ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4148/2008

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel Bacău, reclamanta G.O. a chemat în judecată C.J.P. Neamț pentru ca instanța să dispună anularea hotărârii emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000. În motivarea cererii a arătat faptul că, împreună cu părinții săi, a fost obligată să părăsească localitatea de domiciliu, din motive etnice și ca atare beneficiază de prevederile actului normativ invocat. Prin sentința nr. 46 din 21 aprilie 2008 a Curții de Apel Bacău a fost admisă acțiunea reclamantei. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, din probele administrate, rezultă faptul strămutării și persecuția etnică suferită de reclamantă, astfel încât cererea reclamantei de recunoaștere a statutului de refugiat și de acordare a drepturilor prevăzute de lege este întemeiată.

Curtea a apreciat că evacuarea, strămutarea din localitatea de domiciliu în altă localitate din cauza operațiunilor de război se circumscrie noțiunii de „persecuție etnică". Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C.J.P. Neamț, criticând hotărârea instanței de fond ca nelegală și netemeinică și invocând motivele prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta a criticat motivele pentru care instanța de fond a apreciat ca justificată cererea reclamantei, deoarece schimbarea de domiciliu ca urmare a unor „operațiuni de război" nu justifică calitatea de persoană persecutată din motive etnice, întrucât în cauza de față reclamanta nu a fost persecutată etnic de regimurile instaurate în România.

A precizat faptul că reclamanta nu a dovedit existența refugiului din motive etnice a familiei sale, astfel încât nu poate fi beneficiară a dispozițiilor legale invocate. A mai invocat și practica înaltei Curți, precizând decizii pronunțate în cauze similare. Recursul este fondat. Înalta Curte de Casație si Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 299 C. proc. civ. raportate la dispozițiile art. 4 pct. l C. proc. civ., analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va admite recursul declarat și rejudecând cauza pe fond, va modifica hotărârea atacată în tot, în sensul că va respinge acțiunea reclamantei ca neîntemeiată pentru considerentele ce urmează: In conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Potrivit prevederilor art. l din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de lege, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. De asemenea, în explicarea semnificației expresiei strămutată în Normele pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin H.G.

nr. 127/2002, se precizează la art. 2 că prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, această categorie incluzând și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral. Din coroborarea acestor dispoziții, așa cum a fost reținut și în considerentele deciziei nr. 41 din 7 mai 2007 a secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în M. Of.

,partea I, nr. 833 din 5 decembrie 2007, reiese voința neîndoielnică a legiuitorului de a acorda măsuri reparatorii oricărui cetățean român care în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, pentru a nu se crea vreo situație de inegalitate sau discriminare în drepturi, indiferent dacă refugiul, expulzarea sau strămutarea a avut loc din teritoriile ocupate de un stat străin în teritoriile românești ori din cele aflate sub jurisdicția statului român în cele care s-au aflat vremelnic în administrația altor state, în scopul asigurării deplinei realizări a principiului protecție tuturor cetățenilor. Văzând și dispozițiile art. 1169 C. civ. care dispun că cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, dispoziții coroborate cu art. 129 alin (1), teza finală, C. proc.

civ., Înalta Curte a constatat că reclamanta nu a făcut dovada faptului strămutării pentru motive etnice. Înscrisul depus la instanța de fond nu se coroborează cu nici un alt înscris care să poată fi avut în vedere la stabilirea faptului că reclamanta a fost strămutată din motive etnice în perioada arătată, întrucât schimbarea de domiciliu dintr-o localitate în alta ca urmare a unor evenimente de război nu demonstrează persecuția etnică suferită . Analizând actele și lucrările dosarului, înalta Curte a constatat că, din coroborarea probelor administrate, nu se poate trage concluzia certă a faptului pretins, astfel încât apărarea formulată de reclamantă cu privire la faptul că a făcut dovada îndeplinirii condițiilor legii nu poate fi primită.

În acest sens, față de practica anterioară a înaltei Curți de Casație și Justiție, o altă soluție decât cea de respingere a acțiunii persoanelor care nu au suferit persecuții din motive etnice ar echivala cu acceptarea unor divergențe de jurisprudență (practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din C.E.D.O. În practica C.E.D.O. s-a reținut că existența unor divergențe de jurisprudență în cadrul celei mai înalte autorități judiciare a țării este în sine contrară principiului securității juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (B. împotriva României).

Pentru toate aceste motive, critica recurentei asupra sentinței pronunțate de instanța de fond urmează a fi admisă de înalta Curte și în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., se va admite recursul declarat și rejudecând cauza pe fond, se va modifica hotărârea atacată, în sensul că va fi respinsă acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.J.P. Neamț împotriva sentinței nr. 46 din 21 aprilie 2008 a Curții de Apel Bacău-secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința atacată și în fond respinge ca neîntemeiată acțiunea reclamantei G.O. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2008.