ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2178/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 27 octombrie 2006, reclamantul Ș.l. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. J.P.B., anularea Hotărârii nr. 4662 din 28 septembrie 2006 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. În susținerea acțiunii, reclamantul a depus la dosar mai multe înscrisuri, printre care hotărârea atacată, acte de stare civilă, precum și declarațiile autentificate ale unor martori, arătând că, urmare bătăilor și amenințărilor cu moartea la care au fost supuși, pe motiv că erau de naționalitatea maghiară, reclamantul și ceilalți membrii ai familiei sale s-au refugiat, în toamna anului 1940, din localitatea Brașov, unde își aveau domiciliul, în localitatea Merești, județul Harghita.

Prin sentința civilă nr. 229/ F din 18 decembrie 2006, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reținând ca dovedite susținerile reclamantului și ca urmare a audierii directe a martorilor D. I. și S.R., a admis acțiunea și, anulând hotărârea emisă de pârâtă, a obligat-o să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască și să- i acorde reclamantului drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 septembrie 2006. Împotriva acestei soluții a declarat recurs C.J.P. B., invocând prevederile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ. și susținând, în esență, că hotărârea este netemeinică și nelegală, întrucât schimbarea domiciliului reclamantului și a familiei sale nu poate fi considerată refugiu din motive etnice, atâta vreme cât s-a făcut dintr-o localitate neocupată, într-o localitate aflată pe teritoriul ocupat, la acea vreme, de regimul austro - ungar.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege menționat rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții exercitate de regimurile instaurate în România în perioada precizată, sub forma refugiului, a expulzării sau strămutării în altă localitate, fără a se face nici o distincție după cum refugiul, expulzarea sau strămutarea s-au făcut pe teritoriul de atunci al României sau în afara acestuia. Or, potrivit unui principiu de drept, unde legea nu distinge, nici noi nu o putem face. De asemenea, în conformitate cu art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G.

nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente (alin. (1)) sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori (alin. (2)). Or, în cauză, rezultă din probele administrate că intimatul - reclamant și familia sa au fost nevoiți să se refugieze, în cursul lunii septembrie 1940, din localitatea Brașov, unde își aveau domiciliul, în localitatea Merești, județul Harghita, și că aceasta a fost consecința persecuțiilor etnice la care au fost supuși de regimul aflat la putere în România, în acea perioadă. Așa fiind, în mod corect Instanța de Fond a admis acțiunea formulată de reclamant și, anulând hotărârea emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască drepturile prevăzute de O.G.

nr. 105/1999, pentru perioada refugiului. Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta C.J.P.B. împotriva sentinței nr. 229/ F/ CA din 18 decembrie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 aprilie 2007.