ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3404/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 13 ianuarie 2006, reclamantul H.B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, anularea hotărârii nr. 4483 din 9 decembrie 2005, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000. În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că este îndreptățit la acordarea drepturilor prevăzute de actul normativ indicat, întrucât, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, împreună cu familia, a fost nevoit să se refugieze datorită persecuțiilor exercitate din cauza apartenenței la etnia maghiară, din localitatea de domiciliu, Brașov, în localitatea Sfântu Gheorghe, județul Covasna.

Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 71/F din 20 martie 2006, a admis acțiunea, a anulat hotărârea atacată și a obligat pârâta să-i emită reclamantului o nouă hotărâre, prin care să i se recunoască acestuia, calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada cuprinsă între septembrie 1941 - 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor bănești cuvenite, începând cu data de 1 decembrie 2005. Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu probele administrate și cu dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000. Împotriva sentinței, în termen legal, a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 și ale art. 304 1 C. proc.

civ., modificarea în tot a hotărârii judecătorești atacate, în sensul respingerii acțiunii. Recurenta a susținut că prima instanță a atribuit în mod eronat reclamantului calitatea de refugiat, în absența unor norme discriminatorii pentru persoanele de etnie maghiară în legislația momentului, astfel de reglementări fiind prevăzute doar pentru cetățenii români de etnie rromă sau evreiască, precum și în lipsa unor acțiuni concentrate din partea regimului instaurat în România împotriva persoanelor de etnie maghiară. În opinia recurentei, împrejurarea că reclamantul și-a continuat studiile la o școală din altă localitate, nu constituie o concretizare a unor măsuri de persecuție exercitată pe criterii etnice împotriva acestuia, având în vedere că în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 se încadrează persoanele refugiate din Ardealul de Nord, ca urmare a Dictatului de la Viena, cele refugiate din Basarabia și Bucovina de Nord, ca urmare a Ultimatului U.R.S.S.

din 26/27 iunie 1940 și cele care au făcut obiectul schimbului de populație între România și Bulgaria, în baza Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940. Criticile formulate sunt neîntemeiate. Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. În mod eronat, recurenta susține că intimatul nu se încadrează în prevederile legale mai sus menționate.

Astfel, prin certificatul nr. 273 din 21 august 1941, emis de Ministerul Educației Naționale din România - Liceul Industrial de Băieți Brașov, adeverința nr. 807 - 1945/46 a Direcțiunii Liceului de Băieți al Colegiului Reformat Székely Mikό din Sfântu Gheorghe, adeverința nr. 23270 din 24 octombrie 1945, emisă de Prefectura județului Bihor - Oradea - Comisia de triere a repatriaților și declarațiile autentice și judiciare ale martorelor T.A. și F.M., rezultă că s-a făcut dovada, în condițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2002, că intimatul a fost nevoit să se refugieze din localitatea de domiciliu, Brașov în localitatea Sfântu Gheorghe, județul Covasna, fiind dat afară de la școală, datorită apartenenței sale la etnia maghiară, ceea ce reprezintă o modalitate de persecuție etnică în accepțiunea textului legal indicat.

Pentru stabilirea calității de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, nu este necesar, după cum susține recurenta, ca să fi existat la acel moment, cadrul legal discriminatoriu sau ca persecuțiile invocate să fi fost rezultatul unor acțiuni concentrate, dispozițiile actului normativ reparatoriu neconținând o astfel de distincție, după cum nu prevăd nici enumerarea exhaustivă propusă de recurentă a persoanelor care, în opinia sa, sunt beneficiare ale prevederilor acestui text legal. Având în vedere că interpretarea dată de prima instanță este corectă și nu adaugă la lege, sentința atacată fiind legală și temeinică, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov împotriva sentinței civile nr. 71/F din 20 martie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2006.