ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3990/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3990/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 21 ianuarie 2009 , reclamantul C.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P.C., să se dispună anularea hotărârii nr. 2241 din 29 decembrie 2008, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor O. G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare . Motivându-și cererea, reclamantul a arătat, în esență, că în perioada 1941 – 1945, familia sa și alte familii de români din Covasna au fost nevoite să-și părăsească localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuțiilor exercitate de autoritățile horthyste.
Prin sentința civilă nr. 48/F/2009 din 6 martie 2009, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului C.G., a anulat hotărârea nr. 2241 din 29 decembrie 2008 emisă de C.J.P.C. pe care a obligat-o să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat, conform art. 1 lit. c din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 mai 1941 – 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor cuvenite, începând cu data de 1 ianuarie 2009. Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut că din materialul probator administrat în cauză rezultă că familia reclamantului s-a refugiat, în perioada mai 1941 – 6 martie 1945, pentru motive de persecuție etnică exercitată de autoritățile horthyste, din localitatea de domiciliu la Întorsura Buzăului și, ulterior, la Brașov.
î mpotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Brașov a declarat recurs pârâta C.J.P.C. Recurenta critică sentința pronunțată de instanța de fond, considerând că aceasta este netemeinică și nelegală, deoarece din declarațiile de martor aflate la dosar nu rezultă că refugiul reclamantului și a familiei acestuia s-a datorat persecuției etnice. De asemenea, se arată că din actul nr. C.1243/2008 emis de A.N. – D.J.B. rezultă că atât reclamantul, cât și părinții acestuia nu figurează pe listele de refugiați. Totodată, se susține că reclamantul C.G. nu a făcut nici dovada strămutării, în sensul Legii nr. 189/2000, pentru a putea beneficia de drepturile acordate în baza acestui act normativ. Examinându-se sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente se constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate în România, între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu [(art. 1 lit. c)]. Prin Normele de aplicare a ordonanței menționate, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.
Având în vedere că din declarațiile martorilor B.A. și Ș.N., date în fața instanței de fond, rezultă fără putință de tăgadă că părăsirea localității de domiciliu de către familia reclamantului s-a datorat persecuției etnice la care au fost supuși membrii acesteia de către autoritățile horthyste, nu pot fi primite criticile formulate de recurenta-pârâtă. Față de materialul probator administrat, nu există nici un motiv pentru ca intimatului-reclamant C.G. să-i fie refuzată acordarea drepturilor prevăzute de lege. Rezultă că instanța de fond a pronunțat o sentință temeinică și legală, iar recursul declarat urmează a fi respins, ca nefondat, potrivit prevederilor art. 312 alin. (l) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P.C. împotriva sentinței nr. 48/F/2009 din 6 martie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.