Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.06.2006
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2044/2006

HOTĂRÂRE
01.06.2006
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2044/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Brașov, sub nr. 420 CA/F din 12 octombrie 2005, reclamantul M.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, anularea hotărârii nr. 4324 din 12 septembrie 2005, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului, calitatea de refugiat, conform art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, republicată.

Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 16/F din 23 ianuarie 2006, a admis acțiunea formulată de reclamantul M.A., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov și în consecință, a anulat hotărârea nr. 4324 din 12 septembrie 2005, emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta, să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului, calitatea de refugiat pe perioada iunie 1941 - octombrie 1944, cu acordarea drepturilor bănești cuvenite, începând cu data de 1 mai 2005. În motivarea soluției s-a reținut că reclamantul a făcut dovada că, împreună cu familia sa, a fost nevoit să se refugieze din localitatea Apața, județul Brașov, în localitatea Belin, județul Covasna, din cauza persecuțiilor, presiunilor și amenințărilor pe motive etnice, el fiind de etnie maghiară.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, criticând-o pentru nelegalitate, susținând, în esență, că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii, instanța interpretând greșit actul dedus judecății și schimbând înțelesul lămurit al acestuia. Recurenta susține că cererea reclamantului nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, plecarea acestuia din localitatea Apața, județul Brașov, care nu a fost ocupată de alt regim, nefiind refugiere în înțelesul Legii nr. 189/2000, din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultând existența unui conflict local, iar nu o persecuție etnică. Examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză, precum și dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile enumerate. Art. 2 din Normele de aplicare ale prevederilor O.G. nr. 105/1999 prevede că persoana strămutată este aceea care a fost mutată sau a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice. Din probele administrate în cauză rezultă că părăsirea domiciliului de către reclamant și familia sa, din localitatea Apața, județul Brașov și refugierea în localitatea Belin, județul Covasna, a fost determinată de persecuții etnice, care s-au exercitat asupra familiei reclamantului (în vârstă de 3 ani la acea dată), așa cum rezultă din înscrisuri și declarațiile martorilor I.I., B.M.

și O.Ș. Împrejurarea că reclamantul este de etnie maghiară, nu prezintă relevanță sub aspectul recunoașterii statutului de refugiat, deoarece legea nu face nici o distincție în acest sens, iar persecuția etnică a fost dovedită. În consecință, în mod corect instanța de fond a apreciat și reținut că intimatul are statut de refugiat, beneficiind de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, completată și modificată. Așa fiind, având în vedere cele mai sus reținute, în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa județeană de Pensii Brașov împotriva sentinței nr. 16/F din 23 ianuarie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-06-06
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2081/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 6 octombrie 2005, reclamantul K.D. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Jude
ÎCCJ 2006-06-14
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2238/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 4 octombrie 2005, reclamanta G.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, anularea hotărâri
ÎCCJ 2006-11-02
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3778/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Brașov, sub nr. 439/CA/F/2005, reclamantul O.B. a solicitat, în contradictoriu cu
ÎCCJ 2006-06-28
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2459/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Brașov, reclamantul J.N. a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, solicitând anularea hot
ÎCCJ 2006-06-01
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2041/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Brașov, sub nr. 419/CA/F din 12 octombrie 2005, reclamanta M.I. a solicitat, în c
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă