ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2077/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe calea

contenciosului administrativ la data de 4 octombrie 2005, reclamantul K.C. a

solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Brașov, să se dispună

anularea hotărârii nr. 4322 din 12 septembrie 2005, prin care i s-a respins

cererea privind recunoașterea calității de refugiat, conform prevederilor Legii

nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat, în esență, că pârâta a făcut o greșită aplicare a prevederilor legale

menționate, deoarece în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a fost nevoit să se refugieze ca urmare a persecuției etnice, din orașul Brașov, în comuna

Bodoc, sat Zălan, județul Covasna.

Prin sentința nr. 154/F din 6

decembrie 2005, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și

fiscal, a respins acțiunea reclamantului K.C., menținând hotărârea nr. 4322 din

12 septembrie 2005, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov.

Pentru a se pronunța în acest sens,

instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză, rezultă că

reclamantul nu a făcut dovada calității sale de refugiat, potrivit Legii nr. 189/2000,

în sensul că părăsirea localității de domiciliu să se fi datorat persecuției

etnice.

Totodată, instanța de fond a mai

reținut că reclamantul nu a fost obligat să părăsească orașul Brașov, ca urmare

a unei dispoziții date de autorități, iar familia sa a rămas în localitatea de

domiciliu, reclamantul refugiindu-se împreună cu familia unui unchi.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, reclamantul K.C.

Recurentul consideră că instanța de

fond a pronunțat o sentință greșită, interpretând în mod eronat adresa

Arhivelor Naționale Covasna, din care rezultă că reclamantul nu a fost nevoit

să se refugieze din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuției etnice.

Examinându-se sentința atacată, în

raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este fondat,

pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de

prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor

instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și

aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].

Prin Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999,

aprobate prin H.G. nr. 127/2002, s-a precizat că prin persoană care a fost

strămutată în altă localitate, se înțelege persoana care a fost mutată sau

obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, precum

și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori cele care au făcut

obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

Totodată, prin art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, se

prevede că dovada situațiilor la care se referă ordonanța menționată, se face

cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta

nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Din declarațiile martorilor D.A. și

K.L., aflate la dosarul cauzei, rezultă că, în perioada septembrie 1940 - iunie

1945, reclamantul s-a refugiat la un unchi al său din comuna Zălan, județul

Covasna, „ca urmare a Dictatului de la Viena și a persecuțiilor din motive

etnice și politice”.

Nu s-au clarificat unele împrejurări

ale cauzei, cum au fost motivele pentru care reclamantul s-a refugiat la

familia unchiului său, în timp ce părinții săi au rămas în orașul Brașov.

De asemenea, nu s-au detaliat

modalitățile în care s-a manifestat „persecuția etnică și politică”, care l-ar

fi determinat pe reclamant, atunci în vârstă de aproximativ 12 ani, să

părăsească localitatea de domiciliu, fără a fi însoțit de părinții săi.

Instanța de fond avea obligația să

clarifice toate aspectele particulare ale cauzei și să pronunțe o soluție

convingătoare, prin care să justifice motivele pentru care reclamantul a fost

exclus de la beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Nelămurind aceste aspecte, instanța

de fond a pronunțat o sentință nelegală și netemeinică, urmând a se admite

recursul declarat, a se casa sentința atacată și a se trimite cauza, spre

rejudecare, aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării cauzei,

instanța va urmări completarea materialului probator, în sensul aspectelor

precizate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de K.C.

împotriva sentinței nr. 154/F din 6 decembrie 2005 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 iunie 2006.