ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1448/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

calea contenciosului administrativ la data de 25 iulie 2006, reclamanta B.I. a

solicitat, în contradictoriu cu C.J.P.B. să se dispună anularea Hotărârii nr. 4619

din 19 iunie 2006 emisă de pârâtă, prin care i s-a respins cererea privind

recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat, în esență, că pârâta i-a respins în mod nejustificat

cererea de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, deși a făcut

dovada că, urmare persecuțiilor de natură etnică exercitate, în perioada 1940 –

1945 a fost mutată împreună cu familia, din Brașov în comuna Ghelința, județul

Covasna.

Prin sentința nr. 209/F/CA/2006

din 13 noiembrie 2006, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei B.I., a anulat Hotărârea nr.

4619 din 19 iunie 2006 emisă de pârâta C.J.P.B. pe care a obligat-o să emită o

nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantei calitatea de refugiat pentru

perioada 15 octombrie 1940 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 mai 2006.

Pentru a se pronunța în

acest sens instanța de fond a reținut că, din probele administrate în cauză,

rezultă că reclamanta, de etnie maghiară (născută Nagy) s-a refugiat cu familia

sa din Brașov în comuna Ghelnița, județul Covasna, ca urmare a persecuțiilor pe

motive etnice la care au fost supuși.

Totodată, instanța de fond a

luat în considerare că fratelui reclamantei I., născut pe timpul refugiului în

comuna Ghelnița, i s-au acordat drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâta C.J.P.B., criticând-o pentru nelegalitate.

În cuprinsul recursului se

arată că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii iar

instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății, schimbând

înțelesul lămurit al acestuia.

În accepțiunea recurentei,

noțiunea de refugiat presupune părăsirea unui teritoriu ocupat, prevederile art.

1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 aplicându-se persoanelor refugiate din

Ardealul de Nord ocupat vremelnic de trupele hortyste ca urmare a Dictatului de

la Viena i celor refugiate din Basarabia și Bucovina de Nord ca urmare a

Ultimatumului U.R.S.S. din iunie 1940.

Recurenta consideră că,

având în vedere că localitatea Ghelnița, județul Covasna nu s-a aflat sub

ocupație, reclamanta nu poate fi încadrată în categoria persoanelor refugiate.

Mai arată recurenta că persecuțiile

exercitate asupra familiei reclamantei nu au drept autor statul român, ci

mișcări extremiste, care nu reprezintă un regim instaurat în România în

înțelesul Legii nr. 189/2000.

Examinându-se sentința

atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii se constată că recursul

este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de

prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor

instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și

aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu (art. 1 lit. c))

Prin Normele pentru

aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, s-a precizat că,

prin persoană care a fost strămutată în altă localitate se înțelege persoana

care a fost mutată sau obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din

motive etnice, precum și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, ori

cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat

bilateral.

Atât din analiza textului

ordonanței menționate, cât și din cea a normelor de aplicare a acesteia,

rezultă cu claritate că legiuitorul nu a condiționat ca locul de refugiu să fie

situat pe un anumit teritoriu. În toate situațiile în care își găsește

aplicabilitatea acest act normativ problema esențială o reprezintă persecuția

pe motive etnice și nu locul unde are loc refugierea. Nu poate fi primit nici

motivul de recurs potrivit căruia Legea nr. 189/2000 s-ar aplica numai anumitor

categorii de refugiați, concluzia desprinzându-se din împrejurarea că textul

ordonanței nu face asemenea nuanțări. Totodată nu subzistă nici motivul de

recurs potrivit căruia persecuțiile exercitate asupra familiei reclamante ar

trebui să aibă drept autor statul român și nu unele mișcări extremiste.

Or, în cauză, prin întregul

material probator administrat, reclamanta a făcut dovada că refugierea s-a

datorat persecuției etnice la care a fost supusă familia sa, ceea ce întărește

concluzia că instanța fondului a făcut o justă interpretare a situației de fapt

și a prevederilor legale aplicabile, pronunțând o soluție legală și temeinică.

Prin urmare, recursul

urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.J.P.B., împotriva sentinței nr. 209/F/CA/2006 din 13 noiembrie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 martie 2007.