ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1757/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Brașov, la data de 10 octombrie 2005, reclamanta J.G. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta C.J.P.B., anularea Hotărârii nr. 4300 din 12

septembrie 2005, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiară a

Legii nr. 189/2000.

Curtea de Apel Brașov, secția

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 158/ F din 6

decembrie 2005 a admis acțiunea, a anulat actul administrativ contestat și a

obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei

beneficiul drepturilor solicitate, pentru perioada 1 septembrie 1943 – 27

august 1944, începând cu data de 1 iunie 2005.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că probele administrate în cauză, respectiv

adeverința nr. 6193/I/1961 aflată la dosar, adeverința și talonul de mutare de

la dosar, precum și declarațiile notariale de martori, fac dovada refugiului

reclamantei, împreună cu familia, din localitatea de domiciliu Brașov, în

localitatea Sfântu Gheorghe, urmare a persecuției etnice suferite din partea

autorităților, concretizată în amenințări și agresiuni, atât verbale cât și fizice,

pentru faptul că aparțineau etniei maghiare.

Pe cale de consecință,

instanța a apreciat că, în speță, sunt îndeplinite cerințele art. 1 lit. c) din

Legea nr. 189/2000.

Admițând recursul formulat

împotriva acestei sentințe, de pârâta C.J.P.B., Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 2111 din

7 iunie 2006, a casat sentința Curții de Apel Brașov și a trimis cauza spre

rejudecare, acestei instanțe, în vederea suplimentării probatoriilor atât cu

privire la îndeplinirea cerințelor art. 1 din lege cât și pentru stabilirea cu

certitudine a perioadei pentru care reclamanta ar putea beneficia de drepturile

solicitate.

Rejudecând pricina în

conformitate cu dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. și, ținând seama

de îndrumările deciziei de casare, Curtea de Apel Brașov, secția contencios

administrativ și fiscal, prin sentința nr. 213/F/CA, din 20 noiembrie 2006 a admis acțiunea reclamantei și anulând hotărârea emisă de pârâtă a obligat-o pe aceasta din

urmă să-i recunoască beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000,

pentru perioada 31 octombrie 1942 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 iunie

2005, și să emită în acest sens o nouă hotărâre.

Instanța a apreciat că din

ansamblul probator administrat în cauză a rezultat persecuția etnică ce a

determinat-o pe reclamantă să părăsească, împreună cu familia, domiciliul din

orașul Brașov, spre a se refugia în localitatea Sfântu Gheorghe.

S-a menționat cu privire la

această stare de fapt sentința nr. 157/ F din 6 decembrie 2006 a aceleiași Curți de apel, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului C.J.P.B.

de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 2459 din 28 iunie

2006, prin care s-au recunoscut fiului reclamantei, în vârstă de un an la data

refugiului părinților, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Cu privire la perioada refugiului

instanța a avut în vedere înscrisurile, din primul dosar de fond care atestă

prezența soțului reclamantei, J.J., de profesie frizer, căsătorit, în tabăra de

muncă pentru refugiați Losonc la data de 31 octombrie 1942, de unde familia s-a

reîntors în localitatea de domiciliu, la sfârșitul războiului.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat recurs, pârâta C.J.P.B., susținând, în esență, că

plecarea reclamantei dintr-o localitate care nu se afla sub ocupație străină nu

poate fi considerată refugiu în sensul dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr.

189/2000, cu atât mai mult că în localitatea Sfântu Gheorghe, unde s-au

refugiat, soțul reclamantei a fost angajat calfă de frizer.

S-a invocat în sensul acesta

susținerea deciziei fostei Curți Supreme de Justiție nr. 631 din 14 februarie

2003 și s-a apreciat că dispozițiile Legii nr. 189/2000, se aplică numai

cetățenilor români refugiați din Ardealul de Nord cu urmare a ocupației

hortyste și celor refugiați din Basarabia și Bucovina de Nord ca urmare a

Ultimatului U.R.S.S. din 26 iunie 1940.

În sfârșit, s-a susținut de

către recurentă că probele administrate în cauză nu fac dovada persecuției

etnice exercitate asupra intimatei - reclamante.

Recursul este nefondat și

urmează a fi respins, pentru următoarele considerente.

Potrivit dispozițiilor Legii

nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana,

cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate în România cu începere

de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, au avut de suferit persecuții

etnice, fiind refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate decât cea

de domiciliu.

Dovada încadrării în

situația prevăzută de lege se face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002, cu

acte oficiale sau, în lipsa acestora, cu declarații de martori.

În speță,

intimata-reclamantă a făcut dovada atât cu înscrisuri emise de autoritățile

competente cât și cu declarații autentificate de martori că, în intervalul

prevăzut de lege a fost obligată să se refugieze din orașul Brașov, unde avea

domiciliul, în localitatea Sfântu Gheorghe, ca urmare a persecuției suferite

din partea autorităților române, după ocuparea Ardealului de Nord de către

Statul Ungar, persecuție determinată de împrejurarea că este etnic maghiar.

Prin urmare, Curtea va

reține că, în speță, s-a făcut dovada persecuției etnice suferite de un

cetățean român, din partea unui din regimurile instaurate în România, în

perioada menționată de lege, cerințe esențiale impuse de textul actului

normativ aplicabil și în raport cu care etnia cetățeanului român supus

persecuției sau care anume regim și în ce zonă a României a exercitat-o sunt

lipsite de relevanță, Legea nr. 189/2000, nefăcând nici un fel de distincții în

acest sens, orice apreciere contrară reprezentând o adăugare la textul legal.

Pentru aceste considerente

constatând că, potrivit art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii instanței de fond, Curtea va

respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.J.P.B., împotriva sentinței civile nr. 213/F/CA din 20 noiembrie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 martie 2007.