ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1821/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Brașov sub nr. 419/CA/F din 12 octombrie 2005, reclamanta M.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.J.P.B., anularea Hotărârii nr. 4297 din 12 septembrie 2005, emisă de aceasta și obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei, calitatea de refugiat, conform art. l lit. c) din Legea nr. 189/2000 republicată. Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 9/ F din 16 ianuarie 2006 a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta M.I. în contradictoriu cu pârâta C.J.P.B.

și în consecință a anulat Hotărârea nr. 4297 din 12 septembrie 2005 emisă de pârâtă, obligând pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei, calitatea de refugiat pentru perioada 29 aprilie 1942 - 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor bănești cuvenite, începând cu data de 1 mai 2005, în baza art. l lit. c) din Legea nr. 189/2000 republicată. În motivarea soluției s-a reținut că, reclamanta împreună cu părinții săi adoptivi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu Apața, jud. Brașov, în localitatea Aita Mare, Județul Covasna, din cauza persecuțiilor etnice exercitate de către autoritățile locale, pentru că era de etnie maghiară.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C.J.P.B., criticând-o pentru nelegalitate, susținând în esență că, în mod greșit instanța a atribuit reclamantei, calitatea de refugiat pentru perioada 29 aprilie 1942 - 6 martie 1945, în baza certificatului emis de Arhivele Naționale – D.J.C., care atestă că tatăl adoptiv al reclamantei B.J. s-a refugiat în anul 1942 „împreună cu un membru de familie", fără să se facă dovada că acel membru de familie era reclamanta. Prin decizia nr. 2041 din 1 iunie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de C.J.P.B., împotriva sentinței nr. 9/ F din 16 ianuarie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza aceleiași instanțe, spre rejudecare.

Pentru a se pronunța astfel, a reținut că este necesară completarea probatoriului pentru a lămuri aspectele deduse judecății în sensul stabilirii calității de beneficiară a dispozițiilor Legii nr. 189/2000. Prin sentința nr. 214 din 20 noiembrie 2006, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta M.I., a dispus anularea Hotărârii nr. 4297 din 12 septembrie 2005 emisă de pârâtă, a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000 pentru perioada 29 aprilie 1942 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 mai 2005. Pentru a hotărî astfel a reținut că din certificatul din 28 noiembrie 2005 și din adresa din 19 decembrie 2005 emise de Arhivele Naționale – D.J.C.

rezultă că la data de 29 aprilie 2005 tatăl reclamantei s-a refugiat din localitatea Apața în localitatea Aita Mare, împreună cu un membru al familiei. La acea dată reclamanta avea 7 ani fapt ce conduce la concluzia că și acesta a plecat împreună cu părinții adoptivi, locuind împreună cu aceștia în perioada refugiului. Curtea de Apel Brașov a mai reținut că reclamanta s-a refugiat împreună cu familia sa din localitatea Apața, Județul Brașov în localitatea Aita Mare, Județul Covasna datorită persecuțiilor la care ea și familia sa au fost supuși și s-au întors după terminarea războiului. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C.J.P.B. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 și art. 304 C. proc.

civ. În motivare recurenta a reținut că, prin suplimentarea probatoriului s-a procedat la audierea martorei C.R. și că, nici acest martor nu a fost în măsură să indice în ce a constat persecuția pe motive etnice. Mai reține recurenta că, de prevederile art. l lit. c) din Legea nr. 189/2000 se încadrează persoanele refugiate din Ardealul de Nord ca urmare a Dictatului de la Viena, cele refugiate din Basarabia și Bucovina de Nord ca urmare a Ultimatumului U.R.S.S. din 26 iunie 1940 și cele care au făcut obiectul schimbului de populație între România și Bulgaria în baza Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, și că intimata nu se încadrează în nici una din categoriile precizate anterior.

Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză, dispozițiile legale incidente pricinii și potrivit art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat și va fi admis pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Potrivit art. l alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, dacă a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Conform art. 2 din Normele de aplicare ale prevederilor O.G.

nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană refugiată se înțelege persoana care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. Din interpretarea prevederilor ordonanței, rezultă că obiectul cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective în perioada arătată, din motive etnice. Or, din administrarea noilor probe testimoniale, respectiv declarația martorei C.R. declarație dată în fața instanței de fond, rezultă că aceasta cunoaște că în anul 1942 reclamanta împreună cu familia sa au plecat din localitatea Apata in localitatea Aita Mare și s-au întors în localitatea de domiciliu în anul 1945 după desființarea graniței care delimita spațiul românesc de cel maghiar și că părinții reclamantei erau părinți adoptivi și se numeau B.I.

și B.V. Însă, din conținutul acestei declarații nu rezultă motivul părăsirii domiciliului reclamantei. Prin certificatul din 16 martie 2005 eliberat de Arhivele Naționale – D.J.C. (dosar nr. 419/2005, al Curții de Apel Brașov), se certifică împrejurarea că la cererea doamnei M.I., s-a constatat că numitul B.J. s-a refugiat împreună cu un membru de familie din localitatea Apața în localitatea Aita Mare. Din declarațiile martorilor S.M. și B.M. (dosar nr. 419/2005 al Curții de Apel Brașov) rezultă că aceștia l-au cunoscut pe B.J. și familia acestuia, soția B.V., născută V. și fiica acestora M.I., născută S., adoptată B. si că aceștia s-au refugiat în anul 1942 din comuna Apața, județul Brașov, în localitatea Aita Mare.

Or, cu toate că, prin decizia nr. 2041 din 1 iunie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a casat sentința instanței de fond, în vederea suplimentării probatoriului în scopul, elucidării inadvertențelor conținute în înscrisurile depuse la dosarul cauzei, și în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, singura probă administrată în rejudecare a constat în declarația martorei C.R.; declarație dată în fața instanței de fond, (dosar nr. 384/2006 al Curții de Apel Brașov) din care rezultă că aceasta cunoaște că în anul 1942 reclamanta împreună cu familia sa au plecat din localitatea Apața in localitatea Aita Mare și s-au întors în localitate în anul 1945 după desființarea graniței care delimita spațiul românesc din de cel maghiar și că părinții reclamantei erau părinți adoptivi și se numeau B.I.

și B.V. Însă, din conținutul acestei declarații nu rezultă motivul părăsirii domiciliului reclamantei. Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că recursul este fondat și conform dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., urmează a fi admis.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.J.P.B., împotriva sentinței civile nr. 214 din 20 noiembrie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că pe fond respinge acțiunea ca neîntemeiată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2007.