ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3657/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 13 ianuarie 2006,

reclamanta

N.I.

a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, anularea hotărârii nr.

4389 din 9 noiembrie 2005, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i acorde

drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În susținerea acțiunii, reclamanta a

depus la dosar mai multe înscrisuri, printre care hotărârea atacată, acte de

stare civilă și declarația autentificată a unui martor, din care rezultă că, din

cauza persecuțiilor etnice la care au fost supuși, reclamanta și familia

acesteia s-au refugiat, în noiembrie 1941, din localitatea Ormeniș, unde își

aveau domiciliul, în localitatea Aita Mare, județul Covasna, unde au rămas până

în anul 1945, când s-au întors în localitatea de domiciliu.

Prin sentința civilă nr. 93/F

din 10 aprilie 2006, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ

și fiscal, reținând ca dovedite susținerile reclamantei, a admis acțiunea acesteia

și, anulând hotărârea emisă de pârâtă, a obligat-o să emită o nouă hotărâre,

prin care să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000

și să-i acorde drepturile ce i se cuvin, pentru perioada 1 noiembrie 1941 - 6

martie 1945, începând cu data de 1 decembrie 2005.

Împotriva acestei soluții a

declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Brașov, invocând prevederile art. 304

pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ. și susținând, în esență, că este

netemeinică și nelegală, întrucât nu s-a făcut dovada persecuției etnice.

Examinând sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în

continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către

regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la

6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare,

de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care,

în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a

fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

De asemenea, în conformitate

cu art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate

prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din

ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente [alin.

(1)] sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori [alin. (2)].

Or, din declarația autentificată

a martorului L.M., audiat și în mod nemijlocit de instanța de fond, rezultă că,

din cauza persecuțiilor etnice la care au fost supuși, reclamanta și familia

acesteia s-au refugiat, în noiembrie 1941, din localitatea Ormeniș, unde își

aveau domiciliul, în localitatea Aita Mare, județul Covasna, unde au rămas până

în anul 1945, când s-au întors în localitatea de domiciliu.

Mai mult decât atât, însăși

recurenta-pârâtă, prin întâmpinarea formulată în cauză, recunoaște că, „din

certificatul nr. 569 din 4 iulie 2005, eliberat de Arhivele Naționale Covasna,

rezultă că familia contestatoarei figurează în tabloul de refugiați întocmit de

Prefectura fostului județ Trei Scaune, în anul 1942”.

Cum, potrivit legii, s-a

făcut dovada refugiului, precum și a faptului că acesta a fost consecința

persecuțiilor etnice suferite de reclamantă și familia sa, în mod corect

instanța de fond a admis acțiunea și, anulând hotărârea emisă de pârâtă, a

obligat-o să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantei,

calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000 și să-i acorde drepturile ce i se

cuvin pentru perioada solicitată.

Pentru motivele arătate, recursul va

fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Brașov împotriva sentinței civile nr. 93/F din 10 aprilie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 octombrie 2006.