ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1679/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 4 octombrie 2005 pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta G.M.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Brașov, anularea Hotărârii nr. 4312 din 12 septembrie 2005 și să fie obligată pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i acorde drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, susținând că are calitatea de refugiat în sensul art. l lit. c) din ordonanță, întrucât în perioada 1 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a fost nevoită, împreună cu familia sa, să se refugieze datorită persecuțiilor din motive etnice din localitatea de domiciliu (Brașov) în localitatea Bățanii Mari din județul Covasna.

Prin sentința civilă nr. 171/ F din 16 decembrie 2005, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat-o pe pârâtă să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei calitatea de refugiat în baza art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada 1 septembrie 1940 - 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor bănești cuvenite începând cu 1 noiembrie 2004. Împotriva sentinței civile nr. 171/ F din 16 decembrie 2005 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta C.J.P. Brașov.

Prin decizia nr. 2238 din 14 iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul pârâtei, a fost casată sentința atacată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeași instanță, pentru completarea probatoriului cu acte și/sau ascultarea unor martori cu privire la susținerile reclamantei în ceea ce privește refugiul din motive etnice, reținându-se că probele administrate nu sunt pe deplin convingătoare privind faptul generator de drepturi în litigiu. Rejudecând cauza în fond, după casarea cu trimitere și procedând la audierea martorului B.F. (dosarul de rejudecare), propus de reclamantă, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 220/ F din 4 decembrie 2006 a admis acțiunea reclamantei, a anulat Hotărârea nr. 4312 din 12 septembrie 2005 emisă de C.J.P.

Brașov și a obligat-o pe pârâtă să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada 1 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile începând cu data de 1 noiembrie 2004. În motivarea sentinței civile pronunțate, Curtea de apel a reținut, în urma analizei probelor administrate în primul ciclu procesual și în rejudecare, că reclamanta împreună cu familia sa au fost nevoiți să plece din localitatea de domiciliu Brașov în localitatea Bățanii Mari, Județul Covasna, datorită persecuțiilor la care au fost supuși de către legionari, persecuții ce au constat în amenințări și bătăi, așa cum rezultă din declarațiile martorilor.

Față de situația de fapt constatată, instanța de fond a reținut că reclamanta are calitatea de refugiat în sensul art. l lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, împotriva sentinței civile nr. 220/ F din 4 decembrie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta C.J.P. Brașov, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și ale art. 304 1 C. proc. civ. și susținând, în esență, că există contradicție între afirmațiile martorului B.F., audiat în rejudecare, și cele reținute de instanță și că O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și că prevederile art. l lit. c) se aplică persoanelor refugiate din Ardealul de Nord în urma Dictatului de la Viena, din Basarabia și Bucovina în urma Ultimatumului U.R.S.S.

din 26-27 iunie 1940 și celor care au făcut obiectul schimbului de populație între România și Bulgaria în baza Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940. Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs, în raport cu prevederile art. 304 pct. 8 și 9 și ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Potrivit art. l lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Potrivit art. 4 alin. (1) și (2) din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar, în lipsa actelor oficiale, dovada persecuției etnice se poate face prin declarație cu martori. Înalta Curte constată că, în lipsa actelor oficiale prevăzute de art. 4 alin. (1) din Normele aprobate prin H.G.

nr. 127/2002, instanța de fond a pronunțat sentința civilă atacată în baza probatoriului administrat constând în declarațiile martorilor, în acord cu prevederile alin. (2) al articolului menționat, reținând că părăsirea de către reclamantă și familia sa a localității de domiciliu s-a făcut datorită persecuțiilor din motive etnice la care au fost supuși de către regimul instaurat în perioada respectivă în localitatea Brașov. Nu poate fi primită critica din recurs referitoare la aspecte contradictorii reținute în motivarea sentinței atacate, întrucât Curtea de apel a prezentat mai întâi afirmațiile martorului B.F., audiat în rejudecare, pentru ca, ulterior, să prezinte propriile rețineri pe baza întregului probatoriu administrat în cele două cicluri procesuale.

Totodată, este neîntemeiată critica recurentei-pârâte referitoare la limitarea categoriilor de persoane cărora le sunt aplicabile dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, în condițiile în care Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în soluționarea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor respective, s-au pronunțat în sensul că beneficiul drepturilor reparatorii se acordă, în măsura în care se face dovada persecuțiilor din motive etnice, indiferent de împrejurarea că localitatea de strămutare ori de refugiu se afla sub jurisdicție românească ori sub administrația altui stat.

Ori, sub aspect probator, rezultă din analiza coroborată a declarațiilor martorilor audiați că reclamanta împreună cu familia sa au suferit persecuții din motive etnice care i-au determinat să părăsească localitatea de domiciliu Brașov în luna septembrie 1940. Un argument în plus îl reprezintă chiar reîntoarcerea în 1945 în localitatea de domiciliu, eveniment care nu s-ar mai fi produs dacă motivul refugiului ar fi fost altul decât persecuțiile din motive etnice. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că sentința civilă atacată este legală și temeinică, va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă C.J.P. Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P. Brașov, împotriva sentinței civile nr. 220/ F din 4 decembrie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2007.