ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2178/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 27 octombrie

2006, reclamantul Ș.l. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.

J.P.B., anularea Hotărârii nr. 4662 din 28

septembrie 2006 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i acorde drepturile

prevăzute

de Legea nr. 189/2000.

În susținerea acțiunii, reclamantul a

depus la dosar mai multe înscrisuri, printre care hotărârea atacată, acte de

stare civilă, precum și declarațiile autentificate ale unor martori, arătând

că, urmare bătăilor și amenințărilor cu moartea la care au fost supuși, pe

motiv că erau de naționalitatea maghiară, reclamantul și ceilalți membrii ai

familiei sale s-au refugiat, în toamna anului 1940, din localitatea Brașov,

unde își aveau domiciliul, în localitatea Merești, județul Harghita.

Prin

sentința civilă nr. 229/ F din 18 decembrie 2006, Curtea de Apel

Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reținând ca dovedite

susținerile reclamantului și ca urmare a

audierii directe a martorilor D.

I. și S.R., a admis acțiunea și, anulând

hotărârea emisă de

pârâtă, a obligat-o să

emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască și să-

i acorde

reclamantului drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, pentru perioada 6 septembrie

1940 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 septembrie 2006.

Împotriva acestei soluții a declarat

recurs C.J.P.

B., invocând prevederile art.

304 pct. 8 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

și susținând, în

esență, că hotărârea este netemeinică și nelegală, întrucât schimbarea

domiciliului reclamantului și a familiei sale nu poate fi considerată refugiu

din motive etnice, atâta vreme cât s-a făcut dintr-o localitate neocupată,

într-o localitate aflată pe teritoriul ocupat, la acea vreme, de regimul austro

- ungar.

Examinând sentința atacată

în raport cu actele și lucrările dosarului,

cu motivele

invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că

recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit

art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind

acordarea

unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România

cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu

modificările și completările ulterioare,

de

prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român,

care,

în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a

fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege

menționat rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din

motive etnice, au suferit persecuții exercitate de regimurile instaurate în

România în perioada precizată, sub forma refugiului, a expulzării sau

strămutării în altă localitate, fără a se face nici o distincție după cum

refugiul, expulzarea sau strămutarea s-au făcut pe teritoriul de atunci al

României sau în afara acestuia. Or, potrivit unui principiu de drept, unde

legea nu distinge, nici noi nu o putem face.

De

asemenea, în conformitate cu art. 4 din Normele pentru aplicarea

prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada

încadrării în situațiile

prevăzute la art.

1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de

organele

competente (alin. (1)) sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu

martori (alin. (2)).

Or, în

cauză, rezultă din probele administrate că intimatul - reclamant

și familia sa au fost nevoiți să se refugieze, în cursul lunii

septembrie 1940, din localitatea Brașov, unde își aveau domiciliul, în

localitatea Merești, județul Harghita, și că aceasta a fost consecința

persecuțiilor

etnice la care au fost supuși

de regimul aflat la putere în România, în acea

perioadă.

Așa

fiind, în mod corect Instanța de Fond a admis acțiunea formulată

de reclamant și, anulând hotărârea emisă de pârâtă, a obligat-o să-i

recunoască drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, pentru perioada

refugiului.

Pentru motivele arătate, recursul va fi

respins ca nefondat,

menținându-se sentința

criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta C.J.P.B. împotriva

sentinței nr. 229/ F/ CA din 18 decembrie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 aprilie 2007.