ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3778/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Brașov, sub nr. 439/CA/F/2005, reclamantul O.B. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Brașov, anularea hotărârii nr. 4313 din 12 septembrie 2005, emisă de pârâtă și să i se recunoască calitatea de refugiat conform art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost nevoit să se refugieze în perioada 1940 vara - septembrie 1945, din localitatea de domiciliu Apața, județul Brașov, în municipiul Dej, județul Cluj, de unde s-a reîntors în toamna lui 1945. Reclamantul a mai arătat că din cauza tulburărilor provocate de legionari, împreună cu familia sa, a fost nevoit să părăsească domiciliul și să refugieze în altă localitate aflată sub ocupație maghiară în acea vreme.

Prin sentința nr. 18/F din 30 ianuarie 2006, Curtea de Apel Brașov a admis acțiunea formulată de reclamantul O.B., a anulat hotărârea nr. 4313 din 12 septembrie 2005, emisă de Casa Județeană de Pensii Brașov și a obligat-o pe pârâtă să emită o nouă hotărâre, prin care să-i constate reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 septembrie 1940 - 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor bănești cuvenite, începând cu 1 iunie 2005. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din proba cu înscrisuri și proba testimonială administrate în cauză, reclamantul a făcut dovada calității sale de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

A mai reținut instanța de fond, că din răspunsul comunicat de Arhivele Naționale - Direcția Județeană Covasna nu rezultă că reclamantul a fost nevoit să se refugieze din localitatea Apața, județul Brașov, în localitatea Dej, județul Cluj, dar din declarația martorului S.I., audiat în instanță, precum și din declarațiile autentificate aflate la dosar, au rezultat fără dubii persecuțiile etnice exercitate asupra reclamantului. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Brașov, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În esență, recurenta-pârâtă consideră că sentința atacată este nelegală, deoarece interpretarea dată de instanță excede cadrului legal instituit prin O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000. Se mai susține că din probele administrate în cauză nu rezultă că schimbarea domiciliului familiei reclamantului nu a fost cauzat de persecuțiile etnice exercitate de vreun regim instaurat în România după septembrie 1940. Recursul este fondat. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din analiza probelor administrate în cauză, Curtea constată că acestea nu se completează unele cu altele, rezultând date contradictorii cu privire la situația de fapt concretă în care s-a aflat reclamantul și familia acestuia în momentul schimbării de domiciliu. Astfel, în prevederile Legii nr. 189/2000 se încadrează și persoanele, cetățeni români, indiferent de naționalitate, care s-au refugiat din Ardealul de Nord, ocupat de trupele hortyste în urma Dictatului de la Viena. Or, din declarația autentificată a numitului I.I. și din declarația martorului S.I., rezultă, fără dubii că în perioada 2 decembrie 1940 - 20 septembrie 1943, reclamantul a fost înrolat în armata maghiară. Prin urmare, este evident că pe această perioadă nu se putea reține statutul de refugiat al reclamantului, cum greșit a apreciat instanța de fond.

Faptul că reclamantul, după lăsarea la vatră, a plecat din localitatea de domiciliu Apața, în localitatea Aita Mare, nu dovedește, în lipsa altor probe complinitoare, că schimbarea domiciliului s-a produs din motive de persecuție etnică. În acest sens este și adresa eliberată de Arhivele Naționale - Direcția Județeană Covasna, cu nr. 244 din 16 martie 2005, care arată că reclamantul nu figurează în evidențele persoanelor refugiate din localitatea Apața, dar și declarația martorului S.I. care arată că după satisfacerea stagiului militar, reclamantul a fost angajat al Căilor Ferate Maghiare. De altfel, în România nu a existat un regim politic de tip legionar, care să aibă printre obiective exercitarea de persecuții etnice asupra maghiarilor din teritoriile românești.

Dacă au existat restricții impuse de autoritățile din acea vreme, acestea s-au vrut a fi măsuri de ordine publică, ce vizau toți locuitorii, indiferent de etnia lor. Având în vedere dispozițiile legale aplicabile speței, coroborate cu probele din dosar, Curtea apreciază că recursul este fondat și în baza art. 312 și 314 C. proc. civ., urmează să-l admită și să caseze sentința atacată și pe fond, că respingă acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Brașov împotriva sentinței nr. 18/F din 30 ianuarie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și, pe fond, respinge acțiunea, ca neîntemeiată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2006.