ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4365/2006
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4365/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 27 aprilie 2006, reclamanta P.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, să se dispună anularea hotărârii nr. 4540 din 24 februarie 2006 și obligarea pârâtei la recunoașterea calității de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență că pârâta a respins cererea de stabilire a calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000, sub motivația că nu s-a refugiat pe un teritoriu unde să nu mai fie persecutată din motive etnice.
Reclamanta susține că a făcut dovada că în luna septembrie 1940 s-a refugiat, împreună cu întreaga familie, din localitatea de domiciliu, unde s-a reîntors în luna mai 1945. Prin sentința nr. 155/F din 3 iulie 2006, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei P.E., a anulat hotărârea nr. 4540 din 24 februarie 2006, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, pe care a obligat-o să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pentru perioada 15 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile prevăzute de legea menționată, începând cu data de 1 decembrie 2005. Prin aceeași sentință s-a respins excepția tardivității acțiunii invocată de pârâtă.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că, din probele administrate în cauză, rezultă că reclamanta se încadrează în situația prevăzută la art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, deoarece s-a refugiat din localitatea de domiciliu împreună cu familia, datorită persecuțiilor din motive etnice. Referitor la excepția tardivității formulării contestației, ridicată de pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, instanța a constatat o neconcordanță între data la care se susține că reclamanta a primit hotărârea emisă de pârâtă și data poștei înscrisă pe dovada de comunicare, dar a apreciat dubiul cu privire la acest aspect în favoarea reclamantei și, considerând contestația formulată în termen, a respins excepția invocată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, criticând-o pentru nelegalitate. Cu privire la respingerea de către instanța de fond a excepției tardivității introducerii acțiunii, recurenta o consideră nejustificată, neconcordanța reținută cu privire la data comunicării hotărârii emise de pârâtă nefiind reală, întrucât este dovedită fără putință de tăgadă prin ștampila poștei aplicată pe dovada de comunicare. În conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1), art. 298 și art. 316 C. proc. civ., se va proceda mai întâi la examinarea recursului în privința excepției invocate. În cuprinsul întâmpinării depuse la instanța de fond, pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov a invocat excepția tardivității formulării acțiunii, sub motivația că reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor art. 7 alin. (4) din O.G.
nr. 105/1999, așa cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000. Textul de lege menționat prevede că împotriva hotărârii emise de casa județeană de pensii se poate face contestație la curtea de apel, în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii. Or, în cauză este cât se poate de clar că hotărârea Casei Județene de Pensii Brașov a fost comunicată reclamantei la data de 22 martie 2006, potrivit ștampilei poștei aplicată pe confirmarea de primire anexată în xerocopie la dosarul de fond, iar acțiunea a fost depusă la poștă, la data de 26 aprilie 2006, așa cum rezultă din ștampila poștei aplicată pe plicul de la același dosar. Referitor la neconcordanța constatată de instanța de fond, între data la care se susține că s-a primit hotărârea emisă de pârâta și data poștei, se observă că în ambele variante, în raport cu data introducerii acțiunii la Curtea de Apel Brașov - 26 aprilie 2006, termenul este depășit.
Prin urmare, respingând excepția de tardivitate ridicată, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, motiv pentru care recursul urmează a fi admis, a se casa sentința atacată și, pe fond, a se admite excepția tardivității acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Brașov împotriva sentinței nr. 155/F din 3 iulie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că admite excepția tardivității acțiunii și respinge acțiunea ca tardiv formulată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.