ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.09.2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4209/2011

HOTĂRÂRE
20.09.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4209/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul P.Ș.N. a

solicitat anularea hotărârii nr. 1289 din 27 septembrie 2010 emisă de Casa

Județeană de Pensii Bacău.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că în mod greșit i s-a respins cererea de stabilire a calității

de beneficiar al Legii nr. 189/2000, având în vedere că a fost strămutat împreună

cu familia în județul Mehedinți și a suferit în perioada războiului, fiind evacuat.

A mai arătat reclamantul

că a formulat contestație în termen de 30 zile, pârâta răspunzându-i la data de

22 octombrie 2010.

Prin întâmpinarea formulată

în cauză, apreciată de către instanță ca fiind concluzii scrise, pârâta a invocat

excepția tardivității acțiunii în raport de dispozițiile art. 7 alin. (4) Legea

nr. 189/2000, solicitând respingerea acțiunii ca fiind introdusă tardiv, iar în

subsidiar ca nefondată.

Prin sentința nr. 14/2011

din 1 februarie 2011 Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul P.Ș.N., în contradictoriu cu

pârâta Casa Județeană de Pensii Bacău; a anulat hotărârea nr. 1289 din 27 septembrie

2010 emisă de Casa Județeană de Pensii Bacău; a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre

prin care să stabilească reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000,

drepturile urmând a fi acordate cu data de 1 septembrie 2010.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul a fost strămutat, respectiv evacuat,

începând cu data de 15 martie 1944, împreună cu familia sa, din localitatea de domiciliu,

orașul P., în satul Z., comuna P.A., județul Mehedinți, unde a stat până în luna

decembrie 1994, dată când a fost din nou strămutat în județul Vrancea, unde a stat

până în luna mai 1945. S-a arătat că aspectele reținute rezultă din declarațiile

martorilor B.P. și P.V., persoane care au mers împreună cu reclamantul în convoiul

de vagoane cu persoane strămutate.

S-a mai arătat de către

instanță faptul că cererea reclamantului de stabilire a calității de beneficiar

al Legii nr. 189/2000 a fost respinsă prin hotărârea nr. 1289 din 27 septembrie

2010, reținându-se că nu s-a dovedit că a suferit persecuții etnice, astfel că reclamantul,

în temeiul art. 7 din lege, a formulat la data de 22 octombrie 2010 contestație,

înregistrând-o la emitentul actului contestat.

Instanța de fond a apreciat

că însăși strămutarea în altă localitate reprezintă o persecuție etnică, legiuitorul

urmărind să repare prejudiciul moral suferit de persoanele care, împotriva voinței

lor, au fost nevoite să părăsească localitatea de domiciliu și că ocuparea teritoriilor

de către forțele armate a determinat strămutarea persoanelor de naționalitate română.

S-a apreciat că susținerea

pârâtei, în sensul că practica Înaltei Curți de Casație și Justiție este de respingere

a acțiunilor similare celei de față, este în parte adevărată, deoarece într-adevăr,

o perioadă, practica instanței supreme a fost în sensul celor susținute de pârâtă

(în anul 2008), însă practica mai recentă este în sensul admiterii acțiunilor. S-a

invocat decizia nr. 5525/decembrie 2009, pronunțată în Dosarul 122/32/2009, prin

care Înalta Curte de Casație și Justiție, a admis recursul formulat împotriva hotărârii

pronunțate de Curtea de Apel Bacău în dosarul menționat, dispunând modificarea acesteia

în sensul admiterii acțiunii.

Reținând că prin înscrisurile

depuse s-a făcut dovada că reclamantul a fost strămutat din localitatea de domiciliu,

situație ce atrage incidența dispozițiilor art. 1 lit. c) O.G. 105/1999 modificată,

instanța a admis acțiunea.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Bacău, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În motivarea recursului

declarat se arată că instanța de fond a greșit, nepronunțându-se asupra excepției

tardivității formulării acțiunii.

Recurenta arată că, în

raport cu Hotărârea nr. 1289 din 27 septembrie 2010 și potrivit art. 7 alin. (4)

Legea nr. 189/2000, hotărârile emise în temeiul acestei legi de către Comisia de

aplicare a Legii nr. 189/2000, se pot contesta în termen de 30 de zile la curtea

de apel, or această hotărâre a fost comunicată reclamantului cu confirmare de primire

în data de 08 octombrie 2010 (sub semnătură), iar contestația a fost introdusă la

instanță în data de 03 ianuarie 2011, termenul de 30 de zile fiind așadar depășit.

Cu privire la fondul cauzei,

recurenta

arată că hotărârea recurată este nelegală pentru faptul că instanța de fond în mod

superficial a constatat că reclamantul are calitatea de beneficiar al Legii nr.

189/2000, fără ca în prealabil să verifice temeinic dacă acesta a fost strămutat

datorită criteriului etnic sau nu.

