ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3777/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Brașov, sub nr. 373//F/2005, reclamantul V.M. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Brașov, anularea hotărârii nr. 4317 din 12 septembrie 2005, emisă de pârâtă și să i se recunoască calitatea de refugiat conform art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost nevoit să se refugieze în perioada septembrie 1940 - martie 1945, din localitatea de domiciliu, Dobolii de Jos, județul Covasna, în localitatea Ilieni, județul Covasna, de unde s-au reîntors în martie 1945. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, din cauza tulburărilor provocate de legionari, împreună cu familia sa, a fost nevoit să părăsească domiciliul și să refugieze în altă localitate aflată sub ocupație maghiară în acea vreme.

Prin sentința nr. 17/F din 30 ianuarie 2006, Curtea de Apel Brașov a admis acțiunea formulată de reclamantul V.M., a anulat hotărârea nr. 4317 din 12 septembrie 2005, emisă de Casa Județeană de Pensii Brașov și a obligat-o pe pârâtă să emită o nouă hotărâre prin care să-i constate reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 29 aprilie 1942 - 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor bănești cuvenite, începând cu 1 ianuarie 2005. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din proba cu înscrisuri și proba testimonială administrate în cauză, reclamantul a făcut dovada calității sale de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

A mai reținut instanța de fond că din răspunsul comunicat de Arhivele Naționale - Direcția Județeană Covasna rezultă că reclamantul și familia sa au fost nevoiți să se refugieze din localitatea Dobolii de Jos, județul Covasna, în localitatea Ilieni, județul Covasna. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Brașov, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În esență, recurenta-pârâtă consideră că sentința atacată este nelegală, deoarece interpretarea dată de instanță excede cadrului legal instituit prin O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000. Se mai susține că din probele administrate în cauză nu rezultă că schimbarea domiciliului familiei reclamantului nu a fost cauzat de persecuțiile etnice exercitate de vreun regim instaurat în România după septembrie 1940. Recursul este fondat.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Din analiza probelor administrate în cauză, Curtea constată că acestea nu se completează unele cu altele, rezultând date contradictorii cu privire la situația de fapt concretă în care s-a aflat reclamantul și familia acestuia în momentul schimbării de domiciliu.

Astfel, în prevederile Legii nr. 189/2000 se încadrează și persoanele, cetățeni români, indiferent de naționalitate, care s-au refugiat din Ardealul de Nord ocupat de trupele hortyste în urma Dictatului de la Viena. Or, reclamantul a plecat din localitatea de domiciliu, Dobolii de Jos, localitate care nu a fost niciodată ocupată de regimul hortyst. Prin urmare, persecuțiile la care face referire Legea nr. 189/2000, au la bază cadrul legislativ discriminatoriu adoptat de un anumit regim aflat la putere, pentru o anumită etnie. Certificatele eliberate de Arhivele Naționale - Direcția Județeană Covasna nu fac dovada refugiului din motive de persecuție etnică, astfel cum a reținut instanța de fond.

Ele atestă doar faptul că reclamantul a fost înscris într-un tabel al persoanelor refugiate în localitatea Ilieni, fără a fi atașată copia acelui tabel și oricum fără a dovedi motivul refugiului. Din declarația martorului P.I. reiese aspectul că plecarea reclamantului din localitatea Dobolii de Jos a fost cauzată de faptul că familia acestuia era săracă și că nu putea câștiga bani pentru a-și duce existența. Martorul a declarat că toți cetățenii săraci au plecat din localitate, pentru a putea munci în altă parte, rămânând în comună doar maghiarii bogați, ceea ce demonstrează că nu exista o persecuție exercitată de autorități asupra etniei maghiare.

Faptul că existau niște restricții impuse de autorități, cum ar fi interzicerea ieșirii pe străzi după ora 21.00, nu demonstrează persecuția etnică, deoarece acestea se aplicau pentru toată comunitatea din zonă, indiferent de apartenența etnică a cetățenilor, Dobolii de Jos fiind localitate de frontieră, în care se impuneau anumite măsuri de ordine publică, având în vedere contextul politic și social - economic al vremurilor respective. Având în vedere dispozițiile legale aplicabile speței, coroborate cu probele din dosar, Curtea apreciază că recursul este fondat și, în baza art. 312 și 314 C. proc. civ., urmează să-l admită și să caseze sentința atacată și, pe fond, să respingă acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Brașov împotriva sentinței nr. 17/F din 30 ianuarie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și, pe fond, respinge acțiunea, ca neîntemeiată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2006.