ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1448/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 25 iulie 2006, reclamanta B.I. a solicitat, în contradictoriu cu C.J.P.B. să se dispună anularea Hotărârii nr. 4619 din 19 iunie 2006 emisă de pârâtă, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că pârâta i-a respins în mod nejustificat cererea de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, deși a făcut dovada că, urmare persecuțiilor de natură etnică exercitate, în perioada 1940 – 1945 a fost mutată împreună cu familia, din Brașov în comuna Ghelința, județul Covasna.

Prin sentința nr. 209/F/CA/2006 din 13 noiembrie 2006, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei B.I., a anulat Hotărârea nr. 4619 din 19 iunie 2006 emisă de pârâta C.J.P.B. pe care a obligat-o să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantei calitatea de refugiat pentru perioada 15 octombrie 1940 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 mai 2006. Pentru a se pronunța în acest sens instanța de fond a reținut că, din probele administrate în cauză, rezultă că reclamanta, de etnie maghiară (născută Nagy) s-a refugiat cu familia sa din Brașov în comuna Ghelnița, județul Covasna, ca urmare a persecuțiilor pe motive etnice la care au fost supuși.

Totodată, instanța de fond a luat în considerare că fratelui reclamantei I., născut pe timpul refugiului în comuna Ghelnița, i s-au acordat drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C.J.P.B., criticând-o pentru nelegalitate. În cuprinsul recursului se arată că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii iar instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății, schimbând înțelesul lămurit al acestuia. În accepțiunea recurentei, noțiunea de refugiat presupune părăsirea unui teritoriu ocupat, prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 aplicându-se persoanelor refugiate din Ardealul de Nord ocupat vremelnic de trupele hortyste ca urmare a Dictatului de la Viena i celor refugiate din Basarabia și Bucovina de Nord ca urmare a Ultimatumului U.R.S.S.

din iunie 1940. Recurenta consideră că, având în vedere că localitatea Ghelnița, județul Covasna nu s-a aflat sub ocupație, reclamanta nu poate fi încadrată în categoria persoanelor refugiate. Mai arată recurenta că persecuțiile exercitate asupra familiei reclamantei nu au drept autor statul român, ci mișcări extremiste, care nu reprezintă un regim instaurat în România în înțelesul Legii nr. 189/2000. Examinându-se sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii se constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Conform art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu (art. 1 lit. c)) Prin Normele pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, s-a precizat că, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, precum și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, ori cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral.

Atât din analiza textului ordonanței menționate, cât și din cea a normelor de aplicare a acesteia, rezultă cu claritate că legiuitorul nu a condiționat ca locul de refugiu să fie situat pe un anumit teritoriu. În toate situațiile în care își găsește aplicabilitatea acest act normativ problema esențială o reprezintă persecuția pe motive etnice și nu locul unde are loc refugierea. Nu poate fi primit nici motivul de recurs potrivit căruia Legea nr. 189/2000 s-ar aplica numai anumitor categorii de refugiați, concluzia desprinzându-se din împrejurarea că textul ordonanței nu face asemenea nuanțări. Totodată nu subzistă nici motivul de recurs potrivit căruia persecuțiile exercitate asupra familiei reclamante ar trebui să aibă drept autor statul român și nu unele mișcări extremiste.

Or, în cauză, prin întregul material probator administrat, reclamanta a făcut dovada că refugierea s-a datorat persecuției etnice la care a fost supusă familia sa, ceea ce întărește concluzia că instanța fondului a făcut o justă interpretare a situației de fapt și a prevederilor legale aplicabile, pronunțând o soluție legală și temeinică. Prin urmare, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P.B., împotriva sentinței nr. 209/F/CA/2006 din 13 noiembrie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2007.