iunie 2010, Comisia de aplicare a Legii nr. 189/2000 din cadrul

Casei Județene de Pensii Bacău a respins cererea petentei M.F., motivat de

faptul că aceasta nu a dovedit că a suferit persecuții pe criterii etnice și,

prin urmare, nu îndeplinește condițiile impuse de art. 1 lit. c) din lege.

Examinând dispozițiile legale

incidente în cauza dedusă judecății, respectiv art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/2009

modificată și completată și art. 2 din H.G. nr. 127/2002 privind Normele de

aplicare a O.G. nr. 105/2009, raportându-se și la jurisprudența Înaltei Curți

de Casație și Justiție, precum și la exigențele principiilor consacrate de

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța de fond a reținut că nu se

justifică excluderea reclamantei de la acordarea drepturilor compensatorii

reglementate, atâta timp cât, din copia după extrasul din tabloul cu evacuați

nr. 1157 din 24 iulie 2009, eliberat de Arhivele Mehedinți, declarațiile

notariale ale martorilor V.C. și C.A. și actele de stare civilă depuse la

dosar, aceasta a făcut dovada, în condițiile prevăzute de art. 4 din H.G. nr.

127/2002, că familia N.V., compusă din 4 membri, a fost evacuată din

localitatea Baia - Pașcani în luna martie 1944, stabilindu-se în comuna Fântâna

Domnească, jud. Mehedinți, până la 17 mai 1944, din cauza războiului și a

abuzurilor exercitate de armata rusă, ceea ce poate constitui o modalitate de

persecuție etnică în accepțiunea Legii nr. 189/2000.

Județeană de Pensii Bacău

Împotriva sentinței nr. 126 din 22

octombrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termenul legal, pârâtă Casa

Județeană de Pensii Bacău, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În cuprinsul motivelor de recurs,

instituția pârâtă susține, în esență, că soluția pronunțată în cauză este

greșită întrucât situația în care s-a regăsit reclamanta în anul 1944 este

aceea de refugiat din cauza războiului, urmare apropierii frontului, situație

care nu se încadrează în dispozițiile exprese ale art. 1 lit. c) din Legea nr.

189/2000, dispoziții legale în temeiul cărora reclamanta a solicitat acordarea

drepturile.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra

recursului

Examinând cauza în raport de actele și

lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de

reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele expuse în continuare.

relevante

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

cu modificările și completările ulterioare, „beneficiază de prevederile

prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate

cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit

persecuții din motive etnice, după cum urmează: [...]c) a fost refugiată,

expulzată sau strămutată în altă localitate".

Prin persoana care a fost strămutată,

expulzată sau refugiată în altă localitate, se înțelege persoana care a fost

mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din

motive etnice.

Din conținutul textului de lege sus

menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care,

din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face

nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv

strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să

trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi

să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit

consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice.

Totodată, potrivit art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor

acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în

situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale

eliberate de organele competente, iar, în cazul în care aceasta nu este

posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Înalta Curte constată că, în dovedirea

susținerilor sale, intimata-reclamantă a depus la dosarul cauzei înscrisuri

care atestă refugiul familiei sale din cauza războiului și a abuzurilor

exercitate de armata rusă, instanța de fond interpretând ansamblul probator în

lumina principiilor constituționale și a dispozițiilor legale incidente.

Înalta Curte reține și faptul că

intimata M.F. a depus Hotărârea nr. 4228 din 31 august 2010 a Casei Județene de

Pensii lași (fila nr.14 din dosarul de recurs), din care rezultă că numitei N.V.M.,

sora reclamantei, i s-a recunoscut calitatea de beneficiară a drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Or, în aceste condiții, a nu

recunoaște intimatei-reclamante calitatea de beneficiară a drepturilor

reglementate de Legea nr. 189/2000 ar echivala cu acceptarea unui tratament

discriminatoriu între reclamantă și sora sa, ceea ce ar fi de natură să aducă

atingere principiului nediscriminării consacrat de art. 16 alin. (1) din

Constituția României, republicată și de art. 14 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

de recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta

Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele

de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâta Casa Județeană

de Pensii Bacău, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Bacău împotriva sentinței nr. 126 din 22 octombrie 2010 a

Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

21 iunie 2011.