ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1680/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 4 octombrie 2005 pe rolul Curții de Apel Brașov, secția

de contencios administrativ și fiscal, reclamantul K.C. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta C.J.P. Brașov, anularea Hotărârii nr. 4322 din 12

septembrie 2005 și să fie obligată pârâta să emită o nouă hotărâre prin care

să-i acorde drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări

și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările

ulterioare, susținând că are calitatea de refugiat în sensul art. 1 lit. c) din

ordonanță, întrucât în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a fost nevoit să se refugieze ca urmare a persecuțiilor din motive etnice din orașul Brașov în

comuna Bodoc, sat Zălan, județul Covasna.

Prin sentința civilă nr. 154/ F din 6 decembrie

2005, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a

respins acțiunea reclamantului K.C., reținând, în esență, că reclamantul nu a

făcut dovada faptului că părăsirea localității de domiciliu s-ar fi datorat

persecuțiilor din motive etnice, întrucât din probele administrate reiese că

acesta a părăsit orașul Brașov împreună cu familia unui unchi ca urmare a unei

dispoziții date de autorități, iar familia sa a rămas în localitatea de

domiciliu.

Împotriva sentinței civile nr. 154/ F

din 6 decembrie 2005 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios

administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul K.C.

Prin decizia nr. 2077 din 6 iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost

admis recursul reclamantului, a fost casată sentința atacată, iar cauza a fost

trimisă spre rejudecare la aceeași instanță, reținându-se că nu au fost

clarificate motivele pentru care reclamantul s-a refugiat în timp ce părinții

săi au rămas în orașul Brașov, precum și cele referitoare la modalitățile în

care s-a manifestat „persecuția etnică și politică" care l-ar fi

determinat pe reclamant, atunci în vârstă de aproximativ 12 ani, să părăsească

localitatea de domiciliu fără a fi însoțit de părinții săi.

Rejudecând cauza în fond, după casarea

cu trimitere și procedând la audierea martorului G.A. (dosarul de rejudecare),

propus de reclamant, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ

și fiscal, prin sentința civilă nr. 216/F/CA din 20 noiembrie 2006 a admis acțiunea reclamantului, a anulat Hotărârea nr. 4322 din 12 septembrie 2005 emisă de C.J.P.

Brașov și a obligat-o pe pârâtă să emită o nouă hotărâre prin care să

recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, cu

modificările și completările ulterioare, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6

martie 1945 și să-i acorde drepturile începând cu data de 1 aprilie 2005.

În motivarea sentinței civile

pronunțate, Curtea de apel a reținut, în urma analizei probelor administrate,

că reclamantul a părăsit localitatea de domiciliu Brașov și s-a refugiat în

localitatea Zalău - Bodoc, Județul Covasna, datorită persecuțiilor etnice

suferite. Instanța de rejudecare a avut în vedere declarația martorului G.A.

din care rezultă că reclamantul, în vârstă de 10 ani la momentul respectiv, a

fost agresat fizic datorită faptului că vorbea în limba maghiară. Familia sa a

rămas în localitatea de domiciliu din motive de sănătate și considerente

obiective determinate de faptul că se aflau în curs de construcție a unei case.

Față de situația de fapt constatată, instanța de fond a

reținut că reclamantul are calitatea de refugiat în sensul art. l lit. c) din

O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, împotriva

sentinței civile nr. 216/F/CA din 20 noiembrie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta

C.J.P. Brașov, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 304

1

C. proc. civ. și susținând, în esență, că nu se încadrează în semantica verbului „a

persecuta" o agresiune fizică exercitată asupra unui copil de 10 ani

într-un autobuz determinată de faptul că vorbea în limba maghiară și că nu

constituie un refugiu din motive etnice faptul că reclamantul a plecat împreună

cu un unchi la rudele sale județul Covasna, cu atât mai mult cu cât familia sa

a rămas în localitatea de domiciliu, Brașov.

Analizând cauza, prin prisma motivelor de

recurs, în raport cu prevederile art. 304 pct. 9 și ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele

ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. l lit. c) din O.G. nr. 105/1999,

cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței

persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere

de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Potrivit art. 4 alin. (1) și (2) din

Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr.

127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. l din O.G. nr. 105/1999,

aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se

poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar, în lipsa

actelor oficiale, dovada persecuției etnice se poate face prin declarație cu

martori.

Înalta Curte constată că, în lipsa

actelor oficiale prevăzute de art. 4 alin. (1) din Normele aprobate prin H.G. nr.

127/2002, instanța de fond a pronunțat sentința civilă atacată în baza

probatoriului administrat constând în declarațiile martorilor, în acord cu

prevederile alin. (2) al articolului menționat, reținând că reclamantul a părăsit

localitatea de domiciliu, împreună cu un unchi al său, urmare persecuțiilor din

motive etnice suferite constând în agresiunea fizică exercitată asupra sa

datorită faptului că vorbea în limba maghiară.

Nu pot fi primite criticile din recurs

referitoare la caracterul singular al agresiunii fizice exercitate asupra

reclamantului și la vârsta fragedă a acestuia, întrucât legea nu condiționează

acordarea drepturilor reparatorii în raport cu durata sau intensitatea

persecuției exercitate asupra potențialului beneficiar ori în raport cu vârsta

acestuia, relevante fiind părăsirea localității de domiciliu și motivul care a

determinat o astfel de acțiune. Ori, în speță, așa cum rezultă din analiza

coroborată a probatoriului administrat, în mod corect instanța de fond a

reținut părăsirea localității de domiciliu și existența persecuției din motive

etnice.

Totodată, este neîntemeiată și critica

recurentei-pârâte referitoare la faptul că familia reclamantului a rămas în

localitatea Brașov, întrucât, de asemenea, legea nu condiționează acordarea

drepturilor reparatorii de refugiul familiei potențialului beneficiar.

Interpretarea dată de instanța fondului probatoriului administrat în raport cu

dispozițiile incidente cauzei, este în concordanță și cu cele reținute de Secțiile

Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în

interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea unitară a

dispozițiilor respective, în sensul că beneficiul drepturilor reparatorii se

acordă, în măsura în care se face dovada persecuțiilor din motive etnice,

indiferent de împrejurarea că localitatea de strămutare ori de refugiu se afla

sub jurisdicție românească ori sub administrația altui stat.

În consecință, sub aspect probator și realizând

o corectă interpretare și aplicare a prevederilor O.G. nr. 105/1999, cu

modificările și completările ulterioare, întemeiat a reținut instanța de fond

că reclamantul s-a refugiat din localitatea de domiciliu, la 6 septembrie 1940

datorită persecuției din motive etnice exercitate asupra sa.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte,

constatând că sentința civilă atacată este legală și temeinică, va respinge

recursul declarat de recurenta-pârâtă C.J.P. Brașov.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I

D E

Respinge recursul declarat de C.J.P. Brașov, împotriva sentinței civile

nr. 216/F/CA din 20 noiembrie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2007.