Se arată de către recurentă

că, prin hotărârea contestată de către reclamant, Comisia de aplicare a Legii

nr. 189/2000 din cadrul Casei Județene de Pensii Bacău a respins cererea prin care

reclamantul a solicitat acordarea drepturilor reglementate de Legea nr. 189/2000

pentru motivul nedovedirii criteriului etnic, așa cum este cerut imperios necesar

ca și principală condiție cerută a fi îndeplinită de art. 1 alin. (1) O.G. nr. 105/1999,

criteriul etnic nefiind sinonim cu criteriul războiului ca și cauză a refugiului,

sau cu detașarea cu serviciul.

Recurenta subliniază faptul

că toate modificările aduse de O.G. nr. 105/1999 nu se referă nicicum la „criteriul

etnic", ci la faptul că beneficiază de indemnizație și de drepturile prevăzute

de lege persoanele care au fost evacuate sau strămutate dintr-o parte în alta pe

teritoriul României, dar tot pe criterii etnice, această principală condiție ab

initio fiind necesar a fi îndeplinită pentru a beneficia de drepturile acordate

de Legea nr. 189/2000, iar dovada realizându-se de către solicitant în condițiile

art. 6

1

O.G. nr. 105/1999.

Recurenta invocă practică

a Înaltei Curți de Casație și Justiție în sensul respingerii acțiunilor promovate

de persoanele care au suferit persecuții din motive etnice, exemplificând în acest

sens decizia nr. 4148 din 18 noiembrie 2008.

Se mai arată în motivele

de recurs formulate faptul că în urma probatoriului administrat nu s-a dovedit că

strămutarea s-a realizat în funcție de criteriul etnic, așa cum prevede însăși titulatura

legii, solicitându-se instanței de control judiciar admiterea recursului, casarea

sentinței recurate și respingerea acțiunii pe cale de excepție, sau, în caz contrar,

ca nefondată.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în

continuare.

Potrivit art. 1 lit. c)

O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către

regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie

1945 din motive etnice, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările

ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român,

care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul

că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Legiuitorul a urmărit

să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau

au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Din conținutul textului

de lege menționat rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care,

din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face nici

o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori

expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.

Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele,

cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din

motive etnice.

În cauză, prin Hotărârea

nr. 1289 din 27 septembrie 2010 i s-a respins reclamantului cererea privind recunoașterea

calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, iar prin cererea depusă la data de

3 ianuarie 2011 reclamantul a contestat hotărârea și a solicitat anularea acesteia.

În conformitate cu dispozițiile

art. 7 alin. (4) Legea nr. 189/2000, împotriva hotărârii emise în temeiul acestei

legi persoana interesată poate face contestație la curtea de apel în termen de 30

de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ.

Analizând actele dosarului,

Înalta Curte constată că Hotărârea nr. 1289 din 27 septembrie 2010, de respingere

a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, modificată, emisă de pârâtă, a fost

comunicată reclamantului la data de 8 octombrie 2010, iar acesta din urmă a formulat

contestație împotriva acestei hotărâri la data de 03 ianuarie 2011, depășind cu

mult termenul de 30 de zile prevăzut de lege.

Înalta Curte reține că

dispozițiile art. 7 alin. (4) Legea nr. 189/2000 sus menționate au caracter imperativ,

în sensul că nerespectarea termenului prevăzut expres are ca efect decăderea din

drepturi.

De altfel, prin Decizia

nr. XXXII din 16 aprilie 2007 a secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație și

Justiție, s-a statuat că hotărârea Comisiei pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999,

aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, poate fi contestată

la instanța de contencios administrativ competentă, în termen de 30 de zile de la

comunicare.

Așa fiind, Înalta Curte

constată că intimatul-reclamant nu și-a îndeplinit obligațiile procedurale prevăzute

de lege în termenul arătat, instanța de fond în mod greșit nepronunțându-se asupra

excepției tardivității formulării acțiunii.

Având în vedere toate

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și

alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare, va admite recursul și va modifica sentința atacată,

în sensul că va respinge acțiunea ca tardiv formulată.

Admite recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Bacău împotriva sentinței civile nr. 14/2011 din 1 februarie

2011 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul că respinge

acțiunea ca tardiv formulată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie

2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-06-21
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3586/2011
ta Casa Județeană de Pensii Bacău, a dispus anularea Hotărârii nr. 1277 din 17 iunie 2010 emisă de Casa Județeană de Pensii Bacău și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a Le
ÎCCJ 2011-09-26
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4335/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamanta I.E.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bacău, anularea hotărârii din 27 septembrie 20
ÎCCJ 2012-11-01
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4505/2012
dat la 19 octombrie 2011. Pârâta, prin întâmpinare, a arătat că a emis hotărârea contestată ca urmare a executării sentinței nr. 163/2010 a Curții de Apel Bacău, că a avut în vedere cererea din 30 decembrie 2011 formulată de reclamantă, că
ÎCCJ 2011-05-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2681/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta L.E. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Suceava, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta să dispună anularea hotărârii d
ÎCCJ 2011-06-30
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3839/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin Sentința nr. 121 din 18 octombrie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea în contencios adm
Sursă