ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4148/2008

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel Bacău, reclamanta G.O. a chemat în

judecată C.J.P. Neamț pentru ca instanța să dispună anularea hotărârii emisă de

pârâtă și obligarea

acesteia să-i

recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

În motivarea cererii a arătat faptul că,

împreună cu părinții săi, a fost obligată să părăsească localitatea de

domiciliu, din motive etnice și ca atare beneficiază de prevederile actului

normativ invocat.

Prin sentința nr. 46 din 21 aprilie 2008 a

Curții de Apel Bacău a fost admisă acțiunea reclamantei.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că, din probele administrate,

rezultă faptul strămutării și persecuția etnică suferită de reclamantă, astfel

încât cererea reclamantei de recunoaștere

a statutului de

refugiat și de acordare a drepturilor prevăzute de lege este întemeiată. Curtea

a apreciat că evacuarea, strămutarea din localitatea de domiciliu în altă

localitate din cauza operațiunilor de război se circumscrie noțiunii de „persecuție

etnică".

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs pârâta C.J.P. Neamț, criticând hotărârea instanței de fond ca

nelegală și netemeinică și invocând motivele

prevăzute de dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta a criticat motivele pentru

care instanța de fond a apreciat ca justificată cererea reclamantei, deoarece

schimbarea de

domiciliu ca urmare a unor

„operațiuni de război" nu justifică calitatea

de persoană

persecutată din motive etnice, întrucât în cauza de față reclamanta nu a fost

persecutată etnic de regimurile instaurate în România.

A

precizat faptul că reclamanta nu a dovedit existența refugiului

din motive etnice a familiei sale, astfel încât nu poate fi beneficiară

a dispozițiilor legale invocate.

A mai invocat și practica înaltei Curți,

precizând decizii pronunțate în cauze similare.

Recursul este fondat.

Înalta Curte de Casație si Justiție sesizată cu

soluționarea recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 299 C. proc.

civ. raportate la dispozițiile art. 4 pct. l C. proc. civ., analizând motivele

invocate în raport cu sentința

atacată,

materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va

admite

recursul declarat și rejudecând cauza pe fond, va modifica hotărârea atacată în

tot, în sensul că va respinge acțiunea reclamantei ca neîntemeiată pentru

considerentele ce urmează:

In conformitate cu dispozițiile art. 129 alin.

(5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele

legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe

baza stabilirii faptelor și prin aplicarea

corectă

a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Potrivit prevederilor art. l din O.G. nr.

105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei

ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu

începere de la 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a suferit persecuții

din motive etnice,

aflându-se în una din situațiile prevăzute de lege, în

sensul

că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

De

asemenea, în explicarea semnificației expresiei strămutată în Normele pentru

aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin

H.G.

nr. 127/2002, se precizează la art. 2 că prin persoană care a fost strămutată

în altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege persoana care a fost

mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate

din motive etnice, această categorie incluzând și persoanele care au fost

expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populație ca

urmare a unui tratat bilateral.

Din coroborarea acestor dispoziții, așa cum a

fost reținut și în

considerentele deciziei nr.

41 din 7 mai 2007 a secțiilor unite ale

Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în M. Of. ,partea I, nr.

833 din

5 decembrie 2007, reiese voința neîndoielnică a legiuitorului de

a acorda măsuri reparatorii oricărui cetățean român care în perioada 6

septembrie 1940 - 6 martie 1945 a avut de suferit

persecuții din motive

etnice, pentru a nu se crea vreo situație de

inegalitate sau discriminare

în drepturi,

indiferent dacă refugiul, expulzarea sau strămutarea a avut

loc din

teritoriile ocupate de un stat străin în teritoriile românești ori din cele

aflate sub jurisdicția statului român în cele care s-au aflat vremelnic în

administrația altor state, în scopul asigurării deplinei realizări a

principiului protecție tuturor cetățenilor.

Văzând și

dispozițiile art. 1169 C. civ. care dispun că cel

ce face

o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească,

dispoziții

coroborate cu art. 129 alin (1), teza finală, C. proc. civ., Înalta Curte a

constatat că reclamanta nu a făcut dovada faptului strămutării pentru motive

etnice.

Înscrisul depus la instanța de fond nu

se coroborează cu nici un alt înscris care să poată fi avut în vedere la

stabilirea faptului că reclamanta a fost strămutată din motive etnice în

perioada arătată,

întrucât schimbarea de

domiciliu dintr-o localitate în alta ca urmare a

unor evenimente de război

nu

demonstrează persecuția etnică suferită .

Analizând actele și lucrările dosarului, înalta

Curte a constatat că, din coroborarea probelor administrate, nu se poate trage

concluzia certă a faptului pretins, astfel încât apărarea formulată de

reclamantă cu privire la faptul că a făcut dovada îndeplinirii condițiilor

legii nu poate fi primită.

În acest

sens, față de practica anterioară a înaltei Curți de Casație și Justiție, o

altă soluție decât cea de respingere a acțiunii persoanelor

care nu au suferit persecuții din motive etnice

ar

echivala cu acceptarea unor divergențe de jurisprudență (practică

contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces

echitabil, consacrat de art. 6 din C.E.D.O.

În practica C.E.D.O. s-a reținut că existența

unor divergențe de jurisprudență în cadrul celei mai înalte autorități

judiciare a țării este

în sine contrară

principiului securității juridice, care rezidă implicit din

toate

articolele Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale

statului de drept (B. împotriva României).

Pentru toate aceste motive, critica recurentei

asupra sentinței pronunțate de instanța de fond urmează a fi admisă de înalta

Curte și în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., se va admite recursul

declarat și rejudecând cauza pe fond, se va modifica

hotărârea atacată, în sensul că va fi respinsă acțiunea reclamantului

ca

neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de C.J.P. Neamț

împotriva sentinței nr. 46 din 21 aprilie 2008 a Curții de Apel Bacău-secția

comercială, contencios administrativ și fiscal.

Modifică în tot sentința atacată și în

fond respinge ca neîntemeiată acțiunea reclamantei G.O.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

18 noiembrie 2008.