ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1680/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 4 octombrie 2005 pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul K.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Brașov, anularea Hotărârii nr. 4322 din 12 septembrie 2005 și să fie obligată pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i acorde drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, susținând că are calitatea de refugiat în sensul art. 1 lit. c) din ordonanță, întrucât în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a fost nevoit să se refugieze ca urmare a persecuțiilor din motive etnice din orașul Brașov în comuna Bodoc, sat Zălan, județul Covasna.

Prin sentința civilă nr. 154/ F din 6 decembrie 2005, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului K.C., reținând, în esență, că reclamantul nu a făcut dovada faptului că părăsirea localității de domiciliu s-ar fi datorat persecuțiilor din motive etnice, întrucât din probele administrate reiese că acesta a părăsit orașul Brașov împreună cu familia unui unchi ca urmare a unei dispoziții date de autorități, iar familia sa a rămas în localitatea de domiciliu. Împotriva sentinței civile nr. 154/ F din 6 decembrie 2005 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul K.C.

Prin decizia nr. 2077 din 6 iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul reclamantului, a fost casată sentința atacată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeași instanță, reținându-se că nu au fost clarificate motivele pentru care reclamantul s-a refugiat în timp ce părinții săi au rămas în orașul Brașov, precum și cele referitoare la modalitățile în care s-a manifestat „persecuția etnică și politică" care l-ar fi determinat pe reclamant, atunci în vârstă de aproximativ 12 ani, să părăsească localitatea de domiciliu fără a fi însoțit de părinții săi. Rejudecând cauza în fond, după casarea cu trimitere și procedând la audierea martorului G.A.

(dosarul de rejudecare), propus de reclamant, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 216/F/CA din 20 noiembrie 2006 a admis acțiunea reclamantului, a anulat Hotărârea nr. 4322 din 12 septembrie 2005 emisă de C.J.P. Brașov și a obligat-o pe pârâtă să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile începând cu data de 1 aprilie 2005. În motivarea sentinței civile pronunțate, Curtea de apel a reținut, în urma analizei probelor administrate, că reclamantul a părăsit localitatea de domiciliu Brașov și s-a refugiat în localitatea Zalău - Bodoc, Județul Covasna, datorită persecuțiilor etnice suferite.

Instanța de rejudecare a avut în vedere declarația martorului G.A. din care rezultă că reclamantul, în vârstă de 10 ani la momentul respectiv, a fost agresat fizic datorită faptului că vorbea în limba maghiară. Familia sa a rămas în localitatea de domiciliu din motive de sănătate și considerente obiective determinate de faptul că se aflau în curs de construcție a unei case. Față de situația de fapt constatată, instanța de fond a reținut că reclamantul are calitatea de refugiat în sensul art. l lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, împotriva sentinței civile nr. 216/F/CA din 20 noiembrie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta C.J.P.

Brașov, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 304 1 C. proc. civ. și susținând, în esență, că nu se încadrează în semantica verbului „a persecuta" o agresiune fizică exercitată asupra unui copil de 10 ani într-un autobuz determinată de faptul că vorbea în limba maghiară și că nu constituie un refugiu din motive etnice faptul că reclamantul a plecat împreună cu un unchi la rudele sale județul Covasna, cu atât mai mult cu cât familia sa a rămas în localitatea de domiciliu, Brașov. Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs, în raport cu prevederile art. 304 pct. 9 și ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. l lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Potrivit art. 4 alin. (1) și (2) din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. l din O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar, în lipsa actelor oficiale, dovada persecuției etnice se poate face prin declarație cu martori.

Înalta Curte constată că, în lipsa actelor oficiale prevăzute de art. 4 alin. (1) din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002, instanța de fond a pronunțat sentința civilă atacată în baza probatoriului administrat constând în declarațiile martorilor, în acord cu prevederile alin. (2) al articolului menționat, reținând că reclamantul a părăsit localitatea de domiciliu, împreună cu un unchi al său, urmare persecuțiilor din motive etnice suferite constând în agresiunea fizică exercitată asupra sa datorită faptului că vorbea în limba maghiară.

Nu pot fi primite criticile din recurs referitoare la caracterul singular al agresiunii fizice exercitate asupra reclamantului și la vârsta fragedă a acestuia, întrucât legea nu condiționează acordarea drepturilor reparatorii în raport cu durata sau intensitatea persecuției exercitate asupra potențialului beneficiar ori în raport cu vârsta acestuia, relevante fiind părăsirea localității de domiciliu și motivul care a determinat o astfel de acțiune. Ori, în speță, așa cum rezultă din analiza coroborată a probatoriului administrat, în mod corect instanța de fond a reținut părăsirea localității de domiciliu și existența persecuției din motive etnice. Totodată, este neîntemeiată și critica recurentei-pârâte referitoare la faptul că familia reclamantului a rămas în localitatea Brașov, întrucât, de asemenea, legea nu condiționează acordarea drepturilor reparatorii de refugiul familiei potențialului beneficiar.

Interpretarea dată de instanța fondului probatoriului administrat în raport cu dispozițiile incidente cauzei, este în concordanță și cu cele reținute de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor respective, în sensul că beneficiul drepturilor reparatorii se acordă, în măsura în care se face dovada persecuțiilor din motive etnice, indiferent de împrejurarea că localitatea de strămutare ori de refugiu se afla sub jurisdicție românească ori sub administrația altui stat. În consecință, sub aspect probator și realizând o corectă interpretare și aplicare a prevederilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, întemeiat a reținut instanța de fond că reclamantul s-a refugiat din localitatea de domiciliu, la 6 septembrie 1940 datorită persecuției din motive etnice exercitate asupra sa.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că sentința civilă atacată este legală și temeinică, va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă C.J.P. Brașov. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P. Brașov, împotriva sentinței civile nr. 216/F/CA din 20 noiembrie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2007.