ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1679/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 4 octombrie 2005

pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal,

reclamanta G.M.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Brașov,

anularea Hotărârii nr. 4312 din 12 septembrie 2005 și să fie obligată pârâta să

emită o nouă hotărâre prin care să-i acorde drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999,

aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările

și completările ulterioare, susținând că are calitatea de refugiat în sensul art.

l lit. c) din ordonanță, întrucât în perioada 1 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a fost nevoită, împreună cu familia sa, să se refugieze datorită persecuțiilor din motive etnice

din localitatea de domiciliu (Brașov) în localitatea Bățanii Mari din județul

Covasna.

Prin sentința civilă nr. 171/ F din 16

decembrie 2005, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat-o pe

pârâtă să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei calitatea

de refugiat în baza art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și

completările ulterioare, pentru perioada 1 septembrie 1940 - 6 martie 1945, cu

acordarea drepturilor bănești cuvenite începând cu 1 noiembrie 2004.

Împotriva sentinței civile nr. 171/ F din 16

decembrie 2005 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și

fiscal, a declarat recurs pârâta C.J.P. Brașov.

Prin decizia nr. 2238 din 14 iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost

admis recursul pârâtei, a fost casată sentința atacată, iar cauza a fost

trimisă spre rejudecare la aceeași instanță, pentru completarea probatoriului

cu acte și/sau ascultarea unor martori cu privire la susținerile reclamantei în

ceea ce privește refugiul din motive etnice, reținându-se că probele

administrate nu sunt pe deplin convingătoare privind faptul generator de

drepturi în litigiu.

Rejudecând cauza în fond, după casarea cu

trimitere și procedând la audierea martorului B.F. (dosarul de rejudecare),

propus de reclamantă, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ

și fiscal, prin sentința civilă nr. 220/ F din 4 decembrie 2006 a admis acțiunea reclamantei, a anulat Hotărârea nr. 4312 din 12 septembrie 2005 emisă de C.J.P.

Brașov și a obligat-o pe pârâtă să emită o nouă hotărâre prin care să

recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, cu

modificările și completările ulterioare, pentru perioada 1 septembrie 1940 - 6

martie 1945 și să-i acorde drepturile începând cu data de 1 noiembrie 2004.

În motivarea sentinței civile pronunțate,

Curtea de apel a reținut, în urma analizei probelor administrate în primul

ciclu procesual și în rejudecare, că reclamanta împreună cu familia sa au fost

nevoiți să plece din localitatea de domiciliu Brașov în localitatea Bățanii

Mari, Județul Covasna, datorită persecuțiilor la care au fost supuși de către

legionari, persecuții ce au constat în amenințări și bătăi, așa cum rezultă din

declarațiile martorilor.

Față de situația de fapt constatată, instanța de fond a

reținut că reclamanta are calitatea de refugiat în sensul art. l lit. c) din

O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, împotriva

sentinței civile nr. 220/ F din 4 decembrie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta

C.J.P. Brașov, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și ale art. 304

1

C. proc. civ. și susținând, în esență, că există contradicție între afirmațiile

martorului B.F., audiat în rejudecare, și cele reținute de instanță și că O.G. nr.

105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și că prevederile art. l lit.

c) se aplică persoanelor refugiate din Ardealul de Nord în urma Dictatului de la Viena, din Basarabia și Bucovina în urma Ultimatumului U.R.S.S. din 26-27 iunie 1940 și celor

care au făcut obiectul schimbului de populație între România și Bulgaria în

baza Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940.

Analizând cauza, prin prisma motivelor de

recurs, în raport cu prevederile art. 304 pct. 8 și 9 și ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele

ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. l lit. c) din O.G. nr. 105/1999,

cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de prevederile

ordonanței persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu

începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind refugiată, expulzată sau strămutată în

altă localitate.

Potrivit art. 4 alin. (1) și (2) din

Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr.

127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se

poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar, în lipsa

actelor oficiale, dovada persecuției etnice se poate face prin declarație cu

martori.

Înalta Curte constată că, în lipsa

actelor oficiale prevăzute de art. 4 alin. (1) din Normele aprobate prin H.G. nr.

127/2002, instanța de fond a pronunțat sentința civilă atacată în baza probatoriului

administrat constând în declarațiile martorilor, în acord cu prevederile alin. (2)

al articolului menționat, reținând că părăsirea de către reclamantă și familia

sa a localității de domiciliu s-a făcut datorită persecuțiilor din motive

etnice la care au fost supuși de către regimul instaurat în perioada respectivă

în localitatea Brașov.

Nu poate fi primită critica din recurs

referitoare la aspecte contradictorii reținute în motivarea sentinței atacate,

întrucât Curtea de apel a prezentat mai întâi afirmațiile martorului B.F.,

audiat în rejudecare, pentru ca, ulterior, să prezinte propriile rețineri pe

baza întregului probatoriu administrat în cele două cicluri procesuale.

Totodată, este neîntemeiată critica recurentei-pârâte

referitoare la limitarea categoriilor de persoane cărora le sunt aplicabile

dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și

completările ulterioare, în condițiile în care Secțiile Unite ale Înaltei Curți

de Casație și Justiție, în soluționarea recursului în interesul legii cu

privire la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor respective, s-au

pronunțat în sensul că beneficiul drepturilor reparatorii se acordă, în măsura

în care se face dovada persecuțiilor din motive etnice, indiferent de

împrejurarea că localitatea de strămutare ori de refugiu se afla sub

jurisdicție românească ori sub administrația altui stat.

Ori, sub aspect probator, rezultă din analiza

coroborată a declarațiilor martorilor audiați că reclamanta împreună cu familia

sa au suferit persecuții din motive etnice care i-au determinat să părăsească

localitatea de domiciliu Brașov în luna septembrie 1940. Un argument în plus îl

reprezintă chiar reîntoarcerea în 1945 în localitatea de domiciliu, eveniment

care nu s-ar mai fi produs dacă motivul refugiului ar fi fost altul decât

persecuțiile din motive etnice.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte,

constatând că sentința civilă atacată este legală și temeinică, va respinge

recursul declarat de recurenta-pârâtă C.J.P. Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.J.P.

Brașov, împotriva sentinței civile nr. 220/ F din 4 decembrie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

21 martie 2007.